#unitisalvam: Când rusul exploatează, Liniște!

Azi e „Ziua Națională de Protest Împotriva Fracturării Hidraulice”.

Cu toate că a fost anunțat din timp în presa din toată țara, iar dacă ne-am fi luat după the usual suspects (Goțiu, Ernu, Crăciun etc), protestul se preconiza a fi faraonic, ecologiștii nu sunt prea interesați.

Publicația vasluiană Vremea Nouă a lui Lucian Timofticiuc, după toate aparențele, trimisul Gazpromului la Pungești, anunță „aproape 1000 de oameni”. Totuși, din imagini numărul acestora nu pare să depășească cu mult 100. La București, la fel. În „Inima României”, Pungești, mai mulți jandarmi decât demonstranți.

Chevron este, de foarte departe, principala țintă a protestelor. De fapt, la nici unul din protestele din ultimii ani nu am văzut pancarte cu Gazprom, doar declarații timide pe facebook. Nici nu se putea altfel.

Faptul că Pungești, un sat izolat din Moldova, a devenit cunoscut pe tot mapamondul, se datorează televiziunii finanțate de Rusia, Russia Today, care a ales ca de „Ziua Mondială anti-Fracking” de anul trecut să transmită, nu din SUA, Canda, Franța sau UK, nici măcar din Ucraina. A ales Pungeștiul. După criteriul prezenței reporterilor RT, deci al Gazprom, Pungeștiul este cel mai imporant nod al luptei mondiale anti-fracking.

Încercați acum să vă amintiți de câte ori ați auzit vorbindu-se despre explorările pentru gaze de șist, făcute de Gazprom, în Bihor. Sau în alte locuri din țară.

Spre deosebire de Chevron, Gazpromul beneficiază de imunitate ecologică și pare să nu provoace „activiștilor” nici un minut de nesomn.

I wonder why…

Just kidding.

partea 1: Implicarea Rusiei în protestele de la Pungești
>>> http://inliniedreapta.net/implicarea-rusiei-in-protestele-de-la-pungesti/
partea 2: Implicarea Rusiei în protestele de la Pungești (2). Proiectul “Moldova Mare”
>>> http://inliniedreapta.net/implicarea-rusiei-in-protestele-de-la-pungesti-2-proiectul-moldova-mare/
partea 3: Implicarea Rusiei în protestele de la Pungești (3). Faza pe ONG-uri
>>> http://inliniedreapta.net/implicarea-rusiei-in-protestele-de-la-pungesti-3-faza-pe-ong-uri/

La fel, în timp ce Roșia Montană este de ani de zile un scandal național, nici exploatarea rusească a aurului de la Baia Mare, tot cu cianuri, nu stârnește în nici un fel interesul „ecologiștilor”.

Investitorii ruşi exploatează aurul de la Baia Mare fara sa aiba parte de anticampanie in media gen Rosia Montana

Inutil de menționat că, atât în cazul exploatării gazelor de șist, cât și în cazul cianurilor, propaganda mincinoasă este un ingredient indispensabil:

Tot ce populația emo-eco nu vrea să știe despre cianuri și minerit

Constantin Crangaru: Gasland sau puterea manipularii

Despre fracturarea hidraulică, fără panică

3 gânduri despre “#unitisalvam: Când rusul exploatează, Liniște!

  1. Marina Stefan in Franta

    Romania Actualitati orele 18.00

    de pe grupul de facebook 6 Aprilie: Ziua națională de protest împotriva Fracturării Hidraulice
    https://www.facebook.com/events/606232572797946/?fref=ts

    si cateva sondaje:
    http://www.ziare.com/internati.....ei-1292091

    Mai intai, Rusia le-a smuls o bucata de tara. Acum, spre surpriza multor ucraineni, Moscova le spune si cum sa-si guverneze restul tarii.

    Rusia insista ca Ucraina sa adopte o forma federativa de guvernare care sa dea regiunilor o autoritate aproape neingradita, ceea ce le va face pe acestea vulnerabile fata de amestecul rusesc si va duce la destramarea tarii.

    In plus, spun ucrainenii, Rusia nu tolereaza un astfel de sistem pentru ea insasi. „Problema federalizarii este absolut artificiala”, spune Iuri Iakimenko, un expert in politica al unei organizatii din Kiev. „Este doar o parte a planului Rusiei de a-si impune controlul asupra Ucrainei si a o impiedica sa se integreze in Europa”, spune acesta, scrie Washington Post.

    Doar 14% dintre ucraineni sunt de acord cu federalizarea, potrivit unui sondaj publicat sambata in Ucraina. Federalizarea este mult mai populara in sud, unde o doresc 22% dintre cetatenii Ucrainei si in est, unde 26% dintre locuitori sunt partizanii acestei idei.

    Sondajul a fost realizat in perioada 14 martie-26 martie, chiar in timpul anexarii Crimeii, si a vizat si opiniile celor din peninsula. Rezultatele intra in contradictie cu afirmatiile facute de Rusia pentru a justifica anexarea regiunii si amenintarile ca va interveni in estul tarii. In locul unei dorinte de secesiune generalizate, se remarca o opozitie fata de incursiunea ruseasca si o crestere a preferintelor pentru legaturi mai stranse cu Europa.

    „Lucrurile nu mai pot merge in acest fel. Suntem convinsi ca e nevoie de o profunda reforma constitutionala. Sincer vorbind, nu vedem o alta cale pentru o dezvoltare sustenabila a statului ucrainean decat un stat federal”, a declarat acum cateva zile ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov.

