Drumul înfundat al luptei contra sărăciei

    0

    Creierele spalate cu peria de parchet a gândirii de stânga nu pot sa înteleaga ca lupta împotriva saraciei nu este o actiune izolata. Ea decurge din aplicarea masurilor care aduc prosperitate. Saracia nu se reduce cu propaganda si sentimentalisme, ci numai daca se creaza o societate sanatoasa, bazata pe justitie care sa descurajeze tâlharia, pe finante sanatoase si pe viata morala. O societate în care furtul si minciuna nu se sanctioneaza este condamnata la saracie, mai devreme sau mai târziu. E mare minune ca abia acum am ajuns la fundul sacului..

    Anul 2010 a fost declarat de la Bruxelles anul împotriva saraciei. Pentru impresia artistica, se vor scoate în fata câteva personalitati estetice, asa numitii ambasadori, niste George Clooney si Angelina Jolie ai luptei impotriva saraciei, care ne vor convinge ca saracia nu e buna, ca noi gândim gresit si ca UE a identificat stiintific cauzele si remediile. Suntem aproape în iunie si foarte multi ambasadori nu au fost numiti înca de statele UE. Sunt deci sanse sa constatam ca organizarea nu va fi stralucita.

    Daca ne uitam pe siteul www.2010againstpoverty.eu aflam ca “principiul calauzitor al Anului 2010 este de a da glas problemelor oamenilor care traiesc în saracie si excluziune sociala si de a inspira fiecare cetatean european si alti actori sa abordeze aceste probleme importante. Acest An are ca scop si demontarea stereotipurilor si perceptiilor colective asupra saraciei. Bazându-se pe principiile solidaritatii si parteneriatului ale UE, 2010 este o chemare la lupta împotriva cauzelor saraciei, în încercarea de a asigura un rol plenar si activ în societate pentru toata lumea”. Superb!

    La întrebarea „Va avea aceasta campanie vreun efect real asupra saraciei si excluziunii sociale?” ni se raspunde printr-o alta critica a stereotipurilor, fara sa se spuna care anume, si ni se promite ca vom vedea cu ochii nostri cum se va da „nou impuls luptei împotriva saraciei prin crearea si consolidarea unui nou parteneriat dincolo de publicul clasic”. Nu se explica ce se poate întelege prin aceasta, dar noi stim ca cel putin de prin 1917, „publicul clasic” cam are optiuni „gresite”.

    Fraze de genul „principiul… este de a da glas”, ca si chemarile la lupta ne duc inevitabil cu gândul la programul PCR. Dorinta de a trece peste „publicul clasic” nu e nici ea de bun augur. Nu numai punerea în fraza este nefericita, ci întreaga conceptie a manifestarii. Totul se desfasoara de sus în jos, de la nivele superioare de decizie politica, la functionari si functionarasi, de la constatari statistice, la masuri ce vor fi dictate de indicatori exacti. De la initiati la fraieri. Saracul nu e persoana, ci subiect de discutie sau element într-o ecuatie. De altfel, nici nu se propun actiuni de ajutorare a saracilor, ci dezbateri si schimbarea gândirii clasice, adica gargara în cazul în care oganizarea va fi varza ca pâna acum, sau chiar manipulare daca totusi va trece mesajul la public.

    La sectiunea de fapte si cifre ni se prezinta date de la Eurostat, adica indicatori multi si variati (multi „under preparation”), si tabele în Excel pe care îti joaca ochii. Sunt ok toate acestea. Problema este ca ele contribuie într-o prea mica masura la întelegerea lucrurilor. Organizatorii leaga de saracie si conceptul de excluziune sociala pentru ca stiu ca nu e vorba numai de portofel, ci si de alti factori. Totusi, ramân fixati în modele matematice care nu duc la clarificari si rezolvari, dar par destepte, si conving publicul sa lase lucrurile în seama celor care le cunosc secretele, de unde si manipularea. Dupa o metoda plictisitor de frecventa, se exploateaza iar sentimentele oamenilor si dorinta lor de bine pentru a se avansa o agenda politica de stânga.

    Dar astea sunt teorii… Iata ca a venit al doilea vârf al crizei. Toata gargara cu Anul împotriva saraciei apare frivola, indecenta si iresponsabila când e pusa în fata saraciei concrete. Cat cinism trebuie ca sa sugerezi ca un concurs de muzica împotriva saraciei ajuta la ceva?

