De la Marx la corectitudine politică

    Print Friendly, PDF & Email

    Apa trece, pietrele rămîn. Evenimente zilnice şi problemele perioadelor istorice se schimbă cu trecerea timpului. Unele interpretări şi soluţii continuă totuşi să persiste, adaptate inteligent la condiţii noi. Evoluţia poate juca feste de magician, care într-o secundă face să dispară o batistă şi o aduce înapoi înnodată sub formă de bărcuţă. Magicianul culege aplauze şi uimirea publicului suspendă pentru moment realitatea. Acelaşi truc reuşeşte şi la polul opus al scării temporale. Lozinci vechi şi discreditate dispar din uz pentru un număr de ani şi cînd păreau definitiv uitate reapar în altă formă. Publicul nu observă că noile lozinci sînt confecţionate din acelaşi vechi material şi le adoptă drept certitudini. Credulitatea suspendă realitatea pentru un timp mai îndelungat.

    Noile lozinci se numesc în prezent corectitudine politică.

    Corectitudinea politică este continuarea naturală a liniei trasată de partid. Ceea ce vedem încă o dată este un grup auto-numit în funcţia de miliţian, care îşi impune vederile asupra celorlalţi. Este o moştenire a comunismului, dar lumea nu pare să observe acest lucru.

    Doris Lessing

    Sau:

    • Substituirea adevărului cu senzitivitatea. Exprimarea în cuvinte sau acţiuni, îngrădită de teama de a ofensa.
    • O formă de cenzură care pune în pericol libertatea de expresie prin limitarea discursului public, cu deosebire în lumea academică şi politică.
    • Un gen de constrîngere care suprimă puncte de vedere diferite de standardul decis de o minoritate pentru ce este acceptabil în societate. Descurajarea gîndirii independente prin impunerea acestui standard drept adevăr oficial.
    • O mişcare de stînga care compartimentează societatea în categorii de victime, încurajează identificarea individului cu una sau mai multe din aceste categorii şi militează pentru rescrierea istoriei.

    Exemple:

    • Încălzirea globală este o catastrofă ecologică provocată de activitatea umană (în special datorită Europei şi Americii de Nord) şi soluţia constă în reducerea substanţială a emisiilor de CO2, prin intervenţia statului în economie şi viaţa cetăţenilor.
    • Africa e săracă datorită exploatării suferite în era colonială şi soluţia constă în ajutoare financiare masive.
    • O cafenea din Glasgow a refuzat să servească un client care comandase o „cafea neagră”, motivînd rasismul exprimării. Clientul a fost servit numai după ce şi-a revizuit limbajul şi a cerut o „cafea fără lapte”.
    • În octombrie 2006, prezentatoarea de ştiri Fiona Bruce a fost criticată de conducerea BBC pentru vestimentaţia în care a apărut la emisiunea Ten O’Clock News. La gîtul Fionei era vizibil un lanţ cu cruciuliţă.
    • Tot în 2006, un cuplu de pensionari din Anglia a fost interogat de poliţie mai bine de o oră şi acuzat de homofobie după o convorbire telefonică cu un reprezentant al primăriei locale. Domnul Roberts s-a plîns de iniţiativa administraţiei locale, finanţată din fonduri publice, de a promova homosexualitatea şi a întrebat dacă, în numele politicii de susţinere a diversităţii invocată de primărie, i se va permite să pună manifeste pentru religia creştină alături de broşurile oficiale în favoarea homosexualităţii. Cererea i-a fost refuzată, pe motiv că aşa ceva ar ofensa comunitatea gay, lesbiană şi bisexuală.
    • Pentru BBC, autorii carnagiului de acum doi ani din centrul Londrei sînt nişte criminali nechibzuiţi.

      Now that the bombs have exploded, and thousands of newspaper pages and entire days of air time have been devoted to the horror of it all, and to the poor, decent people who are dead and missing, and to the misguided criminals responsible, perhaps we can stand back from it all and catch our breath.

      John Simpson – BBC
      Comentariu în urma atacului terorist din Londra, iulie 2005

      Intenţia acelor „criminali nechibzuiţi” a fost de a ucide fără înştiinţare prealabilă cît mai multe persoane nevinovate cu putinţă şi totuşi din articol lipsesc cu desăvîrşire cuvintele terorist sau terorism. Conform standardului jurnalistic al BBC, astfel de exprimări sînt prea încărcate emoţional şi pun o barieră în calea înţelegerii corecte a fenomenelor violente din societate.

    • În ierarhia preferinţelor corectitudinii politice, musulmanii sînt una din cele mai protejate categorii de victime. Nu e admisibilă nici măcar sugestia că aceştia ar fi responsabili de acţiuni blamabile, chiar dacă validată de cercetare sociologică riguroasă. Centrul European de Monitorizare a Rasismului, o instituţie a Uniunii Europene, a comandat în 2004 un studiu despre anti-semitismul din Europa, pe care l-a suprimat după ce autorii au concluzionat că motivul principal al creşterii anti-semitismului european este extremismul tineretului musulman. CEMR a comunicat autorilor, majoritatea evrei, că studiul compromite activitatea pe care Centrul o depune în sprijinul musulmanilor – cel mai discriminat grup din Europa – şi a cerut rescrierea raportului astfel încît vina principală să fie atribuită rasiştilor albi. Autorii au refuzat şi în consecinţă CEMR l-a dat publicităţii cu un sumar şi un set de concluzii care contraziceau flagrant datele faptice din studiu. La conferinţa de presă a inaugurării raportului, CEMR a afirmat că skinheads şi neo-nazişti albi sînt principala sursă de anti-semitism european.

      A study released by the EU’s racism and xenophobia monitoring centre astounded experts by concluding that the wave of anti-Jewish persecution over the last two years stemmed from neo-Nazi or other racist groups.

      „The largest group of the perpetrators of anti-Semitic activities appears to be young, disaffected white Europeans,” said a summary released to the European Parliament . ” A further source of anti-Semitism in some countries was young Muslims of North African or Asian extraction.

      „Traditionally, anti-Semitic groups on the extreme Right played a part in stirring opinion,” it added.

      The headline findings contradict the body of the report. This says most of the 193 violent attacks on synagogues, Jewish schools, kosher shops, cemeteries and rabbis in France in 2002 – up from 32 in 2001 – were „ascribed to youth from neighbourhoods sensitive to the Israeli-Palestinian conflict, principally of North African descent.

      „The percentage attributable to the extreme Right was only nine per cent in 2002,” it said.

      The report on Belgium said most of the fire-bomb and machine-gun attacks on Jewish targets were the result of a spillover from the Palestinian intifada.

      The European Jewish Congress accused the EU watchdog of twisting data from the 15 member states to suit its own ideological bias, describing the report as a catalogue of „enormous contradictions, errors and omissions.”

      EU ‘covered up’ attacks on Jews by young Muslims – The Daily Telegraph

    • Recent, în Olanda, Consiliul Ştiinţific pentru Politici Guvernamentale a dat publicităţii un studiu cu un mesaj clar: olandezii ar trebui să se adapteze la imigranţii musulmani. Autorii studiului observă că toleranţa faţă de Islam este prea scăzută şi îndeamnă populaţia nativă să-şi transforme modul de viaţă, mai ales în domeniul religios şi al practicilor sexuale, pentru a acomoda mai bine cultura celor nou veniţi. Conform Consiliului, fixaţia unei părţi a societăţii olandeze pe conceptul de „identitate naţională” împiedică integrarea imigranţilor, iar folosirea cuvîntului allochtoon drept termen generic pentru imigranţi trebuie descurajată, datorită conotaţiilor stigmatizante la adresa acestora. Allochtoon este un eufemism introdus în uz în 1989, de acelaşi Consiliu Ştiinţific, cu scopul de a înlocui cuvinte ca imigrant sau străin, considerate stigmatizante la adresa alohtonilor.
    • Istoria Angliei ar trebui rescrisă, a declarat recent Trevor Phillips, noul şef al comisiei guvernamentale pentru egalitate şi drepturile omului. De fapt, existenţa Angliei se datorează… Turciei:

      Increasingly we are discovering new links with the Muslim world. For example researchers at London University have recently uncovered letters indicating that when the first Queen Elizabeth was menaced by the Spanish Armada she turned to Turkish Muslims for help. According to Jerry Brotton, a lecturer at Royal Holloway College, London, a hitherto unnoticed letter from Elizabeth’s security chief and spymaster, Sir Francis Walsingham, to her ambassador in Istanbul showed that it was Turkish naval manoeuvres, rather than Drake’s swashbuckling, which delivered the fatal blow to the Spanish invasion plans.

