În mai multe interviuri recente ocazionate de lansarea ultimei cărți, « Le soir approche et déjà le jour baisse » [Se-apropie seara și ziua s-a plecat], Cardinalul Robert Sarah (74 ani) vorbește despre criza Occidentului și a Bisericii. „Cele două crize sunt contemporane și corelate”, susține înaltul prelat din Guineea, prefect al Congregației pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor. Cele câteva fragmente pe care le-am tradus în fugă sperăm să vă trezească interesul pentru interviurile ample din care am selectat.

Aș vrea, mai întâi, să explic de ce eu, fiu al Africii, îmi permit să mă adresez Occidentului. Biserica este păzitoare a civilizației. Or, eu sunt convins că civilizația occidentală trăiește o criză mortală, că și-a atins limitele unei uri autodestructive. Ca în vremea căderii Romei, elitelor nu le pasă decât de creșterea luxului vieții de zi cu zi, iar popoarele sunt anesteziate de un divertisment din ce în ce mai vulgar. Ca episcop, eu trebuie să previn Occidentul. Barbarii sunt în cetate. Barbari sunt toți aceia care urăsc natura umană, toți aceia care calcă în picioare ceea ce este sacru, toți aceia care nu prețuiesc viața, toți aceia ce se răzvrătesc contra lui Dumnezeu, Creator al omului și al naturii. (…) Vreau să lansez acest strigăt de alarmă care este în același timp și un strigăt de iubire. O fac cu inimă de fiu plin de recunoștință pentru misionarii occidentali care au murit în ținutul meu african și care mi-au transmis prețiosul dar al credinței în Isus Hristos. Vreau să-i urmez și să primesc moștenirea lor.

Cum să nu subliniez amenințarea islamismului? Musulmanii disprețuiesc Occidentul ateu. Ei se refugiază în Islam ca o formă de respingere a societății de consum ce le este oferită drept religie. Le poate prezenta Occidentul în mod limpede credința? Pentru aceasta va trebui să-și redescopere rădăcinile creștine și identitatea. (…)

Dar vreau să subliniez că toate sunt pregătite pentru o renaștere. Văd familii, mănăstiri și parohii care sunt ca niște oaze în mijlocul deșertului. Din aceste oaze de credință, de liturgie, de frumusețe și tăcere va renaște Occidentul. (…) Nu trebuie vreun program anume, ci doar să ne trăim credința, complet și radical.

Dacă primesc pe cineva, îi dau ceea ce am mai bun, ceea ce am mai frumos. Dar dacă dau migranților doar un acoperiș deasupra capului, muncă, medicamente… dar le ascund ceea ce face într-adevăr un om, deschiderea lui spre transcendent, nu îi privez? De ce să nu-i ofer migrantului credința mea creștină? Nu-i impun ceva, eu doar îi spun: este o foarte bună oportunitate pentru mântuirea ta.

Dincolo de ceea ce propunem migranților, eu sunt tulburat de această renunțare a Occidentului la propria sa identitate. Nu doar că nu mai știm să le explicăm altora cine suntem, dar adesea nu mai știm noi înșine cine suntem.

Cred că Occidentul va putea dispărea dacă își uită rădăcinile creștine. Barbarii sunt deja acolo, în el. Și îi vor impune cultura lor, îi vor impune religia lor, viziunea lor despre om, îi vor impune viziunea lor morală dacă Occidentul nu le poate opune decât o burtă flască.

Criza Occidentului și criza Bisericii.

Poate că mă înșel, dar eu nu deosebesc Occidentul de Biserică. Occidentul este creștin, a fost modelat de creștinism. Cultura, arta, viziunea sa asupra omului sunt creștine. Criza Bisericii este în același timp și criza Occidentului. Criza Occidentului este totodată și cea a Bisericii. Logic, nu le putem separa logic pe cele două. Pentru mine, ca african, Occidentul a fost creat de creștinism, chiar dacă respingem astăzi rădăcinile creștine ale Occidentului.

(…)

Contemporanii noștri sunt convinși că pentru a fi liber nu trebuie să depinzi de nimeni. Iar aici este o eroare tragică. Occidentalii sunt convinși că a primi este contrar demnității persoanei. Or, omul civilizat este în esență un moștenitor, primește o istorie, o cultură, un nume, o familie, aceasta îl distinge de un barbar. (…) În această carte vreau să reamintesc occidentalilor că motivul adevărat al acestui refuz de a moșteni, al acestui refuz al paternității este în fond un refuz al lui Dumnezeu. Discern în fundul înimii occidentalilor un refuz profund al paternității creatoare a lui Dumnezeu. De la el primim natura noastră, bărbătească și femeiască. Aceasta devine insuportabil spiritelor moderne. Ideologia gender este un refuz luciferic de a primi de la Dumnezeu o natură sexuală. Occidentul refuză să primească, nu acceptă decât ceea ce e construit de el. Transhumanismul este ultimul avatar al acestei mișcări. Chiar și natura umană, fiind un dar de la Dumnezeu, devine insuportabilă occidentalului.

Această revoltă este în esență una spirituală. Este revolta lui Satan contra darului divin. Cred că occidentalul refuză să fie salvat prin simplă milostivire. Refuză să primească mântuirea și vrea să o construiască el însuși. (…)

Criza Bisericii

Suntem obligați să recunoaștem păcatul grav și îngrozitor al preoților pedofili. Mai pretutindeni, oameni care trebuiau să-i ridice pe copii în demnitate și în relația lor cu Dumnezeu, sunt acum acuzați de a fi corupt și distrus ce e mai scump din viața lor. Alți preoți declară mândri că sunt homosexuali și că doresc să încheie o „căsătorie” cu prietenul lor. Episcopi și cardinali sunt cercetați pentru abuzuri sexuale asupra minorilor. Niciodată, cred, nu a fost atâta oroare și concentrare a răului în Biserică. Biserica este marcată de o mare criză morală, foarte dureroasă.

Biserica este, de asemenea, marcată de o mare divizare în ceea ce privește învățătura doctrinară și morală: un episcop spune un lucru, altul îl contrazice, o conferință episcopală zice ceva, alta afirmă contrariul… Confuzia se instalează cam peste tot, ca niciodată până acum. Auzim adesea acum că celibatul preoților este o realitate inumană, insuportabilă, care nu poate fi asumată și trăită senin. În același timp, preotul pretinde că este imaginea lui Hristos!

Pentru Cardinalul Robert Sarah, „criza preoției” este un „un element central al crizei Bisericii”.

Le-am luat preoților identitatea. I-am făcut să creadă că ei trebuie să fie oameni eficienți. Or, un preot este în mod fundamental o continuare a prezenței lui Hristos printre noi. Nu trebuie definit prin ceea ce face, ci prin ceea ce este, ipse Christus, însuși Hristos. Descoperirea multor cazuri de abuz sexual contra minorilor relevă o criză spirituală profundă, o ruptură gravă, adâncă și tragică între preot și Hristos.

Sunt, desigur, factori sociali: criza anilor ’60 și sexualizarea societății care are reverberații și în Biserică. Un preot care nu se roagă sau care nu ia în serios sacramentele, în special Euharistia, un preot care se spovedește rar și care nu trăiește în mod concret precum un alt Hristos este despărțit de sine, de sursa ființei sale. Rezultatul este moartea. Am dedicat această carte preoților din lumea întreagă pentru că știu că ei suferă. Mulți se simt abandonați. (…)

Criza bisericii este în primul rând o criză a credinței. Unii vor ca Biserica să fie o societate umană, pe orizontală; vor ca ea să vorbească limbajul media. Vor să o facă populară. Îi cer să nu vorbească despre Dumnezeu, ci să se arunce trup și suflet în problemele sociale: migrație, ecologie, dialog, cultura întâlnirii, lupta contra sărăciei, pentru justiție și pace. Sunt, desigur, probleme importante și vitale în fața cărora Biserica nu poate închde ochii. Dar o astfel de Biserică nu prezintă interes pentru nimeni. Biserica contează numai pentru că ne permite să-l întâlnim pe Isus. Este legitimă doar pentru că ne transmite Revelația. Când Biserica ajunge să fie copleșită de structuri omenești oprește din lumina lui Dumnezeu care o luminează și o face sursă de lumină. Suntem tentați să credem că acțiunile și ideile noastre vor salva Biserica. Ar fi mai bine să începem prin a o lăsa să se salveze.

Cred că suntem la un moment de răscruce al istoriei Bisericii. Biserica are nevoie de o reformă profundă, radicală care trebuie să înceapă cu o reformă a vieții preoților săi. Preoții trebuie să fie stăpâniți de dorință de sfințenie, de perfecțiune în Dumnezeu și fidelitate față de doctrina Aceluia care i-a ales și i-a trimis. Toată ființa lor și toate activitățile lor trebuie puse în serviciul sfințeniei. Biserica e sfântă în sine. Păcatele și preocupările noastre lumești împiedică sfințenia ei să strălucească. E vremea să le dăm de-o parte pentru a permite Bisericii să apară lumii așa cum a făcut-o Dumnezeu. Unii cred că istoria Biseiccii este marcată de reforme structurale. Eu sunt sifur că sfinții sunt aceia care au schimbat istoria. Structurile vin după aceea și nu fac decât să facă perene acțiunile sfinților.

Avem nevoie de sfinți care să îndrăznească să vadă totul prin ochii credinței, care îndrăznesc să se lumineze de lumina lui Dumnezeu. Criza teologiei morale este consecința unei orbiri voluntare. Am refuzat să ne uităm la viață prin lumina Credinței.

Print Friendly, PDF & Email

3 COMENTARII

  1. Președintele Poloniei, Andrzej Duda:

    La noi, oamenii sunt deja dispuși să facă donații pentru reconstrucția Catedralei Notre Dame. Sunt recunoscător pentru aceasta, deoarece sunt convins că reconstrucția Catedralei poate deveni un simbol al reconstrucției Europei. Construirea Europei pe fudamentul ei adevărat, istoric, iudeo-creștin.

  2. Iata cel mai european presedinte al celui mai european, ca fiind Crestin, popor din U E !!
    Polonezii si-au proclamat ca Rege pe Domnul Iisus Hristos !!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here