Traian Ungureanu: Împotrivirea la sinucidere a fost declarată formă de rasism cu şanse de fascism

„Unde e milionul de musulmani paşnici, integraţi şi indignaţi, demonstrînd pe străzile Londrei, sub conducerea Primarului Sadiq Khan, cu pancarte pe care scrie citeţ „Not in my name!”? Unde să fie? În visele liberalilor sau acasă, la cutie”, scrie Traian Ungureanu în articolul „Cu ei in, nu poți să win”.

„Nu mai e doar tragic. E ridicol. Umilitor de ridicol. Ca străduinţele de fiecare zi ale unui sinucigaş care are ştreang şi săpun, dar nu se poate decide pentru că oferta de scaune e prea mare.

Şi ultima ispravă bestială săvîrşită la Londra, de un mesager al Islamului a fost urmată de celebrele hit-uri liberale: terorismul nu are legătură cu Islamul – cunoscuta religie a păcii. Şi: bieţii oameni nu fac altceva decît să răzbune crimele de care ne facem vinovaţi noi, în Orientul Mijlociu. Iar am greşit! Ce să aibă Islamul de-a face cu violenţa, capetele tăiate, oasele rupte şi copiii prinşi sub roţi? Logica şi bunul simţ trebuiau să ne spună că avem în faţă un nou act de barbarie comis de filateliştii islandezi sau de adventiştii portoricani. Şi, da, trebuie să plătim pentru atacurile cu topoare, maşini şi cuţite cu care omorîm gospodine afgane în drum spre grădiniţa copiilor sau elevi irakieni plecaţi în excursie spre vestitul Parlament din Bagdad.

Adevărul e că soluţia n-a fost niciodată mai aproape. Numai un fanatic poate susţine altceva. Totul se poate rezolva paşnic sau aproape paşnic. Ar fi de ajuns să punem burka pe femei, să trecem la credinţa cea dreaptă, să aruncăm homosexualii de pe bloc şi să le venim de petrecanie evreilor (Iranul e gata să ne arate cum poate fi îndreptat eşecul razant al primei încercări, irosită de Hitler) Atît. După care, să te ţii pace, diversitate, nondiscriminare şi liber la kebab!

Problema vremurilor pe care le trăim şi blestemăm (dacă eşti Andreea Cristea şi crezi, încă, în puterea civilizaţiei) are două izvoare confluente: criza cu spume şi furii a lumii Islamice şi contemporana ei – criza blajin utopic sinucigaşă a lumii occidentale, sub dictat liberal.

De prima nu e cazul să vorbim pentru că nu mai e clar despre ce vorbim. Am intrat, deja, în ubicuitatea fără contur şi persoană a crimei aleatorii, anonime şi nedetectabile. Profilul ucigaşului de pe Westminster Bridge e indescifrabil. Duse sînt certitudinile timpurilor în care asemenea idioţi aveau pînă în 30 de ani şi mişunau între biroul de asistenţă socială şi moschee. Nu. Acum e vorba de un dereglat la peste 50 de ani, născut în blîndul Kent. O făptură care a avut 50 de ani să se integreze în propria ţară şi să îşi vadă de treabă printre oamenii mărunţi şi cumsecade ai locului. Sociologia e ţăndări. Şi, dintre ţăndări, urcă certitudinea sinistră că viitorul ucigaş va fi ales la întîmplare, din masa care se ţine de Islam. Ceea ce – după socoteala liberalilor occidentali – ne face pe toţi rasişti şi abia apoi ţinte, mai precis ţinte legitime.

A doua nefericire a timpurilor noastre e rătăcirea minţii sub narcoza dogmatismului liberal. În partea ei comică, această formă de capitulare colectivă îl lasă la coadă pe Ionescu – campion scăpătat al absurdului. După crimele de la Londra, toată lumea a adoptat concluzia: democraţia va învinge! Dar nimeni nu ştie pe cine va învinge. Dacă Islamul nu e un indiciu, dacă migranţii şi ghetto-urile musulmane sînt dincolo de orice suspiciune, atunci pe cine căutăm? Şi dacă nu ştim pe cine căutăm, de cine ne apărăm? Aici ne vin, iar, în ajutor liberalii care ne luminează, arătînd că adevăratul inamic e propria noastră intoleranţă. Ionescu rîde singur, într-un colţ, mîngîind pe cap un rinocer multirasial.

Partea tragică a victoriei liberale asupra civilizaţiei occidentale spune că istoria îi zgîlţîie pe netoţii lustruiţi care au negat-o. Secolul trecut s-a încheiat cu victoria ideii liberale. Totul spunea că izbînda e completă. Comunismul a fost scos din scenă. Drepturile omului şi democraţia plenară păreau nu numai inevitabile dar şi obligatorii. Secolul în care am intrat a început cu prăbuşirea glorioasei idei liberale.

Ascensiunea liberalismului radical a consolidat o ideologie arogantă care surpă, acum, lumea pe care o conduce şi locuieşte. Mai întîi, printr-o necugetată credinţă în epidemia de fericire provocată prin export-import de democraţie. Deprimant de multe minţi politice şi civile au ajuns să creadă că Orientul Mijlociu va leşina de recunoştinţă la primul contact cu bunătate de regim democratic adus din Occident. Am verificat personal şi local teoria, acum cîţiva ani, cînd am omenit cîţiva (foşti) amici englezi cu o ciorbă de burtă. Tipii mă ocolesc şi azi. Erau nepregătiţi să se elibereze culinar.

Dar fisura decisivă e în interior. Nevrotic-optimista idee liberală a negat, fără reţinere, datele naturii umane şi a decis că societăţile umane sînt sortite fericirii. Armonia aşteaptă după colţ, gata să se tolănească peste societăţi, după prima lectură din Rousseau (sîntem, la origine, buni sălbatici şi ne putem întoarce în paradis, dacă facem vînt instituţiilor politice asupritoare). Aşadar, nu avem nevoie de protecţie, în general, şi de protecţia statului, în special. Visul tribal al liberalilor se apropie de apoteoză. După o gherilă bugetară cu foarfeci enorme şi o inepuizabilă campanie ostilă, tembelismul liberal a distrus aproape în întregime cea mai importantă îndatorire a statului: capacitatea de a apăra teritoriul şi de a-şi proteja cetăţenii. Graniţele au fost împachetate şi trimise la depozitul de relicve. Agenţiile şi mijloacele de supraveghere au fost demonizate temeinic. Lumea occidentală a plonjat într-o aventură care a presupune că nu avem de ce şi de cine să ne apărăm. Colosalul transfer de populaţii afro-arabe al ultimilor ani a găsit uşi deschise şi paznici şantajaţi în propria casă.

Lăsînd la o parte episoadele preistoriei, e pentru prima oară când o parte a lumii se mută în Europa, fără număr şi restricţii, dar cu dreptul garantat de a planta o cultură şi o ideologie ostilă. Rectificarea e evidentă: autorul de citit şi urmat nu e Rousseau, ci Hobbes.

Acum patru sute de ani, avertismentul lui Hobbes ne prevenea că, dacă vrem să ne bucurăm de binefacerile vieţii în comun, trebuie să recunoaştem o autoritate de stat care are dreptul să facă orice pentru a menţine pacea internă. Alternativa e violenţa endemică. Fragmentul e de găsit în Leviathan (1651) şi începe să semene cu ce ne aşteaptă. Fără autoritatea recunoscută a statului, „nu vor mai fi nici arte, nici literatură, nici societate, ci numai frică permanentă şi pericol de moarte violentă. Viaţa omului va fi singuratică, mizeră, rea, brutală şi scurtă”. Liberalii au înţeles de aici că Hobbes e un premergător filozofic al Brexit-ului şi au decis că nesimţirea deplină în faţa realităţii e totdeauna de preferat.

Culegem, azi, roadele lungii epoci de derivă liberală a lumii occidentale. Mijloacele de supraveghere şi apărare au fost demontate. Ministrul de Interne britanic se roagă de WhatsApp să dezvăluie ce mesaj criptat a trimis şoferul idealist de pe Westminster Bridge, înainte să defrişeze trecătorii. WhatsApp refuză. Desigur, în numele liberetăţii individuale.

Împotrivirea la sinucidere a fost declarată formă de rasism cu şanse de fascism. Casapii s-au mutat în Occident, pe masă, casă şi supreamţie asigurate de liberali. Oraşele Europei au devenit spaţii de execuţii în masă, cu metode la liberă alegere.

Răspunsul consensului liberal? O formulă rostită de pe altă lume: ”They will not win!”. Înălţător şi imposibil. Cu ei in, nu poţi să win.”

Traian Ungureanu

2 gânduri despre “Traian Ungureanu: Împotrivirea la sinucidere a fost declarată formă de rasism cu şanse de fascism

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.