      The letter, ordered the ambassador, William Harborne, to incite the Turks to harry the Spanish navy. It was written in the mid-1580s and has been buried in archives ever since because it did not apparently relate to any major historical event.

      But Mr Brotton told the Hay Festival in June: „Walsingham’s plan was ultimately successful. Ottoman fleet movements in the eastern Mediterranean fatally split Philip II’s armada … So alongside all the stories we’re told at school about why the Spanish Armada failed to conquer Britain and destroy Protestantism, we should add another reason: the Anglo-Ottoman alliance brokered by Elizabeth and Walsingham.”

      So perhaps the reason that I am speaking to you in English today rather than Spanish lies not with Sir Francis Drake’s derring-do, but with the first Anglo-Turkish alliance. Perhaps that should count for something when Turkey’s membership of the EU comes to be considered in a few years’ time.
      . . .
      It was the Turks who saved us, because they held up Armada at the request of Elizabeth I.
      . . .
      Now let’s rewrite that story, let’s use our heritage to rewrite that story so it is truly inclusive.

      În realitate, simpla existenţă a scrisorii de solicitare a unui ajutor turc nu înseamnă că ajutorul a fost acordat. O intervenţie a flotei otomane în Mediterana, în favoarea englezilor, ar fi fost documentată în arhivele militare ale imperiului, însă nici un istoric militar turc nu menţionează aşa ceva. Nu e de mirare, flota turcă fusese aproape complet desfiinţată în bătălia navală de la Lepanto din 1571, moment din care puterea maritimă otomană a scăzut considerabil. De altfel, scrisoarea anunţată cu mîndrie multiculturală de domnul Phillips nu era deloc un secret în acea perioadă. Coroana spaniolă avea cunoştinţă de intenţiile Elisabetei I şi în 1585, cu trei ani înaintea invaziei Armadei, Spania şi imperiul Otoman au semnat un tratat de pace care îl obliga pe sultan să nu răspundă unor eventuale cereri de sprijin militar ale reginei Angliei.

    • Cristian Teodorescu de la Cotidianul pretinde că problema demografică a României este exagerată şi, în orice caz, uşor rezolvabilă în spiritul liniei trasate de Uniunea Europeană:

      Români, faceţi copii! Preşedintele Băsescu ne adresează un îndemn pe şleau să ne înmulţim. Ca să nu ne trezim că sîntem mai puţini decît putem duce ca societate peste cîţiva ani. Băsescu regretă că vîrsta îl împiedică să poată cotiza la pensiile particulare. Dar marea întrebare e dacă într-adevăr populaţia României va ajunge peste cîîţiva ani la doar 16 milioane, cum prognozează specialiştii autohtoni care l-au speriat pe preşedintele României. Sau dimpotrivă, ne vom trezi chiar cu un surplus populaţional de pe urma imigraţiei anticipabile în România membră a Uniunii Europene?

      Copiii lui Băsescu

      Totuşi, într-o ţară ca România, care a devenit membră a Uniunii Europene, e chiar atît de justificat să luam de bune prognozele demografilor alarmişti? Chiar înainte de a fi fost admisă în UE, ţara noastră a devenit o ţintă pentru imigranţi. În timp ce exportăm muncitori în Spania, România devine o ţintă tot mai atrăgătoare pentru imigranţi mai puţin pretenţioşi, săraci, dar tocmai din acest motiv puioşi, care ar putea rezolva în următorii ani prognozatul nostru deficit de natalitate. Încît, din punct de vedere strict populaţional, dacă România nu renunţă în următorii ani la calitatea de membră a UE, ceea ce e greu de crezut, sau dacă Uniunea Europeana nu dă faliment, ipoteză deocamdată improbabilă, ne putem aştepta la o consistentă si chiar agasantă imigraţie dinspre ţările sărace ale lumii. Băsescu fie că n-a fost prevenit asupra acestei ipoteze, fie că, poate, a preferat s-o ignore, luînd in calcul doar posibilităţile nefolosite de a se reproduce ale romanilor. Mă îndoiesc că apelul prezidenţial la sporirea natalităţii va avea ca efect imediat aglomerarea maternităţilor. Nu cred, de asemenea, că aşa-numita clasă de mijloc pe care Băsescu o imploră să facă mai mulţi copii va lua în serios prezidenţialul îndemn.

      Vă implor, faceţi copii

      România îmbătrîneşte rapid şi are o rată de fertilitate de doar 1.3 copii, departe de cei 2.1 copii pe femeie care sînt minimul pentru o populaţie constantă pe termen lung. Declinul demografic avansat nu este specific doar României. Toate naţiunile occidentale trec mai mult sau mai puţin prin aceeaşi criză. Suplinirea prin imigraţie a forţei de muncă în descreştere este inevitabilă, însă modelul Uniunii Europene, recomandat fără rezerve de Cristian Teodorescu, este unul de evitat. Uniunea Europeană a început de trei decenii un proiect de inginerie socială prin care europenii sînt înlocuiţi treptat de populaţii musulmane din perimetrul mediteranean şi din Orientul Mijlociu şi Îndepărtat. Acest import pe scară largă are loc în condiţiile în care numeroşi imigranţi au educaţie şi pregătire profesională slabe, iar cerinţele de integrare în culturile gazdă sînt aproape inexistente. La fel de inexistentă este şi o politică la nivelul Uniunii Europene de stimulare a natalităţii europenilor. Cristian Teodorescu predică ortodoxia multiculturalistă şi le spune românilor să nu îşi facă griji, UE va avea grijă de ei. Imigranţii sînt de preferat românilor. Mîine-poimîine, alţi Teodoreşti vor publica studii în care vor dojeni românii că nu sînt destul de toleranţi, vor recomanda ajustarea societăţii la valorile noilor veniţi şi vor înfiera cu mînie multiculturală aşa-zisa „identitate naţională”. La momentul oportun, un comisar autohton al egalităţii şi drepturilor omului va anunţa descoperirea unei scrisori în care Ştefan cel Mare a cerut iertare Înaltei Porţi pentru „nechibzuinţa” de a face război, în loc să dialogheze constructiv şi matur pentru o soluţie paşnică la doleanţele otomane.

    • De fapt, s-ar putea să fie o tovarăşă comisar. Într-o altă doză de corectitudine politică marca UE, Oana Popescu (tot de la Cotidianul) reciclează cu gravitate mantra negocierilor pentru pace. Ce poate fi mai înţelept şi rafinat decît o negociere cu Talibanul? A la francaise, bien sur.

      Intrînd în Afganistan, Statele Unite şi, ulterior, NATO şi-au asumat sarcina – care, de fapt, nu le aparţinea – de a aduce stabilitate şi prosperitate într-o ţară care nu le-a avut niciodată. Iar acum, dupa ce erorile pe care le-au comis le-au scufundat şi mai mult, aşa cum singure au recunoscut, tot ce pot spera este să iasă în mod cît de cît onorabil la suprafaţă.

      Există trei viziuni în acest sens în cadrul NATO. Toate trei sînt influenţate fundamental şi limitate de mentalitatea şi de istoria statelor care le promovează.

      Cea americană este oarecum mecanicistă, simplistă. Aşa cum America a fost construită programatic, matematic, de oameni care au găsit acolo condiţiile propice „implementării“ viziunii lor, tot astfel armata americană încearcă să creeze în Afganistan un sistem politic şi o economie după chipul şi asemanarea celor vestice, care nu de puţine ori vin în contradicţie cu obiceiurile locului. Ca într-un program informatic, introduci datele şi scoţi obligatoriu un rezultat unic care trebuie să îţi asigure succesul.

      Viziunea britanică este oarecum temperată de experienţa colonială a imperiului pe care Regatul Unit l-a deţinut chiar în regiunea Asiei de Sud. Britanicii sînt conştienţi că lucrurile în zonă sînt complicate. Militarii beneficiază de cursuri de dari, pashtu sau urdu, limbile locale, iar în nord au avut succes cu „gurkas“ – soldaţi nepalezi, cunoscători ai limbii si mentalităţii locale, care au putut comunica mult mai bine cu localnicii şi care au fost priviţi mult mai favorabil de populaţie.

