FUNDATIA IOAN BARBUS

Comandantul Armatei Poloniei: Rușii așteaptă momentul oportun ca să atace o țară NATO

Disuasiunea cea eficientă este menținerea unității NATO și transmiterea unui mesaj ferm către Moscova. Rusia se concentrează pe destrămarea alianței NATO și înțelege numai de forță.

Wieslaw Kukula, numit în februarie 2023 în funcția de Comandant General al Forțelor Armate Poloneze, nu se îndoiește că Rusia așteptă împrejurărilor potrivite pentru a lărgi ofensiva din Ucraina prin atacarea unui membru al NATO, scrie Israelul de Astăzi.

“În momentul în care rușii vor ajunge la concluzia că un astfel de atac va duce la destrămarea coeziunii alianței euro-atlantice, ei vor acționa”, spune Kukula într-o întâlnire cu ziariști occidentali la Varșovia din 29 august.

“Descurajarea este cea mai bună garanție împotriva unui astfel de atac, iar cea mai bună descurajare este păstrarea unității NATO și transmiterea unui mesaj ferm către Moscova. Este foarte important să înțelegem mentalitatea rusă, foarte diferită de cea a democrațiilor occidentale. Subiectul principal care îi preocupa pe ruși este ruperea unității NATO. Rușii înțeleg numai limbajul forței și trebuie să le răspundem pe limba lor. Este o naivitate să credem ca vom putea să le schimbăm modul de gândire într-unul mai cultivat”, spune comandantul Armatei Poloneze.

Una dintre țările NATO cele mai amenințate de către Rusia este Polonia. Potrivit Comandantului General, forțele armatei poloneze sunt pregătite de luptă în pofida lipsei de echipament militar cauzată de aprovizionarea către Ucraina, incluzând sute de tancuri și blindate. Cu toate acestea, concepția de apărare poloneză se bazează pe o abordare regională, și potrivit acesteia, Ucraina nu trebuie să fie învinsă și Polonia face tot posibilul pentru a sprijini efortul de război ucrainean.

“Cel mai important lucru din punct de vedere operațional este accelerarea învățării lecțiilor de pe teren și implementarea lor directă în antrenamentul soldatilor ucraineni. Am scurtat intervalul de timp dintre colectarea informațiilor de pe câmpul de luptă și implementarea operațională a concluziilor”.

Generalul Kukula subliniază că armata poloneza trece printr-un proces rapid de reorganizare. Dorința de a se înrola în rândul tinerilor polonezi a crescut semnificativ in ultimiii 2 ani, într-atât încât infrastructura militară existentă cu greu reușește să absoarbă numărul tot mai mare de recruți. Armata Poloniei numără astăzi 175.000 de soldați și acționează ca să-și adapteze infrastructura existentă la nevoile sale, pentru a se dota cu sisteme de armament care să asigure o forță de foc masivă și caută “un factor care să schimbe regulile de joc” și care să-i permită să compenseze inferioritatea numerică față de armata rusă. “Aproape sigur acest element va fi dezvoltarea dronelor, deoarece noi vedem că majoritatea loviturilor asupra tancurilor pe care le-am transferat ucrainienilor a fost cauzată de drone rusești, deci noi căutăm și mijloace de lupta anti-dronă ”.

În contextul înzestrării militare, se pune întrebarea dacă Polonia se va alătura altor state europene care au achiziționat sisteme militare avansate. Generalul Kukula clarifică faptul că responsabilitatea pentru deciziile privind achizițiilor militare nu este în mâinile sale, dar subliniază că “Israelul are sisteme militare dintre cele mai bune din lume. Exemple sunt sistemul de apărare al blindatelor „Spinul Mistrețului” și drona “Orbiter”.

SPUR™ SPECIAL PURPOSE UNMANNED RIFLE


OBSERVAȚII

Primul razboi modern în care dronele ofensive au jucat un rol important, chiar hotărâtor, a fost războiul Azerbaijan-Armenia din 2020. Armata Armeniei, îndoctrinată și înarmată de ruși cu un număr net superior de tancuri, a suferit o infrangere catastrofală în fața Azerbaijanului, echipat cu drone de atac turcești și israeliene.

Armata Rusiei a învățat lecția și s-a echipat între timp cu drone de atac iraniene, care, deși eșuaseră în câteva încercări de atac împotriva Israelului, s-au dovedit efective în agresiunea contra Ucrainei. Rusia însăși a început producția de drone după patent iranian. Ucraina folosește și ea cu success drone turcești și altele și în scopuri tactice, pe front, în atacuri strategice, în Crimeea și podul peste strâmtoarea Kerch, dar și în profunzimea orașelor Rusiei.
Israelul este țară neutră în războiul din Ucraina, dar respectă sancțiunile occidentale contra Rusiei și acordă ajutor umanitar semnificativ poporului ucrainean.

2.

Se pare că un posibil atac al Rusiei se va axa pe “Coridorul Suwalki”, lung de 65 de km, care învecinează Polonia cu Lituania. În acest context am putea vedea și manevrele Grupului Wagner în Belarus.

Rusia aspiră să rupă continuitatea terestră a alianței atlantice între Polonia și țările Baltice, dar și să conecteze Belarus, vasal Rusiei, cu exclava rusească Kaliningrad. Regiunea rusească de la Marea Baltică, Kaliningrad, cu o suprafață de 15,125 km2, e populată cu 1 milion de coloniști ruși și este situată între Polonia și Lituania. Kaliningrad, cu numele Konigsberg în trecut, este singurul port rus liber de îngheț în cursul iernii și este o bază militară extrem de importantă.


Exclava Kaliningrad reprezintă jumătatea de nord a Prusiei Orientale, leagănul Regatului Prusiei și al imperialismului german, pe care Rusia a colonizat-o după al 2-lea Război Mondial. Jumătatea de Sud a Prusiei Orientale a fost preluată de Polonia.

După al doilea război mondial, URSS a colonizat Kaliningradul cu ruși și l-a transformat într-o uriașă bazaă militară:

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Ștefan Kranzdorf

Ștefan Kranzdorf

Stefan Kranzdorf este inginer israelian născut și educat în România. Încearcă să-și aducă contribuția sa modestă la înțelegerea și prietenia dintre cele două țări al căror cetățean este.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian