FUNDATIA IOAN BARBUS

Jeremy Corbyn, un mare socialist european al zilelor noastre

Nimic nu face socialismul mai ușor de acceptat, decât eticheta de „european” adică matur, civilizat, sofisticat, îmblânzit, bun cu oamenii, de poți să îți lași copiii cu el. Iar dacă vorbim de socialismul propovăduit de politicienii din democrațiile vechi, e indiscutabil vorba de ceva benign. Ce să mai spunem dacă e vorba despre politica profesată și practicată de conducătorul Opoziției britanice? Parlamentarismul început de la Magna Carta (1215) are cu siguranță anticorpii necesari pentru a atenua extremele politice, pentru a civiliza ideile socialiste ce sunt promovate oficial alegătorilor britanici. Așadar domnul Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist, ales în funcție în 2015, și membru al parlamentului din 1983, ar trebui să fie un onorabil a cărui politică nu poate fi confundată cu cea a socialiștilor lagărului sovietic de până în 1990.

Povestea omului e plină de luări de poziție clare, ce arată fără echivoc cum gândește șeful laburiștilor din parlamentul britanic. Corbyn declara în 2015: Nu sunt un admirator ori un suporter al politicii externe a lui Putin, ori a Rusiei ori a altcuiva care vrea expansiune teritorială, dar trebuie să fie purtate niște discuții serioase despre de-escaladarea crizei militare din Europa Centrală. Expasiunea NATO și expansiunea Rusiei – una a dus la alta, una o reflectă pe cealaltă.” Întrebat, a spus și că admiterea țărilor care au fost membre ale Pactului de la Varșovia în NATO a fost o greșeală …

https://www.theguardian.com/politics/2015/aug/07/jeremy-corbyn-interview-we-are-not-doing-celebrity-personality-or-abusive-politics

Asta doar la un an după începerea războiului din Ucraina. Nu era prima oară când era public, deschis, de partea Kremlinului – în 2011, în perioada confruntărilor care au dus la schimbarea puterii în Libia și execuția lui Gadafi, îndemna la urmărirea postului de propagandă Russia Today pentru o prezentare mai obiectivă a știrilor.

https://www.independent.co.uk/news/uk/politics/labour-leadership-jeremy-corbyn-hints-at-warmer-relations-with-russia-10449856.html

Corbyn a continuat să aibă luări de poziție favorabile Rusiei chiar și în situațiile cele mai extreme. După atacul chimic asupra lui Serghei Skripal și a fiicei lui Iulia, Corbyn a îndemnat autoritățile britanice să nu acuze Rusia înaintea obținerii dovezilor clare ale implicării acesteia și a cerut Kremlinului să ofere mostre de novichok pentru a fi lămurit „misterul” otrăvirii. Apoi a declarat că ar continua să aibă relații cu Rusia lui Putin dacă laburiștii ar ajunge la putere, chiar dacă din partea Partidului Laburist fusese dată deja declarația care prezenta concluzia că atacul chimic era clar un atentat rusesc, după toate datele.

https://www.theguardian.com/uk-news/2018/mar/20/corbyn-i-would-still-do-business-with-putin-despite-skripal-attack

Pe lângă relația cu Rusia lui Putin, Corbyn are și o relație veche cu Hamas și Hezbollah, organizații despre care a declarat că „sunt dedicate binelui poporului palestinian și lucrează pentru pace pe termen lung, justiție socială și justiție politică în regiune.” Tot el l-a invitat pentru discuții in parlament pe Raed Salah, un predicator extremist pe care l-a numit „un cetățean onorabil, a cărui voce trebuie auzită”. Legăturile lui Corbyn cu islamiștii sunt cunoscute de multă vreme – între 2009 și 2012 liderul laburist a apărut de mai multe ori la canalul de televiziune de propagandă iranian Press Tv, de unde a primit suma de 20.000 de lire sterline, ultima plată primind-o la șase luni după ce licența de emisie a postului a fost revocată de Marea Britanie.

https://www.businessinsider.de/jeremy-corbyn-press-tv-iran-money-labour-leadership-2016-9?r=UK&IR=T

