Părinții trebuie să știe că activitățile de gen, dar și alte activități desfășurate la școală, precum educația sexuală, educația civică și educația pentru mediu, nu sunt simple activități distractive cu ajutorul cărora copiii învață lucruri bune pentru viață. Ele sunt, de fapt, metode psiho-pedagogice prin care valorile, atitudinile și comportamentul copiilor lor sunt schimbate, în vederea creării unei noi societăți, bazate pe noi valori, precum egalitatea în sens marxist.

De aceea părinții ar trebui să fie foarte vigilenti și să urmareasca tot ceea ce fac copiii lor la școală. Să discute cu profesorii și cu ceilalti părinți despre acest proiect de introducere a ideologiei în școli și să își manifeste dezacordul, atunci când este cazul. Să verifice conținutul manualelor și al cărtilor cu care copilul este în contact la școala, la bibliotecă sau la diverse activități școlare sau extrașcolare.

A doua de la stânga spre dreapta, Najat Vallaud-Belkacem, fostă ministru pentru Drepturile Femeii, în vizită de lucru pentru a monitoriza activitățile de gen din grădiniță.

Acest nou mod de a face școală duce la schimbarea rolului școlii, care nu mai formează inteligența copiilor, și nu le mai transmite cunoștințe obiective, ci îi formatează social.

Maeștrii acestui proiect de societate nu se sfiesc să recunoască acest lucru. În Franța, Vincent Peillon, ministrul Educației pe perioada introducerii activităților de gen în școli, recunoaște că dorește « să se sprijine pe tineret pentru a schimba mentalitățile », în special în ceea ce privesc chestiunile legate de « identitatea de gen » și orientările sexuale (1).

Tot el spunea că « Trebuie să fim capabili să-l smulgem pe elev din toate determinismele sale: familial, etnic, social, intelectual, pentru ca apoi acesta să facă o alegere »(2). Iar școala este cea care va realiza această schimbare, afirma Peillon: « școala are un rol fundamental, pentru că aceasta trebuie să dezbrace copilul de toate legăturile pre-republicane pentru a-l ridica ca acesta să devină cetățean. Și este într-adevăr o noua naștere, o transsubtanțiere care se realizează în școală și de către școală, această noua biserică cu noii săi clerici, cu noua sa liturghie, cu noile sale table ale legii » (3).

Najat Vallaud-Belkacem, ministrul Drepturilor Femeii, aspunea același lucru. Trebuie facută « o schimbare de mentalități pentru a schimba realitatea » (4). « Femininul și masculinul sunt înainte de toate construcții sociale (…) Ținta noastră trebuie să fie copiii sub 3 ani. Ei trebuie să fie centrul preocupărilor politicilor publice, în măsura în care atribuirea identității sexuale se realizează la o varsta foarte fragedă » (5). « Revendicarea egalității tuturor indivizilor indiferent de sexul sau orientarea sexuală a acestora este deconstruirea complementarității sexelor și deci reconstruirea unor noi fundamente republicane » (6).

Christiane Taubira, ministrul Justiției la vremea respectivă avea același discurs: « conform valorilor noastre, Educația are menirea să smulgă copiii din toate determinismele sociale și religioase pentru a face din ei cetăteni liberi »(7). « Școala pregătește cetățeni liberi, emancipați, autonomi, egali, liberi să-și aleagă orientarea sexuală »(8), spunea deputatul socialist Eduardo Rihan-Cypel.

De la stânga la dreapta: Vincent Peillon, fost ministru al Educației, Christiane Taubira, fost ministru al Justiției (centru), Najat Vallaud-Belkacem, fost ministru al Drepturilor Femeii

Cum se realizează aceasta schimbare în practică? Prin disonanța cognitivă. O explică foarte bine Pascal Bernardin în cartea sa « Machiavelli educator », iar eu am să redau pe scurt procedeul expus de către acesta.

În mod concret, copiii sunt puși să participe la activități contrare valorilor și opiniilor lor, fiind plasați într-o situație de disonanță cognitivă (psihologul Leon Festinger vorbește despre o contradicție între două elemente ale psihicului copilului), adică o contradicție între acțiunea pe care o fac și gândirea lor. Aceasta situație produce o tensiune interioară pe care copiii o rezolvă schimbându-și gândirea (valorile, atitudinile) pentru a o conforma cu acțiunile pe care tocmai le-au realizat (raționalizare cognivită). Așadar, vedem cum ceea ce facem, activitățile pe care le realizăm, comportamentul nostru, determină pe mai departe cum gândim și cum ne vom comporta pe viitor. Astfel, comportamentul public și repetat al copiilor, contrar valorilor acestora, le va schimba valorile și comportamentul pe care îl vor adopta pe viitor.

Acesta este rolul metodelor pedagogice active promovate astăzi atât de intens în școli. De aceea, pentru transmiterea ideologiei de gen sunt folosite în scoli jocurile de simulație, teatrul, discuțiile de grup, redactare de texte, filmele etc. Pentru că participarea activă este cheia pentru schimbarea mentalităților. Cu cât copilul este mai angajat și mai implicat, cu atât mai efectivă este schimbarea valorilor, a atitudinilor și a comportamentelor sale, dar și rezistanță sa la o propaganda viitoare, menită să îi schimbe noile valori adoptate.

Vă prezentăm cateva exemple de activități de gen desfasurate în învățământul din Franța, la diferite nivele, din 2012 încoace, ca să înțelegeti în concret în ce constau, la ce va fi supus copilul dumneavoastră și la ce să vă așteaptați, dacă aceste activități vor patrunde în școlile din România (9):

În clasele primare 

Filmele și spectacolele urmărite în cadrul activităților școlare

« Ziua mamelor » a fost suprimată sau adaptată fiind numită « ziua celor pe care îi iubim ».
« Tomboy », film văzut de peste 50.000 de elevi din clasele primare, despre o fetiță care dorește să se prezinte la școală ca fiind băiat și care se îndragostește de o altă fetiță. Realizatoarea filmului, Céline Sciamma, declară despre scopul acestui film, într-un interviu pentru TV5 Monde: « trebuie să atingem un număr maxim de persoane cu mesaje subversive și politice ».

« Sărutul lunii », desen animat, prezentat copiilor de 3 ani, despre 2 pești, Felix și Leon, care se îndrăgostesc unul de altul și care decid să înfrunte prejudecățile unei pisici bătrâne, Agata, care visa la prinți și printese.


« Problema cu rozul », spectacol despre 4 băieți care își pun intrebarea dacă nu cumva sunt fetițe.

« Povestea Juliei care avea o umbră de băiat », spectacol;

« Fratele meu, prințesa mea », spectacol despre un băiețel care vrea să fie fetiță și să devină mamă.

« Circ m2 », spectacol cu jongleuri, prezentat la gradiniță, și care se termină cu un bărbat dezbrăcat și cu doi bărbați care se sărută.

Exerciții efectuate în clasă la cererea profesorului

  • Li se cere copiilor să aleagă « el » sau « ea » într-un text, în funcție de gesturile personajului din povestea respectivă, care se rade, deși nu are barbă, se dă cu ruj, cu rimel și se fardează, dar își și desenează o mustață cu creionul…
  • Li se cere copiilor să răspundă la următoarele întrebări: « Putem avea un iubit la 10 ani? De ce? Inventează un comportament sexual pe care ai dori să îl trăiești. Desenează scenariul respectiv. »
  • Jocuri puzzle realizate în clasă: copiii sunt invitați să realizeze imaginea « diferitelor tipuri de familii moderne » care cuprinde și cupluri de același sex și cupluri de rase diferite.

Jocuri, teatru la școală primară:

  • Băieții sunt obligați să se joace cu păpușile și fetele cu jucăriile băieților;
  • Sunt interzise copiilor jocurile cu păpușile de-a mama și de-a tata sau cele care presupun gătitul.

Cărți folosite în activitățile de la școala primară

Profesorii le citesc copiilor cărți sau se folosesc de acestea în activități precum jocuri, teatru, quiz-uri, concursuri de redactare de povești prin care copiii sunt invitați să își deconstruiască și reconstruiască identitatea sexuală. Lista completa a cărților poate fi găsita aici.

Sunt cărți care:

  • Inversează « stereotipurile dintre bărbat și femeie: « Tata poartă o rochie », « Mehdi se dă cu ruj » (aceasta din urmă scrisă de o persoană care noaptea e travestit și prostituat, iar ziua intervine în școli), « Clarei nu îi plac păpușile »;
  • Inversează rolurile bărbatului și ale femeii, transformarea unui erou masculin într-unul feminin și vice-versa: « Prințesa și dragonul » (o prințesă salvează un prinț de dragon), un bărbat care rămâne acasă să se ocupe de copii în timp ce femeia lucrează;
  • Li se cere copiilor să se identifice cu sexul opus: « Ziua chiloților » (o fetiță se trezește în pielea unui băiețel și un băiețel, în pielea unei fetițe și îsi petrec astfel toată ziua);
  • Cuplul bărbat-femeie și familia naturală sunt relativizate: « Super familia mea » (despre toate felurile de familii recompuse și despre homoparentalitate), « Marius » (despre părinții săi divorțați: mama sa are un nou iubit, la fel și tatal său), « Ioan are două mame », « Filomena mă iubește » (despre cum o fetiță se poate îndrăgosti de o altă fetiță), « Printesa Finmouche » (care nu dorea sub nici o formă să se mărite și care voia să traiască singură în castelul ei), « Toți în pielea goală », « Gădilăturile » (care provovează incestul între frați și surori);
  • Li se spune copiilor că diferențele dintre bărbat și femeie sunt contruite social în detrimentul femeii care ar fi obligată să exerseze activități nevalorizante (meseriile din domeniile educativ, social, medical etc);
  • Li se cere copiilor să inventeze personaje imaginare, băiat sau fată, jumătate băiat și jumătate fată etc.

Copiii între 6 și 8 ani sunt îndemnați să participe la concursuri de sciere de povești nesexiste, organizate între școli, fără știrea parintilor, acestora cerându-li-se să inverseze trăsăturilor bărbatului și ale femeii. Cartea câștigatoare va fi publicată și va servi drept resursă pentru profesori. Una dintre cărțile câștigătoare se numește « Vreau un cocoșel »:

Dialog între personajele din carte:

-Fetița: Dacă aș avea un cocosel, nu aș fi obligată să am o burtică mare ca un balon pentru a avea copii.
-Baiețelul: Mie mi-ar plăcea să am un copil în burtica mea.

Altă carte selecționată pentru concursul din 2018 se numește « Sacha și Camille ».
Cartea le spune copiilor că « Sacha este o fetiță. Dar ea detestă păpușile pe care i le-a cumpărat mama sa. De altfel, Sacha nu vrea copii, ei nu i se pare acest lucru interesant. Ea ar dori să fie militar, ca tatăl și fratele ei ». Este evident ca aceste idei nu sunt spontane copiilor, ele sunt impuse de profesori.

La liceu și colegiu 

Expoziție pe subiectul egalității dintre fete și băieți. Iată dialogul pe care îl conținea una dintre imagini: O femeie îi spunea alteia: -Pentru a face carieră, o singură solutie: inventarea barbatului gravidA doua răspunde: -E de muncă…

  • Modificarea manualelor de Științele naturii și de Stiințele economice și sociale în care informația obiectivă despre a fi bărbat și femeie a fost înlocuită cu concepte ale ideologiei de gen;
  • Introducerea materiei de educație civică și morală care conține un caiet de activități care trebuie realizate;
  • Intervenția asociațiilor militante LGBT și marxist-feministe precum SOS Homofobie, Planning-ul familial, Mag école, Contact, Le Refuge, Crips. Asociatia SOS Homofobie își pierduse autorizația de a interveni în scoli în decembrie 2012, în urma unui proces intentat de asociațiile familiale, datorită lipsei de neutralitate în informația pe care o transmitea elevilor. Însă, în mai 2013, într-o discreție totala, aceasta a obținut de la stat o nouă autorizație de a interveni în școli.
  • Educația sexuală în scoli, Ministerul Educației recomandând elevilor site-urile extrem de nepotrivite, precum onsexprime.fr si ligneazur.fr. Recomandarea acestui din urmă site a fost retrasă în urma unui proces intentat ministerului și judecat de Consiliul de stat care printr-o decizie din 5 octombrie 2014 a statuat că informația de pe site-ul respectiv încalcă principiul neutralității serviciului public, precum și dreptul la libertatea de conștiință a elevilor, site-ul incitând printre altele la libertinaj, la sadomasochism și la practici sexuale diverse. Pe același site era expusă o broșură pentru lesbiene (« Tomber la culotte! »), care a fost retrasă în 2013, în urma plângerilor părinților.
  • Ziua fustei, în care băieții de liceu sunt îndemnați să se îmbrace în fustă la școală pentru a lupta pentru egalitatea între băieți și fete și impotriva sexismului.
  • Chestionar prezentat liceenilor în 2017 la Toulouse: « Dați-vă cu părerea despre următoarele afirmații, de la „deloc de acord” (1) la „întru totul de acord” (7): – Controlul bărbaților asupra femeilor le determină pe acestea din urmă sa fie principalele responsabile de îngrijirea copiilor; –Cutumele și obișnuințele sunt cele care, în mod natural, fac ca bărbații să ceara rar concediul parental. –Societatea, în mod natural, e cea care face ca femeile și bărbații să se investească diferit față de copiii lor. »

La universitate

« Săptămâna queer » la Științe Politice se organizează din 2009 încoace, iar ca activități sunt propuse studenților ateliere de scriere a propriului scenariu sexual, de descoperire a eco-sexului, de inițiere în sfori și arta de a fi legat cu sfori, de twerk cu Fannie Sosa « într-un context sexual și corporal pozitiv » etc.

Twerk cu Fannie Sosa

« Zilele queer » la Bordeaux, din februarie 2013, cu Rachèle Borghi, specialistă la universitățile Paris V și Rennes II în geografie de genuri, sexe și sexualități și care critică materia geografiei și instituția universității din perspectiva de gen. Borghi a ținut o prelegere invitându-și auditoriul « să fie atent la anus ca laborator al practicilor democratice », încheindu-și conferința dezbrăcându-se.

Rachèle Borghi: prelegere în pielea goală

Prezentarea cărții lui Marie-Hélène Bourcier, « Zona queer 3 », profesoară la universitatea Lille III în master de gen și interculturalitate, și membră a unui grup de sadomasochiști, în care aceasta descrie cele 52 de nuanțe de gen. Unul dintre cele două subiecte de la examenul de titulatură (CAPES) la geografie din 2014 avea următoarea întrebare : « Este pertinent studiul discriminărilor, în special al celor pe motive de sex și de gen, pentru a aborda conflictele în geografie? ».

Parscal Berdardin indică în cartea sa și metodele folosite de profesori în cadrul acestor activități menite să schimbe mentalitățile copiilor, care nu sunt altceva decât tehnicile de manipulare psiho-socială, dar aplicate în pedagogie, precum: supunerea față de autoritate (Stanley Milgram); conformismul (Solomon Asch); normele de grup (Muzafer Sherif); « piciorul în ușa » (Jonathan Freedman și Scott Fraser) prin care se cere copiilor să facă un act mic, aparent nesemnificativ, dar care are legătură cu obiectivul final, astfel ca atunci când i se va cere acestuia să realizeze un act mai mare, copilul să se simtă angajat psihologic și presat de actul mic pe care l-a făcut, astfel încât să îl realizeze și pe cel mare, pe care în mod normal nu l-ar fi făcut); « ușa în față », prin care se prezintă o cerere exagerată, pentru ca mai apoi să i se prezinte subiectului una mai acceptabilă, pe care acesta se va simți obligat să o accepte.

În acest context, nu este de mirare că toate documentele juridice internaționale recente, toate fiind ideologice datorită faptului că sunt de fapt proiecte de schimbare a societății, au o componenta educativă prin care solicită statelor să prevadă activități educative care să modifice atitudinile etice, culturale, sociale, politice, spirituale ale oamenilor. Atât ale copiilor, cât și ale adulților, căci psihologia angajării și implicării nu se limitează doar la școli, ci ea se extinde la întreaga societate. Întreaga societate trebuie să participe la aceasta reeducare: familia, mediul profesional, firmele private, media, organizațiile guvernamentale și neguvernamentale, instituțiile religioase etc. Toate sunt obligate să semneze tot felul de carte prin care acestea adera și promovează revendicările LGBT.

Până și Curtea europeana a drepturilor omului a modificat definiția educației și a învățământului în jurisprudența sa. Inițial, aceasta afirma că « educația copiilor este suma procedeelor prin care, în orice societate, adulții caută să inculce celor tineri credințele și cutumele lor, precum și valorile în care aceștia cred, în timp ce învățământul sau instrucția vizează mai ales transmiterea de cunoștințe și formarea intelectuală » și că rolul școlii este acela de a se « strădui să atinga scopul pentru care aceasta a fost creată, inclusiv dezvoltarea și modelarea caracterului și a spiritului elevilor ». La cativa ani distanță, Curtea a adăugat alte scopuri ale școlii, de data aceasta ideologice și contestabile datorită conținutului lor ambiguu: « într-o societatea democratică, dreptul la instruire este indispensabil pentru realizarea drepturilor omului » sau « mesajul de toleranță, de respect pentru celălalt, dar mai ales de egalitate și de nediscriminare pe care orice învățător trebuie să îl transmită elevilor săi într-o societate democratică ».

