Revoluție vine de la latinescul „re-volvo”, și înseamnă revenire la o stare anterioară, mai bună.
Revoluția anticomunistă din 1989 a însemnat răsturnarea unei tiranii și revenirea la starea de libertate, care este firească. În acest sens, revoluțiile sunt ceva bun.
Alteori, mișcări care se pretind revoluționare nu redau oamenilor libertatea, ci instituie o teroare mult mai crâncenă decât regimul dărâmat. E cazul revoluției franceze din 1789 și al revoluției bolșevice din 1917. Ele au fost mai degrabă sângeroase lovituri de stat, cu mai mult sau mai puțin sprijin popular.
Azi, prin revoluție se înțelege „saltul înainte”, înspre un „progres” mai mult sau mai puțin utopic, nu întoarcerea îndărăt, înspre o stare naturală mai bună, de libertate și dreptate.
Într-adevăr, revoluția predicată de marxism nu oferă nicio garanție de întoarcere la o stare mai bună. Dimpotrivă, istoria ne arată că, de fiecare dată când a reușit, a instaurat crima, sărăcia și suferința.
Când funcționează și pot asigura libertate și prosperitate, societățile nu au nicio nevoie să fie zgâlțâite, isterizate, terorizate intelectual și împinse înspre revoluții.
Ludovic al XVI-lea devenea pas cu pas monarh constituțional: Franța nu avea nevoie de revoluție. La fel, Occidentul din care facem parte nu are nevoie acum de revoluții, oricâte lucruri ar fi de îndreptat și de reformat în mereu perfectibila societate umană.
Pentru oricine observă atent mișcările intelectuale din Occident e clar că agitația întreținută de stângismul radical nu conduce la o lărgire a libertăților, ci la restrângerea drepturilor majorității, și în ultimă instanță ale tuturor, în numele emancipării unor minorități reale sau fanteziste. (Și în comunism, „clasa muncitoare”, în numele căreia s-a făcut revoluția proletară, a avut mai puține drepturi decât înainte).
Rămâne un mister că instituțiile care ar trebui să se opună radicalismului îl propagă. Guvernele și întreprinderile finanțează și promovează radicalismul stângist, care le-a pus gând rău, iar nenumărate universități, a căror menire e libera căutare a adevărului, raționalitatea și transmiterea civilizației, a gustului, a culturii și științei, au devenit laboratoare de radicalism stângist, relee impenitente ale propagandei stângiste și persecutoare ale libertății de expresie.
Adrian Papahagi
SURSA Facebook
