Alegerile prezidențiale din Franța: un referendum despre identitate națională

Ne apropiem de deznodământul alegerilor prezidențiale din Franța. Doar câteva ore ne mai despart de momentul în care vom afla, cel mai probabil, cine va conduce Franța în următorii cinci ani.

Candidatul stângii, Francois Hollande, urmașul socialist al lui Dominique Strauss-Kahn, este considerat de mass-media învingător al președintelui în exercițiu, Nicolas Sarkozy. Marile ziare și televiziuni spun că păcatul major al lui Sarkozy ar fi inabilitatea administrației sale de a administra economia într-o perioadă de criză pronunțată. Până la un punct, afirmația este corectă.

Sarkozy nu și-a îndeplinit promisiunile făcute în 2005. Chiar dacă a reușit să facă o serie de pași în direcția corectă, a cedat prea ușor retoricii anticapitaliste și s-a întors în matca roșie a etatismului francez: a condamnat capitalismul, a lăudat reformele etatiste și a susținut intervenționismul în economie. În ciuda acestor măsuri greșite, Franța se află într-o situație economică mai bună decât alte țări din UE. Șomajul este mare, de 9,7% (ca în Franța!), dar destul de diferit de cel al celorlalte țări socialiste din Occident. Este sub media europeană de 11%; Italia și Marea Britanie au aproape același nivel; Portugalia, Irlanda și Spania au mult peste.

Dar adevărata miză a alegerilor prezidențiale nu este economică. Poate că îi va surprinde pe mulți, dar este… națională.

Diferențele de viziune economică nu pot fi neglijate, dar mai importantă este viziunea pe care cei doi candidați rămași în luptă o au despre Franța. Numărul mare de voturi pe care l-au atras Mélenchon si Le Pen sunt mărturie vie a îngrijorării franceze față de identitatea națională a Franței. Pe de o parte, Jean-Luc Mélenchon propunea, nici mai mult, nici mai puțin, dispariția națiunii franceze într-un melting pot etnic și cultural cu totul nivelat: metisajul este viitorul! Pe de altă parte, Marine Le Pen se pronunța împotriva imigrației care schimba fața Franței. Fideli propriilor principii, Hollande a hotărât să se alăture lui Mélenchon, iar Sarkozy a încercat să îi atragă de partea sa pe alegătorii lui Le Pen.

Astăzi se hotărăște nu doar președintele Republicii Franceze, nu doar modelul economic care va fi aplicat, nu doar atitudinea viitoare a Franței față de SUA, Israel (pe care nici Sarkozy nu l-a iubit prea mult) și NATO, ci însăși viitorul națiunii franceze. Rezistența, măcar pentru încă o perioadă de timp, ori dispariția din istorie, pas cu pas, prin metisaj orchestrat de socialiști ca Mélenchon și Hollande.

Rămâne de văzut în ce măsură electoratul francez va reuși să evite capcanele care i-au fost întinse.

Despre toate acestea a scris Michel Gurfinkiel pentru Pajamas Media. Articolul a apărut pe 4 mai și în original se numește France: A referendum on national identity.


Franța: un referendum despre identitate națională de Michel Gurfinkiel

Fiecare cetățean francez este de acord asupra unui lucru: a doua și ultima rundă a alegerilor prezidențiale va avea consecințe pe termen lung, nu doar va hotărî între doi candidați, două partide, sau numai între două filozofii politice sau economice. Mai degrabă, va decide soarta Franței ca națiune.

Pentru clarificare, să examinăm districtul 18 din nordul Parisului. În prima rundă de pe de 22 aprilie, aici s-a votat în masă pentru stânga și este de așteptat să se întâmple la fel în a doua rundă. Francois Hollande, candidatul socialist, a strâns aici 43% din voturi, mult mai mult decât cele 28 de procente reprezentând media sa națională. Candidatul extremei stângi, Jean-Luc Mélenchon, a primit 15% din voturi, dar numai 11% la nivel național. Ceilalți candidați de stânga au primit împreună 7% atât acolo, cât și la nivel național. Una peste alta, stânga a obținut un uluitor 65% în districtul 18, cu 20% mai mult decât i-a revenit la nivel național.

Nicolas Sarkozy, președintele în exercițiu, a luat doar 18% din voturi în districtul 18; la nivel național, a luat 27%. Candidatul extremei-drepte Marine Le Pen a câștigat acolo numai 6,5%, o mare diferență față de 18% la nivel național. Centristul François Bayrou a primit 7,7% la nivel local și 9% la nivel național. Prin adăugarea a 2% obținut de dizidentul conservator Nicolas Dupont-Aignan, forța combinată a dreptei și centrului la nivel local totaliza nu mai mult de 35%, comparat cu procentul național de 55%.

O cu totul altă imagine oferea vecinul district 17 al Parisului, din nord-vest.

Acolo Sarkozy s-a clasat clar în fruntea clasamentului, cu 44% din voturile exprimate. În timp ce Hollande era în urmă, cu 26%, Bayrou a încheiat ceva mai bine decât la nivel național, cu peste 10% din numărul de voturi. Mélenchon a rămas aproape de 7%, Le Pen a căzut la 6%. Extrema stângă a luat 3%.

Dreapta și centrul au luat 60% din voturile din 17, în timp ce stânga nu a obținut nici măcar 40%.

Politic vorbind, de ce sunt aceste două districte atât de diferite? Al 17-lea este un pic mai bogat, un pic mai burghez decât 18, dar ambele sunt atât zone înstărite, cât și muncitorești. Diferențele reale sunt cele etnice și culturale.

Districtul 18 este esențialmente o fortăreață „neofranceză”: un loc unde cei mai mulți locuitori sunt imigranți (sau copii de imigranți) din țări non-europene și unde Islamul este religia dominantă. Ce e drept, aici se găsesc două puncte turistice foarte importante cu o deosebită savoare franceză – vechiul Montmartre, satul artiștilor (în stil Disneyland) de lângă Sacré-Cœur Basilica de pe Dealul Montmartre, și Pigalle, în zilele noastre numai un șir de sex shop-uri. Dar ultimele sunt doar enclave într-un mediu altfel tot mai străin.

Pentru a înțelege cum este cu adevărat districtul al 18-lea, trebuie analizată viața de toate zilele. De exemplu, se observă rugăciunile stradale pe care musulmanii arabi și sub-saharieni le organizează de regulă în fiecare vineri. Deși este o practică ilegală – blochează mașini și până și traficul pedestru – primarul socialist al Parisului și poliția nu au avut altă opțiune (cel puțin așa zic) decât să o tolereze tacit.

Spre deosebire, al 17-lea rămâne puternic francez ca priveliște. Locuitorii săi, indiferent de rasă, etnie sau religie, preferă ca Franța să fie occidentală, iudeo-creștină și democratică. Nu vor să devină o națiune post-occidentală, „globalizată” (sau pentru a folosi o expresie cândva nepoliticoasă, dar acum corectă politic: “Une société métissée” – o societate corcită).

Cu totul remarcabil, al 17-lea district găzduiește astăzi, împreună cu multe alte districte și comune din vestul regiunii metropolitane a Parisului, cea mai numeroasă comunitate evreiască din Franța. Mulți dintre evreii autohtoni sunt imigranți sefarzi (mai degrabă refugiați) din țări arabe care la venirea în Franța au locuit în aceleași zone ca imigranții musulmani din nordul Africii sau Africa subsahariană. De-a lungul anilor, au fost obligați să se mute în zone unde erau mai în siguranță din punct de vedere fizic și emoțional.

Ce este adevărat privitor la Paris este în mod egal adevărat despre restul Franței, cu excepția că în multe locuri Frontul Național primește o porție mult mai mare din votul conservator. Oriunde stânga câștigă, factorul neofrancez face diferența. Oriunde dreapta se află în frunte, opoziția față de métissage și islamizare este argumentul mobilizator principal. Clasei politice, de dreapta sau de stânga, nu îi place să o recunoască cu voce tare. Chiar și Marine le Pen are grijă să nu se bazeze numai pe probleme de „identitate națională”, încercând să se propună campion al săracilor și al proscrișilor.

Totuși, aceasta este problema adevărată. O victorie a lui Hollande duminică va răsuna ca un mare pas înainte pentru neofrancezi și începutul sfârșitului pentru Franța tradițională. O victorie a lui Sarkozy va însemna că procesul se amână pentru cel puțin încă cinci ani.

Cam cât numără neofrancezii? Sub legea franceză (care interzice statisticile globale și interrelaționate legate de rasă, religie și origine etnică) este foarte dificil să vii cu cifre demne de încredere. Încă o dificultate răsare din caracterul special al statului francez, alcătuit din Franța propriu-zisă (Franța europeană incluzând Corsica) și teritoriile distante de peste mări, de la Indiile de Vest franceze până la Polinezia Franceză. Tehnic vorbind, cetățenii născuți peste mări nu pot fi considerați imigranți, deși cei mai mulți dintre ei sunt străini culturali în multe feluri și tind să se comporte în bună măsura precum imigranții străini atunci când se stabilesc în Franța metropolitană.

Încă o dificultate: există diferențe pronunțate între imigranți, pe de o parte între europeni și non-europeni, pe de altă parte chiar printre non-europeni. Unii dintre ei au venit în Franța pentru a fi francezi, alții ca să transforme Franța după bunul plac.

Ne putem baza pe câteva cifre și statistici. Conform Eurostat (oficiul statistic al Uniunii Europene), Franța metropolitană era în 2011 cea mai orientată imigrațional dintre toate statele Uniunii Europene: 26,6% dintre locuitorii ei erau fie imigranți, fie copii de imigranți. Un număr similar este furnizat de Insee, Institutul Național Francez de Statistică: au descoperit că 23,9% dintre toți copiii născuți în Franța metropolitană în 2010 aveau cel puțin un părinte născut în afara Europei, incluzând aici teritoriile franceze de peste mări. În mare, asta echivalează cu un sfert din populația de 63 de milioane sau aproape 15 milioane de oameni.

În jur de 40% din întregul comunității de imigranți trebuie scăzută din acest număr: imigranții europeni, est-asiatici sau latino-americani, ca și refugiații creștini și evrei din Orientul Mijlociu sau Africa de Nord, se consideră mai degrabă francezi decât neofrancezi. Pe de altă parte, cele 5 milioane de cetățeni francezi din teritoriile de peste mări tind să se identifice cu proiectul neofrancez și post-occidental (pe 22 aprilie, Franța de peste mări a votat copleșitor pentru Hollande), ceea ce ne aduce din nou la cele 15 milioane.

În mare măsură, aceasta este o comunitate ce crește rapid. Rata ei de naștere este mult mai mare decât rata medie de naștere și este întărită de imigrația continuă. Imigrația legală a totalizat în 2011 numai 180.000 de indivizi, ceea ce înseamă că aproape două milioane de cetățeni ar fi putut fi adăugați totalului populației franceze până în 2010. Se spune că imigrația ilegală este la fel de importantă, ceea ce ar duce la un surplus imigrațional de 4 milioane de oameni, cei mai mulți neofrancezi. Una peste alta, jumătate din populația generală a Franței – jumătatea tânără – poate fi prevăzută ca neofranceză cândva între 2020 și 2030.

[Autorul este neclar cu privire la cele 2, respectiv 4 milioane. Probabil are în vedere deceniul 2001-2011. O imigrație legală de 180.000 de oameni, timp de 10 ani, ar da aproape 2 milioane de imigranți. Cu încă pe atât cât ar fi imigrația ilegală, 4 milioane. Cu păstrarea ritmului sau intesificarea ei, este foarte posibil ca jumătate din populația tânără a Franței să fie „neofranceză” cândva între 2020 și 2030. Totuși, în lipsa unor clarificări, este dificil de spus ce este cu aceste numere. Rămâne ideea de bază: o imigrație ce schimbă Franța. n.t.]

