ROSTonline.ro: Legionarii – asasini, dar nevinovați. Tărăniștii – „criminali politici”.

Print Friendly, PDF & Email

Uneori am impresia că cei de la rostonline.ro sunt cei mai avizi cititori de În Linie Dreaptă. Am pierdut șirul articolelor despre ILD publicate în ultimul an și ceva pe platforma condusă de Claudiu Târziu. Majoritatea, cel puțin din cele pe care le-am citit, sunt răspunsuri, de obicei pe un ton veninos, la articole care nu li se adresau, nici direct, nici indirect.

Unul mai isteric decât altul, toate se referă la critici aduse legionarismului și simpatizanților acestuia. Unele încearcă să scuze, relativizând, antisemitismul legionarilor, altele încearcă să ne convingă că, de fapt, simpatia lui Zelea Codreanu pentru zvastica nazistă, „simbol al luptei antisemite”, cum o numea acesta, nu e diferită de joaca unui copil care adună trifoi cu patru foi din câmp. Altele ne explică pe un ton răstit că legionarii, liberalii și tărăniștii, erau, de fapt, #aceeașimizerie.

Ultimul, „Despre erezie, legionarism și confuziile unora„, de Tudor Marincu, se vrea un răspuns la Legionarismul, cel mult o erezie„, scris de preotul Alexandru Coman, cu ceva contribuții din partea mea. Un nou prilej pentru Claudiu Târziu să transforme ILD, din tastatură, în „lupi în blană de oaie” și „neoliberali, <<corecți politic>>”.

Mă simt jignit!

Cum adică „blană de oaie”?! Nu cred că e cineva de la ILD care să se simtă o mioriță cu ochii calzi. De ce nu în blană de ciobănesc german, sau ciobănesc mioritic? Cât despre „neoliberali corecți politic”, nu cred ca știe înțelesul cuvintelor pe care le folosește și de ce ILD, nu.

Articolul, în sine, e ușurel, ca o ploaie de primăvară. Idei puține, spre deloc și citate extinse din „Universul”, tabloid din interbelic, pe care autorul îl folosește ca să ne convingă de faptul că nu natura violentă și răzbunătoare a legionarismului (aveți fragmente din cântece legionare în Legionarismul, cel mult o erezie) stau la baza sutelor de asasinate legionare.

„Acum să facem o analogie. Să zicem că o femeie e bătută și terorizată permanent de soț, să zicem că femeia apelează la ajutorul autorităților dar că acestea nu fac nimic, ba din contră, îi dau o diplomă de bună purtare soțului. Într-o zi, când soțul se repede asupra soției să o mai bată odată, aceasta se apără și-l omoară. Da, femeia a omorât un om dar este ea criminală?”

Și cu asta, rostonline.ro a tranșat problema.

Erau legionarii o grupare violentă care avea un cult al morții (al morții, nu al morților) și al răzbunării, cu nenumărate asasinate la activ, printre victime numărându-se oameni de cultură și prim-miniștri? Evident că nu, legionarii erau o biată soție luată frecvent la pumni de un soț violent și, nevoită să se apere, a tras! A tras, iar „soțul” violent Nicolae Iorga a căzut. Doar că „soția” avea harem și așa au căzut și „soții” I.G. Duca (Prim-ministru), Virgil Madgearu (economist, sociolog și politician țărănist), Armand Călinescu (Președinte al consiliului de miniștri când a fost asasinat, în ’39) și mulți alții. (Nicolae Iorga și Virgil Madgearu au fost asasinați în noiembrie 1940, când legionarii erau la guvernare.)

„Da, femeia a omorât un om dar este ea criminală?”

Nu, e o justițiară, iar soții și-au meritat-o!

Mai există un argument aruncat în lupta cu denigratorii legionarismului. Chiar dacă, să spunem, legionarii nu erau o soție abuzată, asasinatele rămân justificate pentru că, spun cei de la rostonline.ro, așa erau timpurile. Iuliu Maniu, Ion Mihalache și Ioan Bărbuș nu erau cu nimic mai puțin criminali decât Corneliu Zelea Codreanu și Horia Sima. Asta chiar dacă primii aveau ca model SUA și Marea Britanie, statul de drept modern, iar ultimii erau admiratorii ai lui Hitler și ai Germaniei Naziste, ai socialismului (naționalist). Vorba unui înțelept – „după cum bine se știe”:

Realitatea este că perioada interbelică a fost extrem de violentă, absolut toate partidele care s-au succedat la guvernare au folosit violența pentru a guverna. Dacă s-ar studia cu seriozitate perioada respectivă ar fi ușor de observat că, din punct de vedere al violenței, legionarii nu se deosebeau cu nimic de liberali sau țărăniști.

Articolul este însoțit, pe Facebook, de comentariul lui Claudiu Tărziu:

tarziu legionari ild mark

În ciuda articolului relativizant și pe alocuri mincinos, Marincu e modest smerit și reținut.

Comentariul lui Târziu duce lucrurile mult mai departe și lămurește tranșant: nu doar că legionarii au ucis în „99,9%” din cazuri în legitimă apărare, deci sunt nevinovați, nu doar că așa erau vremurile și toată lumea asasina pe toată lumea (ceea ce este, oricum, fals), dar, spre deosebire de nevinovații legionari, „țărăniștii lui Bărbuș/Coposu/Maniu/Mihalache” erau niște criminali cu sânge rece care au făcut „crime politice clasice”. Liberalii erau și ei, la fel de criminali (ca țărăniștii, nu nevinovați, ca legionarii).

Altfel stau lucrurile cu asasinatele lui Antonescu împotriva legionarilor, care sunt expediate, lejer, din tastatură –  #PentruCăAșaErauTimpurile!

 

P.S.

Mihai Stelescu, legionar care a părăsit Garda lui Codreanu după asasinarea lui Duca, a fost condamnat la moarte de membrii cuibului din care a făcut parte și a fost ucis în ’36, într-un salon al Spitalului Brâncovenesc unde zăcea internat:

S-au tras asupra victimei 38 de gloanțe cari l-au nimerit în plin, OMOR PE LOC (sic!). După ce au comis crima, atentatorii au măcelărit corpul neînsuflețit al lui Mihail Stelescu cu o secure, dovedindu-și cu prisosință, instinctele bestiale.

 

Se dă următoarea problemă practică (și retorică):

Dacă așa erau vremurile și țărăniștii lui Bărbuș erau mai criminali decât nevinovații legionari, câte asasinate au înfăptuit țărăniștii?

Câte prin împușcare?

Câte prin măcelărire?

Un gând despre “ROSTonline.ro: Legionarii – asasini, dar nevinovați. Tărăniștii – „criminali politici”.

  1. „așa erau vremurile”?

    Apostolul Pavel ne invata „să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia”, Romani 12;2.
    Dar rostonline.ro nu poate sa inteleaga crestinismul, de aceea( sau poate din alte cauze) nu vede erezia ML.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.