Destinul unui patriot: Gheorghe Brătianu

„Cu toate că principiile dreptului și respectului unității etnice și lingvistice își mai păstrează încă din valoarea pe care au avut-o odinioară, trebuie să-i informăm fără întârziere pe toți cei care au sarcina grea de a reconstrui Europa și lumea întreagă despre interesul de prim ordin și despre dreptul indiscutabil pe care îl reprezintă pentru România chestiunea Basarabiei.” – Gheorghe Brătianu, cuvânt înainte la Basarabia, drepturi naționale și istorice (1943)

Istoric de profesie, liberal ca opțiune politică, Gheorghe Brătianu s-a dedicat trup și suflet cauzei naționale, mai cu seamă apărării identității românești a Basarabiei.

S-a înrolat la 18 ani ca voluntar în armata română, prezentându-se la înrolare cu consimțământul scris al tatălui său, Ion I.C. Brătianu. Dorea să lupte pentru unificarea românilor și războiul mondial îi oferea ocazia de a o face în mod direct. A fost rănit în 1917, în timpul luptelor de pe Valea Trotușului, date împotriva armatei germane. Retras în spatele liniei, a revenit pe front în 1918, fiind rănit încă o dată în confruntările armate din Bucovina.

1917 a fost și anul când s-a înscris la Facultatea de Drept a Universității Iași pe care apoi a absolvit-o în 1920. Sub îndrumarea lui Nicolae Iorga, a obținut doctoratul la Universitatea din Cernăuți (1923) și a devenit profesor universitar la catedra de Istorie Universală de la Iași. Ulterior, a studiat la Universitatea Sorbona din Paris, participând la cursurile unor renumiți istorici medievaliști francezi, Charles Diehl și Ferdinand Lot. La 30 de ani, Brătianu a devenit membru corespondent al Academiei Române și în 1929 a obținut un al doilea doctorat sub îndrumarea lui Lot.

Gheorghe Brătianu

Gheorghe Brătianu

Nu a participat la ședințele Consiliului de Coroană din 27 iunie 1940, când s-a hotărât cedarea Basarabiei și a Bucovinei în fața ultimatumului sovietic (singurii care s-au pronunțat împotriva cedării au fost Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silviu Dragomir, Traian Pop, Ştefan Ciobanu și Ernest Urdăreanu). În schimb, a fost invitat la Consiliul de Coroană din noaptea de 30 spre 31 august, când era în discuție Diktatul de la Viena, exprimându-se în favoarea rezistenței armate în fața pretențiilor teritoriale ale Ungariei și a presiunilor exercitate de Germania național-socialistă.

„Știu că suntem în cea mai grea situație a țării și în cea mai tragică clipă a istoriei noastre. Cunosc alternativa care s-a pus ieri noapte și nu este greu de prevăzut că, dacă se alternativa rezistenței, aveam în față zdrobirea; dar s-a ales cealaltă, și tare aș vrea să fiu rău profet, pentru că mă tem că ne așteaptă prăbușirea, prăbușirea prin demoralizare, neputință și anarhie. Eu nu vreau nici să îngreunez aceste dezbateri și nici să fac procesul trecutului, deși odată va fi făcut; dacă nu-l vom face noi, alții îl vor face, dar țin să amintesc un lucru: am luptat pentru o anumită politic în afarî de ceea ce era în ultimii ani. Țin să spun că dacă am luptat pentru această politică , am luptat pentru că aveam nădejdea și convingerea – și am făcut chiar declarații în această privință – că prin această politică putem păstra granițele țării. Dacă amintesc acest lucru este că aceasta ma îndreptățește cu atât mai mult să afirm astăzi, când d-l Romalo, ministrul nostru de la Berlin, spunea că la Viena am fost amenințați cu dușmănia Reich-ului, să spun că prefer dușmănia Reich-ului decât disprețui Reich-ului, pe care mă tem că îl avem cu prisosință astăzi.”

După asasinarea bestială a lui Nicolae Iorga în data de 27 noiembrie 1940 ce a avut loc în timpul guvernării național-legionare, Brătianu a condamnat fără echivoc crima legionarilor. La 1 martie 1941 a devenit director al Institutului de Istorie Universală, înființat anterior de Iorga. Ulterior, Gheorghe Brătianu a participat la eliberarea Basarabiei și la extinderea operațiunilor dincolo de Nistru.