    Gândirea UE si cea dâmboviteana se întâlnesc din nou.

    Creierele spalate cu peria de parchet a gândirii de stânga nu pot sa înteleaga ca lupta împotriva saraciei nu este o actiune izolata. Ea decurge din aplicarea masurilor care aduc prosperitate. Saracia nu se reduce cu propaganda si sentimentalisme, ci numai daca se creaza o societate sanatoasa, bazata pe justitie care sa descurajeze tâlharia, pe finante sanatoase si pe viata morala. O societate în care furtul si minciuna nu se sanctioneaza este condamnata la saracie, mai devreme sau mai târziu. E mare minune ca abia acum am ajuns la fundul sacului.

    E evident ca e de unde sa se reduca personalul bugetar. Administratia noastra de stat parca e facuta pentru neveste, nepoti si fini de baroni de diverse marimi. Nu e asa peste tot. În Estonia, fosta republica sovietica, se platesc majoritatea taxelor pe internet si reforma statului s-a facut din anii ’90. La fel în Polonia, Cehia, etc. Noua ne place sa fim umiliti la fiecare ghiseu, numai sa traim cu iluzia protectiei statului.

    Nenorocirea nu e criza, ci faptul ca nici acum nu par a se pune lucrurile pe baze sanatoase. Mi se rupe sufletul sa îl citesc pe Mircea Cartarescu vorbind despre nenorocitii care vor plati factura crizei, dar regret si mai mult ca distrage atentia de la adevarul crud cu texte lacrimogene. Nu se poate rupe problema saraciei de moralitatea oamenilor. Majoritatea covârsitoare a românilor nu a votat cu prosperitatea si moralitatea în ultimii 20 de ani, ci cu statul-Mos-Craciun si cu ambiguitatea morala. Problema nu e doar ca greutatea facturii îi cocoseaza numai pe unii si nu pe tâlharii de drumul mare, ci ca nu se pun înca în discutie mentalitatile care au dus la optinile de pâna acum. Daca nu se face un efort de adevar, nu o sa îi mintim numai pe ceilalti, ci si pe noi însine, atât de mult încât vom fi în pericol sa pierdem contactul cu realitatea.

    La ce prosperitate sa ne asteptam când suntem tara care îsi omoara viitorul? Cunosc o mama care a avortat pentru ca „nu se vedea bine din rochia de mireasa”. Alti copii au platit cu viata chefurile socrilor si ale sefilor, sau pentru ca parintii sa nu îsi perturbe examenele sau calatoriile. Din 1990 pana la sfarsitul lui 2008 au fost raportate 7.259.596 avorturi numai in clinicile de stat, arata Asociatia ProVita Bucuresti. Nu trebuie sa crezi în Dumnezeu ca sa stii ca situatia este total aberanta si nu poate duce la ceva bun. Maica Tereza a spus acum vreo cinsprezece ani ca cea mai mare drama a României sunt avorturile. Nu întâmplator aceasta este si constatarea recenta a unui raport al Ministerului Muncii.

    Cautarea fara finalitate, doar de dragul sportului intelectual si al inovatiei, e buna pentru alte domenii, nu pentru saracie. La fel si vaicareala si agitatia sindicala. Campionii luptei împotriva saraciei nu au fost functionarii, ziaristii si semcherii. Cei care au adus contributii notabile la reducerea ei au fost antreprenorii, economistii destepti ajutati de un context politic moral. Sfintii si oamenii cumsecade nu au venit cu nimic nou, ci au aplicat regulile vechi si au mers pe calea batuta de sute de ani. Werenfried van Straaten si Abbé Pierre au schimbat viata oamenilor cu contributii infime de la oameni obisnuiti, nu cu bugete uriase. De la Maica Tereza si Vincentiu de Paul nu ne-au ramas dizertatiile filosofice, seminarele tematice, conferintele de presa si activitatile artistice, ci exemplul personal si severitatea (morala si fizica) cu care sau tratat pe ei însisi si pe cei care i-au urmat. Nu au fost persoanlitati comode si au spus deseori lucruri aspre, dar asta i-a facut credibili.

    Print Friendly, PDF & Email

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here