      Viziunea franceza identifică cel mai bine realităţile locale: oricît de neprincipială, singura soluţie pentru stabilizarea ţării – în limitele în care acest lucru este posibil – este cooptarea talibanilor la guvernare sub o formă ori alta sau măcar, în prima faza, dialogul cu aceştia. Problema este că majoritatea statelor mari din Europa, cum ar fi Franţa şi Germania, sînt foarte puţin implicate, cu oameni şi bani, în operaţiunile NATO, iar contribuţia lor este periferică. Refuzînd sistematic, la ultimele întîlniri ale NATO şi la rugăminţile secretarului general Jaap de Hoop Scheffer, să trimită mai multe trupe în sudul ţării (regiunea cea mai problematică) cei care ar putea echilibra eventual viziunea britanico-americană cu una mai realistă se mărginesc la a chibiţa de pe margine.

      Afganistan: banii din droguri au învins forţele NATO

      Venind din partea unei persoane sensibile la libertatea de expresie a lui Ahmadinejad şi care s-a declarat recent dispusă să ia un interviu lui Hitler, nu încape îndoială că Talibanul ar fi onorat să negocieze cu Oana Popescu.

    Cea mai concisă definiţie a corectitudinii politice constă într-un singur cuvînt.
    Newspeak. Reprogramarea gîndirii prin schimbarea vocabularului. Limbajul fictiv descris de George Orwell în romanul 1984 a devenit realitate. Însă care este originea acestui fenomen?

    Antonio Gramsci

    Marxismul s-a bifurcat după primul război mondial. În Est, Revolutia din Octombrie şi naşterea URSS au asigurat continuitatea marxismului original, de extracţie economică. În Vest însă, o serie de teoreticieni marxişti şi-au pus întrebarea: de ce nu are loc revoluţia proletară şi în ţările capitaliste dezvoltate? Antonio Gramsci în Italia şi Georg Lukacs în Ungaria au dat răspunsul: conştiinţa proletară e de vină. Proletariatul era incapabil să recunoască propriile interese de clasă deoarece conştiinţa sa era denaturată, ţinută într-o stare de captivitate, de cultura occidentală şi religia creştină. Obstacolul principal în calea împlinirii profeţiilor marxiste a fost localizat în însăşi civilizaţia vestică şi remediul s-a impus de la sine: transformarea societăţii în toate aspectele – viaţă privată, loc de muncă, şcoală, filozofie, artă, literatură, religie, mijloace de informare – astfel încît valorile şi conceptele existente să fie treptat desfiinţate. Această deplasare a centrului de greutate dinspre economic spre conştiinţa socială a rezultat în bifurcarea menţionată mai sus. Marxismul cultural a devenit preocuparea majoră a intelighentsiei occidentale, avînd în Teoria Critică şi deconstrucţia textuală două instrumente ideale pentru atacul metodic al lumii tradiţionale.

    Inovaţia lui Gramsci şi Lukacs constă în elaborarea unei teorii care explică mecanismele culturale şi ale vieţii psiho-sociale prin prisma conceptelor fundamentale din marxismul clasic. Dacă în marxismul clasic împărţirea societăţii într-o clasă exploatatoare şi cea exploatată este realizată pe considerente strict economice, funcţie de cine deţine mijloacele de producţie, marxismul cultural elimină noţiunile generice de „popor” sau „proletariat” şi operează la nivel de grup distinct, caracterizat de o trăsătură care într-un fel sau altul este considerată sursa marginalizării sociale a grupului respectiv. Femeile, minorităţi rasiale, criminalii sînt grupuri omogene, definite prin sex, culoarea pielii, anormalităţi psihc-comportamentale, iar aceste caracteristici stau la originea opresiunii sau marginalizării suferite de aceste grupuri pe parcursul istoriei.

    Georg Lukacs

    Acest mozaic de grupuri oprimate şi marginalizate care nu au unitate şi de multe ori nici măcar conştiinţa propriei condiţii, sînt dublu dominate de grupurile privilegiate din societate. Uneori prin forţă brută, dar în general printr-un proces mai subtil, numit de Gramsci „hegemonie culturală”. Acest concept descrie supremaţia ideologică a sistemului de valori care sprijină interesele grupurilor în posesia puterii. Grupurile subordonate sînt condiţionate cultural să asimileze sistemul de valori al grupurilor privilegiate şi în acest fel consimt la propria marginalizare. Însăşi natura puterii deţinută de clasele dominante derivă din această hegemonie culturală. Adevăratul raport de putere în societatea capitalistă matură constă în dominaţia culturală a unei viziuni sociale asupra altor viziuni marginalizate. Schimbarea raportului de putere – adevărata revoluţie marxistă – poate fi realizată doar prin delegitimizarea constantă şi în toate domeniile vieţii a sistemului de valori prevalent în societate.

    În acest sens, toate instituţiile şi practicile tradiţionale trebuie „deconstruite” şi reinterpretate din perspectiva relaţiilor de putere dintre grupuri dominante şi dominate. Relaţiile între bărbat-femeie, tînăr-vîrstnic, lucrător-manager, rasa albă – rasa neagră, ateu-creştin, heterosexual – homosexual – şi exemplele pot continua la infinit – sînt golite de sensul tradiţional dat de experienţă şi istorie – deconstrucţia. Urmează reformularea acestora dintr-o singură perspectivă: raportul de putere dintre elementul dominant şi cel marginalizat. Acelaşi proces, aplicat la scară largă familiei, justiţiei, relaţiilor internaţionale, literaturii, istoriei demască viziunea social-filozofică unanim acceptată drept instrumentul principal de control asupra grupurilor dominate. Înţelegerea acestei stări de fapt şi a statutului de victimă inerent grupurilor marginalizate produce conştiinţa revoluţionară necesară pentru schimbarea raporturilor de putere în societate. Nimic nu este absolut. Standarde, moralitate, valori – toate sînt „construcţii sociale” susceptibile demistificării.

    Sună familiar? Bine aţi venit în post-modernism, lumea post-naţională, post-democraţie, post-creştinism. De aici începe amurgul.

    Surse de informare

    Istoria corectitudinii politice — un documentar de Free Congress Foundation

    William S. Lindt – The Origins of Political Correctness

    John Fonte – Why There is a Culture War

    Linda Kimball – Cultural Marxism

    Václav Klaus – The Intellectuals and Socialism: As Seen from a Post-Communist Country Situated in Predominantly Post-Democratic Europe

    Fjordman – Political Correctness — The Revenge of Marxism

    Political Correctness Watch

    Dicţionarul Corectitudinii Politice

    3 gânduri despre “De la Marx la corectitudine politică

    1. Desi Romania a iesit din perioada comunista in urma unor evenimente sangeroase la sfarsitul anului 1989, influenta comunista sub haina politically correctness-ului si-au facut deja aparitia si actioneaza in forta.

      In invatamantul superior si mediu din Romania s-a introdus discriminarea pozitiva (affirmative action) incapand cu anul 1992. Pentru anul universitar 2006-2007 au fost acordate mai mult de 400 de locuri in 27 de institutii de invatamant superior pentru rromi, acestia avand obligatia sa obtina nota minima de trecere, 5-ul de rigoare ca sa fie considerati admisi. Indiferent de rezultatele examenului de admitere pentru ceilalti studenti, cei de etnie rroma obtin locuri subventionate pe intreaga perioda de studiu, netinandu-se seama de mediile din anii de studiu. Pentru studentii ceilalti, sa le zicem cei standard, sau netigani, in fiecare an de studiu, mai exact la inceputul anului se realoca locurile fara taxa in functie de media obtinuta. Din pacate, locurile fara taxa distribuite rromilor sunt luate din totalul locurilor fara taxa acordate unei facultati, deci studentii netigani trebuie sa se multumeasca cu competitia acerba din fiecare an de studiu.

      Sau vazut cazuri in care parinti disperati s-au declarat tigani la diversele asociatii rrome pentru a-si putea inscrie copii la scoala dorita. Reclamatiile au fost facute de parintii rromi care nu puteau sa mai faca fata concurentei „romanilor”.

      California a votat contra Affirmative Action, dar America este foarte departe de noi cei care traim in Europa coplesita de ideile lui Gramsci. Universitatile romanesti prezinta palierele politically correctness-ului ca fiind culmea realizarilor democratiei universale, pe taramul dezbaterii publice fiindu-i ocultate aspectele teoretice si implicatiile practice din prezent si perspectiva.

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.