La 22 iunie 1941 a fost mobilizat în cadrul Diviziei 7 infanterie unde a activat până la 12 iulie 1941. După acea dată a fost transferat la Corpul de Cavalerie, până la 30 noiembrie 1941, în cadrul Biroului 2 informaţii-contrainformaţii, ca translator de limbă germană. În perioada 1 – 30 noiembrie 1941, căpitanul Gheorghe I. Brătianu a fost detaşat la Marele Stat Major, Secţia I, Biroul studii-legi. Istoricul avea să mai fie concentrat, tot la Corpul de Cavalerie, în perioada 16 iulie – 24 septembrie 1942. A participat la campania acestei mari unităţi în Peninsula Crimeea şi Caucaz.

Pentru faptele sale de pe front, a fost decorat cu Crucea Comemorativă, Ordinul Sf. Stanislav cu Spade și Coroana României cu Spade în grad de ofițer cu panglică de Virtute Militară. La 8 mai 1942 a fost avansat maior in rezerva. Revenit în țară, a fost numit în 1943 membru al Academiei Române, în locul lăsat liber de Iorga.

Răzbunarea comuniștilor

În septembrie 1944, oficiosul comunist Scânteia a publicat un atac deschis la adresa lui Brătianu, Schimbarea la față a d-lui Gheorghe Brătianu, alcătuit în stilul demascărilor din Uniunea Sovietică.

Schimbarea la fata a d-lui Gheorghe Bratianu

In 24 August 1944 printre marile bucurii pe cari ni le a adus ziua aceea am avut si o surpriza: am aflat ca d. Gheorghe Bratianu e democrat! Ba mai mult. N’au trecut decat putine zile si acelas domn a inceput sa ne tie lectii despre adevarata democratie. E timpul ca acest jalnic si totusi ridicol spectacol sa inceteze! Muncitorimea romana cunoaste prea bine trecutul d-lui Gheorghe Bratianu pentruca sa se lase inselata de aceasta schimbare la fata. Muncitorimea romana cunoaste: Declaratiile d-lui Gh. Bratianu repetate in favoarea ducerii politicii externe a Romaniei alaturi de Germania, alaturi de jefuitorii si cotropitorii Europei si Patriei noastre. Discursul funest tinut la Asociatia Romana Germana a criminalului de razboi Killinger. Premiile si decoratiile primite de d. Gh. Bratianu dela Hitler pentru serviciile aduse. Rolul de instigator anti sovietic care l-a jucat ani de arandul in Parlament. Participarea intensa la razboiul nebunesc si tradator al intereselor neamului impotriva Uniunii Republicelor Socialiste Sovietice.

Toate acestea muncitorimea romana si intregul popor nu le-a uitat d-le Gheorghe Bratianu!

Locul acestui domn nu este in Blocul National Democratic ci in tagma unde singur s’a pus, alaturi de agentii hitleristi si legionari.

Killinger a tras consecintele – d. Gheorghe Bratianu nu. Gonit pe usa din fata se strecoara din nou pe usa din dos. Si scrie despre U.R.S.S. „Rusia, ea insasi, dupa ce sti-a intins in mod progresiv limitele dela Petru cel Mare la Alexandru al II a trecut prin criza inceputurilor Revolutiei, pentru ca sa se intinda din nou dincolo de frontierele vechi ale imperiului tarist. („Viitorul”) nr. 9310). Remarcati: „pentruca sa se intinda din nou dincolo de frontierele vechi ale imperiului tarist”. Intr-un moment cand prin repetate declaratii dl. Molotov si Comandamentul Sovietic au aratat ca URSS nu urmareste nici o cucerire teritoriala, cand mersul rasboiului a dovedit prin fapte de arma unice in istoria lumii ca Armata Rosie vine ca Armata Eliberatoare si Aliata a popoarelor subjugate de Hitler si imperialismul german, cand armistitiile cu Romania si Finlanda au aratat generozitatea rara a Uniunii Sovietice, d. Gh. Bratianu isi permite sa calomnieze si sa provoace pe aliatul si eliberatorul nostru.

Si aceasta sub masca democratiei!

Jos masca, domnule Hitlerist, Gheorghe Bratianu! Si trage consecintele!

Era semnalul că în curând avea să plătească pentru declarațiile, faptele și lucrările sale anti-sovietice. Brătianu nu s-a pierdut însă cu firea și pe 6 decembrie 1944, la ședința de deschidere a anului academic la Institutul de Istorie Universală, a mărturisit studenților prezenți credința sa fermă în puterea adevărului de a învinge minciuna, indiferent de soarta ce este rezervată acelora care îl rostesc:

„Adevărul rămâne oricare ar fi soarta slujitorilor săi. De un lucru mă simt însă încredințat și vă asigur, că atât timp cât acest așezământ va avea ființă și va purta numele lui Nicolae Iorga, eu sau oricare va vorbi din acest loc nu se va abate de la lozinca ce a fost un îndreptar statornic al vieții sale și i-a luminat cu licăriri de fulger ceasul întunecat al sfârșitului… Tot ce ne călăuzește și în viitor, o cuprind doar întreaga aceste două cuvinte: NAȚIUNE și LIBERTATE.”

La sfârșitul celui de-al doilea război mondial, tratatul de Pace de la Paris (1947) a recunoscut anexarea de către URSS a Basarabiei și Bucovinei și a adus numeroase alte umilințe pentru statul român. Deși contribuise semnificativ la încheierea războiului și a plătit un greu tribut în sânge pe frontul de Vest, României i-a fost refuzat statutul de cobeligerant. În țară, puterea comuniștilor se consolida, iar intervențiile sovietice se făceau tot mai direct. În această atmosferă apăsătoare, În ciuda pericolului care îi pândea pe toți cei care aduceau vorba despre nedreptățile suferite de pe urma URSS, Brătianu avea să declare în fața propriilor studenți că prin tratatul de la Paris „ne-au fost răpite teritorii scumpe nouă – Basarabia si Bucovina”.

La scurt timp după această declarație, comuniștii pro-sovietici, noii stăpâni ai țării, i-au impus arestul la domiciliu, Brătianu fiind suspendat de la Universitatea București și Institutul de Istorie Universală Nicolae Iorga. Un an mai târziu, a fost exclus din Academia Română împreună cu mulți alți intelectuali dușmăniți de comuniști.

În noapte de 5 spre 6 mai 1950 a fost arestat și trimis la închisoarea Sighet în duba nr. 16968, împreună cu patriotul basarabean Pantelimon Halippa, C.C. Giurescu și alte personalități politice și culturale. Brătianu a ajuns acolo pe 7 mai și a fost închis fără a fi fost măcar judecat pentru faptele de care era acuzat.

Gheorghe Brătianu: în tinerețe (stânga) și în închisoarea Sighet (dreapta).

Gheorghe Brătianu: în tinerețe (stânga) și în închisoarea Sighet (dreapta).

Grav bolnav, i s-a oferit salvarea în schimbul retragerii tuturor afirmațiilor sale privitoare la Basarabia și Bucovina ca pământuri românești. Dacă „recunoștea” că erau teritorii rusești pe care statul „imperialist” român le-a cucerit de la „poporul sovietic”, ar fi primit asistența medicală de care avea atâta nevoie pentru a putea supraviețui regimului extrem de dur din închisoare. A refuzat să devină un colaborator al ocupantului sovietic și a murit în a doua jumătate a lunii aprilie 1953, la vârsta de 55 de ani, în condiții neelucidate încă. Nu se știe dacă a decedat de pe urma bolilor pe care le-a căpătat în închisoare sau a fost ucis în bătaie.

Mărturia lui Todea

Episcopul greco-catolic Alexandru Todea, viitor cardinal al Bisericii Române Unite cu Roma, pe atunci în vârstă de 41 de ani, i-a dat ultima binecuvântare. După 1990, cardinalul Todea a povestit ce i-a spus Brătianu despre târgul pe care i-l propuseseră comuniștii.

