FUNDATIA IOAN BARBUS

Bagatelizarea crimei: reacția feminismului românesc la protestele femeilor din Iran

Există femei în Iran (caz celebru: Vida Movahed) care își scot hijabul în public, riscându-și prin asta libertatea și viitorul. Aceste femei sunt eroi/eroine (depinde de cum vreți să vă fie gramatica), opunându-se, prin sacrificiu personal, regimului totalitar și imbecil al ayatollahilor. Dar, Mihaela Miroiu dixit, în neofeminismul românesc SNSPA-pășunist privim puțin în perspectivă: și mama Floarea a purtat prin 1830 năframă. În ambele cazuri avem de-a face cu același lucru și cu același fenomen cauzator: Patriarhatul opresiv, puțină răbdare, că trece naturel.

Feminismul românesc, o sectă marxistă în lupta pentru dreptul de a nu face sarmale

Păi, d-nă Miroiu, dacă mama Floarea de la 1830 își scotea volintir năframa, nu era băgată la beci și bătută și Dumnezeu știe mai ce de către poliția religioasă a Principatelor Danubiene. În primul rând pentru că, cu excepția mătușilor clevetitoare postate strategic în fața porții, nu prea avem poliție religioasă pe aici. În al doilea rând, pentru că oricare ar fi fost reacțiile de atunci (probabil unele pe bune ostracizante), situația noastră, spre deosebire de teocrațiile milenare, evoluează. În AD 2018, aveți multe colege cu năframă la Contabilitate sau în IT? Când v-a prezentat graficul prăpădit și prăbușit de P&L pe Q2, și-a acoperit colega de la Financiar chipul cu o năframă și a tăcut, sfioasă?

Echivalează tu, SNSPA-feministule, situația în care străbunicile românce din secolul 19 purtau năframă casual, fără să le fie frică de tortură sau moarte în cazul în care și-o dădeau jos – cu mizeria islamistă iraniană din secolul 21, în care avem o fashion-police mortală, la propriu.

Nu știu cum, dar când e vorba să viziteze țări islamice, toate valkiriile ăstea necruțătoare cu Patriarhatul își acoperă supuse capetele cu broboade, vezi delegația suedeză în Iran 2017, vezi Federica Mogherini (ditamai ministrul de Externe al UE) în Iran 2016. Pentru că sunt viteze atunci când nu le amenință nimeni, iar când sunt în față cu the real deal, tremură principialele de frică. Nu ca Vida Movahed. Nu ca Zahra Safyari. Nu ca Narges Hosseini sau altele ca ele care au sacrificat aproape totul, și de care își bat joc prin comparații degradante „feminiștii” autohtoni de la SNSPA.

Mihai P.

PRELUAT DIN   Facebook

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Monitorul Neoficial

Monitorul Neoficial

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian