Hai, jos textila! Cu toți în pielea goală! Și mama, și tata. Și baby-sitter-ul cu domnul polițist. Vecinii, copii și adulți, se dezbracă și ei la minut. Uite ce bine arată bunicu’ dezbrăcat și cu ciorapii în mână! Nici doamna învățatoare n-arată rău, dimpotrivă, își spun micuții privind poza din carte și punându-și imaginația la contribuție. Așa, jos autoritatea! Trăiască egalitatea și imaginația descătușată!
Încă puțin și noua generație va cînta Marseilleza: „Allons enfants de la Patrie, le jour de nudité est arrivé.”
Până mai ieri „Tous a poil” (Cu toți în pielea goală) era doar o carte hărăzită băiețeilor și fetițelor din clasele primare, recomandată învățătorilor de către Centrul de documentare pedagogică al învățământului francez. Nu este singura. Copiii francezi au găsit pe bănci la început de an școlar și „Tata poartă rochie” , „ Am 2 tați ce se iubesc” sau „Noua rochie a lui Bill”. Azi „Tous a poil” e în centrul unui mare scandal, în timp ce învățământul francez e în centrul, de fapt la mijlocul, clasamentului ce reflectă situația învățământului european.
Domnul Jean Francois-Copé, președintele Uniunii Mișcarea Populară, a remarcat cu ironie acidă într-o emisiune televizată: „Nu știu dacă trebuie să zâmbim, dar pentru că este vorba de copiii noștri, nu-ți prea vine să zâmbești… În pielea goală bebelușul, în pielea goală baby-sitter, la fel vecinii, în pielea goală mămica, învățătoarea… Vedeți, este bine pentru autoritatea profesorilor”.
Atât i-a trebuit. Revoltat de conservatorismul soft al liderului opoziției, Vincent Peillon (ministrul Educației Naționale) apare îmbrăcat în fața microfoanelor presei, dând astfel un prost exemplu elevilor și profesorilor. Vorbește despre asociațiile de părinți și asociațiile de lectură care și-au dat acordul și despre inchiziție. Prudent sau neatent, nu spune nimic despre fasciști, dușmanii învățământului și poporului francez. Adică despre cei care sunt contra revoluției sexuale și a predării teoriei gender în școli.
Domnul Marc Daniau, care probabil nu este obsedat sexual dar cu siguranță este ilustratorul cărții, găsește dezagreabilă folosirea ei de către opoziție în scopul manipulării politice.
Solidari cu „autorii și cărțile pe nedrept atacate” 14 editori și librari hotăresc să-și folosească nuditatea ca scut împotriva mârșavelor atacuri ale domnului Copé. „Cu toți în pielea goală contra cenzurii” s-ar putea numi tabloul vivant în care protestatarii pot fi admirați în timp ce își apără organele genitale cu propriile producții intelectuale – cărțile pentru copii.
Realitatea transmite un mesaj clar: în Franța școala nu mai are obligația de a-i învăța carte pe elevi, ci de a le asigura dezvoltarea sexuală. În urmă cu ani psihanalistul marxist Wilhelm Reich, autor al cărții „Revoluția Sexuală” și fondator în 1930 al „Asociației pentru o politică sexuală proletară”, se întreba nehotărât: „Trebuie să facem dragoste ca să facem mai bine revoluție, sau să facem revoluție ca să facem mai bine dragoste?”
În zilele noastre guvernanții francezi și activiștii LGBT (Lesbian, Gay, Bisexual, Transexual) au găsit răspunsul: și una și alta, concomitent. Prin urmare, încă de la creșă și grădiniță, copilașii deprind ABC-ul revoluției învățând să se masturbeze, pentru a deveni, odată cu trecerea anilor petrecuți în școală, revoluționari experimentați: sex oral, sex anal, orgasm și deschidere către toate tipurile de orientare sexuală. La școală, cu toți în pielea goală! Lăstarii sex-revolutiei cresc, din Franța, Marea Britanie și Elveția, până-n Germania și Suedia. Nebunie? Nici gând, normalitate!
Ar fi atunci deplasat ca unii să-și imagineze un viitor în care universitățile vor primi studenții boboci arborând pe fațade îndemnul: „Oferiți-vă plăcere fără piedici”? Doar așa a făcut și Sorbona în timpul revoluției anarho-marxiste din mai ‘68.
Nimic nu este imposibil! Tot imposibil părea, celor de acum 20 de ani, ca masturbarea să fie învățată în creșe și grădinițe. Și uite că n-a fost! Pentru „marea majoritate” imposibil ar părea acum ca sado-masochismul să fie, peste ani, materie în programa școlară, dar „marea majoritate” uită că nu mai are de mult niciun cuvânt de spus. Prin urmare revoluția sex-socialistă ar trebui să scoată cuvântul „imposibil” din dicționare, așa cum a scos cuvintele „tată” și „mamă” din legislație.
Treptat se pun bazele civilizației libidinale visată de Herbert Marcuse. Pentru îndeplinirea acestui deziderat în școlile franceze activiștii LGBT veghează, prin grija ministrului Vincent Peillon, la asimilarea de către elevi a teoriei gender, cea despre care istoricul și jurnalistul Jean Sevillia spunea: „Teoria gender susține că nu suntem sexual determinați. Heterosexual, homosexual, bisexual sau transexual, fiecare își formează identitatea în funcție de contextul social și și-o poate schimba după voia sa”.
În urmă cu 40 de ani, în Franța, „Frontul homosexualilor de acțiune revoluționară” sfida opinia publică: „Ne-am lăsat sodomizați de arabi. Suntem mândri și o vom face din nou”, iar Lesbienele Roșii, grupate în Mișcarea de eliberare a femeilor, se întâlneau în palatul Mutualité din Paris sub bannerele mobilizatoare: „Trăiască isteria, trăiască folosirea drogului!”, „Sodoma și Gomora, lupta continuă”.
Azi revoluționarii anali, partenerii arabilor, și amazoanele roșii care luptau pentru autonomia Sodomei și Gomorei fac parte din structura învățământului francez. LGBT îi învață pe elevi încă din clasele primare cum să-și schimbe „după voia lor” identitatea sexuală „în funcție de contextul social”. Și când nu sunt ocupați să afișeze de Gay Pride pancarte pe care scrie „Fierté, Egalité, Perversité”, trasează prioritățile serviciului public de educație.
În 2012 LGBT a publicat Platforma Revendicativă pe unul dintre siteurile guvernului francez, în care propune, cere și impune: „educația sexuală trebuie să fie deschisă spre diverse orientări sexuale sau identitatea de gen… niciun așezământ (de învățământ) public sau privat nu poate promova o metoda reductivă sau regresivă de predare a educației sexuale… conținutul programelor și manualelor școlare trebuie să evolueze pentru a reprezenta mai bine societatea reală, pentru o mai bună înțelegere a orientărilor și identităților sexuale, nu numai a heterosexualității… heterosexualitatea nu trebuie să mai fie singura referință în societatea noastră… este important să se lupte împotriva acestor stereotipuri încă de la creșă”.
Astfel învățământul francez a devenit oglinda „societății reale”. Deși în Franța populația homosexuală reprezintă 1% dintre bărbați și 2% dintre femei, ea este prezentă prin activiștii ei în toate școlile și liceele, pentru a superviza implementarea studiului teoriei de gen.
Ministrul pentru drepturile femeilor, Najat Vallaud Belkacem, spunea în 2011, pe vremea când era doar secretar național al Partidului Socialist: „Teoria de Gen, care explică identitatea sexuală a indivizilor atât din punct de vedere al contextului socio-cultural cât și biologic, are calitatea de a aborda problema inadmisibilelor inegalități ce persistă între bărbați și femei sau în domeniul homosexualității și de a face operă pedagogică în aceste domenii”.
„Operă pedagogică” în învățământul francez fac oameni cu experiență și acreditați de Ministerul Educației Naționale, asemeni lui David Dumortier, mai cunoscut ca travestit în timpul nopților decât ca poet și scriitor în restul timpului. Micuții de la Școala elementară Marcel Lafitan din Versailles au făcut cunoștiință, înca din luna februarie, cu o lucrare reprezentativă din creația travestitutului dascăl.
David le-a citit „Mehdi își face buzele cu ruj” și le-a explicat logica acestui gest: sărutările lui vor rămâne întipărite mai mult timp. Cei mici îl adoră, mai ales că David îi îndeamnă să se deghizeze în fetițe. Nu, asupra lor nu planează pericolul prozelitismului homosexual, dimpotrivă. Așa cum îi asigură pe părinți site-ul Sindicatului învățătorilor din învățământul primar, David Dumortier „îi sensibilizează pe copii cu tandrețe, pudoare și un ton potrivit, asupra fericitelor momente ale copilăriei când indentitățile sexuale nu s-au stabilit încă, când masculinul se amestecă cu femininul, când ambivalența este o bogăție”.
Această fericită prezentare a calităților sale de educator este completată de David Dumortier cu sinceritate și mândrie într-un interviu acordat France Inter: „Sunt un diavol în lirică și o curvă în pat… îmbrăcat în femeie aștept la mine bărbați… și am primit vagoane de bărbați”.
Până în prezent domnul Jean Francois Copé sau alți politicieni din opoziție n-au făcut comentarii nici asupra calităților educative ale cărții „Mehdi îsi face buzele cu ruj”, nici asupra virtuților pedagogice ale travestitului ce-și culege băieții de pe internet.
Dacă nu-i bine „cu toți în pielea goală” , merge însă „toți cu ruj pe buze și travestiți în fetițe”. Una e să fi acuzat, ca om politic, de cenzură și pudoare excesivă și alta de homofobie. Dacă în prima situație riști să fi doar etichetat, în cea de-a doua ești deja descalificat.
Nu e rău deloc, dimpotrivă, că încă din școală băieții învață să se machieze și renunță de a mai fi atât de conservatori în alegerea vestimentației. Nici că fetele deprind de la specialiste metodele de utilizare a harnașamentului din piele ce susține un dildo ale cărui dimensiuni nu doar că îndeamnă la reflecții orgasmice, dar și înlătură „inadmisibilele inegalități ce persistă între bărbați și femei”. E conform teoriei care a stabilit: nu ne naștem bărbați sau femei, devenim în cursul vieții. Asta pentru că 3% = 97%!
Imposibil ? Revoluția a catalogat cuvântul „imposibil” drept reacționar și a dat egalității un nume nou, Gender.
Din această cauză Laura Slimani, președinta Tineretului Socialist Francez, nu umblă cu mișmașuri în încercarea de a înșela vigilența părinților, cum fac superiorii ei pe linie politică și o spune pe aia dreaptă: „Da, genderul există. Și da, noi îl vom preda în școli, și e cu atât mai bine”. Nimeni nu mai are nimic de comentat. Oricum, copiii aparțin statului și nu părinților, cum a anunțat deja senatoarea socialistă Laurence Rossignol, așa că ciocu’ mic!
Peste drum de Versailles în celălalt capăt al Europei, la Cluj, o tânără mamă protesteaza. La grădiniță băiețelul ei de 4 ani a învățat să spună o rugăciune înainte de masă. Dacă ea și „partenerul” ei m-ar fi întrebat din timp i-aș fi sfătuit să aibă un pic de răbdare. Peste câțiva ani copilul ar fi învațat cu totul altceva la grădiniță.
Mai viguros în pat decât în politică (de aia a și fost ales) președintele Francois Hollande și-a părăsit a doua parteneră de viață pentru una nouă, mai „proaspătă”. Este în spiritul „moralei” noii revoluții franceze. Deși a renunțat la Ségolène Royal pentru Valerie Trierweiler și la aceasta pentru Julie Gayet, Hollande nu este încă mulțumit. Vrea să renunțe de tot și la vechea societate franceză, sau la cea mai rămas din ea. Să-și tragă una nouă. Este aproape sigur ca va reuși, și asta pentru că “Dreapta” politică nu se va împotrivi. Doar nu poate risca să fie acuzată că nu-i în pas cu moda.
Știm acum că identitatea sexuală se schimbă în funcție de contextul social și după voia fiecăruia, pentru că așa ne învață teoria gender. Știm și că o revoluție veritabilă nu se termină niciodată. În permanență va fi ceva de revoluționat în căutarea perfecțiunii. Prin urmare domnul Hollande, sau un alt președinte francez, și-ar putea schimba într-un viitor apropiat ultima parteneră cu un partener, dovedind astfel că heterosexualitatea nu mai este singura referință în societate. Ar putea apărea la recepții, amândoi, “a poil”?
Nu, este imposibil!
23 Comments
Anca Cernea
28 February 2014Tabloul „Ianukovitch à poil” a fost găsit acum câteva zile în vila proprietarului. Este o operă de artă angajată, realizată în stilul postsovietic-gender-putinist.
Francezilor nu le rămâne decât să facă ce au făcut ucrainenii, iar apoi să caute cu atenție opere de artă în vila lui Hollande. Ar avea șansa să scoată la lumină vreun portret al acestuia realizat de Marc Daniau în stil postfrancez-gender-socialist. (Măcar pentru artă, s-ar merita.)
Sorin
28 February 2014@1 stergeti comentariul cu asa-zisul tablou al lui Ianukovici, compromiteti articolul – e photoshop clar
doru
28 February 2014E arhicunoscut faptul că la poporul francez frivolitatea e mai accentuată, dar când 97% acceptă cu atâta nonșalanță să le fie pervertiți copii, asta înseamnă că se află în pragul degenerării. Sau poate nu cunosc eu cazuri de proteste mai de amploare.
Deoarece Ianukovitch și-a dat seama că îmbrăcat i se vede tembelismul criminal, a încercat, cu succesul cunoscut, să ofere ca și înaintașii săi Nerovitch, Kaligula, Kommodus, pâine și circ. La pâine, însă, spre deosebire, de cei amintiți, are atitudinea unui prăpădit de arendaș scos din rândul slugilor.
Costin Andrieş
28 February 2014@Sorin, nu e photoshop.
Pictura e facuta de Olga Oneynik. Uite-o si aici http://espreso.tv/new/2014/02/23/holyy_yanukovych_fotofakt
Bogdan Calehari
28 February 2014@2 doru
Proteste de amploare bineinteles ca nu sunt, doar este revolutie. Si, cum spunea Cioran, “cuvantul revolutie are asupra francezilor efectul unui afrodisiac”. ????
Liv STOmer
28 February 2014Am o (noua) colega de clasa poloneza (trec peste faptul ca tipa se imbraca MEREU de parca tocmai ar fi coborat din pat – sa nu fim subiectivi). Cand am povestit ce se intampla in Canada, Franta, etc, si am spus ca nu sunt de acord ca ai mei copii sa invete asa ceva (ok, sa aiba acces la informatie – oricum au, online – dar la o varsta ceva mai inaintata), tipa a inceput doct sa-mi explice (si nervoasa rau, dat fiind ca, in perceptia ei, ii jigneam prietenii gay) cum ea a avut primele “impulsuri” sexuale la 8-9 ani. Ceilalti colegi au fost de acord – cu totii recunosc ca s-au jucat “de-a doctorul” sau de-a “mama si tata” tot pe la varsta aia. Adica, te-ai jucat 1ta-de 2 ori de-a doctorul, gata, deja ai trecut de pubertate, esti matur dpdv sexual, pam-pam. Misto. Mi-e si groaza sa ma gandesc cum vor arata/gandi copiii acestor indivizi.
doru
28 February 2014@ Bogdan Calehari.
Perfect adevărat! Mi-am amintit că și Apollinaire se plimba în momentele lui ”critice” îmbrăcat doar într-un pardesiu, (palton?) până la pământ, dar parcă, totuși, era altceva, și era Apollinaire, nu niște troglodiți snobi.
@ Liv STOmer.
Toți copii știam. Tot ce știam însă era însoțit de decență în fața celorlalți, mai mari. Îmi amintesc că în ciuda faptului că ai mei erau oameni simpli, aveau un rafinament în a ne introduce, în mod indirect, în astfel de chestiuni sensibile, în direcția normală, bineînțeles. Când simțeau că am luat-o înainte, prea mic fiind, erau ceva mai duri, dar nu prostește. Mie mi s-a întâmplat ca la îndemnul unei fete mai mari să mă scap într-o relație intimă cu prietena mea când eram la grădiniță. Aceeași ”nașă de cununie” mi-a zis să-i spun și mamei, că o să-i fac o mare bucurie. Mama tocmai era pe o scară cu o bidinea cu var în mână. N-am apucat să termin că a trebuit s-o zbughesc cât ai clipi, urmat de pârdalnica bidinea, în timp ce ”nașa” care mai adunase vreo doi ”martori”, cred că tot de ”cununie” râdeau de se prăpădeau după gard, dar nu prea mult timp. Cum eram un mucos cam precoce, nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă mamă îmi era colega dumneavoastră.
Anca Cernea
28 February 2014Fraților, e o chestie de boală mintală să ți-i reprezinți în pielea goală pe toți oamenii cu care ai de-a face. E cu totul și cu totul anormal.
E anormal la adulți, chiar la cei trecuți prin tot felul de experiențe. Ce să mai vorbim de copii.
Felul în care educatorii socialiști francezi folosesc și promovează cartea asta e foarte semnificativ.
Nu e vorba de o prostie izolată, e vorba de a-i educa pe școlari în acest sens, de a-i învăța să și-i închipuie goi pe toți cei cu care vin în contact, părinți, profesori, vecini, etc.
Nu e vorba de a-i sexualiza pe copii mult prea devreme, ci de a-i sexualiza și mult prea devreme și pervers.
Theo Hahn
28 February 2014Freud deja își dăduse seama de direcția pe care o va lua lumea de prin 1915, de la a doua Topică. Atunci a renunțat la „epistemologia socialistă” (adică la pozitivism) și a ajuns la adevărata problemă a inconștientului. Ce a înțeles el privind la marele măcel din 1914-1918? „Ceea ce omul își dorește cu adevărat, nu e plăcerea, ci moartea”. Același lucru l-a spus și Lacan. Prin urmare, în ceastă cheie trebuie să citim această infernală cursă către subminarea societății prin suprimarea subiectului uman cu ajutorul pervertirii sale sexuale: oamenii caută un suicid ontologic printr-un suicid cultural. Nu se mulțumesc cu un suicid empiric pentru că nu vor avea nici o plăcere. Or, asta e definiția perversității pe care o promovează marxismul cultural: să ne sinucidem, dar să și profităm din asta; adică ce suicid e acela din care nu poți obține o mortificare dublă? Ca suicidul să merite, moartea trebuie dedublată încă de aici, din această viață și convertită în juisare (juisare care, la rândul ei, nu e plăcerea sensibilă, comună, ci satisfacția trăită ca proximitate sau încălcare a limitei, a interzisului).
Ce ar fi de făcut împotriva acestui suicid colectiv – despre care avertizează deja și Charles Melman în „L’Homme sans gravité. Jouir à tout prix: entretiens avec Jean-Pierre Lebrun” (Denoël, 2002) – „Omul fără gravitate. A juisa cu orice preț” (Eikon, 2012)? Oamenii trebuie făcuți să înțeleagă faptul că modul lor de constituire ca subiecți ai limbajului, gândirii, sensibilității marcate de logos și a imaginarului articulat sensic interzice încălcarea Interzisului în orice fel de circumstanțe. Dacă vrem să fim vii și subiecți în continuare, acest Interzis ne este indispensabil. El este cel care structurează subiectivitatea noastră prin așa numita „divizare a subiectului” prin care acesta cunoaște o lipsă ontologică fundamentală, lipsă care se înscrie apoi în el ca recurs transcendental la limbaj, la gândire, la sensibilitate și imaginație logocentrice și la cultură, știință și, nu în ultimul rând, la religie.
Cei care încalcă acest Interzis fac parte din trei categorii: nebunii (psihotici, schizofrenici) – la care această limită a interzisului nu a fost bine constituită în primii ani ai copilăriei; perverșii (sadici, masochiști, homosexuali, pedofili, diverse tipuri de sociopați și psihopați) – la care această limită s-a înscris, dar nu în calitate de lipsă fundamentală, ci în calitate de lipsă determinată, motiv pentru care li se pare că o pot transgresa când și cum au chef.
În sfârșit, de către sfinți sau mistici – la care există o reală raportare și asumare a limitei, dar o reală înscriere a limitei ca manifestare și desfășurare nemijlocită în anumite condiții prohibitive și destul de drastice.
Societatea noastră postmodernă în mod clar favorizează patologia raportării la Interzis – adică nebunia și perversitatea. Asta trebuie lămurit. Cum spune Charles Melman, oamenii trebuie să știe ce aleg: să spună dacă le convine să crească noile generații pentru a fi „consumate” ca niște obiecte de socialismul „societății de consum”. (Pe care majoritatea o cred ca fiind adevăratul capitalism…) Dacă vor să-și înece copiii în promiscuitatea sexuală și morală a juisării totale – mlaștină infernală din care poate ieși absolut orice fel de om.
Pot să vă asigur că noii oameni ieșiți dintr-un astfel de program de spălare pe creier vor depăși în demență, patologie socială, politică, economică și sexuală tot ce s-a cunoscut până acum. Sodoma și Gomora pe care le revendică nu știu ce lesbiene duse cu pluta vor părea o excursie la Disneyland față de ceea ce va cunoaște societatea cu astfel de noi generații.
Costin Andrieş
28 February 2014Jonah Goldberg
http://www.nationalreview.com/article/371625/attacking-diversity-thought-jonah-goldberg
Theo Hahn
28 February 2014@Costin Andrieş – mostra lui Goldberg e ilustrarea abia a unei schiţe incipiente a ceea ce va fi.
Freedom
28 February 2014Stalin (SteelMan) când se atașa de cineva considera că e o slăbiciune.Pentru a redeveni tare(și mare) își scotea din minte(și inimă)acea persoană imaginânduși-o mergând goală.
Asta e când -Grețoșii ajung să conducă…
Anca Cernea
28 February 2014@12 foarte semnificativ!
Exhibition reveals Stalin’s ‘nude drawings hobby’
Nici acest mic hobby al lui Stalin, nici celelalte, mai cunoscute – tortura, omorul, jaful, genocidul – nu au împiedicat Patriarhia Rusă să editeze recent un calendar comemorativ Stalin:
https://inliniedreapta.net/legatura-sfanta-dintre-stalin-si-biserica-ortodoxa-rusa/
Messianic Restorer
28 February 2014Eheeei, dragii mei, aştept să vizionez, peste ani, un meci de tenis în care o el, cu părul lung, rujat şi cu fustiţă, va spulbera un ea cu părul scurt şi pantaloni… Cum spuneţi?… Vă rog spuneţi mai tare, că nu vă aud, bătrâneţele, deh!… Ziceţi că pot vedea deja acum femei cu părul scurt, îmbrăcate cu pantaloni?… Hm!… Chiar şi în bisericile neoprotestante?… Una ca asta nu-i de crezut, înseamnă că fie nu au păstori, fie nu au Biblie, fie păstorii nu cred Biblia.
La bună (şi tămăduită biblic) vedere!
AT
28 February 2014@14: ai uitat varianta ca pastorii si chiar episcopii sunt femei cu parul scurt, imbracate cu pantaloni. Si asta nu in bisericile neo-protestante, ci in traditionalele biserici luterana si anglicana.
Loving the Pastrix
Sympathy for the Devil: What Happens When Love Turns Into Tolerance
Bishop Jefferts Schori’s Spite
AT
28 February 2014@11: Mai multe despre cazul Korn:
Liv STOmer
28 February 2014News despre tipa care se juca de-a doctorul la 8 ani: astazi se lauda ca ia steroizi, ca sa poata sa fie hiperactiva. Si discutia era ceva de genul “sunt impotriva celor care iau cocaina…….e un obicei tare rau…..iar bolnavii de ADHD, am cunoscut unul, era asaaaaa de enervant!! Mereu hiperactiv!! Si eu sunt hiperactiva, de-aia iau steroizi, dar…..”. Comentariul meu: pai da, macar aia cu cocaina, unii dintre ei,s-au “luat” de droguri fara sa realizeze cat de periculos e; iar ADHD-ii chiar n-au nici ceamai mica vina ca sunt bolnavi. Dar, da, e bine,sanatos si frumos, sa iei steroizi. E chiar cool.
AT
28 February 2014(Mai incerc odata)
Mai multe despre cazul Korn:
http://davidthompson.typepad.com/davidthompson/2014/02/elsewhere-112.html
Liv STOmer
28 February 2014Jeez. Te intrebi cum a putut vreodata o asemenea persoana (nu inteleg daca dl sau dna korn, n-are importanta),cu asemenea opinii, sa ajunga sa predea fie si la gradinita. Yes really, academic institutions SHOULD protect their academic freedom, from such idiots!
Bogdan Calehari
28 February 2014“A university community rightly has its own political values and when a faculty member violates them, he should be silenced. Academic justice is more important than academic freedom.”
Lenin? Nu, Harvard! ????
Harald
28 February 2014@ Theo Hahn – Psihologia a mai evoluat, de la Freud încoace. Nu toți oamenii își doresc moartea, ci doar cei abuzați fizic și/sau psihic în copilăria mică.
Theo Hahn
28 February 2014@21 Harald – vreți să spuneți că, în afara de freudismului lacanian, psihologia a involuat de la Freud încoace. Căci ce altceva poate să însemne behaviorismul care a redus omul la o sumă de reacții sau cognitivismul care a redus omul la intelectul empiric adăugând la behaviorism doar ideea că omul este o interfață de receptare, emisie și analiză a informațiilor?
Dorința care animă omul este mortiferă deoarece ea îi cere în mod neîncetat să-și sporească plăcerea prin încălcarea limitei, a interzisului. Asta e însăși definiția dorinței, „mecanismul” prin care ea funcționează. Pentru acest fapt avem ca dovadă cel puțin: două războaie mondiale, două totalitarisme (și se pare că n-am scăpat încă de nici unul), etatismul, sistemul vieții economice întemeiate pe datorie și consum, drogurile, noua dictatură a vorbirii (political correctness), tentația supralegalizării și suprareglementării a orice, egalizarea juisărilor cu orice preț, distrugerea autorității etc. etc. etc..
Nu există nimic natural în om. De la limbaj, la sex, la mâncare, îmbrăcăminte etc., omul nu există decât în perspectiva deturnării naturalității de la funcțiile sale „normale”. Iar între limbaj și moarte există o strânsă legătură – de care se știe încă de pe vremea Vechiului Testament, trecând prin Evaghelii, prin idealismul lui Hegel și sfârșind cu teoria „faptului lingvistic”. Nu trebuie să fi fost abuzat sexual sau în alt fel și nici măcar să suferi de o afecțiune psihiatrică pentru a ajunge s-o iei razna și să dorești imposibilul, interzisul, oribilul, înspăimântătorul, terifiantul etc.. Face parte din felul de a fi al omului. Din modul în care își articulează omul sensul propriei sale existențe, din însăși logica valorizării și juisării umane ca țel fundamental, de neînlăturat și de neoprit al dorinței de a fi și al dorinței de a fi mai mult.
Psihologia de cabinet niciodată nu a reușit să se pună de acord cu aceste fapte fundamentale și destul de la îndemână atunci când se pune problema observării lor. Întotdeauna psihologia empirică a deturnat esența ființei umane de la adevărul ei și a crezut că o poate relega unui nivel inferior sau derivat.
Messianic Restorer
28 February 2014Domnule Hahn,
Iertăciune că intervin în dialogul dumneavoastră cu domnul Harald. Eu aş denumi toate acestea mai simplu: setea de putere. Restul e…istorie.
Binecuvântări!