Cazul Vişinescu şi rolul moral al justiţiei

Print Friendly, PDF & Email

Vişinescu s-a prezentat celor care nu auziseră de el într-un mod suficient de lămuritor. Aşa arată un criminal încurajat să facă crime de un sistem criminal.

Vişinescu este om înrăit, care s-a plasat de bunăvoie în afara regulilor minime care asigură convieţuirea între oameni. Nu regretă ce a făcut. E agresiv şi înjură. Îşi urăşte în continuare victimele. L-a numit porc şi jigodie pe Ion Diaconescu. (Sper ca familia preşedintelui PNŢCD să reacţioneze la aceste insulte.)

Vişinescu este un argument foarte convingător pentru înăsprirea pedepselor pentru crime aşa cum cer mai mult de jumătate din români. Dacă nu sunt luaţi în seamă înseamnă că purtătorilor de caftane le este mai aproape protejarea tagmei lui Vişinescu decât protejarea societăţii de criminali.

Judecarea lui Vişinescu ar trebui să fie cel mai simplu demers într-un stat de drept. Caracterul criminal al regimului comunist este recunoscut de Statul român. Se ştie cum s-a purtat Vişinescu la închisoarea Mislea. Sunt destule documente şi mărturii despre ce s-a întâmplat la Râmnicul Sărat între 1956-1963. Se ştie sigur că sub privirile şi cu colaborarea activă a lui Vişinescu, Ion Mihalache, veteran decorat cu Ordinul Mihai Viteazul şi erou naţional, a fost tratat inuman, silit să doarmă pe ciment, hrănit insuficient, ţinut în frig. Victor Rădulescu Pogoneanu, un om de onoare şi un intelectual de excepţie, deşi era paralizat, nu a avut acces la tratament medical şi a fost maltratat. Ion Arnăutu a fost silit în mod brutal să mânânce când declarase greva foamei şi a murit datorită regimului de detenţie. Am enumerat numai cazurile cele mai cunoscute şi strigătoare la cer, lista fiind foarte lungă pentru că Vişinescu a fost la fel de zbir cu toţi deţinuţii.

Chiar dacă nu repară nimic în vieţile victimelor sale, confruntarea lui Vişinescu cu justiţia este un act de dreptate şi slujeşte adevărul în mod public. Dacă se vor cunoaşte clar care sunt faptele lui Vişinescu şi publicul va vedea că răspunde pentru ele, se va şti că ticăloşia nu duce la succes, că şi cei care cred că totul le este permis lor şi că pot să facă ce doresc cu ceilalţi, ajung într-o zi să plătească poliţele. Se va vedea că o viaţă trăită în slujba răului este o viaţă ratată pentru oricine, nu doar din punctul de vedere al unor moralişti.

Aducerea lui Vişinescu la tribunal nu este o decizie legată numai de persoana lui. Victimele sale nu numai că erau oameni nevinovaţi, ci erau chiar liderii ţării şi cei care se alăturaseră lor şi care arătaseră în numeroase împrejurări din închisoare că au un caracter nobil şi puternic şi ar fi putut servi drept repere morale şi modele de demnitate şi omenie. Pe ei a vrut să-i distrugă regimul comunist, iar ofiţerii politici şi torţionarii au îndeplinit acest plan. Vişinescu s-a achitat cu zel de sarcini şi chiar le-a depăşit, însă nu le-a iniţiat el şi nu el le-a corelat cu toate celelalte crime şi manipulări care au dus la confiscarea ţării. Nu este un sadic care a acţionat singur într-un subsol fără să fie ştiut de nimeni. A primit toate autorizaţiile şi ştampilele ca să îşi ducă la îndeplinire ticăloşiile. Trebuie judecat pentru că a fost perfect conştient de ce face, însă nu poate fi complet separat de sistemul de gândire şi de reţeaua de ticăloşi din care a făcut parte. Ei l-au educat, l-au inclus în sistemul lor criminal şi apoi l-au răsplătit cu generozitate pentru toate ticăloşiile. După cum spune Vladimir Tismăneanu, Vişinescu nu este singurul responsabil, ci face parte dintr-un „lanţ de responsabilităţi”. De aceea judecarea lui trebuie să transmită un mesaj important către toată tagma din care face parte.

Rămâne de văzut dacă dosarul constituit de IICCMER are o consistenţă pe măsura amplorii apariţiilor televizate ale Domnului Muraru. Oricum, chiar şi în cazul unui dosar slab, justiţia trebuie să îşi îndeplinească sarcinile şi să prezinte o poziţie clară care să fie înţeleasă la fel de toată lumea, indiferent că e vorba de torţionari sau intelectuali sofisticaţi, hipsteri, nostalgici ai comunismului sau oameni obişnuiţi care nu mai vor minciuni şi ambiguităţi. Pe termen lung nu are nici o importanţă cum se va trata subiectul la nivelul declaraţiilor, care va fi reacţia de moment a publicului sau vânzolelile din presă. Posteritatea nu va reţine decât dacă s-a spus adevărul şi s-a făcut dreptate, nu dacă s-a întocmit un dosar şi ce proceduri s-au îndeplinit.

Dacă şi în acest caz se va lungi pelteaua cu amânări motivate de guturai, vicii de procedură şi alte pretexte de acest fel, atunci tot demersul va fi mult mai costisitor pentru martori decât pentru Vişinescu. Martorii ar face un efort sufletesc considerabil ca să retrăiască momente foarte grele sau să relateze autorităţilor ce le-au spus taţii, soţii sau cei mai apropiaţi prieteni despre una din cele mai sinistre figuri pe care au întâlnit-o în cea mai întunecată perioadă din viaţa lor. Pentru majoritatea, ca mama mea, Elsa Anca-Bărbuş, ar fi şi un efort fizic pentru că sunt în vârstă şi până acum nu şi-au dus viaţa pe roze. Ar fi cu totul deplasat să fie folosiţi fără voia lor în campania unor compromişi de a-şi spoi imaginea cu var anticomunist.

Nu în ultimul rând, o decizie dreaptă a Tribunalului poate contribui la trezirea conştiinţei lui Vişinescu şi la apropierea lui de adevăr. Trebuie să fie tratat ca un om matur care poate privi adevărul în faţă. Trebuie să i se aducă aminte de tot ce a făcut, nu să i se anestezieze conştiinţa. Să vadă că şi-a petrecut cei mai buni ani din viaţă strivind vieţile altora şi privând ţara de puţinele caractere de valoare care îi mai rămăseseră după venirea comuniştilor. Dacă nu i se dă această şansă, va pleca dincolo doar cu ura din el şi imaginile josniciilor pe care le-a făcut.

Vişinescu nu i-a cunoscut pe cei care l-au înfruntat la Râmnicul Sărat şi nu ştie bine nici acum la ce monstruozitate a participat şi cât de mult s-a dezumanizat. Victimele lui nu aveau privirea hăituită, ciudoasă şi plină de ură ca a lui. Dimpotrivă, aveau prestanţă, erau prietenoşi, îţi dădeau încredere, te făceau să te simţi bine cu ei. Prezenţa lor era imediat remarcată. Când vorbeai cu ei se uitau în ochii tăi. Dacă le reproşai ceva, răspundeau raţional, cu argumente structurate şi clare, nu cu răsteli şi înjurături. Nu se simţeau permanent încolţiţi, deşi erau supravegheaţi de Securitate tot timpul. Faţă de ei, Vişinescu e un ratat şi un amărât.

Dacă atunci când au fost nevoiţi să îi facă faţă lui Vişinescu nu şi-au stabilit valorile şi priorităţile în funcţie de neomenia lui, cu atât mai puţin s-au raportat la el după aceea. În libertatea relativă care a urmat după închisoare nu s-au ocupat de el şi nu vorbeau despre el (de fapt, nu l-am auzit decât pe tatăl meu, Ioan Bărbuş, vorbind de el, rar şi în termeni foarte duri). Cu toate minciunile care s-au spus, nu se cunoaşte vreun caz în care un torţionar să fi cerut iertare şi să fi fost respins. Din Estonia până în Bulgaria şi de la Berlin până la Karaganda, profeţiile despre răzbunările victimelor comunismului nu s-au verificat în ultimii 23 de ani, şi nu se vor verifica vreodată. Victimele comunismului, şi mai ales eroii de talia celor care au fost la Râmnicul Sărat, nu au pomenit de răzbunări şi nici în rapoartele turnătorilor nu sunt amintite măcar în treacăt. Evident, nu confundau în nici un caz răzbunarea cu aplicarea legilor şi ar fi luat foarte în serios cazul Vişinescu. Cu siguranţă, ar fi avut o poziţie foarte clară din punct de vedere moral şi ar fi putut să o explice oricui cât se poate de simplu şi din punct de vedere juridic.

