Nu sunt homofob. Homosexualii nu-mi trezesc panică, nici vreun alt fel de teamă, și nu-mi provocă acele reacții fiziologice necontrolate ce constituie simptomele medicale ale fobiei. Doar că, astăzi, în cazul homosexualității, cuvântul „fobie” și-a pierdut semnificația inițială, iar limbajul în care se vorbește despre chestiune a fost atât de puternic ideologizat, încât împiedică, în loc să faciliteze înțelegerea acesteia. Acest limbaj, care, de fapt, ar trebui numit jargon, a fost însușit de către grupuri contraculturale agresive și transformat într-un instrument al luptei pentru putere. Așa-numitele grupuri gay fac parte din acest front și, prin reversiune, vorbesc în numele tuturor homosexualilor.
Se poate considera că, în cazul lor, ca și în cazul organizațiilor feministe cărora le place să fie numite „feminine” și să-și atribuie dreptul de a reprezenta femeile în general, avem de-a face cu o dialectică tipică pentru reprezentarea politică a minorităților. Reprezentanții autodesemnați ai acestora nu sunt interesați de integrarea minorității în societate, lucru ce se înțelegea în mod tradițional prin obținerea drepturilor depline, ci, dimpotrivă, tind spre o tensiune maximă între grupul pe care vor să-l reprezinte și toți ceilalți. O astfel de situaţie le consolidează rolul în mod radical. Într-o societate integrată, aceştia ar fi de-a dreptul inutili. Subliniind anatagonismele, ei se fac indispensabili, în scopul luptei, nu atât pentru drepturi, cât pentru o anume poziție în comunitatea considerată ca un agregat de grupuri și minorități. Fiindcă grupările care vorbesc astăzi în Occident în numele drepturilor minorităților, luptă, de fapt, în mare măsură, împotriva ordinii civilizației, și atacă ideea însăși de bine comun, care stă la baza concepției tradiționale asupra politicii.
Unul dintre fronturile acestei lupte este tentativa – tipică pentru mișcările ideologice – de a pune stăpânire pe limbaj. Consecințele acesteia le-am cunoscut foarte bine în timpul dominației comunismului în țara noastră. Adoptarea limbajului marxist înlătura de fapt posibilitatea de a polemiza cu ideologia care stătea la baza acestuia. La fel este și astăzi în cazul jargonului stângist-liberal. Din el face parte termenul „homofob”, menit să-i stigmatizeze pe toți cei care nu se aliniază lobby-ului gay. Faptul că trebuie să dea de fiecare dată explicații, cum că nu este homofob, îl împinge polemist în defensivă și face imposibilă discuția. Prin urmare, poate, ar fi mai bine să ne asumăm această distincție. Dacă homofob desemnează o persoană rezistentă la presiunea grupului gay, ar trebui să acceptăm această denumire.
În acest caz, eu sunt homofob și sunt mândru de asta.
Chestiune privată sau publică
Cu o jumătate de secol în urmă, în multe țări occidentale, homosexualitatea încă era pedepsită. Susținătorii drepturilor egale pentru homosexuali ridicau de obicei argumentul că opțiunile sexuale se manifestă în domeniului privat al individului și, dacă ele privesc persoane responsabile, și nu încalcă libertatea nimănui, nu ar trebui să facă obiectul unor sancțiuni legale.
„Suntem la fel ca și voi” – spuneau homosexualii – „și singurul lucru care ne diferențiază sunt preferințele noastre erotice, care constituie o chestiune privată.”
De-a lungul acestor decenii, totul s-a schimbat. Homosexualitatea a devenit o chestiune publică, iar grupurile gay o consideră drept un factor determinant al atitudinii omului. Termeni cum ar fi „cultura” sau „sensibilitatea” gay trebuie să conducă la concluzia că homosexualitatea creează un tip anume de umanitate. Punctul culminant al unei astfel de abordări este revendicarea parităților după modelul parităților gender – care, potrivit feministelor, ar trebui să fie remediul față de nedreptățirea femeilor -, de unde rezultă că avem de a face cu o diferență și o specificitate de esență a grupului homosexual.
Aceasta subliniază unul dintre paradoxurile contraculturii contemporane, constând în faptul că, respingând identitățile tradiționale, naturale, susținătorii ei apelează la substitute ideologice ale acestora. Nu este vorba, deci, de un act de eliberare a omului de orice constrângeri – lucru, de altfel, imposibil -, ci de a crea forme artificiale ale acestora. Faptul că aceste forme de constrângere sunt noi nu înseamnă că ele sunt mai puțin restrictive.
„Suntem la fel ca voi, și, prin urmare, nu puteți să ne tratați altfel!” – accentuau susținătorii grupurilor homosexuale cu câteva decenii în urmă.
„Suntem altfel decât voi, și, ca atare, dorim să avem aceleași drepturi!” – cer succesorii lor de azi.
„Preferințele noastre sexuale sunt o chestiune privată și nu ar trebui să vă ocupați de ele!” – susțineau cei dintâi.
„Orientarea noastră sexuală ar trebui să fie acceptată public ca esența diferenței noastre. Atitudinea față de ea este măsura toleranței și deschiderii voastre!” – pretind cei din urmă.
Dacă totuși aceste opțiuni sexuale trebuie să devină o chestiune publică și principiul existenței unei noi minorități, prin aceasta, ele ar trebui să facă obiectul dezbaterii generale. Încercările de a li se închide gura tuturor celor care ar dori să ia parte la aceasta și stigmatizarea discuției propriu-zise, ca pe o manifestare de intoleranță, sunt tipice pentru teroarea politică utilizată de către grupările corectitudinii politice contra-culturale. Fiindcă noua abordare a homosexualității ridică unele întrebări de principiu. Cea fundamentală privește chestiunea naturii.
Erotismul ca problemă
Tratarea homosexualității ca orientare de rang egal și egal îndreptățită față de relațiile heterosexuale schimbă fundamental modul de abordare a erotismului. Consecință a acestui fapt este revendicarea așa-numitei căsătorii homosexuale, care, la rândul său, duce la metamorfozarea atitudinii noastre față de instituția socială fundamentală, care este familia, și deci și față de societate ca întreg. În urma acestora trebuie să survină o răsturnare antropologică, deci o schimbare esențială a concepției despre om.
Se poate spune că secularizarea societăților occidentale, și în special inventarea pilulei anticoncepționale, au condus la transformarea modului de abordare a sexualității. Tabu-ul asociat acesteia a fost respins, iar erotismul trebuia să devină sursa unei fericiri fără probleme. Dreptul la orgasm a fost recunoscut ca un drept fundamental și el trebuia să conducă la crearea paradisului pe pământ.
Contracultura anilor ’60 și ’70 a promovat revoluția sexuală în locul revoluției proletare. Teoreticienii ei, în frunte cu Herbert Marcuse, au vestit transformarea fundamentală a lumii după eliberarea acestui element al naturii, care este erotismul. „Faceți dragoste, nu război” chemau sloganele din acei ani. În această perspectivă, „dragostea” era înțeleasă ca act fizic. Acest lucru a condus la contestarea abordării civilizaționale a erotismului, și, în cele din urmă, a culturii ca atare. Locul culturii tradiționale, „patriarhale”, „opresive” trebuia ocupat de bucuria neîngrădită de nimic a copulației.
Această abordare era extrem de puerilă și trivială. Chiar și unul dintre părinții modernității, Sigmund Freud, care s-a luptat cu atitudinea represivă, complexogenă față de sexualitate, era totuși conștient de necesitatea unor restricții pe care le aduce cu sine civilizația. Lucrarea sa Disconfort în cultură nu lasă nicio îndoială. Limitarea, renunțarea și suferința rezultată din acestea este fundamentul culturii.
Ca fenomen natural elementar și puternic, erotismul a constituit întotdeauna o problemă culturală. El este în același timp un impuls indispensabil și o amenințare mortală, un element pe cât de creator, pe atât de distructiv. Formele culturii l-au civilizat și l-au înnobilat. Eliberat de cătușele acestora, a reușit să distrugă totul.
Înecarea veselă și infantilă în sexualitatea eliberată a adus imediat consecințe sumbre. Creatorii mai raționali au început să vadă latura întunecată a acestei distracții deja în anii ’70. Filme cum ar fi În căutarea Domnului Goodbar de Richard Brooks, Șoferul de taxi de Martin Scorsese, precum și cele ulterioare, Luna amară de Roman Polanski (bazat pe romanul lui Pascal Bruckner din 1981) au arătat unele consecințe sumbre ale eliberării sexuale.
Dar, probabil, cea mai completă și mai șocantă imagine a distrugerii provocate de acest taifun contracultural o dă celebrul roman al lui Michel Houellbecq Particulele elementare apărut în 1998. O mărturie sumbră a nebuniei contraculturale sunt și jurnalele copiilor acelei generații, astăzi deveniți adulți.
S-a dovedit că împărăția orgasmului fără griji s-a transformat în singurătatea unor obsedați, aflați în căutarea unor experiențe sexuale tot mai efemere, ce rup orice legături de loialitate. Armonia sexuală se dovedește a fi domnia egoismului, iar existența umană a fost redusă la căutarea plăcerii imediate, pe care o însoțește o mahmureală tot mai adâncă.
Sex și căsătorie
Aceste consecințe sunt evidente pentru oricine care, măcar la nivel elementar, cunoaște textele clasice ale culturii noastre. Faptul că, în zilele noastre, ele suferă o grotescă aplatizare este o altă poveste. Este suficient să menționăm doar mitul lui Tristan și Isolda, care, la origine, este o poveste despre nebunia oarbă, despre patima care răpeşte libertatea și distruge totul în calea sa, iar astăzi este transpusă în nenumărate adaptări despre istorioara melodramatică a unor tineri pe care bătrânii nu-i lasă să se iubească.
Pasiunea, ca element al naturii, a fost cuprinsă în tradiția culturală în cadrul legăturii căsătoriei. Trăinicia acesteia era garantată de presiunea socială, iar soarta descendenţilor îi determina perspectiva. În acest sens, familia nu era doar instituția socială fundamentală, ci şi modelul de funcţionare al comunității, care avea să se manifeste deplin în stat. O astfel de comunitate constituie legătura dintre părinți și copii, moșteneşte și transmite mai departe, şi astfel permite oamenilor să se smulgă din efemeritatea şi contingenţa lor muritoare.
De aceea, familia și căsătoria, ca fundament al acesteia, trebuie să se bucure de ocrotire din partea statului și de drepturi speciale, adică de privilegii. Soţii iau asupra lor angajamentul de a creşte noi cetăţeni și nicio instituție nu este în măsură să îi înlocuiască în acest sens.
Copiii au nevoie de mamă și de tată. Dezbinarea familiei este întotdeauna în detrimentul lor. Astăzi, sunt adesea accentuate patologiile care apar în familii, ca şi în orice întreprindere umană. Trebuie luptat împotriva acestora, dar ele nu pot duce la contestarea instituțiilor umane, aşa cum riscul ca cineva să facă abuz de lege nu poate duce la respingerea legii ca atare.
Experiența americană a familiilor fără tată, observată în anumite medii din rândul negrilor, oferă o imagine statistică a manifestărilor asociate acestui tip de patologie. Scriu despre asta toți specialiștii. Este, de altfel, suficient bunul simț și simpla observație pentru a înțelege că cel mai bine pentru copiii este să fie crescuţi în familia naturală.
Astăzi, în Occident, instituția căsătoriei trăieşte o criză. Din ce în ce mai des este privită ca o legătură ce are drept unic scop producerea satisfacției erotice. Când pasiunea slăbeşte, soții se despart şi merg să caute excitaţie în altă parte. Aceasta se face în detrimentul copiilor. De altfel, cuplurile căsătorite se hotărăsc să aibă copii tot mai târziu și mai rar. Rezultatul este criza demografică. Aceasta este o consecință a concentrării narcisiste şi infantile asupra propriilor plăceri.
Acest lucru nu înseamnă totuşi că ar trebui să demontăm definitiv instituța căsătoriei. Aşa cum leacul pentru boală nu este sinuciderea.
Drepturile copiilor – drepturile homosexualilor
Homosexualitatea a existat dintotdeauna. Au fost perioade când era tratată într-un mod destul de tolerant. Cu toate acestea, relațiile homosexuale nu au fost niciodată până în prezent considerate ca fiind echivalente căsătoriei. Nici chiar în Grecia clasică, la care grupurile gay fac referire atât de des, nimănui nu i-ar fi trecut prin cap să le pună la egalitate. Maturitatea însemna căsătorie și grija pentru urmași.
Relația homosexuală are drept unic scop satisfacția partenerilor. Există relații heterosexuale similare. Nimeni nu interzice în ziua de astăzi acest tip de relație. Dar încercarea de a reduce căsătoria la o astfel de relație o distruge.
Este semnificativ faptul că susținătorii relațiilor homosexuale fac referire doar la confortul participanților. Întrebarea de ce nu se bucură de aceleași privilegii ca și căsătoria este absurdă și arată infantilizarea culturii noastre. Beneficiile pentru soți sunt consecința obligațiilor lor faţă de descendenţi, fie ei și numai potențiali.
În schimb, „cultura gay” se bazează în întregime pe modelul hedonist. Totul trebuie să fie plăcere. Nu întâmplător creatorii ei s-au identificat cu denumirea gay, de la englezescul „gay” – vesel, glumeţ. Chiar dreptul la adopție este justificat de aceştia în acelaşi fel ca dreptul de a avea un animal domestic. Acest lucru se reflectă în întrebarea, pusă adesea de susţinătorii grupurilor gay, de ce homosexualii să nu aibă dreptul de a adopta, ca toţi ceilalţi? Răspunsul este evident. Pentru că aceasta ar constitui un experiment scandalos asupra copiilor și, în acest caz, nu aşa-numitele drepturi ale homosexualilor sunt importante, ci grija pentru cei mai vulnerabili, adică pentru copiii.
Este semnificativ faptul că în perspectiva mișcării gay nu figurează societatea sau ţara, obiectul acțiunilor lor rămâne individul egoist în căutarea plăcerii. De altfel, nu este vorba, de fapt, de nevoia homosexualilor de a se căsători, nici, cu atât mai puţin, de dorinţa de adopţie din partea lor. În sens statistic, acestea sunt cazuri marginale.
E vorba de demontarea căsătoriei și schimbarea abordării în privinţa omului. După experimentul comunist cu economia și cu statul, survine era experimentării cu cultura. Omul ar trebui să respingă corsetul modelelor, virtuților și obligațiilor și să se realizeze într-un trecător paradis lumesc al împlinirilor hedoniste.
Decadența Europei contemporane, care-şi iroseşte capitalul acumulat de generații, se afundă în criza culturală și demografică şi nu mai ține pasul cu viteza concurenței globale, arată unde duce acest experiment. Desigur, aceasta nu-i opreşte pe susţinătorii săi. Ei sunt, de altfel, reprezentanții elitelor occidentale, care încearcă să impună tuturor drept model felul lor propriu de viață, iar lupta împotriva culturii tradiționale este pentru ei, în acelaşi timp, o luptă pentru putere.
Am oare dreptul să judec?
În decursul unei mari părţi a vieții mele, de departe cea mai îndelungată, nu m-am ocupat de preferințele erotice ale oamenilor pe care i-am întâlnit. Așa cum nu am aprofundat întrebarea, care dintre modalitățile de a face sex îi satisfac cel mai mult, tot astfel, nu m-a interesat în mod special ce sex prezintă. Acum încep, încet, încet, să mi se ivească în această chestiune îndoieli. Homosexualitatea apare în natură, ceea ce nu înseamnă că este concordantă cu natura. Conceptul de natură are, totuşi, în limbile europene, şi o nuanţă normativă. În acest sens, există deviaţii în natură, dar ele nu sunt naturale. Creșterea homosexualității ar duce la punerea în pericol a speciei.
De asemenea, este greu să închizi ochii faţă de o altă problemă: revendicările agresive ale grupurilor gay au în mod clar un substrat resentimentar, adică rezultă din complexe, deci dintr-un sentiment al inferiorităţii acestora. Revendicarea deplinei egalităţi, deci eliminarea din cultură a ideii de ordine naturală, este o chemare la o profundă revoluție contraculturală. Totul în numele îmbunătățirii – de fapt iluzorii – a stării de spirit a grupurilor gay. De altfel, nu e vorba, până la urmă, numai de acea îmbunătăţire, ci de distrugerea ordinii tradiționale. Iar acesteia ar trebui să i se opună orice om raţional.
Există homosexuali care nu doresc să fie „respectaţi” pentru faptul că sunt homosexuali, ci pentru ceea ce fac. Ei rămân la vechiul principiu, că preferințele lor sexuale sunt chestiunea lor privată. Au tot dreptul la asta.
Dar când cineva îmi cere totuşi să mă ocup de viața lui sexuală și să-mi exprim aprobarea faţă de aceasta şi, în plus, face din ea nucleul umanității sale – nu numai că nu îmi exprim acordul, ci răspund în mod clar că întotdeauna voi considera un astfel de comportament ca fiind mai prejos şi mai prost decât modelele de viață mai înalte. Omul este prins în biologia sa, dar poate să o depășească și prin aceasta este o fiinţă superioară. În prezent nu numai grupurile gay par a nu înțelege asta.
articol publicat în săptămânalul Do Rzeczy
Nr. 5 / 25 feb – 3 mar 2013
traducere Anca Maria Cernea
![mihaela-barbus[1]](https://inliniedreapta.net/wp-content/uploads/elementor/thumbs/mihaela-barbus1-pydiituedconmrou0twklsfz7egtqhonla40po561c.jpg "mihaela-barbus[1]")
50 Comments
uMnumzane Angibonanga
11 March 2013Articolul este excelent. Daca am timp, voi face cateva adaugiri suplimentare celei care va urma. In 1973, homosexualitatea a fost eliminata din DSM pe baza votului APA si a comitetului redactional. Considerente de ordin politic au primat in fata confuziei produse de diferitele studii si experimente din psihiatrie si neuropsihologie. Acum, situatia e si mai confuza decat inainte pentru ca la considerentele initiale se adauga gretosul PC. Asta impiedica publicarea de rezultate sau chiar si efectuarea de noi studii la fel cum – ziceau unii ist(e)orici – catolicii ii inchideau gura lui Gallileo. Dar, daca nu ma insel, chiar si conceptia bisericii catolice conform careia homosexualitatea este o preferinta, un stil de viata, nu e chiar „usa de biserica”.
Eppur si muove.
Anca Cernea
11 March 2013Comentariul @1 deschide o discuție interesantă. Anume, despre adevărata relație dintre „progresism” și știință. Sunt foarte multe de zis. Aici putem doar schița despre ce e vorba, dar sperăm să revenim cu articole chiar despre asta.
Ideea este că spălarea de creeri a corectitudinii politice, PC, face imposibilă abordarea științifică, nu numai asupra homosexualității, ci și asupra tuturor domeniilor cunoașterii: așa cum darwinismul e obligatoriu prin lege, așa cum acceptarea pretențiilor grupurilor gay e obligatorie, așa cum ești obligat să crezi în încălzirea globală și în textele despre obscurantismul Bisericii Catolice, care, de veacuri, ar fi pus frâne științei. La fel cum PC obstrucționează din răsputeri pe psihoterapeuții care tratează și, culmea!, vindecă homosexualitatea (dovadă în plus că nu e ceva genetic); prin aceasta PC împiedică accesul la terapie al homosexualilor care vor să se vindece.
PC a prostituat știința, făcând din ea un instrument de propagandă ideologică, așa cum au făcut înainte comunismul și nazismul.
1. Schimbarea definiției din DSM, Diagnostic and Statistical Manual, prin votul APA, American Psychiatric Association, în 1973, nu s-a făcut în urma vreunui demers cu caracter științific, ci în urma unor presiuni politice și propagandistice, din care nu au lipsit intimidarea și manipularea, chestii absolut caracteristice mișcării gay.
Nu a fost făcută vreo nouă descoperire, nu s-au comunicat noi studii, nu a exdistat o dezbatere pe baza unor date științifice, între specialiști, ipoteze, argumente pro și contra, nimic din toate acestea. Votul a fost cam tot atât de științific pe cât de democratic era votul CPUN în 1990, pe vremea când Iliescu aducea minerii în sală, ca să-i sperie pe țărăniști.
V. despre asta, de ex. acest articol: The APA Vote On Same-Sex Marriage: The Inside Story, by Joseph Berger, M.D.
2. Povestea lui Galileo este mult mai complexă decât o prezintă abordarea progresistă a istoriei. Nu încerc a da aici o explicație exhaustivă a cazului. Dar insist că e important, pentru a înțelege despre ce e vorba, să ne punem noi în pielea oamenilor din acea vreme, nu să-i aducem pe ei să-i judecăm după criteriile noastre, în sec XXI. Ceea ce noi numim știință în ziua de astăzi nu e totuna cu știința pe care o făcea Galileo. Pe vremea aceea, nu prea era clară deosebirea dintre chimie și alchimie, sau dintre alchimie și magie, iar teoriile științifice puteau să se amestece cu teorii gnostice, care întruneau toate caracteristicile ereziei.
Pe de altă parte, faptul că astăzi există știința și tehnica în formele pe care le cunoaștem îl datorăm eforturilor acelor gânditori, cercetători, inovatori și dascăli, numiți astăzi de jargonul PC „obscurantiști și bigoți medievali”. Ei erau creștini, foarte mulți chiar preoți sau călugări. Tot ce au făcut ei pentru știină și tehnică a fost posibil datorită creștinismului, religie care inspiră încredere în capacitatea omului de a cunoaște Adevărul și de a domina, prin înțelepciunea cu care l-a înzestrat Dumnezeu, restul Creației.
E absurd să-i pretinzi Bisericii să fi prezentat încă de pe vremea apostolilor, sau cel mai târziu a primelor Concilii, toată știința matematică, fizică, medicală, tehnică, pe care o avem astăzi. Sau să-i reproșezi că nu a făcut-o. Lucrurile astea s-au realizat în timp, cu tatonări, erori, întreruperi, reluări, succese, înfrângeri, etc. Știința nu face parte din Adevărul revelat, domeniul în care Biserica are competență să învețe. Dar faptul că știința există astăzi nu se datorează deștepților de la ASUR, ci Evului Mediu Întunecat.
Învățătura Bisericii Catolice despre homosexualitate nu contrazice în niciun fel ceea ce constată știința (aia adevărată, nu aia PC).
Oricâtă gălăgie ar face lobby-ul gay, nu a fost nimeni în stare să dovedească faptul că homosexualitatea ar avea caracter genetic.
Tendința spre homosexualitate poate să decurgă din traume trăite în copilărie, expunerea la propaganda gay, etc. dar tendința e una, iar trecerea la act este alta.
Homosexualitatea este un păcat grav dpdv al Bisericii Catolice, și, în general, al religiei creștine, indiferent de confesiune. La fel și dpdv al iudaismului. Dacă s-or găsi grupări cu titulatură religioasă, fie că se pretind creștine sau iudaice, care susțin că homosexualitatea e o alegere ok, acestea sunt uzurpări și compromisuri rușinoase, scandaloase, care nu au nimic comun cu Biblia.
Doar că tot Biserica învață că ceea ce trebuie combătut este păcatul, nu păcătosul. Păcătosul trebuie ajutat să se vindece de păcat. Acuzația că Biserica ar îndemna la ură față de homosexuali este o minciună, și numai aceia care chiar habar n-au de nimic, și nu au nici cele mai elementare urme de cultură generală, că nu vorbim de catehism aici, ci de informații de bază, de clasa a 3-a, numai astfel de indivizi spălați pe creier pot să înghită o asemenea gogomănie. (by the way, d-aia e bine să se predea religia în școli, ca oamenii să știe măcar lucruri elementare despre cultura în care s-au născut, să nu devină semianalfabeți autosuficienți și manipulabili)
Vlad P.
11 March 2013Big Like, cum s-ar zice ???? Ar merge de un Jurnal Rapid, daca nu este timp de un articol mai amplu. Ma refer la pseudo-clivajul stiinta-Biserica, intretinut de progresisti.
Asa este, daca Biserica s-a pus si a asimilat limbajul si conceptele filosofiei grecesti, ca deh, acela era instrumentarul vremii de articulare si comunicare a lucrurilor ”inalte”, n-a fost bine. Daca Biserica a refuzat sa asimileze nebuniile lumii greco-romane, cu tot panteonul lor, ajungand la o dezicere atat de ferma si de fara rest incat s-au inregistrat cazurile de distrugere a unor edificii si monumente pagane…, iar n-a fost bine. ????
Ca intra in jocul lumii, sau ca-l refuza, Biserica va fi mereu vinovata in ochii prea-luminatilor. Ce n-au inteles ei este ca mereu va ”cadea” in picioare, in timp ce ei se vor intoarce in pulbere.
Bogdan Calehari
11 March 2013@ 3 Vlad P
Ai o idee foarte buna cu transformarea comentariului lui Anca in articol, baremi la Jurnal Rapid. N-am sa inteleg niciodata de ce multe comentarii, le-as spune de referinta, ale lui Anca, n-au fost transformate in articole.
Multumiri pentru traducerea unui articol excelent!
Liv STOmer
11 March 2013I-m trimis Ancai un articol aparut in Le Monde 16.02.2013. Mai nou, prozelitismul se face pe fata, si este chiar incurajat.
Marius
11 March 2013Sunt homofob si sunt mandru de asta.
Excelent articol !
D-na Cernea puncteaza excelent si este in asentimentul meu.
Ca medic, consider homosexualitatea o boala. Sau, ca sa fiu relativ, macar o deviatie de la normalitate.
Este o boala pentru ca nu poate fi ceva normal, atata vreme cat specia se poate perpetua intr-un singur mod.
Am mai spus-o si la alte articole: treaba lor ce fac in dormitor, dar ce cauta pe strada sa ceara tot felul de „drepturi” ?
DanCanada
11 March 2013Text fain, de referinta. @Vlad #3 in legatura cu stiinta-biserica:
– „razboiul” stiinta-biserica este unul fals, mai mult alimentat de neo-liberalism. Crestinismul explica „why” in timp ce stiinta explica „how”. Stiinta e materialism pur, crestinismul lucreaza cu altceva: spiritul, sufletul, mintuirea
– o prostie spusa de multe ori ajunge sa fie acceptata; mai intai e combatuta, dupa care tolerata dupa care mass-media o preia drept „adevar”
– exemplu: „crede si nu cerceta” a fost spus de fapt de Celsius (filozof grec din sec. 2 care era opozant al religiei crestine); sintagma nu exista nici in Vechiul Testament, nici in Noul Testament. Deci „specialistii” stingisti si ateisti care o atribuie cu dezinvoltura crestinismului, de fapt bat cimpii.
In legatura cu „homofobia”, un exemplu: in Toronto e o comunitate gay destul de puternica. Primarul Toronto e de dreapta, desi Toronto in general si de obicei e de stinga. Cum de-a ajuns primar e o alta istorie (interesanta intro discutie left vs right, dar e off topic aici). Ei, cum a fost instaurat, comunitatea gay l-a atacat pe noul primar in mod salbatic. Fara motiv, doar pentru ca era de dreapta. Opozantul lui batut in alegeri era „open-gay”. Dupa care (surprise, surprise!) primarul a refuzat in mod politicos sa participe la paradele lor. Gay Pride Parade. De ce e „pride” n-am inteles niciodata. Dupa fiecare ne-participare primarul e numit homofob, rasist, ticalos etc.
Vlad M.
11 March 2013Si nu ti se pare firesc, Dane? Asa-i cu tolerantii astia: daca ai alta parere, meriti sa ti se toarne in cap numai laturi. Daca protestezi, se vor declara inca si mai jigniti de atitudinea ta „intoleranta”. ????
emil borcean
11 March 2013Dan, apropo de Rob Ford (primarul orașului Toronto). Să ne aducem aminte de o chestie din timpul campaniei de acum doi ani. Contracandidatul liberal-socialist a apărut la un eveniment public unde a ținut un discurs. În spatele lui erau câteva persoane apropiate, între care soția și amantul. Poza asta a fost rulată de ziare a doua zi și a fost văzută de mulți locuitori ai orașului. Trei săptămâni mai târziu Ford devenea primar, spre disperarea aristocrației socialiste din presă, sindicate, universități și mediul ‘telectual-agitatoric. A fost o gafă de relații publice costisitoare. Nu a fost însă singurul factor, poate nici măcar decisiv, care a contribuit la victoria lui Ford, dar a contat. Toți tranca-tranca progresiști ridicau în slăvi caracterul multi-etnic și multicultural al orașului, dar nu le-a trecut nicio clipă prin scăfârlii ideea că asiaticul, musulmanul, est-europeanul, africanul și latin-americanul (care luați împreună formează mai mult de jumătate din populația orașului) țin la familia tradițională și disprețuiesc depravarea menajului a trois hetero-homo.
DanCanada
11 March 2013@Emil #9: ???? Nu-i problema, probabil baietii (sau mai degraba fetele?) de pe Church Street de-abia asteapta sa o aibe in fata la Pride Parade-ul lor pe Kathleen Wynne, proaspata prim-ministra de Ontario care (ce coincidenta, domle!) e gheiţă, pardon! lesbiana.
Acuma s-ar crede ca ontarienii sint „progresisti”, „open-minded”. Nu, tanti Wynne a fost votata intern de Partidul Liberal (de unde era vechiul premier care s-a impiedicat prin Oct. ’12 in propriul palos si si-a dat demisia).
A devenit peste noapte prim-ministra fara vot popular.
crisuadi
11 March 2013@5Liv STOmer
De ce nu pui linkul acela si aici ? Poate citim si noi ????
Liv STOmer
11 March 2013pentru ca nu stiu cum…..tocmai de-aia i-am trimis Ancai, si o rog inca odata, daca e draguta, sa puna poza/linkul, pe-aici (dat fiind ca e si foarte-foarte on-topic)
uMnumzane Angibonanga
11 March 2013@1
In gluma devenita clasica se intreaba de cati psihiatri e nevoie pentru a schimba un bec. Raspunsul e: de unul singur, dar si becul trebuie sa vrea. La fel si cu homosexualitatea si „terapiile”. Cu tot respectul pentru Dna Cernea, aceste terapii exista, dar sunt mult mai agresive decat simpla abordare cognitiv-comportamentala, ca sa nu mai vorbim de cele de inspiratie psihanalitica. Ele, in ciuda tuturor traumelor copilariei si a oricarei propagande, pur si simplu „nu merg”.
Este adevarat ca homosexualitatea vine ca o „tendinta” careia i se poate ceda sau nu. Dar si tendinta vine intr-un continuum in care, la un capat al spectrului o tii si uiti de ea, iar la celalalt nu ai ce-i face si trebuie sa-i cedezi. Intre cele doua exista o plaja larga de conditionari, tentatii si optiuni de care te poti feri doar daca alegi sa-ti traiesti viata fie „in lume” si intre patru pereti – ceea ce este imposibil – fie intr-un cadru protejat, cu reguli si definitii stricte pentru a o trai. De aceea – lasand la o parte orice considerent teologic – bisericile catolica si ortodoxa (ramura monahica) nu sunt si nu trebuie sa fie interesate in orientarea sexuala a slujitorilor lor. O data ce, din libera vointa, ti-ai propus sa devii unul si sa-ti dedici intreaga viata lui Hristos „pohtele ce le pohteai” inainte devin irelevante. Chiar si asa, stim cu totii cat de greu (le) e. De aceea este incorect si necinstit sa blamezi biserica catolica pentru greselile unora dintre slujitorii ei. Acele greseli le apartin lor si nu bisericii. Singura acuzatie care ar putea sa stea in picioare este refuzul de a-i izola dupa repetarile multiple ale greselii pentru ca actul in sine de a-i da pacatosului o sansa (sau mai multe… cate? nu stiu) sa se indrepte este si trebuie sa fie parte a credintei crestine.