Mi-a spus că a venit o comisie şi, după cîte mi-aduc aminte, a fost expresia sa, o comisie de la Bucureşti care i-a promis tratament medical cu singura condiţie să renunţe la ce a scris referitor la faptul că Basarabia şi Bucovina sînt pămînt românesc şi să susţină în altă ediţie că aparţin Rusiei. Gheorghe Brătianu mi-a spus că a răspuns: «Nu-mi voi trăda ţara; nu pot dezminţi un adevăr istoric şi nimic pe lume nu mă poate justifica să scriu neadevăruri despre istoria românească». Atunci acele persoane i-au zis: «N-ai să primeşti îngrijire, nici tratament, nici medicamente, aici ai să pieri». Gheorghe Brătianu le-a răspuns: «Şi dumneavoastră o să pieriţi într-o zi, dar nu-i totuna să pieri cu demnitate sau cu laşitate». L-au privit în ochi, n-au mai spus nimic şi au plecat. A rămas mai departe, singur, în celula 71 a închisorii Sighet.

Potrivit cardinalului, refuzul de a pactiza cu comuniștii a dus la moartea lui Brătianu.

După această întîmplare, de cîte ori spuneam «laudetur”, care era un consemn între cei de pe coridor şi cei din celulă, n-a mai răspuns niciodată şi nu auzeam decît o respiraţie adîncă şi grea. Această respiraţie se auzea foarte bine pînă dincolo de uşă, pe coridor. Ne-am dat seama că era foarte grav bolnav. Ştiam acum de ce suferă. Au trecut cîteva zile, 10-12 zile poate, şi boala se agrava cu fiecare clipă. Ne-am dat seama că nimeni nu-l ajută. […] În jurul zilei de Sf. Gheorghe, 23 aprilie – cred că Gheorghe Brătianu a decedat chiar pe 23 aprilie – noi doi care măturam şi strîngeam praful n-am mai auzit nici o respiraţie, nici o mişcare în celulă. […] Am ajuns la concluzia că ceva se petrecuse în celula lui Gheorghe Brătianu. Era concluzia care se impunea: ori l-au dus la tratament, ori a decedat. Într-o noapte, probabil în noaptea dintre 23 şi 24 aprilie 1953, am auzit sunetul sinistru al căruţei militare şi am avut certitudinea că cineva murise, şi fără să ştiu de ce, a doua zi ne-am întrebat dacă nu cumva este Gheorghe Brătianu care a murit. Am trecut măturînd în faţa porţii lui. Nimic. Nici un semn, nici bun, nici rău, ca şi cînd nimic nu se întîmplase, nici un zgomot, nici o mişcare. […]

Celula lui Gheorghe Brătianu din închisoarea Sighet.

Celula lui Gheorghe Brătianu din închisoarea Sighet.

Într-o dimineaţă, era o duminică, a intrat un gardian şi un ofiţer politic imediat după ce a sunat deşteptarea […]. M-au chemat şi mi-au spus: «Ia pe unul cu tine» şi l-am luat pe cel care era totdeauna dispus, din dăruire spirituală, să muncească (preotul Gheorghe Pătraşcu, n.n., I.P.-I.) […]. Mi-au zis: «a fost un bolnav într-o celulă, l-am dus la spital, pentru tratament, să se vindece, şi celula a rămas murdară. Veniţi să o curăţaţi». Cînd am intrat în celulă am fost foarte impresionaţi, nu atît pentru ce am văzut acolo, cît de pagina de suferinţă a profesorului Gheorghe Brătianu pe care o evoca […]. Precizez că, întraţi în cameră, ne-am apucat de treabă. Am zis ofiţerului politic şi gardianului să ne dea mai multe cîrpe, apă multă şi două perii, fiindcă am mai curăţat celule dar aşa ceva nu mai văzusem. Ne-a dat o singură cîrpă. A fost prima şi ultima celulă pe care am găsit-o în această stare. Am dedus că se tîra de la pat la tinetă, căzînd, şi cînd se ridica era nevoie să se sprijine de perete pentru a se întoarce în pat. Se vedea, după urmele degetelor pe marginea mesei, după ce rămînea pe degete după ce cădea, cum reuşea să se reaşeze în patul de suferinţă unde s-a sfîrşit. […] am curăţat această celulă care avea pe ziduri şi duşumele, dar mai ales pe peretele de lîngă pat, urme de materii fecale foarte diluate, din cauza lipsei de alimentaţie şi din cauza bolii care l-a chinuit pînă la moarte. Eram foarte impresionaţi. […]

În închisorile comuniste, deținuții nu făceau între ei diferențeri confesionale, păcat care atât de des se ivește printre oamenii care se bucură de libertate. Se ajutau cu toții pentru a rămâne oameni. Așa se face că Gheorghe Brătianu, ortodox, a primit dezlegarea de la greco-catolicul Alexandru Todea.

Îmi amintesc că au fost colegi de celulă, ca episcopul romano-catolic Marton, care, cînd am anunţat în celula noastră decesul profesorului Gheorghe Brătianu, a spus: «Ce exemplu pentru noi, preoţii, care am primit această formaţie prin misiunea noastră, ce încurajare este atitudinea pe care a dovedit-o preferînd să refuze tratamentul decît să-şi renege convingerile care se identificau cu viaţa sa». […] Cînd ne-a spus că e bolnav, Gheorghe Brătianu a adăugat, ştiind cine sîntem: «Părinte, rugaţi-vă pentru mine». I-am răspuns: «Să ştiţi că în fiecare zi vă susţin cu rugăciunea mea şi vă compătimim că sînteţi aici. Fiţi tare în Dumnezeu». Şi i-am dat, de dincolo de uşă, dezlegarea. A fost una din marile personalităţi ale ţării noastre căreia i-am dat dezlegarea, printre cei, care, bolnavi, aşteptau moartea. […]

În discuţiile cu ortodocşii le-am spus direct: de ce vă permiteţi să faceţi diferenţe între români, dacă sînt catolici sau mai ales greco-catolici, cînd noi, la închisoare, nu făceam nici o deosebire şi nici prin cap nu ne-ar fi trecut s-o facem, dimpotrivă, cu lacrimi în ochi îi ajutam pe toţi, indiferent dacă erau catolici sau ortodocşi şi, în acest context am citat totdeauna numele lui Gheorghe Brătianu.

Cardinalul Todea a resping categoric și teoria că istoricul s-ar fi sinucis pentru că nu mai suporta condițiile inumae de detenție.

Trebuie categoric dezminţită versiunea sinuciderii lui Gheorghe Brătianu. Versiunea în care e vorba de sticlă (că şi-ar fi tăiat venele cu un ciob) este falsă. Geamul era intact şi de o parte şi de cealaltă şi nici n-ar fi avut puterea s-o facă, mîinile şi picioarele îi erau descărnate, lucru de care ne-am dat seama fiindcă am văzut urmele pe pereţi. Asta e realitatea şi apoi, interior, era un om puternic, după părerea tuturor celor care l-au cunoscut. Mă tem că unele versiuni au şi implicaţii politice.

Încă o dată, resping toate versiunile despre aşa-zisa sinucidere a profesorului Gheorghe Brătianu. Căci am fost martor, auzind de dincolo de uşă greutatea respiraţiei sale, patul, în celula îngustă, fiind aproape de uşă. Şi ştiu din gura lui răspunsul pe care l-a dat vizitatorilor săi: «Nu voi trăda». Nu s-a trădat nici pe sine. Acest om ar fi putut totuşi să obţină o ameliorare, un tratament mai uman, ce l-ar fi costat, cîţi n-au făcut-o? […]

La Judecata de Apoi se va ţine seamă de cuvintele lui Gheorghe Brătianu: Nu-mi voi trăda ţara.

Adevăr și demnitate

Gheorghe Brătianu și-a purtat crucea până la capătul drumului său de pe acest pământ. În fața brutalității comuniste și a nedreptății sistemului totalitar, a rămas demn când atâția alții au cedat. Brătianu a apărat adevărul chiar cu prețul propriei vieți. El rămâne un simbol al patriotismului autentic și al demnității umane. Se cuvine să-i cinstim memoria.

The following two tabs change content below.
„By accepting punishment, not for any sins, but for our virtues, we betrayed our code and made theirs possible. [...] Theirs is the morality of kidnappers. They use your love of virtue as a hostage. [...] Your enemies are destroying you by means of your own power. Your generosity and your endurance are their only tools. Your unrequited rectitude is the only hold they have upon you. They know it. You don't. The day when you'll discover it is the only thing they dread. You must learn to understand them. You won't be free of them, until you do.” - Francisco D'Anconia (Atlas Shrugged - Ayn Rand, p. 619)

4 gânduri despre “Destinul unui patriot: Gheorghe Brătianu

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.