Michaela Boykou: În România e foarte simplu să fii liberal sau socialist, ai de unde alege. Cel mai greu însă e să fii conservator.

1

În România e foarte simplu să fii liberal sau socialist, ai de unde alege. Liberalii infestați de socialiști și-au pierdut și ei sensul și o iau razna pe aceeași pantă a socialismului.

Cel mai greu însă e să fii conservator. Nu-ți găsești locul într-o formațiune politică și pentru că ești anticomunist într-un mod natural, ai tendința să te îndrepți înspre liberali cu speranța că aceștia pot promova și idei conservatoare, dar nu te vei putea simți vreodată confortabil printre ei, fiindcă liberalii nu te înțeleg și fiindcă socialiștii te detestă, te urăsc chiar, fiind conștienți de pericolul pe care îl reprezinți pentru ei.

De ce sunt un pericol fiind conservatoare?

Nu cred că revoluțiile din orice domeniu sunt preferabile schimbărilor chibzuite prin proceduri instituționale, într-o evoluție normală, firească. Cu o astfel de idee mă îndoiesc că pot avea succes, fiindcă oamenii se grăbesc, asemeni diavolului, vor dintr-o dată totul, n-au timp pentru schimbări lente, așa că socialiștii și cei care promit schimbări bruște de direcție și revoluții vor avea întotdeauna succesul asigurat.

Prefer cunoașterea bazată pe tradiție, pe experiențele anterioare ale predecesorilor mei, învăț din ele și încerc să nu repet greșeli care i-au costat mult. Socialiștii nu sunt interesați de istorie, ei sunt veșnic la stadiu de adolescenți în ale culturii și se comportă ca un tânăr de 14 ani care le spune părinților să-și vadă de ale lor că sunt depășiți și el le știe deja pe toate, că n-are nevoie de experiență. Acest curaj iresponsabil al stângii dă mult mai bine la electorat, decât un deget arătător care spune societății: stop, uită-te în trecut, învață din el și gândește-te! Asta e greu, cere efort, cere studiu și ,,noi muncim, nu gândim”! E normal atunci ca stânga să aibă succesul garantat: aceștia folosesc tocmai masa electoratului prost educată, n-au niciun interes să o educe și o folosesc ca bună masă electorală de manevră.

O altă problemă a conservatorilor români: ce să păstrezi din trecutul apropiat al României din ultimii 70 de ani? Nu te poți lega de ceva, nu este de dorit să păstrăm ceva și atunci trebuie să mergi mai în spate, înspre perioada interbelică. E deja departe pentru noua generație, îi prinde căscatul și apoi vin stângiștii cu argumente ce e drept de multe ori obiective care șterg cu buretele și acele referințe, fiindcă nici atunci nu a fost totul roz. Să ne întoarcem la Ștefan cel Sfânt când majoritatea tinerilor ,,studiază” zeci de fotografii pe minut, pe Instagram și adorm dacă trebuie să citească un text mai lung de 20 de rânduri?! Trudeau, expunându-și pectoralii, a câștigat alegerile!

Probitatea morală și competența profesională individuală, valori conservatoare, nu mai sunt valori respectabile, pentru că acestea au fost răsturnate de marxiști și tinerii au văzut, ca ultim exemplu concret pe care îl pot da, un tânăr care se plimba în chiloți pe la metrou, șomer prestigios, cum a fost premiat de UE pentru merite deosebite în apărarea justiției.

Sunt în mod natural anticomunistă și antifascistă, dar când lui Marx îi ridică Juncker statuie chinezească în Germania și Merkel e așteptată cu flori de Putin și protestezi, ieși din trend-ul UE și ești catalogat intolerant și prost , ți se spune că nu înțelegi geopolitica la nivel înalt.

Marxiștii cu ajutorul presei de „dreapta” îmi construiesc zilnic un portret deprimant: săracă, cu mentalitate de asistată socială, pupătoare de moaște, ruptă de realitățile internetului, cu studii sub-medii etc. Acesta este portretul meu în România și bineînțeles că tinerii se îndreaptă înspre ,,dreapta” marxistă, care le pare tânără, modernă, cool…

Culmea e că majoritatea românilor suntem profund conservatori, chiar dacă majoritatea nu știu… Paradoxul e că ne lasăm conduși de minorități care promovează o propagandă politică pe care o simțim străină, o simțim nepotrivită nouă, o simțim că nu e în regulă și ne rămâne totuși de ales doar între Tanda si Manda ale stângilor vechi și noi!

Singura soluție nu e în niciun caz „încă o revoluție”, ar fi îndeajuns ca toți cei care ați înțeles mesajul meu să vă faceți loc, cu coatele dacă e nevoie în PNL și să aduceți partidul la putere! După ce ajunge acolo, urmați ca exemplu guvernarea poloneză. Această guvernare a format deja un precedent european că o guvernare conservatoare în Uniunea Europeană, nu înseamnă prăbușirea Poloniei, ci succesul ei. Opoziția UE față de această guvernare, nu va însemna prăbușirea Poloniei, dar ar putea însemna prăbușirea UE!

Mă rog lui Dumnezeu să avem forța și inteligența necesare ca să ne poziționăm politico-strategic de partea de succes a politicii europene, ca acum o sută de ani și nu încetez să cred că suntem capabili și că avem cu cine! Da, să nu deznădăjduim, suntem tot mai mulți conservatori care putem deosebi binele de rău și care avem o viziune politică foarte clară, decentă și potrivită României! 

Poate vă întrebați dacă conservatorii avem ideologie. Nu avem ideologii, detestăm orice fel de ideologie, fiindcă ideologiile sunt produsul stângii! Conservatorii au apărut în America ca o necesitate de apărare a Constituției în fața ideologiilor comuniste. Pe ce ne bazăm conservatorii?! Pe credința în Dumnezeu că putem fi mai buni și mai drepți, că putem trăi în pace și bunăstare, că fiecare merită după cum face și că această ierarhie naturală a plasării celor buni în vârf e o necesitate socială vitală!

Michaela Boykou

SURSA   Facebook

Print Friendly, PDF & Email
Cititi si

1 COMENTARIU

  1. Toate bune si frumoase, dar marea majoritate a conservatorilor au tinuta morala (crestina sau nu, dar au), pe cand ceilalti nu au, au o spoiala de asa-zisa morala si mai pe fata, mai pe la spate urasc oamenii care nu impartasesc aceleasi „valori”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here