În felul acesta, rolul școlii este redefinit. Acesta nu mai e unul academic, de dezvoltare a intelectului și a competențelor, ci unul social, de indoctrinare, fără conținut cognitiv.

Așa se explică apariția în scoli a unor noi materii precum : etica/bioetică, drepturile omului, drepturile copilului, educația pentru pace, educația civică, educația pentru toleranță, educația pentru mediul înconjurător etc. Toate acestea vizează transmiterea unor noi valori, atitudini și comportamente, a unei noi morale care să înlocuiască religia, a unei noi culturi mondialiste cu ajutorul unui nou limbaj, a unor noi norme și a unei reinterpretări a dreptului. Este lupta școlii împotriva familiei și a Bisericii, căci valorile, principiile și credințele se transmit de către acestea din urmă și nu de către stat. Acest lucru este o garanție impotriva totalitarismului.

Lupta școlii împotriva familiei este vizibilă și în tendința din ziua de astăzi, pe de-o parte, de a-i obliga pe copii să participe la orele de educație sexuală, fără ca aceștia să aibă posibilitatea de a opta să nu participe, iar pe de altă parte, se face totul pentru ca aceștia să nu mai participe la orele de religie: religia e decalrată opțională, li se cere să solicite în scris particiarea, se încearcă transformarea orelor de religie în ore de cultura religioasă, de istoria religiilor sau de etică. Orice, doar transmiterea unei doctrine, unei credințe pe care părinții o au și doresc să o transmită copiilor lor.

Pascal Bernardin arată în cartea să « Machiavelli educator » mecanismul prin care statul ajunge să se ocupe de morală, după modelul marxist al tezei, antitezei și sintezei. Într-o prima fază, spunea el, se împiedică transmiterea valorilor, care în mod normal se face prin religie și rolul educator al Bisericii și al familiei. Într-o a doua fază, această lipsă de morală și de valori adevărate duce la haos în societate, datorită comportamentului imoral al oamenilor. Această situație impune necesitatea revenirii la o educație etică, dar care de aceasta dată este controlată de stat și de organizațiile internaționale și nu de familie și de Biserică. Într-o a treia fază, statul este cel care instituie controlul modificării valorilor.

În concluzie, părinții ar trebui să fie foarte vigilenti și să urmareasca tot ceea ce fac copiii lor la școală. Să discute cu profesorii și cu ceilalti părinți despre acest proiect de introducere a ideologiei în școli și să își manifeste dezacordul, atunci când este cazul. Să verifice conținutul manualelor și al cărtilor cu care copilul este în contact la școala, la bibliotecă sau la diverse activități școlare sau extrascolare. Și nu în ultimul rând, să le vorbească copiilor despre frumusețea și sensul trupului lor, care a fost creat pentru a iubi și pentru a da viață și să le spună ca ideologia de gen este o minciună despre persoana umană.

Print Friendly, PDF & Email

2 COMENTARII

  1. stai și te intrebi – oare ce naiba îi impinge pe oameni să investescă această uriașă desfășurare de forțe pentru a sexualiza minorii – milioane de euro, birocrați, ong-uri, o mașinărie intreagă ca să ce??? ca să se obsedeze de probleme sexuale pentru minori… brusc nu mai e problemă cu spitalele, banii ăia puteau salva vieți, și totuși ai sunt aruncați pe activiști dereglați dedicați îndoctrinării copiilor fără acordul familiilor.

    nu este decât un răspun la această nebunie: că răul există și el este activ în lume și începe prin a lua mințile oamenilor care se comportă obsesiv, ca nebunii puși pe distrus totul
    în jur…

  2. „Teza-antiteza-sinteza” sunt hegeliene, nu marxiste; Marx le-a preluat de acolo. În rest, nu am nimic de obiectat în privința articolului. Cât despre lucrurile descrise acolo…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here