    Ucrainenii au insa o alta parere. „Oficial, Rusia este o federatie si Constitutia Rusiei garanteaza libertatea de exprimare, dar in practica, tara este extrem de centralizata si libertatea este limitata”, declara Oleksy Haran, profesor de politici comparate la Universitatea Nationala din Kiev.

    Declararea independentei fata de Rusia de catre Cecenia in 1991 a dus la doua razboaie cu Moscova, purtate cu brutalitate si multa varsare de sange. Iar regiunea din Caucaz ramane in continuare instabila, sute de soldati si politisti fiind ucisi aici in fiecare an. In comparatie, Ucraina e deosebit de linistita.

    Desi multimi proruse din estul Ucrainei s-au mai ciocnit cu cei care demonstreaza pentru Ucraina, autoritatile spun ca e vorba mai ales de instigari ale agentilor rusi. Rusia insa vorbeste de „atrocitati”, construind un caz ca pretext pentru o viitoare trimitere a trupelor rusesti in regiune.

    Sondajul publicat sambata spune insa ca vorbitorii de rusa din est nu se simt amenintati. In sud si in est, 74% dintre cetateni spun ca nu se simt amenintati.

    Un alt sondaj din decembrie a aratat o larga opozitie atat fata de federalizare, cat si fata de alipirea estului Ucrainei la Rusia. Astfel, 15,8% din ucraineni isi doreau federalizarea, iar doar 7,5% erau in favoarea alipirii regiunilor din sud-est la Rusia.

    „Cand la putere era Ianukovici, nimeni nu cerea federalizare. Ianukovici a centralizat si mai mult tara. Straniu. Odata ce a fugit Ianukovici, suporterii lui au inceput sa ceara descentralizarea”, a declarat Oleksi Matsuka, un jurnalist din Donetsk, oras aflat in estul rusofon al Ucrainei.

  2. articolul implicarea rusiei in protestele de la pungesti, prima parte, a prins vad ieri pe facebook si a fost vizitat de cateva mii de oameni.

    unul dintre ei este Ovidiu Hurduzeu:

    Neocominternistii au inceput sa ia in serios protestele anti-sist. S-a apasat pe buton pentru isterizarea populatiei impotriva rusilor asa incat orice protest anti-fracturare sa fie considerat o actiune de destabilizare a Romaniei de catre KGB. Pe Facebook se reposteaza articole mai vechi pe aceasta tema

    Astia sunt niste lepre din Romania care fac propaganda intr-un mod grobian ca in anii 50.

    Cezar Salahor Hienele occidentale ştiu să facă propagandă eficientă.

    😆 😆 😆 😆 😆

    Ovidiu Hurduzeu Cam asa arata propaganda bolsevic-evreiasca din Romania din anii 50. Tismaneanu a readus in Romania lupta de clasa. Propaganda ceausista pe care a cunoscut-o generatia mea era nationalist-comunista si batea toba pe „prietenia intre popoare”, nu instiga la ura cum o face gruparea neocominternista de azi.

    deci, a nu iti placea Putin tocmai pentru ca regreta URSS si il considera pe Stalin un erou national, este dovada de „bolsevism-evreiesc”.

    la discutie a participat si Cristi Pantelimon, cel care scria de curand ca Rusia a devenit, sub Putin, un „Imperiu al binelui”.

    Racu e acel „conservator”, intr-o alianta dughinista cu Vasile Ernu.

    Hurduzeu este cel ce a scris ca Romania este ocupata de „tripla alianta NATO, UE, SUA”, „Putin si-a salvat tara… Oriunde in lume cand un conducator isi salveaza tara din ghearele globalistilor, eu il voi saluta cu respect”.
    etc http://inliniedreapta.net/inse.....-hurduzeu/

    Hurduzeu lupta impotriva imperialismului Occidental tocmai din lagar, din Canada.

  3. Ia te uită, cine și-ar fi închipuit 🙂

    Russia is launching a strategic drive to unlock its shale oil wealth as crude output stagnates and reserves run low in the West Siberian fields, aiming to replicate America’s technology leap in a near total reversal of policy.

    The Kremlin has launched an „action plan” to master fracking methods and lure investors into the Bazhenov prospective, a shale basin the size of France to the east of the Urals. Officials are no longer dismissing shale’s promise as a mirage. „We are clearing away the administrative barriers to exploration. This is the urgent challenge we are now facing,” said Kirill Molodtsov, the deputy energy minister.

    The US Energy Department estimates that Russia has 75bn barrels of recoverable shale oil resources, the world’s largest deposits. The Bazhenov field is 80 times bigger than the US Bakken field in North Dakota, which alone produces 1m barrels a day.

    BP joined the scramble on Saturday by signing a deal to explore for shale in Volga Urals with Rosneft, even though Rosneft’s chairman Igor Sechin is on the US sanctions list.

    „I see BP investing in other projects. We are very pleased to be a part of Russian energy complex,” said BP’s chief executive, Bob Dudley, adding that he had been urged by President Vladimir Putin to start fracking in Russia.

    BP owns a 19.75pc stake in Rosneft, though it has been a passive partner until now. The move marks a deeper commitment to Russia.

    Andrey Kuzyaev, head of Lukoil Overseas, said Russia has drifted badly and woken up to a changed world. „We’re lagging by ten years. Our traditional reserves are being exhausted. This is the reality for our country and it’s a threat,” he told the St Petersburg Economic Forum.

    Russia joins global dash for shale in policy volte-face

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.