Dacă nu toți neofrancezii sunt musulmani (populația musulmană a statului francez totalizează mai puțin de 10 milioane și unii musulmani francezi sunt de fapt destul de seculari), Islamul militant – așa cum este, înzestrat cu un scop, voință de putere, rețele, bani străini și influență – este indisputabil forța motrice din spatele proiectului neofrancez.

Dar ceea ce face Islamul irezistibil este o alianță tactică cu stânga. În Franța, ca peste tot, tranziția de la o economie industrială la una post-industrială a erodat cele mai mari grupuri de alegători ai stângii, clasa muncitoare și corpul funcționăresc. Cu toate acestea, imigranții și așa-numitele minorități furnizează o circumscripție alternativă și pontețial mai importantă. Filozofi precum Toni Negri, Michael hardt, Alain Badiou și Slavoj Zizek, ca și pamfletarii „anti-globaliști” asemenea lui Stéphane Hessel (guru al mișcării Occupy), au restructurat vechiul topos marxist pentru a face schimbarea acceptabilă. Proletariatul este astăzi cunoscut ca „Multitudinea” și Vestul ca „Imperiul”. Evreii, cândva poporul ales al revoluției, au fost refasonați ca sioniști, vârful de lance al contra-revoluției.

Sub acest aspect, crimele din sudul Franței de acum câteva săptămâni au fost un moment al adevărului. După cum se va aminti, jihadistul neofrancez de origine algeriană numit Mohamed Merah a ucis cu sânge rege trei soldați non-albi (pe care îi considera trădători) și apoi patru evrei, un învățător și trei copii de 7, 5 și 4 ani. Pentru aproape 36 de ore, a existat un motiv să se creadă că făptașul era de fapt un extremist de extremă-dreapta, asemenea ucigașului în serie norvegian Anders Breivik. Partidele de stânga și diferite grupuri musulmane au început să organizeze prin Franța proteste de masă împotriva rasismului, antisemitismului și islamofobiei. Când identitatea criminalului a fost în cele din urmă stabilită și s-au dovedit sentimentele ambivalente ale comunității musulmane franceze față de el, dacă nu chiar simpatia ei, întreaga idee a fost abandonată. Unii musulmani democrați, conduși de Hassen Chalghoumi, muftiul de Drancy, din nordul Parisului, a organizat pe 29 aprilie, ziua franceză de comemorare a Holocaustului, o demonstrație antirasistă și antiteroristă. Au atras de partea lor mai puțin de 100 de oameni.

Între cele două runde prezidențiale, Nicolas Sarkozy a menționat constant identitatea națională franceză ca una dintre pripritățile lui. Pe 29 aprilie, a spus la Toulose că Franța „dăinuie de douăzeci de secole. […] A fost produsul combinat al Creștinismului, Iluminismului, Revoluției și rezistenței anti-naziste. […] A fost țara lui Victor Hugo, Voltaire, Jeanne d’Arc. […] A apărat memoria Shoah-ului și a miilor de musulmani nord-africani care au luptat în armatele sale în timpul celui de-al doilea război mondial.”

Evident, curta suporterii lui Marine Le Pen și François Bayrou, alegătorii-cheie în runda a doua. Dar cuvintele lui erau adevărate.

Și Hollande și-a propus câștigarea măcar a unora dintre voturile lui Le Pen. În timpul dezbaterii cu Sarkozy de miercuri seară, a spus în repetate rânduri că va fi la fel de dur ca oricare altul pe probleme de imigrație și că va apăra stricta separație între stat și religie. A spus chiar că cea mai controversată și pro-imigraționistă propunere – acordarea cetățenilor străini a dreptului de a vota în alegerile locale – nu trebuia luată în serios, din moment ce implica o reviziuire complexă și probabil neconstituțională din capul locului.

Dar aceste tactici cinice și pe termen scurt nu pot schimba faptul că viitorul stângii se află pe termen lung doar cu neofrancezii.

The following two tabs change content below.
„By accepting punishment, not for any sins, but for our virtues, we betrayed our code and made theirs possible. [...] Theirs is the morality of kidnappers. They use your love of virtue as a hostage. [...] Your enemies are destroying you by means of your own power. Your generosity and your endurance are their only tools. Your unrequited rectitude is the only hold they have upon you. They know it. You don't. The day when you'll discover it is the only thing they dread. You must learn to understand them. You won't be free of them, until you do.” - Francisco D'Anconia (Atlas Shrugged - Ayn Rand, p. 619)

23 de gânduri despre “Alegerile prezidențiale din Franța: un referendum despre identitate națională

  1. Exit polls show Sarkozy has lost in France

    PARIS — French Socialist Francois Hollande appeared headed to victory over President Nicolas Sarkozy, according to exit polls of voters released by Swiss and Belgian news media.

    Those polls showed Hollande with 52 to 53 percent of the vote in an election that turned on solutions for Europe’s economic crisis amid record unemployment in France.

    French voters were still headed to cast their ballots when the exit polls were released in the early evening _ the results of exit polls cannot be published in France until voting ends at 8 p.m., 2 p.m. Eastern _ but the outcome seemed all but certain.

  2. Se anunta un euro-an memorabil: tot azi au loc alegeri in Grecia si se prefigureaza o coalitie cu implozie garantata:

    An update from Greece, which is holding a decisive general election today as it grapples with an ongoing debt crisis. The main conservative party, New Democracy, is on course to take 17-20 per cent and will be the largest party but will lack a majority, according to exit polls.
    The far-left and far-right are on course to make big gains, with neo-Nazi party Golden Dawn set to take seats for the first time in 40 years. Pasok, the party in power when the debt crisis began,has seen its vote collapse and could be reduced to around 14 per cent, down from 40 per cent a year ago.

    Telegraph election live blog

  3. Alegerile prezidențiale din Franța transcend clasica demarcație stânga-dreapta. O analiză (da, știu, voltairenet…) arată că Sarkozy și partidul lui (dar și socialiștii cu aliații lor) era o parte dintr-o schemă care vroia să suprime curentul majoritar NU de la referendumul din 2005 asupra Constituției Europene.

    Comment l’Empire a (déjà) remporté l’éléction présidentielle française

    L’enjeu de l’élection présidentielle pour l’oligarchie qui a installé Nicolas Sarkozy au pouvoir en 2007 était d’infliger une nouvelle défaite au camp politique majoritaire en France, celui du Non au referendum constitutionnel européen de 2005.

    À l’époque, le dispositif médiatico-politique avait été mobilisé en faveur d’une campagne massive pour le Oui, mais les Français avaient rejeté ce texte qui représentait à leurs yeux la fin de leur nation.

    Lorsque Nicolas Sarkozy imposa malgré tout cette constitution, il respecta la lettre de la Constitution, mais pas son esprit : il viola la souveraineté populaire et brisa le fondement du pacte démocratique.

    http://www.voltairenet.org/Com.....remporte-l

  4. Excelent articolul, felicitari! Pentru cei mai multi dintre cei care populeaza azi Hexagonul, Identitatea Nationala este sinonima cu cea din pasaport sau cartea de identitate! Metisajul mental a fost implementat de mult si acum isi arata efectele, asa ca, Francois Hollande va putea realiza fara probleme una din dorintele sale: scoaterea din Constitutie a cuvantului „Rasă”. Hexagonul, ma feresc sa-i mai spun Franta, a devenit deja, desi unii naivi inca contrazic aceasta realitate, o entitate globala!

  5. Hollande’s victory could have far-reaching implications on Europe’s debt woes. According to the Associated Press, Hollande has promised a 75-percent income tax on the rich and „wants to re-negotiate a European treaty on trimming budgets to avoid more debt crises of the kind facing Greece.”

    Hollande defeats Sarkozy to win French election

    Mie unuia nu imi pare rau, francezii au ceea ce merita.

  6. Cand un socialist (ca Hollande) vorbeste despre „crestere” (economica), cresterea este eufemism pentru etatism. E un truc semantic tipic socialist-progresistilor, de a prelua notiuni generic pozitive si de a le ancora in ingineria social-economica a statului. Nu intreprinzatorul privat si pietele libere sunt sursa cresterii si bunastarii, ci statul. Primele exista doar in masura in care se supun edictelor statului, care realoca si redistribuie intelept resursele private conform schemelor infailibile ale planificatorilor de la centru.
    Reactia lui Ponta la rezultatele alegerilor de azi (Franta, Grecia, Germania) e cat se poate de previzibila.

  7. Uitati-va la mutra lui de functionar rosu. Asta o sa aduca pe butuci economia franceza cand o sa introduca impozitul de 75% pentru nesatuii care indraznesc sa faca mai mult de 1 milion de euro pe an. Ma rog, ce sa mai zici de roscat, sa ne aducem aminte ca si Sarkozy promisese, in tembelismul lui, ca ii va pedepsi pe aia care vor sa plece din tara de taxele prea mari ale Republicii Franceze. Pare-se ca e patriotic sa fii expropriat de propria munca.

  8. Cine ar fi crezut ca frantzujii in sofisticareala si intelectualitatea lor vor alege socialistii?
    Ar trebui sa imi salvez articolul asta cu bucuria lor nemarginita si sa vad la anul „cresterea economica”.
    Ce la anul, ca e prea departe – in cateva luni.
    Daca cumulezi impozitele de 75% cu noile reguli si regulamente ecologice – in cateva luni, industria aia care si asa e pe duca o sa fie nu la pamant ci la 6 picioare adancime.
    Sa vezi ce o sa ma rid de nemti cand or trebui sa bailout economia spaniola, italiana si franceza.

  9. Dupa primavara araba era normala si o primavara socialista, dupa care vom intra direct in era glaciara.

  10. Poporul (Islamic) si-a spus cuvintul!
    Fara votul lor, Sarko ar fi avut sanse. Deci, intr-un fel, ei conduc tara.

    Niste remarci de la Walid Shoebat site:

    A few questions…..

    Wasn’t Hitler a socialist? After all, “Nazi” = National Socialist Party.

    Didn’t Hitler control France for a time?

    Didn’t the Muslims align with Hitler during WWII?

  11. Avem „Primavara Araba” felicitata de stingisti, il avem pe Hollande in Franta, pe Putin in Rusia care nici el nu se da in laturi de a da suport Musulmanilor si a da dovada de tendinte socialiste (pe putin spus), pe Obama in SUA ale carui inclinatii sint si ele dezastruoase, avem Occupy Wallstreet mai peste tot iar in Romania a fost indepartat Ungureanu. Se pare ca lumea merge intr-o directie proasta. (Mai lipseste sa cada si Bibi Netaniahu. )

    Eu as fi crezut ca pentru Putin este de bun augur alegerea lui Hollande unde „French President Nicolas Sarkozy lost to socialist challenger Francois Hollande.” (vezi link mai jos).

    Insa George Friedman de la Stratfor detine alta parere:

    http://www.stratfor.com/weekly.....caf3b8e65f

  12. According to a poll by OpinionWay and Fiducial for Le Figaro, 93% of Muslims voted for Hollande. 7% voted for Sarkozy. The poll was conducted May 6th among 1000 voters.

    According to the polling agency, there are about 2 million Muslim voters. 59% of Muslims voted for Hollande in the first round. 23% voted for Jean-Luc Melenchon (Left Front) and 7% voted for François Bayrou (Democratic Movement). Sarkozy got 4% of the Muslim vote in the first round.

    http://feedproxy.google.com/~r.....lande.html

  13. Are cineva link la text pe engleza despre sarbatorirea alegerii lui Hollande de catre Islamisti? Asta deoarece colegul meu stingist care la linkul de la Costin a reactionat ca nu vede care e baiul ca niste musulmani inocenti socialisti se bucura de un presedinte socialist.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.