O anchetă făcută de publicația „The Telegraph” în 2017 a dezvăluit relația veche de zece ani dintre Jeremy Corbyn și o cunoscută asociație antisemită, Deir Yassin Remembered (DYR), condusă de negationistii Holocaustului Paul Eisen și Gil Kaffash, populată de mulți care împărtășesc această nebunie. Corbyn era cunoscut ca un suporter devotat al organizației, dar îndată ce a fost acuzat de acest lucru purtătorul lui de cuvânt a declarat că „Jeremy a vorbit mereu împotriva oricărei forme de antisemitism și a condamnat negarea Holocaustului ca fiind greșită și rea”.

https://www.telegraph.co.uk/news/2017/05/20/jeremy-corbyns-10-year-association-group-denies-holocaust/

În continuare, Corbyn nu a mai surprins când a refuzat să adopte definiția antisemitismului în forma cerută de Internațional Holocaust Remembrance Alliance și acceptată de guvern, de 131 consilii locale, de poliție, de procuratură, de alte instituții britanice. Apropiații lui l-au susținut în luarea acestei decizii, nefiind nici ei în afară problemei – Seumas Milne, directorul său de comunicații declarase cu mai multă vreme în urmă că înființarea statului Israel a fost o crimă!!!

https://www.thejc.com/comment/analysis/what-is-the-ihra-definition-of-antisemitism-and-why-has-labour-outraged-jews-by-rejecting-it-1.467511

În același timp, chiar membri ai partidului său l-au condamnat public, cum a fost în cazul Margaret Hodge, membră a parlamentului, care l-a numit „cel mai sinistru antisemit”. Reacția comunității evreiești a fost de asemeni dură – trei publicații cunoscute ale comunitatii din Marea Britanie, Jewish Chronicle, Jewish News și Jewish Telegraph au dat împreună un comunicat în care avertizează asupra pericolului pe care îl reprezintă conduita șefului partidului laburist – „Facem asta din cauza amenințării existențiale la adresa evreilor, în cazul în care țara asta ar fi condusă de guvernul Jeremy Corbyn”.

https://www.thejc.com/comment/leaders/three-jewish-papers-take-the-unprecedented-step-of-publishing-the-same-page-on-labour-antisemitism-1.467641

Referindu-se la conduita lui politică, fiind necesare explicații, Corbyn a declarat că pozițiile sale publice nu sunt ceva personal . El e pentru pace, e împotriva războiului, e de partea oprimaților, se opune imperialismului și pentru asta sute de mii de socialiști, ecologiști, activiști pentru pace, sindicaliști, îl susțin.

Adevărul e că pare să vadă lumea cu aceeași măsură, nu e doar antisemit. A fost văzut și fotografiat alături de teroriști IRA, ori de Dyou Abou Jahjah, omul care a declarat public că moartea oricărui soldat britanic e o victorie.

Și cum luptă în felul acesta pentru pace, liderul partidului laburist s-a văzut dator să ia partea lui Maduro și să condamne pe 1 februarie „amestecul în treburile interne” al Washingtonului și al multor altor țări care încearcă să facă ceva pentru salvarea Venezuelei din mizeria comunismului, sustinandu-l pe Guaido, cel care lupta să îl înlocuiască pe președintele comunist, pe care l-a declarat ilegitim. Imaginile în care apare Corbyn împreună cu Chavez au fost publicate încă dinainte de 2015. Chavez a fost numit de Corbyn „prieten al săracilor”, probabil și pentru că i-a iubit atât de mult încât a adus majoritatea populației din Venezuela la statutul asta.

Corbyn a fost mereu un susținător al totalitarismului genocidar din Venezuela ori din Cuba. A primit bani de la cele mai sinistre regimuri. A avut și are încă relații bune cu toți inamicii de moarte ai lumii libere, ai civilizației occidentale, ai Israelului, ale căror poziții le-a susținut public.

Jeremy Corbyn se recomandă după numele colaboratorilor celor mai mari criminali ai lumii – socialist. Și asta este, în definitiv – un alt mare socialist european.

ACP

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

ILD Contributor

ILD Contributor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian