Horia-Roman Patapievici: Insurectia de azi din America este sprijinita de castigarea de catre progresisti a razboiului cultural de ieri

2

Dupa mai multi ani de absenta, Horia-Roman Patapievici revine cu un articol publicat pe ziare.com despre Ce se intampla azi in America?


Acum doi ani, un foarte influent specialist in drept constitutional de la Harvard Law School, Mark Tushnet, declara public:

„Razboiul cultural s-a terminat; ei au pierdut, noi am castigat […] Linia dura fata de invinsi („ai pierdut, accepta-ti infrangerea”) e mai buna decat ingaduinta – sa nu uitam ca ei au sustinut si continua sa sustina idei pe care noi, liberalii, le consideram ca fiind lipsite de orice indreptatire. Cum stiti, dupa Razboiul Civil, incercarea de a fi draguti cu invinsii nu a dat rezultate. In schimb linia dura a functionat bine in Germania si Japonia dupa 1945. Trebuie sa remarc ca activistii LGBT au adoptat linia dura, in timp ce universitarii liberali inclina spre ingaduinta. Dar aceasta ingaduinta avea sens numai dupa o victorie partiala, cand inca eram angajati in lupta, iar linia dura nu ne-ar fi servit deoarece i-ar fi indarjit si mai mult. Insa azi nu mai e cazul: razboiul s-a terminat, iar noi am invins.”

Ca sa intelegem cat de influent este Mark Tushnet, trebuie sa stim ca in 2016 a fost listat intre cei zece cei mai citati specialisti in drept; iar ca sa ne facem o idee cu privire la continutul ideologic al stiintei sale e suficient ca citez dintr-un articol de specialitate din 1981 in care aclamatul profesor american declara ca, intre mai multe interpretari constitutionale posibile, de preferat este intotdeauna cea care poate contribui cel mai mult la cauza socialismului.

Mark Tushnet

In 22 mai, deci cu patru zile inaintea izbucnirii actualului val insurectional, un critic de film american care tine cronica de specialitate la National Review, Armond White, nota cu resemnare intr-un articol:
„Pare aproape de necrezut ca am ajuns sa traim intr-o epoca in care mass media comploteaza alaturi de o anumita orientare politica pentru a controla gandirea si comportamentul -inclusiv imaginatia-, si o face cu o asemenea eficacitate incat pana si artele lucreaza impotriva noastra.”

Cele doua citate, am impresia, ilustreaza ce se intampla azi in America.

Specialistul in drept, un cetatean american care potrivit vulgatei rasiste azi in vigoare este un alb beneficiar al „privilegiului de a fi alb” (si care, deci, daca ar fi consecvent, ar trebui sa renunte public la „privilegiul alb”), constata cu satisfactie victoria totala a progresistilor asupra conservatorilor in razboiul cultural care a schimbat chipul universitatii americane in ultimii treizeci de ani. Ceea ce cerea constitutionalistul de la Harvard interesat de triumful socialismului in America era ca invinsilor sa li se aplice tratamentul pe care Aliatii, dupa razboi, l-au aplicat nazistilor si japonezilor imperiali. Pentru acest liberal de scoala noua, politica liberala consta in tratarea adversarilor drept nazisti si inlaturarea lor prin denazificare.

Mark Tushnet, am impresia, exprima starea de spirit a multor universitari „liberali” (pun ghilimele, deoarece in America cuvantul liberal a ajuns sa desemneze optiunile politice de stanga sau uneori chiar de extrema stanga, atitudinea liberala clasica, europeana, fiind relativ si numai partial acoperita acolo de cuvantul „conservator”). Acesti oameni, cu aceste opinii extreme, domina universitatea americana de azi intr-un procent care variaza, la diferite facultati, intre 10 la 1 si 15 la 1. Asa arata America razboiului cultural castigat de radicalii de stanga.