Acum acest rol revine justiţiei. Dacă îşi va îndeplini misiunea până la capăt, îi va da lui Alexandru Vişinescu posibilitatea să se confrunte cu valoarea morală a victimelor lui şi să îşi cunoască trecutul său adevărat. Adevărul îl poate elibera şi pe el şi îl poate duce la împăcarea cu Dumnezeu şi cu sine. Poate încă să aleagă şi, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, chiar dacă „a sosit în cel din urma ceas, să nu-i fie frica de întârzierea sa”.

Mihaela Bărbuş
Fundaţia Ioan Bărbuş

publicat și în Evenimentul Zilei

14 gânduri despre “Cazul Vişinescu şi rolul moral al justiţiei

  1. Alexandru Visinescu nu se va schimba niciodata si nici nu va admite ca a fost unealta unui sistem politic criminal. De fapt el nici nu poate fi numit „unealta” atata timp cat a fost un „artizan practicant si devotat” al unei cauze cu care el insusi s-a confundat. O cauza pe care a servit-o cu pasiune diavoleasca!
    Dupa al Doilea Razboi Mondial s-a instituit un Tribunal International care a judecat crimele de razboi naziste. Din nefericire nici pana in ziua de azi nu s-a instituit un alt Tribunal International care sa judece Crimele Comunismului. Toate incercarile care s-au facut au dat in marea lor majoritate gres deoarece nu a existat vointa politica necesara in tarile cazute sub oprimarea comunista.
    Astazi criminalul Al. Visinescu trebuie sa raspunda in fata Tribunalului pentru faptele sale! Varsta inaintata nu este un element relevant si nici salvator deoarece crimele de care se face vinovat acest calau sunt imprescriptibile! Iar daca va fi gasit vinovat – cu siguranta acest lucru se va intampla ! – el va trebui sa isi ispaseasca pedeapsa intr-o inchisoare romaneasca. Profesorii autori de manuale de istorie scolara au obligatia sa faca adaugirile necesare in textele consacrate perioadei comuniste. Ar fi cea mai mare greseala sa „pasam” sarcina pedepsei catre Divinitate! Dumnezeu si-a dat verdictul din momentul descoperirii criminalului si din clipa trimiterii lui in judecata!

  2. Un articol excelent. Contine insa o metafora („purtatorii de caftane”) care a fost folosita in presa antisemita din Romania.

  3. @2

    Metafora „purtatorii de caftane” a fost folosita mult timp pentru a-i desemna pe boierii si curtenii din perioada fanariota a tarilor romane. Asta nu inseamna ca daca a fost preluata si de „presa antisemita din Romania”, nu o mai poti folosi pentru a stigmatiza comportamentul conducatorilor actuali.
    Presa antisemita a folosit, pentru a-si potenta expresivitatea mesajului, si expresia „tagma jefuitorilor” ? Ce facem, o scoteam din limba romana? N-o mai folosim niciodata?

  4. Mai întâi trebuie să se înţeleagă că pedepsirea lui Vişinescu nu este de natură vindicativă. Exerciţiul justiţiei redus la esenţă nu are ca motor moralitatea ci legea. Cât este legea de morală, aceasta este o altă discuţie. Aşa cum altă discuţie este cât de morali sunt cei care trebuie să o pună în aplicare. Dacă victimile acestui ins căruia sistemul i-a încurajat abjecţia s-ar fi răzbunat sau ar fi cerut să fie răzbunaţi, ar fi devenit complici prin acceptarea aceloraşi arme. S-ar fi dezonorat în mod iremediabil. Or, iată, ei au devenit modele de urmat. Modele de onorabilitate, de boierie, cum îi plăcea să numească, cu atăt farmec, părintele N. Steinhardt, această trăsătură umană pe care, fie doar o vorbă, câţi dintre noi şi-au însuşit-o ca pe o constantă a felului de a fi? Problema gravă, întradevăr, este că şcoala nu o promovează decăt întâmplător şi printre rânjetele abia ascunse ale atâtor dascăli tributari nu numai unui sistem criminal ci şi propriilor tare. Doar, nu-i aşa, dracul e de vină; noi suntem doar nişte îngeraşi, victimile lor nevinovate. Sunt foarte mulţi ‘vişineşti’ care spre deosebire de acesta au acţionat mult mai subtil, mai pervers şi cu consecinţe la fel de tragice în destinele multor oameni. Acesta este incapabili să realizeze răul pe care l-a făcut, aşa pare. În consecinţă, nu poate fi înregistrat decât în rândul monştrilor. Dar cei care în sinea lor ştiu bine ce fac, cei subtili, cei care lucrează răul în mod sistematic, în timp, cu răbdare, cei care poartă cu abilitate măştile onorabilităţii, ale bunelor intenţii, mânaţi de înalte principii morale, aceştia cum vor putea fi izolaţi, într-un fel, dacă normele de conduită sunt date, în bună măsură, tot de Iliescu, protectorul lor, de Iulian Vlad, de fantomele unui Pleşiţă, Enoiu şi emulii lor, care ne conduc această ţară şi acum?

  5. Este extraordinar Leki asta, frate. Extraordinar. Daca nu era el, nici nu mi-ar fi trecut prin cap vreodata o asemenea nebunie. Multumesc, Leki, esti cel mai bun.

    Bogdan Calehari> Nu-ti bate capul. Omul e al lui Lalu. Pe veci.

  6. Bun, e ok ca in al 12- lea ceas se incepe procesul unui tortionar.

    Dar acest tortionar este plevusca, orice ati zice!

    Sefii lui sunt oare toti in pamant sau prin ceva strainataturi la viata buna si belsug?

  7. @8 Aglae
    Vișinescu e un monstru.
    „Plevușcă” nu i-aș zice, ca să nu se înțeleagă că e un mărunt hoț de buzunare din autobuzul 102.
    De acord că nu e singurul monstru, că a avut șefi, colegi, subordonați; de acord că ar fi trebuit deja să fie în pușcărie și el și ceilalți, de 23 de ani.
    Noi am vrea să fie aduși în fața justiției toți criminalii care mai sunt în viață.
    Nu știm nici noi de ce campania IICCMER-USL de vară-toamnă 2013 s-a concentrat pe un singur caz.
    Nu pe noi trebuie să ne întrebați de ce numai el.
    Nu pt că nu am avea și noi o explicație, ci pt că nu noi decidem.

  8. @8 Aglae

    Nu, sefii lui – cu exceptia lui Alexandru Draghici, care a plecat in Ungaria in 1990 pentru a-si reintregi familia – au ramas in tara, „la viata buna si belsug”. Adica, tot in vilele de lux de „la Sosea” si din Cartierul Primaverii; tot in apartamentele „conf.I sporit” de 4 camere de pe Victoria Socialismului, sau din blocurile interbelice din centrul Bucurestiului, asemeni lui Visinescu. Au ramas tot cu pensiile alea „de zece ori salariul mediu”, ba au aparut la televizor, bineinteles platiti, ca sa ne spuna pe nume – adica „stupid people” – sau sa se laude cu patriotismul dovedit de ei in anchete, atunci cand ii dadeau cu capul de pereti, sau ii izbeau cu pumnul in gura pe „dusmanii poporului”. Unii dintre sefii si „tovarasii de lupta” ai lui Visinescu au ajuns – dupa ce revolutia anticomunista i-a inlaturat de la putere – presedinti ai Romaniei, sefi ai Senatului, ai Camerei Deputatilor etc. etc. etc. Copiii sau nepotii sefilor si „tovarasilor de lupta” ai lui Visinescu, ne-au fost prim-ministri, senatori, deputati, ministri, procurori-generali sau primar general al Capitalei. Asta dupa ce „revolutia anticomunista i-a inlaturat de la putere”!
    Dupa cum vezi, Aglae, n-au plecat „prin ceva strainataturi la viata buna si belsug”, ci au ramas aici „ai nostri, dintre noi, printre noi si pentru noi”. Vezi, in ceasul al 12-lea ai aflat adevarul. E OK?

  9. Aglae, ai incerca sa traiesti o saptamana dupa regulamentul de la Ramnicul Sarat sub cizma plevustii de Visinescu?

  10. Cine sa rezolve cazul Visinescu?, tortionarii de azi -politie procurori si judecatori, cele mai corupte institutii ale Romaniei.

  11. fosta nomenclatura comunista -precum i.iliescu,p.roman.dan voiculescu etc, vor sari in apararea acestui asasin adica a.visinescu.romanii sunt prea pasivi si totodata au o memorie colectiva scurta.altfel cum se explica faptul ca ion iliescu a fost ales si reales presedinte al romaniei.el se bazeaza pe un numar foarte mare de comunisti care au format o mafie potenta si care controleaza romania.george

  12. Sa fie cat mai multe procese finalizate pentru stabilirea adevarului si poate se va face si un Muzeu al Comunismului cat mai amplu.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.