Adrian Papahagi: În ultimul deceniu, nu a existat dezastru mai mare pentru ordinea globală decât Barack Hussein Obama

12

În ultimul deceniu, nu a existat dezastru mai mare pentru ordinea globală decât Barack Hussein Obama.

Pas cu pas, Trump încearcă să dreagă ce a distrus Obama, și sunt semne că ar reuși pe ici, pe colo. Sunt totuși multe șantiere: Coreea de Nord, influența comercială a Chinei, imperialismul Rusiei, visurile otomane ale Turciei și eterna situație explozivă din lumea arabă.

Ca întotdeauna, conservatorii repară ce au distrus democrații, dar toată stângimea îi înjură de la catedre sau din studiouri.

Kennedy și Johnson au escaladat războiul din Vietnam, Nixon a retras trupele. Evident, Kennedy e o icoană cool, Nixon un monstru. După președinția ștearsă a pacifistului Jimmy Carter, a venit Reagan, care ne-a scăpat de comunism. Firește, Carter a primit premiul Nobel pentru pace, Reagan nu (i l-au dat lui Gorbaciov, în schimb).

Puțin contează că detestatul Trump nu va primi ideologizatul și tot mai irelevantul premiu Nobel, dacă va reuși să salveze 25 mil. de coreeni de comunism. Chiar și asta ar fi un mare serviciu adus umanității. În fond, ar fi haios ca, în timp ce stângimea e ocupată cu bicentenarul Marx, să ne trezim că pică și ultimul bastion al comunismului dur.

N-au decât să-i mai acorde lui Obama și Nobelul pentru literatură, când își scrie memoriile (sau înainte, în fond precedentul există) și să-i tipărească mutra pe T-shirturi, la concurență cu celălalt idol stângist, Che Guevara! După un an și patru luni de mandat, Trump a făcut deja mai mult decât Obama, nobelizat la opt luni de la preluarea mandatului.

Adrian Papahagi

PRELUAT DIN   Facebook

Print Friendly, PDF & Email

12 COMENTARII

  1. 1.Nu Obama a impins Turcia catre islamism, ci faptul ca Turcia a asteptat atat timp la portile UE incat, dezamagite, a ajuns sa respinga tot ce inseamna valorile occidentale.
    2.Kim Jong Un nu s-a speriat de Trump, asa cum Trump nu s-a speriat de Kim Jong Un, a fost doar un duel de declaratii, un bat agitat prin gard pentru a-l intarata pe celalalt, pentru ca in realitate niciunul nu dorea sa fie el cel care trage prima racheta. Apoi a intervenit pragmatismul din toate partile, asa cum era de asteptat.
    3.Marx a fost mic-burghez. Pur si simplu a facut analiza capitalismului de pe vremea lui, care analiza este foarte completa si studiata ca atare in toate faculatile mari din lume, si a ajuns la concluzia gresita ca inevitabil va urma comunismul. A subestimat faptul ca cei care au un minim de bunastare nu au chef de revolutii. El nu a prevazut faptul ca revolutiile le fac nu cei instruiti, care deci au si un minim de bunastatre, ci tocmai cei care nu au nimic de pierdut pentru ca sunt in saracie extrema, asa cum erau rusii la inceputul secolului XX.

  2. @Rasvan Roceanu
    1. Turcia nu este deocamdată un factor destabilizator în regiune. E adevărat, a intrat în Siria, dar asta tocmai datorită vidului de putere creat de neimplicarea SUA în timpul lui Obama. Și, dacă tot suntem în zonă, aceeași neimplicare a dus la ISIS, la „primăvara”arabă (salutată de Obama ca drumul spre democrație – câtă democrație este acum în nordul Africii se poate vedea) și la creșterea prezenței Rusiei și Iranului în regiune.
    2. E interesant că întâlnirile astea la cel mai înalt nivel dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud au loc abia după ce Trump a bătut cu pumnul în masă și a amenințat Corea de Nord cu ștergerea de pe hartă dacă își continuă programul nuclear; Kim jong Ung conduce Corea de Nord din 2011 și, vreme de aproape șapte ani nu l-a interesat o îmbunătățire a relațiilor cu vecinul de la sud, acum, brusc, da. Până la urmă Trump a înțeles un lucru pe care toți hipioții ajunși lideri nu îl vor înțelege niciodată: cu golanii te porți golănește. Nu negociezi cu dictatorii și regimurile criminale, pentru că, pentru asemenea indivizi negocierile sunt un semn de slăbiciune. Singurul limbaj pe care îl înțeleg este forța; în fond ăsta e modul prin care au cucerit și se mențin la putere.
    3. Hai să presupunem că analiza lui Marx privind capitalismul este cea mai profundă din câte pot exista (deși Marx nu a observat că tocmai capitalismul a făcut din țarile vest europene superputeri care își dictau politica pe tot globul; sau faptul că proletariatul pe care îl plângea el avea mai multă libertate și atinsese un nivel mai ridicat de bunăstare economică decât masele din orice altă perioadă a istoriei); hai să presupunem că analiza lui Marx este fără cusur. Cu toată analiza lui, concluziile trase de el au fost greșite. Și, până la urmă, ăsta e cel mai important lucru în orice analiză: concluziile la care ajungi. Iar din cauză concluziilor lui Marx au murit zeci de milioane de oameni, iar aprox. 2 miliarde au ajuns să trăiască în cele mai criminale regimuri din istoria țărilor lor.

  3. Ultimul bastion al comunismului nu cade, iar acordul ce se profileaza nu e despre cei 25 de milioane de coreeni care se chinuie sub jugul lui. Dimpotriva.

    Daca totul merge bine, vom asista la „cubanizarea” Coreeii de Nord.

    Adica, regimul comunist de la Phenian isi asigura supravietuirea, in schimb inceteaza de a mai fi o amenintare militara pentru vecini.

    Va amintesc ca in 1963 Fidel Castro a organizat instalarea de bombe nucleare la o suta de km de teritoriul SUA.
    Astazi stim ca Fidel le-a cerut rusilor sa bombardeze New Yorkul cu bomba atomica.
    Dealul din 63 l-a pus pe Fidel asa de sigur in scaun, incat si-a permis sa trimita armata ca mercenari in razboaie coloniale in Etiopia, Angola si unde nu, fara sa se teama de revolutii interne sau de inca o invazie gen Golful Porcilor.

    Se topeste acum RPDK cum s-a topit RDG in 1989? Nu cred.

    Coreea de Nord e mult mai slaba economic decat RDG-ul, iar Coreea de Sud nu este superputerea economica RFG.

    Mai important, Coreenii din Sud nu se entuziasmeaza sa-si ia pe umeri sarcina enorma a unificarii si nu sunt dispusi la sacrificiile colosale pe care le-ar necesita absorptia catastrofei societale care este Coreea de Nord.

    Realizarea importanta a acordului din peninsula coreeana e ca asigura linistea si pacea Coreii de Sud, a Japoniei si a Statelor Unite.

    Intrebarea care a ramane, importanta pentru mine, ca israelian, e daca Coreea de Nord va fi constransa sa-si inceteze exportul de tehnologie atomica si echipament militar, in general, catre Iran si alte state faradelege din regiune.

    Coreenii din Nord vor ramane, asemenea cubanezilor, o curiozitate de muzeu.

  4. Pe plan extern alta mare greseala a fost ca a dat Iranului 1.7 miliarde CASH. Pro-obamistii zbiara de fiecare data ca era o datorie si trebuia sa o dea inapoi 🙂 Sa fim seriosi, un american adevarat n-ar fi facut asa ceva. Dar cum Hussein a fost totdeauna pro-Islamist…

    Obama a fost un dezastru si pt America, un anti-american de fapt. A impus in mod ne-constitutional Obamacare, destabilizand 2 sectoare mari (asigurari si servicii medicale), si-a bagat nasul in tot felul de polemici rasiale/anti-politie cu degradarea relatiilor albi-negri, a tinut in mod clar cu Stanga de fiecare data cand au fost conflicte de inalt nivel Stanga-Dreapta. A fortat guvernul+FBI sa fie pro-stanga/pro-democrat. A fost rasfatatul canalelor de media si a tuturor ziarelor + Hollywood si elitelor stangiste academice. A ridicat in slavi pe oricine si orice ne-american (UE, Islam-ul) iar pe plan intern a venit cu tampenii gen „you didn’t build that”, transgender bathrooms etc.

    Dar uite ce elegant era! Ce bine vorbea! 🙂

  5. Obama si-a scris deja memoriile, „Dreams from My Father”. Dinesh D’Souza a facut o carte si un film despre ele.

  6. J Nolte, astazi:

    „Had Obama just gotten out of the way of the economy and done nothing, it would have roared back to life all on its own and Obama could have taken the credit (Bill Clinton was smart enough to do that). Instead, and in countless ways (Obamacare, the constant threat of tax increases, Dodd-Frank), Barry put his boot on the throat of the economy, which resulted in a lost decade.
    Overseas, his stunning mismanagement resulted in the rise of ISIS and what I believe will be remembered as the biggest foreign policy debacle of the last hundred years: Libya. I am not even talking about the shame of Benghazi. By toppling Muammar Gaddafi, Obama (and Hillary) removed the cork between Africa and Europe, and due to that catastrophic mistake, millions of refugees who will never assimilate invaded Europe. I fear much of Europe — and, with it, much of Western Civilization — is lost.”

  7. @Rasvan Roceanu
    Nu știu cum se face dar durii comunismului au dat înapoi doar când au avut parte de-o atitudine la fel de dură din partea liderilor politici ai Vestului. Rar, din păcate prea rar in istoria ultimei sute de ani, dar când bandiților din descendența lui Marx li s-a pus piciorul in prag, s-a văzut că se poate, s-a văzut că știu numai de frică. Astfel, Coreea de Sud a fost salvata de coșmarul comunist pentru că de acolo, spre deosebire de tragedia Vietnamului, americanii nu s-au retras, Berlinul de Vest a fost salvat de ocupația lui Stalin datorită hotărârii lui Truman de a nu ceda si de a aproviziona orașul chiar cu riscul unui conflict militar cu ciolovecii, rachetele nucleare din Cuba au fost retrase gratie blocadei lui Kennedy, iar URSS-ul s-a prăbușit gratie cursei de sufocare militară si economică la care i-a supus Ronald Reagan. Astăzi, lui Putin nu i-a mai rămas decât sa plângă in barbă după pierduta „măreție” a odiosului lagăr al popoarelor. Aceleași semne le dă si dementul Kim Jong Un in fata hotărârii lui Trump, nu a eunucului Obama. Altfel, in deceniile de împăciuitorism, destindere si pacifism cu orice preț au împilat, au amenințat si au subminat democrațiile occidentale cât au putut. Inclusiv prin exportul de marxism in țările din lumea 3-a, mai ales prin interpuși – de exp. Rusia in Angola si Chile (via Cuba) iar in Etiopia mai mult China decât Rusia (via Koreea de Nord).
    Momentele de hotărâre politică si reușită occidentală sar in ochi si pentru că sunt atât de dureros de puține. Atat de rare in 100 de ani de „conviețuire” globala mult prea precauta si împăciuitoristă cu comunismul. Rarele succese nu pot fi atât de ușor minimalizate si mai ales răstălmăcite printr-o, vezi tu, Doamne!, subită, inexplicabilă conivență binevoitoare a liderilor comuniști cu lumea liberă si civilizată. Numai rarele momente când li s-a arătat pumnul explică replierile banditismului international comunist; atâtea câte au fost. Nimic altceva.

  8. „Dreams from My Father” corespondent in romana cu alta opera, „Pas cu pas” 😛

  9. Evident, obama este mesia muslimă îndelung clocită în ummahul lărgit al bărboșilor miliardari shia-wahabiți, fasciști împreună cu neocomuniștii deconstructiviști rothchild-soros-zuckerberg etc.Hussein știa din studenție(cum se lăuda pe atunci) că dacă este negru și obedient, are mari șanse la președinție indiferent de notele slabe cum se și lăuda în studenție.De asta și-a rejectat gagicile albe în favoarea mișelei.Ștricul era ca dupe merituosul întru melanină, în plin avânt revoluționar să-i urmeze un vagin pentru ca „eliberarea” lgbt-blm-soceng să fie completă și ideologia să poată fi, în sfârșit declarată știință supremă, însoțită de o religie pe măsură.Acu’ păcatul fundamental al publicațiilor de dreapta este că n-au învățat de la stânga că rândașului trebuie să-i vorbești în pidgin pentru că altfel e greu să ajungi la el.Ia cercați și o să vedeți cum creșteți.Și scrieți mai des.

  10. Felicitari Adrian !

    Din pacate, pentru multi europeni e bine si usor sa stai cu telecomanda in mana si sa beneficiezi de toate binefacerile civilizatiei capitaliste iudeo -crestine ,inclusiv libertatea de exprimare, dar sa te dai grijuliu ca Merkel cu refugiatii islamici si admirator al musculosului Putin!
    Eventual sa critici si cheltuielile de inarmare ale US uitand ca fara ele URSS s-ar fi oprit la Canalul Manecii iar Doamna Merkel ar fi fost Secretar general al PC German.
    Numai bine!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here