Din gard în gard: Reacțiile împricinaților de pe Lista lui Dughin

Print Friendly, PDF & Email

dughin eurasia

Modele de logică rusească:

Așa cum separatiștii din Donbas s-au angajat să combată separatismul – în Cecenia (nu râdeți, e știre), tot astfel:

– Ernu, de pe lista lui Dughin (tătucul fasciștilor) – listă înțesată de antisemiți, extremiști, fasciști, listă pe care găsim chiar și un Hezbollah – explică prezența lui pe acea listă prin faptul că el ar fi evreu din Odessa și noi, ILD am fi antisemiți.

– Legionaroizii explică aceeași listă, zicând că noi, ILD, suntem oamenii lui Tismăneanu, plătiți de CIA/Mossad.

– Roncea dă adevărata traducere a listei, recunoscând astfel că a avut ce traduce, deci că a mers pe link-ul dat de noi și a găsit originalul. Drept care, tot pe noi ne bălăcărește. Și ne face oamenii lui Tismăneanu – ăștia sunt obsedați, dom-ne, nimeni și nimic nu îi scoate din minți mai tare decât Vladimir Tismăneanu, în privința asta, acordul dintre alde Roncea și alde Ernu, în general, dintre legionari și neobolșevici, este deplin.

– Herzog recunoaște că e prieten cu Dughin, dar nu îi convine că e pe listă cu Iliescu și Năstase. Păi, de ce nu-i scrie lui Dughin chestia asta? Noi cum putem să-l ajutăm? Cenzurând documentul lui Dughin?

– Năstase zice la mișto, că Dughin și-a spart singur mailul. Ha. Ha. Probabil că Dughin a vrut să se dea mare, să afle lumea că se cunoaște cu Năstase.

– Puric crede că prezența lui pe listă e hilară (putem să-i dăm dreptate, el este o prezență hilară în general, de altfel toți de pe listă pot susține aceeași chestie, fiecare despre sine) și că e vorba de speculații ale presei. Să-i facem prezentările cu Roncea, care a cercetat mai mult.

– Ilie Bădescu zice că e adevărat că s-a întâlnit cu Dughin (culmea ar fi să nege, după ce și-au publicat amândoi schimbul tovărășesc de păreri/aberații) dar susține că „restul este o inventie, o speculatie politica, nu am asemenea informatii” – „restul” fiind faptul că e trecut de Dughin pe lista cu oamenii cu care s-a întâlnit.

– Hurduzeu e onorat că e pe listă. Dar ne scrie asta nouă, în loc să-i scrie lui Dughin, care l-a pus acolo.

Cred că ar fi bine ca Dughin să-i adune pe toți și să-i învețe să declare toți la fel. E bine să fie pregătiți. Că doar s-a văzut ce au pățit colegii lui Ernu de la Chișinău.

The following two tabs change content below.
Anca Cernea

Anca Cernea

De profesie medic, Anca Cernea este preşedintele Fundaţiei Ioan Bărbuş, fiica fostului lider si senator naţional-ţărănist. Anca Cernea a fost vicepreşedinte al Tineretului Universitar Naţional Ţărănesc şi al Organizaţiei de Tineret a PNŢCD la începutul anilor '90. În timpul guvernării CDR, Anca Cernea a fost director al Direcţiei Relaţii Internationale în cadrul Departamentului pentru Administraţie Publică Locală al Guvernului României.

12 gânduri despre “Din gard în gard: Reacțiile împricinaților de pe Lista lui Dughin

  1. „Adevărul este că între europeni și ruși e o diferență ca de la ied la hipopotam. Dacă mintea noastră merge la dreapta, mintea rusească o ia de-a-ndăratelea și sare peste intervale. Au alte filozofii, și chiar alte matematici. Rusește, una cu trei fac între șapte și nouă și minusul e curbat. De două ori patru e unsprezece sau treizecișicinci.”

    Tudor Arghezi, „Însemnări rusești”, Revista Fundațiilor Regale, nr. 8-9, august-septembrie 1941, citat de Ion Cristoiu, în ziarul „Adevărul” 12 martie 2012

  2. Uitam de Capsali? Si el a comentat (acru) pe Facebook cu gandul (probabil, nu ne-a dat amanunte) la cei care-l inconjoara pe lista:

    „Îmi este scârbă sa mai intru pe siturile ziarelor, fiind agresat permanent de burți tremurânde sau doar revărsate, labe de picioare deformate osos sau de bătături, nasuri care înțeapă indecent spațiul învecinat și fețe impăstate de creme respingătoare. Deși, după cum presa quality preia liste negre de potențiali dușmani ai poporului de pe situl extremist Inliniedreapta…”

  3. Dughin ăsta e un fel de firea al vevepeului lor… ăla original, nu plagiat(or)ul nostru…

  4. Multumesc, Francesco! Tocmai ma intrebam ce face Capsali. Tot poetic si spiritualizat a ramas. Bine ca m-am linistit.

  5. Da, floricica prorusa Capsali sufera profund in aceste zile. Lista cu prorusi pusa la cale de Aleksandr Dughin se adauga ghiveciului obisnuit si il dovedeste pe marele patriot al neamului nostru.

    Iulian Capsali scarbit

    Cedeaza cam usor. Pacat, n-are stofa de luptator.

  6. Mda, si Capsali arata din ce in ce mai fara talent, mai ‘#magar’ si mai ‘#bou’.
    Cica site ‘extremist’ 🙂 Sa arate un text extremist, ca eu n-am vazut unul si, slava Domnului, citesc ILD aproape zilnic. Sau Tismaneanu „guru de la ILD”, chiar nu i-a spus nimeni vorba aia a lui nenea Iancu: „Amice, esti idiot”?

  7. Iulian Capsali, Victor Roncea si grupul pastorit de „maestrul” Dorin Tudoran (includem aici si pe Liviu Antonesei si Mircea Platon) nu pot trai o zi fara sa il bombane/ injure/ scrie despre Tismaneanu. Denota patologie si frustrari imposibil de rezolvat. E trist…

  8. Imi amintesc ca Ernu s-a mai laudat o data cu radacinile evriesti, cind a fost vorba de kefyie.

  9. Critic Atac e pro-evrei doar cand trebuie sa acuze pe altii de crimele socialismului marca Adolf Hitler. Atunci sunt buni evreii. In rest, traiasca Palestina! Cea locuita de arabi, fireste. Arabii sunt napastuiti, amarati, oprimati. Evreii sunt doar opresorii lor, noii temnicieri. Ipocrizia lui Ernu & Compania nu cunoaste limite.

  10. adevarata traducere, necenzurata, a lui roncea e fix traducerea de pe ILD; copy-paste, adica;
    sa fie sanatos alaturi de marile personalitati ale europei si americii de sud!

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.