Ajuns aici, ating in treacat subiectul „pedofiliei” despre care urla de ani de zile CNN et al. Pe scurt, definitia acestei parafilii include cel putin 6 luni de fantezii, impulsuri sau comportamente sexuale intense si recurente care implica activitate sexuala cu copii prepubertari (N.M. indiferent de sex), in general in varsta de pana la 13 ani. Pedofilul trebuie sa aiba cel putin 16 ani si sa fie cu cel putin 5 ani mai in varsta decat victima. Acum, ce nu se mentioneaza mai niciodata in stirile de scandal despre „pedofilia” din Biserica Catolica este sexul victimelor. Ele sunt aproape in intregime de sex masculin! Asta il face pe acel preot mai intai homosexual si abia dupa aceea pedofil. In alte cuvinte, acel „pedofil” este mai intai un homosexual care isi selectioneaza potentialele victime – baietii – din materialul fragil aflat la dispozitie in activitatea lui de zi cu zi. Dar despre asta nu se va scrie. La fel cum nu vor fi mentionate nici statisticile care arata ca principala categorie profesionala careia ii apartin adevaratii pedofili – cei care nu „discrimineaza” intre baieti si fete – sunt invatatorii, profesorii, cadrele didactice…
Nimeni nu a dovedit pana acum ca homosexualitatea are transmisie sau determinare genetica. Este adevarat. Dar nimeni nu a dovedit contrariul. Printre lucrurile care se stiu este ca o „sexualizare” a creierului apare inca in utero. La fel cum si in cazul diferitelor dependente de substante ilicite ceva este anormal din punct de vedere biologic in „circuitul placerii” dintre nucleii septului si nucleus accumbens. Pana acum, in disputa „nature vs nurture” relativ la etiologia addictiilor si a homosexualitatii nimeni nu poate sa traga o concluzie. Dar asta nu face din homosexualitate un standard al normalitatii, ci numai un comportament deviant care poate fi tolerat atat timp cat este inteles ca atare si mentinut in cadru intim. Posesorii lui au si alte calitati care ii pot face utili societatii, de exemplu Oscar Wilde. Chiar si Darwin s-ar fi cutremurat daca ar fi auzit ca homosexualitatea are vreun rol in perpetuarea speciei, ca sa nu mai vorbim despre propasirea ei.
In sfarsit, toate cele de mai sus nu invalideaza cu nimic pozitiile bisericilor crestine catolica si ortodoxa. Cum Dna Cernea bine a punctat, stiinta nu este adevar revelat. Stiinta incearca sa clarifice lucrarea lui Dumnezeu. Ea ne spune „cum”, nu „de ce”. Iar Bacon stia asta. Mendel stia asta. Lemaitre stia asta. Primul a pus bazele metodei stiintifice. Cel de-al doilea – un calugar augustinian – ne-a dat legi ale transmisiei ereditare. Al treilea – un preot catolic – a fost primul care a propus comunitatii stiintifice teoria Big Bangului. Exemplele pot continua. Si pentru ca am vorbit despre addictii, singura metoda / „terapie” documentata a schimba intr-un mod consistent si durabil viata alcoolicilor este cea propusa de Alcoolicii Anonimi unde, la capatul celor 12 pasi, iti face cu degetul Dumnezeu.
Preopinentilor mei homosexuali le mai spun o poveste si plec. Cand, spre sfarsitul vietii sale, Newton a fost intrebat care a fost cea mai mare realizare a vietii lui, raspunsul a fost: „am ramas virgin”.
emil borcean
11 March 2013Liv, incearca un copy-paste de URL, de obicei merge.
Anca Cernea
11 March 2013Articolul indicat de Liv, „Etre gay, c’est quelque chose qui se cultive” e din Le Monde, și reprezintă o culme a abisului, ca să spunem așa.
Deoarece contradicția logică e atât de caracteristică propagandei revoluționare, încât ar trebui, probabil, considerată ca făcând parte din tehnica însăși. Omul e bombardat cu două mesaje contrare în același timp, și rămâne mască, bouche bée, adică e în stare de scurt-circuit sinaptic, numai bun de teleghidat.
În cazul articolului din Le Monde, mesajul e că „a fi gay e o chestie care se învață”. Dar mesajul de bază al propagandei gay era tocmai că a fi gay e o chestie genetică. Contradicția e flagrantă, dar asta e, publicul lui Le Monde e pregătit să o înghită și pe asta.
Liv, mulțumim că ne-ai atras atenția, e important și era păcat să ne scape.
Olavo de Carvalho explica într-o conferință că rușii au experimentat consecințele stimulării contradictorii, încă de pe vremea lui Pavlov, și au folosit masiv aceste lucruri.
Din aceeași familie de absurdități fac parte multe piese tradiționale, antichități comuniste ca: centralismul democratic, lupta pentru pace, etc, chestii despre care pe vremuri se făceau multe bancuri.
Dar și lucruri îngrozitoare, ca fenomenul Pitești…
Tehnica e folosită azi de propaganda gay, așa cum a semnalat Liv, dar și în alte feluri. Olavo de Carvalho o descria luând ca exemplu reacția omului obișnuit față de aspectul indivizilor care defilează la gay pride: când vezi ditamai voinicul de 2m/1m, mergând pe tocuri, rujat, cu fustiță, cu fundițe/bigudiuri, gentuță etc, ți-ar veni să zâmbești neîncrezător. Atâta-ți trebuie, deja în multe țări ai încurcat-o, te-a prins că ești homofob, te duce la reeducare, plătești amendă, ești deportat, etc. Data viitoare nu mai zâmbești, decât dacă ți se dă comanda săvârșitoare. Omul devine temător și obedient, nu mai are reacții proprii, nu-și mai dorește decât să primească o poruncă și să o îndeplinească.
Tot Olavo de Carvalho amintea în acest context de discursurile lui Hitler. Pe de o parte, frapa ridicolul individului, care se agita acolo, și lătra, ceva, isterizat. Pe de altă parte, știm prea bine, nu era nimic de râs, dimpotrivă…
Anca Cernea
11 March 2013@13
Sugerez, în grabă aceste articole:
1. Despre Studiul Spitzer, care a dovedit eficacitatea terapiei homosexualității.
2. Despre cartea jurnalistului de investigație Michael Rose, intitulată ”Good bye, Good Man”, care descrie felul în care seminarele catolice americane au fost infiltrate încă din anii 60 cu radicali stângiști, care au îndepărtat de la studiile teologice pe cei care aveau dreapta credință și vocație autentică, și au favorizat admiterea masivă de homosexuali. Cartea e un reper, e extrem de importantă pentru a se înțelege originea cazurilor de pedofilie din Biserică, „criza vocațiilor”, etc. Lucrurile astea nu sunt fenomene naturale, sociale, spontane etc. E vorba de tehnică gramscistă.
uMnumzane Angibonanga
11 March 2013Despre studiul Spitzer: voi cauta originalul, nu doar un comentariu al lui. Subiectul este, insa, foarte controversat, atat in privinta calitatii studiului cat si a atitudinii autorului fata de productie. Nu as vrea sa fiu eu obligat sa prezint acest studiu in fata unei audiente de specialitate. Sper sa inchid discutia despre el, cu mentiunea ca am fost extrem de rezervat.
Nu pot accesa articolul din Le Monde. Nu sunt abonat.
Nu am citit „Good Bye, Good Man”. Ma voi interesa. Am insa o aversiune – poate nefondata – fata de conspiracy theories. La nevoie, imi pot schimba parerea.
Indiferent de rezultatul discutiilor cu privire la cauzele homosexualitatii, opinia bisericilor crestine despre aceasta nu e doctrina si nici adevar revelat. Nu vad de ce ele ar trebui sa-si schimbe atitudinea fata de acceptarea sociala a homosexualitatii sau despre calitatea ei de „pacat” oriunde intre „nature” si „nurture” i-am gasi originea. Dar, la o privire mai in profunzime, aceasta ar deschide o alta discutie, mult mai dureroasa si cu mult mai multe implicatii in alienarea credinciosilor contemporani, despre originea raului in lume, despre toleranta Domnului fata de el. Iar despre „Adevar” – acela scris cu litere mari – pai sa fim pregatiti sa-l urmam si sa-l primim indiferent care-i sunt consecintele pentru oameni, biserica sau stinta.
Pana atunci, „dubito ergo cogito”.
Daca nu ma gasesc expulzat de pe situl vostru dupa aceasta discutie, voi reveni cand voi avea mai mult timp cu descrierea unuia dintre putinele experimente care a functionat in scimbarea orientarii sexuale a (cel putin) unui homosexual. Daca sunt dat afara, nu-mi prea pasa. Scriu de placere si doar cand simt nevoia, va impartasesc o buna parte din idei si voi continua sa va citesc.
Toate cele bune.
Apolodor
11 March 2013Felicitări doamnei Anca Cernea pentru traducere şi tuturor pentru comentarii.
O singură adăugire am: pe drept sau pe nedrept, Spitzer a abjurat anul trecut studiul respectiv, pe motiv că nu a fost suficient de riguros din punct de vedere ştiinţific.
http://www.nytimes.com/2012/05/19/health/dr-robert-l-spitzer-noted-psychiatrist-apologizes-for-study-on-gay-cure.html?pagewanted=all&_r=0
Ar fi interesant de ştiut dacă există şi alte studii pe tema asta.
Anca Cernea
11 March 2013Mulțumesc tuturor pentru citirea articolului și pentru încurajări.
@ 18 Spitzer nu a retractat studiul. Studiul nu are flaws dpdv științific. Ceea ce a spus Spitzer e că declarațiile subiecților din studiu sunt subiective, ca să zic așa. Adică nu e posibil să măsori și să cântărești dacă/în ce măsură mint/se autoamăgesc atunci când relatează că „s-au schimbat”. Asta nu e flaw. Sunt atâtea studii care folosesc date de anamneză, așa cum sunt furnizate de pacienți. Nu scrie nicăieri că în știința medicală sunt acceptate doar date de laborator, imagistice, paraclinice, etc, și se exclud informațiile provenite numai de la pacienți. Iar în acest domeniu, superintim, nu prea îmi dau seama cum poți să verifici dacă cele spuse de subiecți sunt adevărate sau nu.
Spitzer nu a folosit date false, nu a comis erori – singurele situații în care studiile pot fi corectate sau retrase. El zice că nu e mai e sigur că a interpretat bine datele. Ăsta nu e motiv pt retras studii. Publici o altă interpretare, și gata.
Ar trebui văzut ce l-a determinat pe Spitzer să înceapă a se îndoi. Pt că, așa cum spuneam, nu a venit cu date noi, nu a găsit greșeli în studiu. Eu aș spune că ar putea fi o legătură între reacția turbată a propagandei gay la studiul lui, reacție amplificată de toate vuvuzelele mediatice de stga, chestii care i-au făcut lui Spitzer viața imposibilă, și faptul că omul a cedat, s-a lăsat intimidat. Ce să facem, nu suntem toți eroi, unii au spinări mai mlădioase.
Ar trebui văzut deasemenea cine și în ce termeni descrie îndoielile lui Spitzer.
New York Times nu e o autoritate științifică, e un organ de propagandă, ca să o spunem pe șleau.
Dl Angibonanga nu-și dezvăluie sursele, nu explică ce nu i se pare în regulă cu Spitzer, așa că nu am cum să-l lămuresc.
Se poate spune că istoria „retractării” lui Spitzer ilustrează grăitor ceea ce spuneam despre progresismul care face imposibil mersul științei. Pt ca știința să fie știință, oamenii trebuie să se priceapă la ce fac, și să fie liberi, să discute, să întoarcă problema pe toate fețele, să formuleze ipoteze, să le confirme, să le dărâme, la adăpost de răgetele propagandei politico-ideologice.
Și fiindcă veni vorba, să vă mai spun o istorie. Despre studiul Modelling the impact of HIV disease on mortality in gay and bisexual men, publicat în International Journal of Epidemiology în 1997. Studiul dovedea, cu date și cercetări făcute cf celor mai exigente canoane ale științei, că speranța de viață a bărbaților homosexuali și bisexuali este cu 8-20 ani mai mică decât a bărbaților în general. Dură constatare, nu? Dar nu vă speriați.
Autorii s-au reeducat, în urma gălăgiei și presiunilor la care au fost supuși, au revenit la sentimente mai bune, mai progresiste, și au scris o scrisoare la redacția IJE în 2001, în care se lepădau de orice implicații homofobe ale studiului lor, și mai ziceau că, la 4 ani de la publicarea studiului, s-au făcut atâtea progrese în terapia infecției HIV, încât speranța de viață a homosexualilor a ajuns din urmă pe cea a restului populației (și poate a și depășit-o, asta adaug eu, de rea ce sunt). Interesant este că, spre deosebire de studiu, scrisoarea de lepădare nu dă date noi, nu oferă argumente științifice, calcule, grafice, argumente, cum că situația s-ar fi schimbat chiar atât de radical.
E pur și simplu un caz grosolan de intimidare politică și obstrucționare a cercetării științifice. Nu mai vorbim de implicațiile morale: e o chestie de-a dreptul criminală să ascunzi publicului o informație a cărei importanță e literalmente vitală, și anume că homosexualitatea scurtează viața, și să-l lași să creadă că nu există riscuri! Bine că îi spui să se lase de fumat, ca apoi să-l expui la infecție HIV, cancer anal, afecțiuni psihiatrice cu risc de suicid, etc!
Anca Cernea
11 March 2013@17
Recomand cu căldură site-ul narth.
E plin de informații legate de terapia homosexualității și eficiența ei.
Da, e adevărat că cele mai bune rezultate sunt obținute atunci când are loc o schimbare și dpdv spiritual, adică o convertire religioasă. Ca și în cazul Alcoolicilor Anonimi, și în tot felul felul de alte situații, cu ajutorul lui Dumnezeu lucrurile ies mai bine. Există grupuri de suport, atât creștine cât și iudaice, și fac treabă bună.
În rest, vă asigurăm că suntem bucuroși de oaspeți. Și în mare măsură cred că suntem de acord. Dar chiar dacă nu suntem de acord, încercăm să fim gazde bune.
Aș avea totuși o rugăminte de ordin metodologic: noi considerăm binevenite discuțiile și critica, mai ales dacă sunt făcute în urma studierii materialului criticat, nu înainte. De ex, a vorbi de cartea lui Rose în termeni de „teoria conspirației”, înainte de a o citi, is a scientific flaw, with all due respect.
În general, argumentul că ceva e „teoria conspirației” nu spune mare lucru. Important e dacă informația/analiza respectivă e adevărată/justă sau dimpotrivă, e falsă/greșită/delirantă, etc.
De altfel Rose nu e singurul care a scris despre infiltrarea stângistă a Bisericii Catolice. O carte extrem de importantă, și ca perspectivă, și ca informații, autorul fiind un erudit de excepție, și deosebit de perspicace, este Las puertas del infierno, de Ricardo de la Cierva. (Eu am citit-o pt că m-a pus Olavo de Carvalho.) E cunoscută expresia lui Paul al VI-lea, despre „fumul satanei” care a pătruns în Biserică.
Și fiindcă vorbim de asta, chestiunea răului din om și din lume, pe care o ridicați, e importantă, și, desigur, nu poate fi lămurită pe deplin în această discuție. Răul e o taină. Dar ceea ce știm este că, deși omul poartă urmele păcatului strămoșesc, și este mereu în stare să aleagă/să facă răul (dacă nu ar avea și varianta asta, omul nu ar fi cu adevărat liber), totuși există mântuire.
Anca Cernea
11 March 2013@17 încă ceva. Important.
Ceea ce susțin bisericile creștine despre homosexualitate nu e o teorie despre cauzele ei, ci o afirmație despre natura păcătoasă a acestui tip de relație. Asta chiar e adevăr revelat.
Dar sunt și moduri heterosexuale de a păcătui, adulter, viol, etc. Omul are potențial pt astfel de păcate. Dar comportamentul sexual este controlat voluntar. Indiferent de impulsuri și patimi condiționate biologic, așa cum spune Bronislaw Wildstein în articol, omul poate decide să le dea sau nu curs. De aceea, este responsabil pt ceea ce face, și nu poate invoca ADN-ul ca să se scuze, nici pe lumea asta, nici pe cealaltă.
uMnumzane Angibonanga
11 March 2013In privinta studiului Spitzer:
– „selection bias”. Participantii fusesera trimisi pentru studiu de catre organizatii religioase. Nimic rau in asta, dar cat de reprezentativi erau ei pentru ansamblul comunitatii de homosexuali? In treacat, prefer sa nu folosesc cuvantul „gay”. Ei nu sunt mai fericiti sau mai veseli decat mine, dar eu nu sunt homosexual. Revenind: acei participanti aveau deja un penchant ideologic – ca sa zic asa – si o caracteristica a intregului grup era egodistonia sub forma de diferite grade disconfort cu orientarea lor sexuala. Becul vroia sa se schimbe. Pe scurt: nu exista randomizare.
– lipsa unui grup de control. In ierarhia valorica a studiilor („hierarchy of evidence”) articolul lui Spitzer figureaza cu greu deasupra unui case report. Tot acolo ar fi ramas si daca ar fi tratat despre schimbarea sfeclei in banane. Referitor strict la acest studiu, cum se poate sti daca – sau ce procent dintre – participanti cu aceleasi caracteristici nu ar fi produs aceleasi rezultate in mod spontan (sau pe waiting list sau cu alt tip de terapie) in acelasi interval de timp?
– lipsa intervalelor de confidenta (CI) si/sau a p-value. Poate ca le-a mentionat in articolul original, dar eu nu le-am vazut in materialul aflat la dispozitie. Studiile de genul asta sunt foarte frecvente, iar daca au valoare statistica, atunci autorul se va grabi sa mentioneze cel putin unul dintre CI si/ sau p chiar din „abstract”.
– nu vad nici o descriere a metodologiei. In ce a constat terapia aplicata ? Este reproductibila ?
– cat de valid era chestionarul utilizat ? Cat de adecvata si / sau aplicabila este o Likert scale pentru evaluarea comportamentului in cauza ? Ar fi dat pacientii acelasi raspuns daca erau intrebati la o alta data ?
– « blinding »ul era imposibil, dar putea sa-si lase asistentii sa faca interviurile telefonice. Am inteles ca le-a facut tot el.
– cat de aplicabil este studiul in practica ? Erau participantii similari celor intalniti in viata de zi cu zi ? Din acest punct de vedere, studiul este clar negeneralizabil.
– a prevazut vreun follow up ? Cat de durabile au fost efectele obtinute ?
Iata cateva dintre intrebarile pe care mi le pun despre acest studiu. Nu neg ca isi poate gasi o utilitate, dar doar pentru un grup restrans din populatia de homosexuali.
Nu vreau sa ma avant in anatomia si fiziologia creierului. Cateva mentiuni sunt, insa, necesare. Sexualitatea umana are si cauze epigenetice la fel de durabile ca si orientarea initiala a embrionului. De fapt, pana cu putin inainte de nastere creierul fatului este echipotent dpdv sexual si isi va capata orientarea definitiva si irevocabila inaintea nasterii, „masculinizandu-se” la baieti in urma unei cresteri temporare a secretiei de testosteron. Diferente neuro-fiziologice intre creierul masculin si feminin pot fi observate la adult, de exemplu in hipotalamus, hipocamp, amigdala si in cortexul orbito-frontal. Cele din amigdala au fost obiectivate si la homosexuali. In lipsa acelei secretii, creierul si comportamentul respectivului mascul va prezenta diferite grade de similaritate cu cel feminin, iar acestea nu se vor modifica substantial nici la pubertate, odata cu inceperea functionarii gonadelor. Asta nu inseamna ca s-a descoperit cauza homosexualitatii. Pot exista tratamente, chiar si terapii, dar asta depinde de cat de departe s-a mers cu sexualizarea creierului. Pe de alta parte, adevaratele determinari ale homosexualitatii sunt multiple, bio-psiho-sociale. De aceea, homosexualitatea nu trebuie vazuta ca standard al normalitatii, ci doar ca o anomalie careia, pentru moment, nu putem sa-i dam de capat. Dar aceasta anomalie, pe o curba Gauss, nu este incompatibila cu functionarea in societate. Asta nu insemna ca homosexualitatea trebuie incurajata sau propusa ca mod alternativ de viata – ar fi o aberatie. Si nici ca trebuie sa participam cu entuziasm la circurile lor anuale, dand voios (he, he! …”gay”) si aprobator din cap. Trebuie doar subliniat ca, in ciuda tuturor talentelor lor si indiferent de cauza suferintei lor, ei sufera de ceva! Iar daca se descopera „terapia”, foarte bine!
Nu am nici o problema cu afirmatiile bisericii despre „natura pacatoasa” a homosexualitatii. Eu am discutat despre posibilele ei cauze in ideea ca undeva, candva ii vom putea ajuta pe cei care vor sa iasa din suferinta si pacat. Pana atunci, tot pacat ramane. Si sa nu uitam, suferindul homosexual nu si-a pierdut „reality testing”, el are liber arbitru si stie ce face. In concluzie, daca vrea sa fie pe calea cea buna, el poate sa ramana ca Newton – un mare fizician, spirit religios si alchimist – „virgin”. Se va inalta on the shoulders of giants inspre lumina.
Voi citi ce spun pe narth. Cat despre „teoria conspiratiei”, retrag aceasta expresie daca a lezat cu ceva. Afirmatia mea era ca n-am citit cartea, deci nu ma pot pronunta. Am inregistrat recomandarea. Nu ma pot scuza, insa, de faptul ca sunt un sceptic din formatie. De obicei, prefer sa nu multiplic explicatiile mai mult decat este necesar ca, de exemplu, faptul ca invazia homosexualilor in seminariile catolice ar fi putut fi, mai degraba, o forma de auto-selectionare a unor oameni cu un anumit spirit religios si mari probleme de sexualitate care cautau un raspuns pentru problemele lor. Occam’s razor (tot calugar, tot catolic). Dar daca a fost sa fie o infiltrare planificata a homosexualilor in seminarii, ma voi pleca in fata realitatii.
Habemus Papam! Ma bucur si eu, chiar daca sunt ortodox.
P.S. Am omis referintele din lipsa de spatiu. Le pot trimite, la cerere, intr-un mesaj separat.
Nora Fab
11 March 2013Aflu cu uimire ca femeile sunt o minoritate!
Vlad M.
11 March 2013Atat a avut de zis Nora Fab. E si asta o realizare.
Vlad M.
11 March 20131. O stiu pe aceasta Nora Fab. E stangista, limitata.
2. N-a inteles nimic din ce a scris Wildstein aici, nici macar ca Wildstein nu a vorbit de minoritatea femeilor. Unde scrie Wildstein despre minoritatea femeilor?
Acest comentariu in doi peri este doar simbolul neputintei. A simtit nevoia sa scrie ceva. Nu putea sa atace in nici un fel rationamentele lui Wildstein si atunci a preferat sa recurga la mistourile de liceu.
Costin Andrieş
11 March 2013Vreau sa vedeti clipul asta http://www.youtube.com/watch?v=1RwPbz9nofU sa vedeti cum omul obisnuit este aruncat in bratele organizatiilor extremiste. Fie ca se numesc Accept, Militia Spirituala sau Noua Dreapta.
Secventa e despre un studiu realizat prin 2009 la comanda CNCD privind discriminare in Romania, se discuta despre cu cine ar vrea romanii sa se casatoreasca copiii lor, sau sa fie vecini etc, de la homosexuali, la bolnavi de sida, la straini, tigani, handicapati. Studiul este prezentat la b1tv, e preluat pe evz.ro. Si observati cine este invitat sa reprezinte „partea adversa”, sa vorbeasca despre acest studiu si despre natura CNCD! ( articole despre cncd) Liderul Noua Dreapta, Tudor Ionescu, cel mai apropiat de national-bolsevismul rusesc al lui Alexandr Dughin din Rusia, care a si cauzat ruperea ND anul trecut. Deci, Tudor Ionescu este reprezentantul lui Alexandr Dughin in Romania, liderul unei grupari/partid fasciste care reprezinta interesele Rusiei in Romania (aici) , el este invitat sa vorbeasca oamenilor despre homosexualitate, discriminare, activitatea si natura CNCD etc.
Chiar daca exista citeva argumente valide la Tudor Ionesc, ele sint complet discreditate de persoana lui. Dupa ce vezi emisiunea ramii cu impresia ca doar un legionar, doar un fascist, poate avea ceva impotriva, de exemplu, promovarii comportamentului homosexual la Muzeul Taranului Roman, invitarii in Romania a unui promotor al pedofiliei ca sa vorbeasca studentilor.
Intrebarea mea, de ce la acea emisiune este invitat un fascist, si nu este invitat, de exemplu, unul dintre intelectualii importanti de dreapta din Romania? Asa cum s-a intimplat si la MTR (vedeti aici), discursul public este complet confiscat de extreme, pe de o parte organizatiile anarhiste care indeamna la violenta impotriva fortelor de ordine, ca Militia Spirituala si Active Watch, organizatii in esenta
fascistefascizante, de partea CNCDista, de cealalta parte, Noua Dreapta, la fel, organizatie fascista chemate sa reprezinte punctul de vedere opus (si interesele Rusiei dughiniste in Romania).Omul obisnuit, prins la mijloc intre doua organizatii extremiste, pe cine sa aleaga? Daca este rational, pe nimeni. Daca este tinar si hipster, privitorul va fi de partea gruparii
fascistefascizante Militia SPirituala. De partea cealalta, daca este neatent, poate nu are timp sa se informeze, poate nu se pricepe, sint 80% sanse ca privitorul sa fie de partea fascistilor din Noua Dreapta, pentru ca ea este prezentata in media ca unica alternativa la promovarea homosexualitatii in scoli, ideea transmisa e ca doar o grupare fascista poate sa se gindeasca la apararea familiei traditionale sau la protejarea copiilor de ideile pedofilului Gert Hekma. Acestea sint optiunile prezentate publicului obisnuit. Un teatru al absurdului din care omul obisnuit nu trebuie sa inteleaga nimic, sau sa ia partea uneia dintre gruparile extremiste.Despre strinsa pretinie dintre Noua Dreapta si Noua Stinga, cititi va rog articolula sta: Vasile Ernu, veriga lipsă dintre Ribbentrop și Molotov. Înfrățirea demențelor ideologice
ioana h
11 March 2013Excelent articol. De mare bun simt analiza.
Anca Cernea
11 March 2013@Așa e, Ioana!
Dar bunul simț ține de civilizație. Și sunt unii care nu mai pricep ce e aia. A propos:
@John Doe/Sergiu
Ai lăsat aici un comentariu prostesc. Acum e la gunoi. Dar nu te descuraja. Scrie-i chestiile alea d-nei Doe (mama) sau d-nei Eprubeta, în caz că ai fost obținut în laborator. O să fie foarte mândră de tine.
Pe ILD nu mai încerca.
Anca Cernea
11 March 2013@22, acum îl observ. Impresionant de tehnic, mai ales pt cititorii din afara specialității. Mă rog, vreo doi dintre cei care au comentat mai sus sunt medici, ei pot citi, pentru ceilalți chiar devine plictisitor, pt că, în definitiv, era vorba de articolul lui Wildstein, nu de studiul lui Spitzer, deja s-a lungit vorba din cale afară pe tema Spitzer.
Totuși, nu vreau să las lucrurile în ceața creată de limbajul ezoteric. Așa că reamintesc despre ce vorbim:
– propaganda gay susține că orientarea homosexuală e determinată genetic
– Spitzer a publicat un studiu din care rezultă că unii indivizi declară că au fost homosexuali și s-au schimbat în urma terapiei
E o chestie de logică foarte simplă. O afirmație ca asta: „Toți homosexualii sunt așa din motive genetice, nici unul nu se poate schimba” este dovedită drept falsă dacă găsim măcar un homosexual (un singur case report) care s-a putut schimba.
Spitzer a găsit mai mulți.
Adică a aruncat în aer propoziția fundamentală a propagandei gay.
Asta l-a costat pe Spitzer a shitstorm, o prăbușire în carieră, o înfierare generală, ca pe vremea propagandei staliniste. El, care era înainte un cunoscut militant gay-rights, adică, pe val, cum ar veni, s-a pomenit sub o ploaie de insulte scuipați și hate-mail, pe care n-a fost în stare să o înfrunte, și și-a cerut scuze, fără însă a putea susține că a greșit ceva sau a falsificat ceva în studiu.
Nu e deci o mare vitejie să-i mai găsiți lui Spitzer un nod în papură. Omul e pe jos, înțeleg că e și bolnav, vai de soarta lui.
Și chiar dacă s-ar găsi ceva relevant, dar serios, nu doar de aflare în treabă, ca de ex aia cu selection bias (terapia e o chestie liber asumată, evident că au vrut să se schimbe, e absurd să reproșezi că i-a selectat doar pe cei care au vrut) nu asta e important, chestiunea nu stă nici măcar în Spitzer!!!!
De vreme ce sunt specialiști/centre, și chiar în număr mare, în SUA, Israel, și chiar în Europa (în Polonia sigur, poate și altele), care oferă terapie, și există pacienți homosexuali care vor să se schimbe, de vreme ce acele centre nu se închid din lipsă de clienți/rezultate, de vreme ce, cu sau fără Spitzer, sunt pacienți care declară că s-au schimbat (ok, poate nu toți spun adevărul, dar cum să obții astfel de informații altfel decât din declarațiile lor, cu Big Brother???!!!), iar toate astea continuă să funcționeze, deși li se pun bețe în roate și li se fac toate mizeriile posibile din partea PC, msm, stângiștilor și extrem de agresivului lobby gay,
ce rost are să mai aburim asistența și să o impresionăm cu cunoștințe tehnice?
Realitatea e simplă. Homosexualitatea nu este determinată genetic. Dacă ar fi, nu s-ar putea schimba prin terapie.
Cât despre paragraful de neurofiziologie din @22, idem. De vreme ce nu există dovada științifică a caracterului genetic al homosexualității, discuția e irelevantă.
În privința cauzelor invaziei de homosexuali în seminarele catolice, o atitudine sceptică nu ar trebui să se aventureze în speculații privind posibilele probleme de sexualitate ale candidaților, nu ar trebui să se aventureze deloc.
Da, și noi ne bucurăm de alegerea PapeiFrancisc. Să-l țină Dumnezeu întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile, drept învăţând cuvântul Adevărului.
Iulian
11 March 2013Am citit acest articol doar pe jumătate, până la punctul în care autorul a deviat discuția pe o linie ce amintește de frica de distrugere a societății ca și structură, pornind de la exteriorizarea sexualității … sau mai bine zis a homosexualității. Domnule autor, familia nu este formațiunea de bază a unei societăți. Individul este celula primordială a unei societăți, iar modul în care indivizii se grupează sau se cuplează este doar o conjunctură emoțională sau sexuală. Căsătoria este în sine o „cărămidă” falsă, pentru că legătura dintre doi oameni nu necesită pecetea vreunei instituții care reprezintă orânduiala socială actuală. Orânduiala socială actuală dă semne de clătinare, oricare ar fi premisele din care ne formulăm punctul de vedere. Societatea actuală este în schimbare și adaptare continuă și pentru acest lucru, nu va ține cont de ideologii care oricum se clatină sub greutatea fricii și a iubirii, cele două forțe care ne mânuiesc pe noi, indivizii din urmă. Societatea este de fapt fiecare dintre noi. Iar dacă anumiți indivizi doresc să se căsătorească, este pentru că vor să se integreze într-un sistem care funcționează încă. Dar marea majoritate a indivizilor cu preferințe sexuale diferite nu doresc să fie acceptați, pentru că se acceptă pe ei înșiși și pe cei din jurul lor și pentru că nu le pasă de fobiile sau fricile de care sunt animați cei din cealaltă „tabără” și pentru că nu se includ pe sine în niciuna din cele două „armate” care se războiesc sub stindarde APARENT diferite, dar incluse în același sistem, care e pe care le schimbare majoră. Din această cauză, domnule autor, vă felicit pentru acest articol care atinge anumite aspecte importante ale acestei „lupte” (și dacă vă considerați „discriminat” pentru homofobia dumneavoastră, poate v-ar încălzi gândul că sunt un homosexual „discriminat” de ambele tabere, într-un fel sau altul, deci sunt un homosexual homofob), însă mă opresc cu felicitările, plecând de la jumătatea articolului, de unde e clar că e vorba (din punctul meu de vedere) doar de niște frici „magnifice”, cu care societatea noastră, cel puțin, se confruntă la ora actuală, din perspectiva familiei, ca „nucleu” al societății. Rasa umană va supraviețui și fără familie ca nucleu al societății, sunt sigur de asta. Și cel mai mare argument pe care vi-l aduc în sprijinul afirmațiilor mele este faptul că populația globului crește în ritm alert, în ciuda „înmulțirii” celor care nu aderă la ideea de familie ca și nucleu al societății. Deci, fiți pe pace, paradoxul societății actuale este că deși homosexualii se înmulțesc ca număr, nu se pot perpetua ca „specie”. Iar în momentul critic în care pe toată Terra vor rămâne doar doi oameni, un homosexual și o lesbiană, probabil că vor găsi ei o modalitate de a face pui… fericiți.
O zi faină să aveți!
Vlad M.
11 March 2013Ar fi fost bine sa il fi citit in intregime.
DanCanada
11 March 2013Mark Steyn are un text foarte fain despre ‘discutia’ asta, despre papa (Paul II dar si cel actual) si despre asediul mass-mediei asupra crestinismului in general.
„Shocking: a Pope who’s opposed to abortion, homosexuality and contraception; what’s the world coming to?” ????
http://www.steynonline.com/5477/truth-and-consequences
Mihaela Bărbuş
11 March 2013@32 Multumesc! Articolul lui Mark Stein e de mare clasa (si mai aeriseste atmosfera dupa logica de imam desfasurata ceva mai sus).
Ciprian
11 March 2013Probabil sunt (si eu) stangist, neocomunist, homosexual, hedonsist sau mai stiu eu cum, dar imi permit trei observatii:
1. Spuneti la inceputul articolului „Reprezentanții autodesemnați ai acestora nu sunt interesați de integrarea minorității în societate, lucru ce se înțelegea în mod tradițional prin obținerea drepturilor depline, ci, dimpotrivă, tind spre o tensiune maximă între grupul pe care vor să-l reprezinte și toți ceilalți.”
Este un *claim* pe care v-as ruga sa-l probati cumva, mai ales pentru ca – se pare – il folositi ca premisa esentiala in constructia articolului, ori daca premisa initiala este gresita, nu vad cum restul ar putea avea vreo valoare.
2. Folositi o poza de la un Gay Pride ca sprijin pentru afirmatia „Orientarea noastră sexuală ar trebui să fie acceptată public ca esența diferenței noastre”. Dvs. vedeti in paradele respective militantism, eu vad o petrecere colorata, pe alocuri amuzanta, la care probabil nu m-as integra dar pe care as privi-o cu indulgenta de pe margini. As fi totusi curios ce parere aveti despre carnavalul de la Rio, credeti ca si in cazul lor este un militantism pentru ceva? Probabil pentru „desfrau” sau „preacurvie”?
3. Probabil nu sunteti homofob, dar sa impuneti altora un stil de viata bazat pe o colectie de mituri pe care alegeti sa le considerati un Adevar Absolut nu poate fi o idee buna. Gasiti Dvs. un termen mai potrivit pentru cineva care stie ce e mai bine pentru ceilalti.
Succes!
Bogdan Calehari
11 March 2013„Probabil sunt (si eu) stangist, neocomunist, homosexual, hedonsist ” – De ce „probabil” ?
Costin Andrieş
11 March 2013Ciprian Cucu, acum citeva luni spuneai urmatoarele:
‘Trebuie să recunosc că pe cei de la ILD nu i-am băgat foarte tare în seamă – am citit cred un articol mai răsărit în rest mai mult în diagonală; sunt într-adevăr intoleranţi şi cvasi-nazişti.’
la comentariul tau am citeva obiectii:
1. Din intrebari, este evident ca nici acest articol nu l-ai citit decit pe diagonala.
2. Necitind macar textul pe care il comentezi (lucru care reiese clar din intrebarile tale, la care de altfel ai putea gasi raspunsuri chiar in articol), ce fel de discutie crezi tu ca poti avea cu niste ‘cvasi-nazisti’, si ce discutie crezi ca putem avea noi cu cineva care, repet, citeste pe diagonala, si trage repede concluzia ca sintem nazisti?
3. Acum citeva minute am aflat de un apel dat de tine pentru actiune impotriva faptelor USL, apel in care te adresai si noua. Cum crezi tu ca poti ajuta la mentinerea statului de drept, daca nu ai destul discernamint ca sa:
a. nu te aliezi cu ‘cvasi-nazisti’
b. sa ai notiuni destul de clare astfel incit sa stii ca nazistii, chiar si cvasi, sint la fel de dusmani ai statului de drept precum comunistii… sau urmasii lor directi USL-ul care te sperie?
4. Am observat ca ai titlul de doctor si cadru universitar. Acest gen de niglijenta si de confuzii grave nu ar trebui sa te ingrijoreze foarte mult? Eu cred ca da.
5. Cisteste lista de autori si colaboratori ai ILD, sau al oricarui site pe care, din lene si neglijenta, te vei grabi sa il mai etichetezi ca nazist, la citeva minute dupa ce te aliezi cu el. Te vei pazi pe viitor de astfel de momente stinjenitoare.
Succes!
Gringo
11 March 20131. Sint fix la fel de homofob ca si autorul articolului de mai sus.
2. On topic si chiar mai mult decit atit… (in cazul in care subiectul a fost deja discutat pe inliniedreapta, puteti sa ignorati comentariul asta; n-are rost sa ne repetam)
The Naked Communist e o carte scrisa in 1958 de Cleon Skousen (Occupation: FBI Special Agent, Law enforcement, University professor, Political speaker). The list of communist goals contained in the book was read into the Congressional Record by U.S. Congressman Albert S. Herlong, Jr. of Florida, on January 10, 1963.
Citeva (cele on topic, restul le puteti gasi usor daca vreti) din cele 45 de scopuri ale comunistilor, asa cum apar ele descrise de autor in 1958:
________________________________________-
16. Use technical decisions of the courts to weaken basic American institutions by claiming their activities violate civil rights.
17. Get control of the schools. Use them as transmission belts for socialism and current Communist propaganda. Soften the curriculum. Get control of teachers’ associations. Put the party line in textbooks.
18. Gain control of all student newspapers.
20. Infiltrate the press. Get control of book-review assignments, editorial writing, policy-making positions.
21. Gain control of key positions in radio, TV, and motion pictures.
22. Continue discrediting American culture by degrading all forms of artistic expression. An American Communist cell was told to „eliminate all good sculpture from parks and buildings, substitute shapeless, awkward and meaningless forms.”
23. Control art critics and directors of art museums. „Our plan is to promote ugliness, repulsive, meaningless art.”
24. Eliminate all laws governing obscenity by calling them „censorship” and a violation of free speech and free press.
25. Break down cultural standards of morality by promoting pornography and obscenity in books, magazines, motion pictures, radio, and TV.
26. Present homosexuality, degeneracy and promiscuity as „normal, natural, healthy.”
27. Infiltrate the churches and replace revealed religion with „social” religion. Discredit the Bible and emphasize the need for intellectual maturity, which does not need a „religious crutch.”
28. Eliminate prayer or any phase of religious expression in the schools on the ground that it violates the principle of „separation of church and state.”
29. Discredit the American Constitution by calling it inadequate, old-fashioned, out of step with modern needs, a hindrance to cooperation between nations on a worldwide basis.
30. Discredit the American Founding Fathers. Present them as selfish aristocrats who had no concern for the „common man.”
32. Support any socialist movement to give centralized control over any part of the culture–education, social agencies, welfare programs, mental health clinics, etc.
40. Discredit the family as an institution. Encourage promiscuity and easy divorce.
41. Emphasize the need to raise children away from the negative influence of parents. Attribute prejudices, mental blocks and retarding of children to suppressive influence of parents.
42. Create the impression that violence and insurrection are legitimate aspects of the American tradition; that students and special-interest groups should rise up and use [„]united force[„] to solve economic, political or social problems.
____________________________________
Punctul de inflexiune in America a fost asta: On June 17, 1963 the U.S. Supreme Court concluded that any Bible reciting or prayer, in public schools, was deemed unconstitutional.
After the June 17, 1963 ruling the Wall Street Journal commented that atheism was now „the one belief to which the state’s power will extend its protection.”
Vad ca cineva s-a invrednicit sa citeasca si sa explice/exemplifice scopurile comunistilor pe youtube. Nu am ascultat decit un minut si pare civilizat, nu vreo gluma proasta. Incepe aici:
http://www.youtube.com/watch?v=mtoIfLgzpx4
Liv STOmer
11 March 2013Costin,
1.ai prea multa rabdare cu Ciprian
2.daca noi suntem cvasi-nazisti, atunci dansul e cvasi-bou. Punct. Asta ca sa nu creada dl Ciprian ca numai dansul stie sa jigneasca. Stim si noi.
3.daca mai insista, dl Ciprian, sa ne demonstreze ce intoleranti si cvasi-nazisti suntem, spune-i si tu ce-ai facut cu mama domniei sale, mai pe-nserat, asa. Daca nu, nu. Tu stii ca pe mine m-a facut cineva din familie nazist si „iubitor de Romania Mare”pt ca scriu aici, si fix asa i-am raspuns. Sa intelegem bine, odata: oamenii astia nu pricep altfel. Daca tu ma faci nazist pe mine, eu care organizez manifestatii publice, fac eforturi reale, strang oameni pe facebook, in favoarea Israelului, inseamna ca tu esti bou, cu punct. Si ca trebuie sa-ti amintesc „ce que j’faisais a ta mere, l’autre soir”. Vorbesc de dl Ciprian, evident.
Costin Andrieş
11 March 2013nu e cvasi bou, e boul total ???? a mai lasat un comentariu aberant pe care nu il voi publica. Ciprian, ma ierti ca nu mai am rabdare sa iti descilcesc confuziile. (te vad mai puturors, deci iata lista de nazisti http://inliniedreapta.net/echipa/)
Costin Andrieş
11 March 2013Identical twin studies prove homosexuality is not genetic
http://www.hollanddavis.com/?p=3647
Grămătici
11 March 2013Câteva lucruri plicticoase – sau cel puțin nu atât de lavandii.
Cuvintele ”homosexual” și ”heterosexual” au fost introduse de către Karl-Maria Benkert [1] (Kertbenny, ulterior), care a fost un jurnalist ungar născut în Austria prin 1824. Benkert a mai compus și un alt cuvânt, pentru a descrie masturbatorii, și anume ”monosexual”, dar care nu a avut faima primelor două cuvinte. Faimă, fiindcă „homosexual” și „heterosexual” au fost folosite în cartea Psychopathia Sexualis (1886) a lui Richard von Krafft-Ebing [2] – psihiatru austro-german -, carte care a fost un bestseller al epocii, să zic așa.
Nu știu câtă greacă și latină știau domnii Benkert și von Krafft-Ebing – al doilea fiind, totuși, mai puțin vinovat, el doar preluând termenii fiindu-i convenabil -, dar cuvintele „homosexual” și ”heterosexual” sunt o grozavă barbarie.
Atât ”homo-” cât și ”hetero-” provin din greacă de la ὁμός – omos – același [3] și de la ἔτερος – eteros – altul [4] , dar ”-sexual” provine din latină de la sexus – gen [5]. Și spun că această alăturare, atât de nefericită în eterogenitatea sa, este o barbarie fiindcă, în primul rând, creează confuzie. „Homosexual” nu înseamnă că ‘sexezi’ oameni, între grecescul omos – același și latinul ‘homo‘ – om [6] producându-se o încurcătură și datorită că în română la om spunem… om. Asta însă nu ar fi o așa de mare problemă, e destul de bine stabilit la ce se referă „homosexual” și „heterosexual„. Dar atunci când sunt folosiți prescurtat termenii capătă o notă comic-tragică, care sporește starea generală de nelămurire. Vrei să reproșezi homosexualului că e homosexual și spui că e „homo„, prescurtezi și ajungi să-i reproșezi că e fie om, fie același. Vrei să spui că nu ești de acord cu homosexualii și spui că ești „homofob„, adică ajungi să spui că ai frică – φόβος – phobos [7] de om sau de același. Astfel, distincția „homosexual” / „heterosexual” e aici ca să stea, mă îndoiesc că se va face trecerea termenilor într-o singură limbă vreodată [ idemsexual – homosexual și alterosexual – heterosexual, nu par a fi atât de sonori ], dar cel puțin, atunci când vrem să spunem că nu suntem de acord cu homosexualitatea, am putea să spunem „homosexualofob„, chiar dacă se sucește limba în gură.
Note:
[1]. Karl-Maria_Kertbeny
[2]. Krafft-Ebing
[3], [4]. http://www.grecoantico.com/vocabolario-greco-italiano.php – căutat ‘simile’, respectiv ‘altro’
[5]. http://www.etymonline.com/ – căutat ‘sex’
[6]. http://www.dizionario-latino.com/dizionario-italiano-latino.php – căutat ‘uomo’
[7]. http://www.grecoantico.com/vocabolario-greco-italiano.php – căutat ‘paura’
Gheorghe
11 March 2013Nici nu avea cum să trateze altfel chestiunea în cauză un portal de „dreapta” http://bit.ly/1utWjkR
Theo Hahn
11 March 2013Ciprian Cucu – cvasi-nazistă-i mă-ta. Infatuat de două parale.
Cris
11 March 2013Dr. Michael Brown este un bun apologet al crestinismului si participa la dezbateri pe tema homosexualitatii. Merita ascultat. A scris mai multe carti una dintre ele fiind, ” A Queer Thing Happened to America”.
nautilus
11 March 2013@Iulian,
aveti dreptate ca „familia” este un sistem si ca omenirea ar exista si in afara acestuia; voiam doar sa adaug ca familia a existat si in societatile precrestine- de altfel „familia” exista si azi in societati din tari necrestine. „Familia” ca sistem exista insa ca temelie in sistemul juridic mai ales in cazul mostenirilor, succesiunilor etc (daca ne gandim la Dreptul Roman – pe care il mostenim). Faptul ca azi o „familie” formata din doi homosexuali pot adopta copii este un experiment nu doar pe seama psihicului acelor copii adoptati, dar si din punct de vedere juridic vor fi, relativ curand, cazuri interesante, desi cu usurinta am putea presupune – la prima mana – ca dreptul familiei se va aplica in ambele tipuri de familii (hetero si homo).
Florin.R
11 March 2013Fie că ne place, fie că nu, fie că suntem adepții unei religii sau asociați unui cult, fie că suntem semiți sau antisemiți, fie că suntem creștini practicanți sau nu, astfel de deraieri le vom îmbrățișa mai devreme sau mai târziu.
Uniformizarea în decadenta nu aparține exclusiv comunități UE sau spațiului Shengen din care acum facem și noi parte însă, orice discordanta fata de „valorile morale, creștine și/sau a drepturile omului ” împinse la extrem de dragul diversității de opinie și al liberului arbitru, va TREBUI să ni le însușim ca „bun” de pus in practica.
Vom mai putea amana inca câțiva ani buni legalizarea intr-o forma sau alta a acestei ” anomalii „, ne vom mai motiva inca câțiva ani buni „dezgustul” fata de comunitatea LGBD fiind apărați si reprezentați in avangarda de catre biserica ortodoxă până în momentul în care, democrația cu bunele și relele ei își va primii definitiv viza de flotant în micuțul nostru „apartament” denumita România.
Ce faci cu o realitate ???
O poți băga sub preșul neputinței de a o gestiona nelegiferând acel minim drept al acestei comunități sau, ” te aliniezi majorității ” învățând să trăiești alături și împreună cu aceștia.
Este indeajuns sa mai treacă peste aceasta tara inca o generație maximum două, iar aceste două generații vor face posibila și reală acceptarea ca normalitate.
Cu multe astfel de lucruri va trebui sa ne obișnuim în anii ce vor fi să fie însă doar prin exerciții de acest fel vom fi capabili să incepem să înțelegem că suntem diferiți, fie că ne place, fie că nu !!!!
Democrația din România este atât de departe de ceea ce ar trebui sa fie, încât doar privind și ascultând vocea și credinta democrației tărilor ce întregesc acest spațiu european, ne fac sa ne fastacim nefiind capabili să dăm la unison o minima definiție coerentă a acestui drept sau a ceea ce este considerat „drept” de către cei de la care cumpărăm blugi, mașini sau parfumuri.
Astăzi încă caut răspunsuri la ceea ce în fapt ar fi trebuit sa știu însă, se pare că și eu mai am nevoie de un upgrade serios pe acest domeniu.
Anca Cernea
11 March 2013Florin.R
Avem vești bune!
Nu, aberațiile de care vorbim nu vor dura atâtea generații și nu au de ce să fie acceptate ca normale.
În istoria lumii au fost multe aberații care au început și s-au terminat, iar astăzi sunt privite cu mirare ironică, sau cu oroare, după caz.
Deși homosexualitatea a fost prezentă ca practică și consemnată în diferite locuri ale geografiei și diferite etape ale istoriei, chestia asta cu redefinirea familiei, ideea de a pretinde ca un cuplu homosexual să primească statutul instituțional de familie, este foarte recentă. Nu a existat așa ceva nicăieri, niciodată.
Nu, nu este o revendicare spontană, venită paralel cu „progresul”.
Este produsul marxismului cultural.
Prima țară din lume care a depenalizat homosexualitatea a fost Uniunea Sovietică, în timpul lui Lenin.
Lenin, cu Georg Lukacs și Willy Muentzenberg, au pus bazele Școlii de la Frankfurt, care s-a străduit, de-a lungul generațiilor, până în ziua de astăzi, să impună această revoluție sexuală, cu scopul de a distruge Civilizația Occidentală.
Nu e ceva normal și natural și nu reprezintă vreo „evoluție”.
Dacă privim istoria de 2000 de ani a creștinismului, observăm că imperiile au trecut, modele au trecut, aberațiile, la fel, dar Biserica e tot acolo, deși, omenește, nu era de așteptat să mai existe, după toate atacurile păcatelor și rătăcirilor, toate persecuțiile și nenorocirile prin care a trecut.
„Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece.”
Revenind la situația actuală de pe pământ, nici chiar aici lucrurile nu stau atât de rău cum par din media.
Există țări în care războiul cultural nu a fost încă decis, iar conservatorii au mari șanse să-l câștige. De ex. Polonia, Israel. Dar nici în SUA, deși se dau lupte acerbe, nu e sigur că până la urmă va câștiga stânga (nu sunt fan Trump, dar trebuie să constatăm că alegerea lui a fost o expresie a revoltei americanilor față de nebunia revoluționară și ingineria socială reprezentate de Obama, Clinton & Co.).
În celelalte țări creștine, de obicei situația e ok în rândul oamenilor obișnuiți, dar nu prea există leadership, cel puțin nu unul de calibrul celui din Polonia. Dar majoritatea nu este deloc câștigată pentru chestii de tip „gay marriage” și gender, dimpotrivă, rămâne atașată moralității și bunului-simț asociate Decalogului.
Nu scrie în mass media mainstream, dar au fost proteste uriașe împotriva legiferării delirului gay-rights-gender, cu milioane de oameni, în tot felul de țări, Italia, Ecuador, Franța (LMPT) și multe altele. Columbia a respins prin referendum în oct 2016 nenorocirea aia de „acord de pace cu FARC”, un text caracterizat prin obsesia pt gay rights, LGBT, gender, etc, nășit de Cuba și de Rusia, și băgat pe gât columbienilor cu toată puterea de ONU, Obama, UE, toată media internațională, până și de Papa Francisc.
Informații se găsesc pe internet, nu chiar la vedere, trebuie să le căutăm, dar nu e imposibil, nici măcar nu e greu.
Așa că nu, nu este o sentință a istoriei, nu este o lege inexorabilă a „progresului” spre aberație, este o etapă de nebunie trecătoare, al cărei sfârșit ar putea fi grăbit, ca să nu se ajungă la dezastru – pt că distrugerea moralității și a familiei înseamnă distrugerea Civilizației. Nu sprijinul popular lipsește, lipsesc conducătorii spirituali, culturali și politici care să se opună în mod înțelept, curajos și eficient acestei nebunii.
eugen
11 March 2013Chestiunea asta cu homosexualitatea genetica ma duce cu gandul la cazul vechilor eleni si la urmatoarea dilema:
Grecii antici practicau pe scara larga homosexualitatea (cel putin asta reiese din concluziile istoricilor). Grecii de astazi, orice am spune, sunt in marea lor majoritate heterosexuali (nu cred ca e cineva care sa conteste asta). Intrebare: cum s-a petrecut mutatia ? Posibile raspunsuri: 1) Grecii antici nu practicau atat de des homosexualitatea pe cat se spune si deci proportia de indivizi cu o astfel de inclinatie genetica era atunci la fel de mare ca si cea de astazi fapt care ar contrazice deci concluziile istoricilor. 2) Homosexualitatea era practicata pe scara larga de vechii greci ca un obicei la care au renuntat in timp prin adoptarea religiei crestine caz care pune in discutie daca practica respectiva are sursa genetica. 3) Grecii de ieri au disparut (odata cu ei si ,,bagajul”lor genetic) iar grecii de azi sunt alta populatie (cu alt ,,bagaj” genetic) fapt neconfirmat de niciun istoric. Care din variante sa fie mai aproape de adevar ?
Anca Cernea
11 March 2013eugen
în orice caz. Asta e sigur. Poate și celelalte.
Mi se pare important de subliniat că, indiferent cât era de răspândită această practică, la grecii antici, la romani, la alți păgâni, niciodată, nimănui, din toată istoria și din toată geografia, nu i-a trecut prin cap să susțină întemeierea de familii pe această bază.
Făceau ei ce făceau, dar nu numeau asta „familie”.
eugen
11 March 2013Asta ar fi argumentul numarul 1 pentru ,,traditionalisti” de care ,,progresistii” se cam feresc: nici la eleni, nici la romani, nici la persani, nici la indieni, nici la chinezi nu s-a descoperit permisivitatea formarii unei familii pe baze homosexuale. Poate in Sparta sa fi existat ceva diferit dar chiar si asa exemplul este o exceptie marunta care nu ar conta ca argument. Marile civilizatii au considerat intotdeauna, din cele mai vechi timpuri ca familia nu poate insemna DECAT uniunea dintre un barbat si o femeie. E simplu.