Succesul ideilor socialiste intre tinerii educati de azi, care il aclama pe Bernie Sanders si sunt atrasi de votul radical, se explica prin faptul ca universitatea americana a devenit de decenii covarsitor progresista. Limbajul si ideile stangii au ajuns treptat sa fie atat limbajul si ideile presei progresiste (care domina autoritar toata presa mainstream din America), cat si limbajul si ideile politicienilor progresisti, care azi nu se mai separa de radicalism cum ar fi facut-o o generatie mai devreme, deoarece in lumina noului progresism multora radicalismul nu le mai apare ca fiind ceva extrem, ci ceva cumva dezirabil, ca o forma de integritate morala ori de grija mai mare fata de justitia sociala. In America de azi, radicalismul inseamna sa adopti credinta ca „omul alb este cancerul planetei”, ca socialismul e bun iar capitalismul rau, ca America e „sistemic rasista” si ca toata cultura ei -cultura barbatului alb, heterosexual si crestin- trebuie schimbata din temelii (incepand cu statuile, care trebuie daramate, si cu operele de arta care nu sunt pe linie, care trebuie eliminate din grile, programe, biblioteci), ca identitatea sexuala e politica iar diferenta sexuala e binele comun, ca orice idee si orice disputa de idei trebuie supusa vigilentei ideologice e a corectitudinii politice; in fine, inseamna sa crezi ca tot ce nu e progresist e reactionar, iar cu reactionarii, ca si cu fascistii, nu se sta de vorba, deoarece e spre folosul progresului moral al societatii ca acestora sa li se suprime complet posibilitatea de a se exprima. In linii mari, cam asa arata politica in campusurile universitare progresiste.

Armond White

Criticul de film, un cetatean american pe care vulgata rasista adoptata azi de toti progresistii americani ne invita sa il identificam ca „negru” si victima a „rasismului sistemic”, Armond White, constata cu o stupefactie intristata ca lumea s-a inregimentat ideologic si ca vulgata acestei ideologii are vocatia sa ne controleze, prin alianta presei cu politica, gandirea si comportamentele, iar prin alianta ei cu lumea filmului, reuseste sa ne tina sub control si imaginatia. In fond, ceea ce consemneaza cu tristete criticul negru de film in 2020 este ceea ce constata cu satisfactie doi ani mai devreme specialistul alb in drept constitutional: triumful unei agende ideologice radicale, impuse unei insemnate parti din opinia publica ca fiind moralmente lipsita de alternativa si fiind practic facuta sa fie fara alternativa prin controlul exercitat asupra constiintelor de corectitudinea politica.

Fiind anterioare omorarii lui George Floyd, un cetatean american de culoare, de catre un politist alb, un cetatean american lipsit de culoare, situatia pe care cele doua citate o zugravesc nu are legatura cu emotia produsa de aceasta nenorocire. Parerea mea este ca aceasta emotie s-a articulat pe o situatie puternic inflamata ideologic care, independent de inadmisibila agresiune politieneasca, era deja acolo. Ea, aceasta situatie de inflamare ideologica, a putut fi descrisa de un adept al ei ca un razboi ideologic salutar, iar de un observator non-militant ca o inregimentare ideologica ingrijoratoare. In mentalul colectiv, insurectia de azi din America este sprijinita de castigarea de catre progresisti a razboiului cultural de ieri. Acestia vor fi inclinati de progresismul lor sa sprijine distrugerile si intransigenta demonstrantilor nu neaparat pentru ca ar fi de acord cu violenta, ci pentru ca le impartasesc premisele ideologice, care, ele, sunt revolutionare si presupun rasturnarea Americii cu josul in sus.

Ce se intampla cu America acum se petrece cu ea de ani buni si nu e deloc de bine. Prin urmare, abuzul criminal impotriva lui Floyd nu mi se pare a fi cauza exploziei insurectionale de azi, este doar pretextul, ocazia, cum ne atragea atentia Nicolae Balcescu, cand afirma ca Revolutia Europeana a fost ocazia si nu cauza Revolutiei Romane. Cat despre cauza insurectiei americane, ea este castigarea razboiului cultural de catre progresisti.

Horia-Roman Patapievici

SURSA   ziare.com

Print Friendly, PDF & Email

2 COMENTARII

  1. Sper ca progresiști socialiști să piardă în noiembrie.
    Acolo este ținta lor. Frica de Trump, care le-a luat puterea cu cei 62 de milioane de votanți, în 2016. Erau prea siguri că vor fi pe metereze, au căzut plândgând.
    Oricum, Dumnezeu este în control!

  2. „Fiind anterioare omorarii lui George Floyd, un cetatean american de culoare, de catre un politist alb, un cetatean american lipsit de culoare…” – And Senghor was like:
    „Cher frère blanc
    Quand je suis né, j’étais noir,
    Quand j’ai grandi, j’étais noir,
    Quand je suis au soleil, je suis noir,
    Quand je suis malade, je suis noir,
    Quand je mourrai, je serai noir.

    Tandis que toi, homme blanc,
    Quand tu es né, tu étais rose,
    Quand tu as grandi, tu étais blanc,
    Quand tu vas au soleil, tu es rouge,
    Quand tu as froid, tu es bleu,
    Quand tu as peur, tu es vert,
    Quand tu es malade, tu es jaune,
    Quand tu mourras, tu seras gris.

    Alors, de nous deux,
    Qui est l’homme de couleur ?”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here