Daniel Uncu: Presedintele Iohannis nu era obligat sa puna acum Decizia CCR in aplicare si nu putea fi suspendat din functie din acest motiv

1

Halucinatia Presedintelui de cursa scurta

Presedintele Iohannis a demis-o din functie pe dna Kovesi, asadar, in virtutea deciziei CCR. O miscare, pe cat de impopulara, pe atat de inutila. Caci, asa cum corect afirma dintr-o nebanuita perspectiva puscariabilul Dragnea, nu s-a inregistrat pana la urma nici un fel de victorie. Cu siguranta si sub nici o forma, Presedintele nu a castigat ceva cu aceasta inaccepabila si inabila demonstratie de „corectitudine constitutionalista”.

Sa vedem ce a reusit sa faca Presedintele, insa…

In primul rand, aceasta dovada de nevolnicie politica il pune pe seful statului intr-o postura de neinvidiat in ochii celor, care „rezista” peste tot in Romania in fata tavalugului lansat de binomul ALDE-PSD impotriva statului de drept. Demiterea sefei DNA ii va oferi un acid vot de blam ocupantului de la Cotroceni din partea alegatorilor anti-establishment, care se vor prezenta la urne la urmatoarele alegeri prezidentiale. Intregul capital de simpatie si de sustinere populara, castigat in acesti ani s-a dus pe apa sambetei, indiferent de motivele pe care le putem banui ca au stat la baza unei asemenea stari de halucinatie. Caci halucinatie politica si tembelism strategic se numeste asa ceva, daca luam in considerare ca Dragnea nu va renunta la ideea suspendarii lui Iohannis si daca luam in considerare ca o eventuala incercare de suspendare i-ar fi ridicat cota electorala tacutului si facilului nostru presedinte la un nivel fara precedent. Mai mult, daca suspendarea din functie chiar s-ar fi produs in final, valul de sustinere si simpatie pentru un presedinte inlaturat din functie in atari conditii ar fi batut, fara doar si poate, un record procentual de simpatie. Caci, nu vad cine ar fi fost mai frecventabil, mai de compatimit si, deci, mai de sustinut si de votat ulterior decat un sef de stat, dat la o parte de o grupare politica identificata drept mafie politico-economica!? Ce alt premiu de popularitate mai mare ar fi putut primi Iohannis, decat uriasa revolta – cu o robusta valoarea electorala ! – a milioane de romani, exprimata impotriva suspendarii/demiterii/inlaturarii unui presedinte? In conditiile date, insa, Iohannis nu cred ca mai are vreo sansa la obtinerea unui nou mandat, care sa ii fie asigurat de miscarea „#rezist„. Iar in absenta ei, cariera politica a lui Iohannis ia sfarsit. „De la Constantinescu, la Iohhanis – saga prostiei politice”, ar fi cred un nume bun de roman sau de film…

Proasta miscare, asadar! Proasta miscare!

In al doilea rand, invocarea obligativitatii punerii in aplicare acum (!) a deciziei CCR este si ea cel putin discutabila – ca sa nu alunec intr-o zona a limbajului trivial…! Precedentul neaplicarii unei decizii a Curtii Constitutionale exista, ceea ce pune sub semnul intrebarii, atat profesionalismul celor care l-au consiliat pe Iohannis sa ia decizia demiterii sefei DNA acum, cat si buna credinta a acestora. Indiferent despre ce vorbim, tot intr-o fundatura inepta esuam, demna de epurare a staff-ului prezidential.

Asa cum am mai scris, Presedintele Iohannis nu era obligat sa puna acum Decizia CCR in aplicare si nu putea fi suspendat din functie din acest motiv! Caci, dincolo de vaditul ei caracter politicianist, decizia Curtii nu a impus… nici o data limita de aplicare! Niciuna!

Situatia era identica, din acest punct de vedere, cu cea creata in urma referendumului, care a stabilit formarea unui Parlament unicameral si reducerea drastica a numarului celor alesi in legislativ, la numai 300. Nici atunci, prin decizia sa, CCR nu a stabilit o data limita de punere in aplicare a rezultatului, chiar daca a afirmat – normal – obligativitatea punerii sale in aplicare de catre Parlament. Mai mult de atat, acel rezultat era expresia suprema a suveranitatii poporului, caci izvora dintr-o interogatie plebiscitara directa, net superioara ca forta normativa decat decizia unui corp executiv. Deci, culpa legislativului care nu se conformeaza CCR in speta este mult mai grava.

Din aceasta perspectiva, nu putea sa existe, asadar, nici un motiv de suspendare/demitere a Presedintelui, care nu ar fi aplicat acum decizia de revocare din functie a dnei Kovesi, asa cum nu s-a putut identifica nici un motiv de dizolvare a Parlamentului, care nu a pus in aplicare rezultatul referendumului, in conditiile inexistentei date de aplicare a acelui rezultat!

In cel mai nefericit caz, pe principiul simetriei, Presedintele ar fi putut constata public, intr-un deliciu de gandire politica de elita si spre disperarea puscariabililor, ca in cazul suspendarii/demiterii sale, ar fi trebuit dizolvat si Parlamentul, din acelasi motiv: refuzul punerii in aplicare a unei Decizii a CCR! Ceea ce ar fi adus in prim plan solutia alegerilor anticipate, pe un scenariu profund anti-PSD, anti-Dragnea, anti-ALDE, anti-Tariceanu si, nu in ultimul rand, pro-Iohannis. In loc de o atare solutie, s-a ales, insa, cea a demiterii Codrutei Kovesi.

O miscare proasta! Foarte proasta!

Nu are rost sa intru aici intr-o discutie cu veleitati juridice referitoare la temeinicia Deciziei CCR si la cea a Deciziei Presedintelui. Au facut-o altii mult mai calificati decat mine. Si, oricum, ar fi irelvanta din perspectiva strategiei politice urmate de Cotroceni.

Caci, o suspendare sau chiar o demitere a Presedintelui ar fi reprezentat cred, actul de deces politic al PSD si momentul de glorie politica al lui Klaus Iohannis. Daca nu cumva ar fi dat si semnalul decisiv al coagularii rapide a unei noi institutionalizari a dreaptei conservatoare, care ne lipseste atat de grav de pe esichier.

In schimb, a fost sacrificata sefa DNA si, mult mai important, a fost debilizata psihologic in acest mod o intreaga institutie si decredibilizata o intreaga activitate anticoruptie de ani de zile, fara nici o noima, fara nici o urma de inteligenta strategica si fara nici un fel de respect pentru sutele de mii de oameni revoltati, care au umplut strazile oraselor Romaniei acum cateva luni, in speranta ca nu vor fi tradati vreodata de ineptia deciziei un presedinte de cursa scurta.

Dan Uncu

PRELUAT DIN   Facebook

Print Friendly, PDF & Email
Cititi si

1 COMENTARIU

  1. Cu asemenea argumente de fictionar, PSD-ul jubileaza: dece sa nu „gresim” si noi, daca intelectualii indeamna la incalcarea unei decizii CCR („general obligatorie”) si, ca atare, la incalcarea Constitutiei.
    Sa ne mai miram-scandalizam ca chiriasul de la Cotroceni a spus despre o decizie definitiva si irevocabila, ca e un „banal act sdministrativ”?
    Imi vine sa cred, uneori, ca mintile luminate ale intelighentiei lucreaza in favoarea PSD-ului; nu procedind ca ei ii vom invinge.
    Numai niste naivi cred, si vor sa ne convinga si pe noi, ca Iohannis este antipesedist.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here