1917-2017: Omenirea între mesajul de la Fatima și revoluția leninistă

    Print Friendly, PDF & Email

    „Iată eu astăzi ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binele şi răul.” (Deuteronom, 30, 15)

    Legătura dintre mesajul de la Fatima şi revoluţia comunistă începută în Rusia nu ar trebui tratată la fel ca profeţiile lui Nostradamus. Mesajul de la Fatima nu se reduce numai la potrivirea unei profeţii în istorie, ca în cazul asemănării dintre venirea lui Hernán Cortés şi întoarcerea lui Quetzalcoatl în care credeau toltecii. Mesajul are sens şi fără profeţii, însă numai dacă este pus alături de învăţătura Bisericii.

    Acum 95 de ani, existenţa unui sens în lucurile legate de credinţă era acceptată şi de copiii de la Fatima, şi de Lenin, copiii însă îl iubeau pe Dumnezeu şi Lenin îl ura. Astăzi, de cele mai multe ori, într-o discuţie cu minime pretenţii de obiectivitate, se elimină din start ceea ce ţine de credinţă, deci se acceptă practic poziţia revoluţionară, care interzice credinţa sau o manipulează, golită de conţinut, în funcţie de cerinţele momentului. O dezbatere despre Fatima în aceste condiţii nu este nici obiectivă, nici semnificativă, pentru că nu se ocupă tocmai de miezul problemei, adică de intervenţia lui Dumnezeu în istorie. Prin urmare, pentru înţelegerea implicaţiilor pe care le pot avea azi apariţiile de la Fatima de acum 95 de ani, trebuie să se facă legătura dintre mesajul de credinţă şi datele istorice. Adică, așa cum spunea John Fulton Sheen, să se prezinte ceea ce oamenii trebuie să ştie, nu doar ceea ce doresc să audă.

    Ce s-a întâmplat din primăvara până în toamna anului 1917

    Între lunile februarie şi octombrie 1917 (după calendarul iulian), au avut loc două revoluţii în Rusia. Când familia Romanov a pierdut tronul, Lenin era în Elveţia şi bolşevicii se certau între ei. După câteva săptămâni însă Lenin a revenit în Rusia. A plecat de la Berna la 3 aprilie, în Lunea Luminată după calendarul catolic. A traversat Germania într-un vagon sigilat, apoi Suedia şi Finlanda. Churchill a spus că germanii „i-au întors-o Rusiei cu cea mai înfricoşătoare armă. L-au dus pe Lenin în Rusia într-un vagon sigilat, ca pe un bacil al molimei”. Călătoria lui Lenin a avut loc în Săptămâna Mare ortodoxă a anului 1917. Lenin a ajuns la Stockolm la 13 aprilie, în Vinerea Mare (el era născut în Vinerea Mare a anului 1870). În noaptea Învierii a trecut graniţa în Rusia şi a ajuns la Sankt Petersburg în Lunea Luminată. În anul 1917, Paştele evreiesc a fost sărbătorit între 7 şi 14 aprilie.

    În octombrie 1917, puterea de la Moscova a fost preluată de bolşevici, iar regimul lor a adus Rusiei şi lumii întregi războaie şi prigoană. Distrugerea de care a fost capabilă arma înfricoşătoare despre care vorbise Churchill a depăşit toate catastrofele cunoscute până atunci.

    * * *
    În anul 1916, trei copii care păşteau oile lângă localitatea Fatima din Portugalia au văzut un înger. Îngerul le-a apărut de trei ori, în primăvară, în vară şi în toamnă. După câteva luni, cei trei păstori – Lucia, Francisco şi Jacinta – au văzut-o pe Maica Domnului.

    Din luna mai (după calendarul gregorian) până în luna octombrie a anului 1917, în fiecare 13 ale lunii, ea le-a cerut să se roage şi să accepte sacrificii pentru întoarcerea păcătoşilor şi pentru pace în lume. Le-a încredinţat un secret, publicat de Biserică în trei părţi, care cuprindea viziunea iadului şi puterea consfinţirii la Inima Neprihănită a Mariei, anunţarea celui de al II-lea Război Mondial, prigonirea Papei şi a Bisericii şi erorile pe care le va răspândi Rusia în lume dacă nu va fi consfinţită Inimii Neprihănite (copiii nu ştiau mai nimic despre problemele lumii; ei credeau că Rusia este o femeie păcătoasă). La 13 octombrie 1917, Maica Domnului a cerut construirea unei capele la locul unde s-a arătat copiilor şi a îndemnat toţi creştinii să se roage rozariul. În aceeaşi zi a avut loc cunoscuta minune a soarelui.

    Partea centrală a mesajului de la Fatima nu sunt secretele, profeţiile şi evenimentele neobişnuite, ci chemarea la Dumnezeu, adică la realitate, la starea normală a omului, care este de comuniune cu Creatorul şi cu semenii. Totuşi, chiar dacă nu au prioritate, profeţiile şi evenimentele neobişnuite au un rol important în transmiterea mesajului, deoarece arată că Dumnezeu se adresează omului ca trup și suflet, trăind în istorie, legat de condiţionările pământeşti, şi totodată capabil de deschidere către întreaga realitate, care cuprinde şi lumea spirituală.

    Fiind o revelaţie particulară, apariţiile de la Fatima sunt un ajutor dat oamenilor într-un anumit moment istoric, însă nu e obligatoriu să fie crezute. Biserica le-a recunoscut pentru că întreg mesajul lor este îndreptat către Hristos şi este conform cu învăţătura Bisericii, nu doar pentru că profeţiile s-au îndeplinit ad literam. În orice caz, profeţiile nu prezintă un scenariu fixat deja. Nu sunt avanpremiera unui film sau o bombă cu ceas, ci mai degrabă prezentarea voinţei lui Dumnezeu şi, în unele cazuri, a alternativelor la respectarea Legământului cu El. Întoarcerea la Dumnezeu, rugăciunile şi jertfele pot să schimbe mersul lucrurilor.

    Fatima şi Sfântul Scaun


    Cei mai mulţi papi din secolul XX au recunoscut apariţiile de la Fatima ca pe un semn divin, însă nu toţi au înţeles la fel urgenţa mesajului şi necesitatea acţiunii publice.

    Benedict al XV-lea (1914-1922) a considerat apariţiile de la Fatima „un ajutor extraordinar din partea Maicii lui Dumnezeu” şi la câteva luni de la minunea soarelui, el a restabilit dieceza de Leiria pe al cărei teritoriu se află localitatea Fatima.

    Pius al XI-lea (1922-1939) a aprobat oficial apariţiile şi a încurajat pelerinajele la Fatima, însă nu a făcut consfinţirea Rusiei, deşi, înainte de a deveni papă, el fusese menţionat nominal într-una din apariţii (în 1917, Biserica Catolică era condusă încă de Benedict al XV-lea).

    Eugenio Pacelli a slujit prima sa liturghie în Bazilica Santa Maria Maggiore în faţa icoanei Maicii Domnului numită Salus Populi Romani. A fost sfinţit episcop de Benedict al XV-lea la 13 mai 1917, în ziua primei apariţii de la Fatima. După ce a devenit papă, Pius al XII-lea (1922-1958) s-a considerat „Papa Fatimei”. A scris foarte mult despre Sfânta Fecioară şi a încurajat mariologia (studiul despre Maica Domnului). Considera că „a trecut vremea îndoielii faţă de Fatima” şi că a devenit necesară acţiunea. În 1942, a făcut o consfinţire solemnă a Rusiei şi a lumii întregi la Inima Neprihănită a Mariei însă, din cauza războiului, episcopii lumii nu i s-au putut alătura. Într-o notă scrisă de mână, publicată de curând, Pius al XII-lea a afirmat că a văzut repetându-se de patru ori minunea soarelui. Papa Fatimei a fost înmormântat în bazilica Sf. Petru la 13 octombrie 1958.

    Ioan al XXIII-lea (1958-1963) nu a inclus Fatima în pontificatul său. Deşi în anul 1959 lumea catolică aştepta publicarea ultimului secret în anul următor, papa nu a dispus publicarea lui. Secretarul său personal, arhiepiscopul Loris Capovilla, azi în vârstă de 96 de ani, îşi aduce aminte multe amănunte despre superiorul său, însă nu a reţinut cu precizie conţinutul secretului.

    Este de notat că pentru a se asigura participarea unei delegaţii ruse la Conciliul Vatican II (1962-1965), comunismul nu a fost condamnat în timpul lucrărilor, deşi atunci era cea mai mare ameninţare la adresa Bisericii, fusese deja condamnat de mai mulţi papi, începând cu Leon al XIII-lea (1878) şi existau numeroase mărturii despre roadele punerii lui în practică. În acei ani, Gulagul şi închisorile din Europa de Est erau pline de creştini, dintre care mulţi catolici. Înainte de scrierile lui Soljeniţîn, Vaticanul ştia despre Gulag din relatările preoţilor Armando Zavatta şi Pietro Leoni SJ care fuseseră închişi ca spioni ai Vaticanului şi îşi publicaseră memoriile înainte de Conciliu.

    După moartea lui Ioan al XXIII-lea, în 1964, la ceremonia de închidere a Conciliului, Paul al VI-lea (1963-1978), în faţa tuturor episcopilor a reînnoit consacrarea făcută de Pius al XII-lea. La împlinirea a 50 de ani de la apariţii, a făcut un pelerinaj la Fatima şi a publicat enciclica Signum Magnum (Un mare semn, cf. Apocalipsei 12, 1).

    Ioan Paul I (26 august – 28 septembrie 1978) nu s-a pronunţat asupra mesajului de la Fatima, dar se ştie că o cinstea pe Maica Domnului de la Fatima şi, în perioada în care a fost patriarhul Veneţiei, a fost în pelerinaj la locul apariţiilor însoţit de credincioşii săi.

    Este bine cunoscut că Ioan Paul al II-lea (1978-2005) a avut o mare afecţiune pentru Maica Domnului, s-a rugat mult rozariul şi a recomandat frecvent această rugăciune. El a fost convins că a supravieţuit atentatului din 13 mai 1981 datorită ocrotirii Fecioarei de la Fatima. A vizitat de trei ori locul apariţiilor, onoare pe care nici un Papă nu a făcut-o altui loc de pelerinaj. A redactat şi pronunţat un Act de Încredinţare a lumii la Maica Domnului, adresându-i-se Ei cu cuvintele „în mod deosebit îţi încredinţăm şi consacrăm acele persoane şi acele naţiuni care au nevoie sa îţi fie încredinţate şi consacrate”, după care (potrivit mărturiei unor persoane care se aflau atunci în prejma Sfântului Părinte) a făcut o pauză în care ar fi pronunţat în gand numele Rusiei, fără însă a o numi cu voce tare pentru a nu-i ofensa pe ruşi.

    Ioan Paul al II-lea nu a privit atentatul ca pe o împlinire finală a profeţiilor. La un an după acesta, la 13 mai 1982, a spus că omenirea are nevoie mai intensă şi mai urgentă de Fatima decât în 1917. De asemenea, la 13 mai 2000, la ceremonia de beatificare a lui Francisco şi a Jacintei, el a vorbit de apelul la convertire şi la rugăciune adresat păstorilor şi lumii ca de un lucru foarte actual.

    După destrămarea URSS
    Prăbuşirea imperiului sovietic i-a făcut pe unii lideri ai Bisericii Catolice, chiar de rang înalt, să considere că mesajul de la Fatima aparţine de acum trecutului şi că profeţiile au fost îndeplinite. Unii au fost impresionaţi de asemănarea dintre atentatul din 1981 şi profeţia legată de prigoana Bisericii şi de moartea unui episcop îmbrăcat în alb. Alţii au fost mânați probabil de interese politice.

    În anul 2000, Vaticanul a publicat un document cu privire la mesajul de la Fatima, ce cuprinde şi un comentariu teologic. Textul explică ce sunt revelaţiile particulare spre deosebire de Revelaţia publică, însă încercarea de interpretare a părţii a treia a secretului de la Fatima de la sfarsitul textului ridică încă semne de întrebare. Joseph Ratzinger, înainte de a deveni Papă, a precizat că nu există „definiţii oficiale şi interpretări obligatorii” şi, într-o scrisoare adresată episcopului ceh Pavel Hnilica, cu onestitate intelectuală şi prudenţă, a afirmat că nu atribuie acea profeţie „exclusiv trecutului, într-o manieră simplistă”.

    Mai mult, vorbind presei la 11 mai 2010, la întrebarea dacă profeţiile privind suferinţele Papei pot fi înţelese şi dincolo de atentatul din 1981, Suveranul Pontif a răspuns„dincolo de această mare viziune a suferinţei Papei, pe care putem în primul rând să o raportăm la Papa Ioan Paul al II-ea, sunt indicate realităţi ale viitorului Bisericii care se manifestă şi se dezvoltă treptat (…) Suntem realişti aşteptându-ne ca răul să atace mereu, să atace dinăuntru şi dinafară, dar şi ca binele să fie mereu prezent şi la sfârşit Domnul să fie mai puternic decât răul”. După două zile, la predica pe care a ţinut-o în faţa sanctuarului de la Fatima, a fost încă şi mai explicit spunând că „ne-am înşela dacă am crede că misiunea profetică a Fatimei este îndeplinită” şi a exprimat speranţa ca până la centenarul apariţiilor să împlinească „profeţia despre biruinţa Inimii Neprihănite a Mariei, spre slava Preasfintei Treimi”.

    În ce priveşte Rusia, mulţi susţin cu argumente solide că până acum nu s-a făcut o consacrare validă. Deşi creşte numărul credincioşilor din Rusia şi Rânduiala rugăciunii Născătoare de Dumnezeu (Bogorodicinaia), foarte asemănătoare rozariului, se răspândeşte, totuşi, apropierea Statului de Biserică şi includerea ierarhiei în planul dughinist de contopire a Internaţionalei a Treia cu al Treilea Reich şi cu a Treia Romă nu poate decât să dea fiori. În orice caz, este evident şi că întoarcerea Rusiei la Dumnezeu nu este totuna cu abandonarea unor teze politice sau cu modificări în structurile administrative – care, de altfel, au fost doar nişte unelte ale revoluţiei, schimbătoare şi interpretabile.

    Pe de altă parte, revoluţia leninistă nu este numai o sursă de violenţă fizică nemaiîntâlnită, ci şi de violenţă împotriva conştiinţelor. Erorile sale mai puţin măsurabile sunt tot atât de distructive, pentru că subminează bazele judecăţii morale ale oamenilor. Ridicarea minciunii şi urii la rang de principii de viaţă a dus la eliminarea diferenţei dintre minciună şi adevăr, la schimbarea sensului cuvintelor şi a conţinutului noţiunilor, răspândirea culturii morţii, încurajarea viciilor şi ridiculizarea virtuţilor, umilirea şi defăimarea sistematică a modelelor, a sfinților şi eroilor, manipularea maselor, răsplătirea delaţiunii, justificarea invidiei, lenei şi prostiei, corupţia materială şi morală, controlul informaţiilor, rescrierea istoriei, mafiotizarea economiei, mediocrizarea dezbaterilor din domeniul filozofic şi artistic, transformarea celor mai banale gesturi în manifestări de mitocănie agresivă, etc., etc. Aceste lucruri nu se resimt numai ca reminiscenţe ale trecutului, ci sunt încă, din nefericire, elemente definitorii ale momentului actual.

    Realismul smereniei şi al speranţei

    Multe din cuvintele Maicii Domnului de la Fatima s-au adeverit deja: previziunile legate de vieţile celor trei copii, sfârşitul Primului Război Mondial, erorile Rusiei, lumina neobişnuită care a precedat începutul celui de al II-lea Război Mondial în timpul pontificatului lui Pius al XI-lea şi prigonirea Bisericii. Întoarcerea oamenilor la Dumnezeu şi biruinţa Mariei insa nu s-au împlinit. Cu toate acestea, există totuşi numeroase mărturii bine documentate care arată că cei care au urmat în viaţa lor mesajul de la Fatima, nu s-au înşelat. Răul poate nu a fost atenuat, însă nu a avut ultimul cuvânt, nici măcar în momente extreme ca asediul fortăreţei de la Toledo de către forţele republicane (1936) , în călătoriile deportaţilor prin stepele ruseşti, în mijlocul pericolelor prin care a trecut un escadron canadian în al II-lea Război Mondial sau tovarăşii de suferinţă ai lui Alexandr Soljeniţin, la Osornoje în pustietăţile Kazakhstanului, în Polonia ocupată de Germania nazistă, la Hiroshima, în Austria ocupată de Armata Roşie, şi nu în ultimul rând în temniţele politice din România sau din Cuba, ca să cităm numai câteva exemple cunoscute.

    Cu câteva fericite excepţii, marea majoritate a celor care au trăit situaţiile de mai sus, nu au fost sfinţi sau eroi, ci oameni obişnuiţi de care nu mai ştie nimeni. Ca şi predecesorii lor de la Lepanto (1571), Manila (1646) sau Viena (1683), s-au străduit, după puterile lor, să dea tot ce au avut mai bun: rugăciuni, prietenie, pasiune, inteligenţă, pricepere tehnică şi resurse fizice, şi (întocmai ca predecesorii lor) au făcut greşeli şi imprudenţe, le-a fost teamă, s-au certat între ei şi s-au confruntat cu trădări. Totuşi, cu toată povara limitărilor omeneşti, au avut meritul că s-au raportat corect la realitate. Şi-au dat seama că deşi sunt neputincioşi, bătălia nu poate fi câştigată fără ei. Smerenia i-a ţinut în adevăr şi, ca şi copiiilor de la Fatima, le-a dat libertatea de a-şi recunoaşte slăbiciunea şi de a cere cu îndrăzneală orice. Astfel au putut să ia parte la schimbarea în bine a unor momente din istoria lumii în care răul părea că stăpâneşte totul.

    Articol publicat pe 

     

    14 gânduri despre “1917-2017: Omenirea între mesajul de la Fatima și revoluția leninistă

    1. Eu afirm că ÎN 1917 RUSIA NU PUTEA FI CALIFICATĂ DREPT O NAȚIUNE CREȘTINĂ. Iată cîteva argumente:

      – De la Petru I pînă chiar în anul 1917 (după prima revoluție) RUSIA NU A AVUT PATRIARH, DIN VOINȚA EXCLUSIVĂ A TUTUROR ȚARILOR (indiferent cît de răi sau de blegi au fost). Sfîntul Sinod era condus de un Ober-Procurator laic numit de Țar, deci „nu mișca în front”. Cel mai celebru a fost Constantin Pobedonosţev (1827-1907), consilier a trei ţari succesivi, ultra-reacţionar, ultra-antisemit, antidemocrat şi anti-occidental. Nota bene: în 1901 Tolstoi a fost excomunicat de către Biserica Ortodoxă Rusă (adică de către același Pobedonovsțev). CE ECOU AR FI PUTUT AVEA ACOLO MESAJUL DE LA FATIMA ?

      – Mai este cumva nevoie să intrăm în detaliile sordidei afaceri Rasputin ? NU mă refer absolut deloc la componenta ei sexuală (care excită și astăzi vulgul de pe toate meridianele), ci la extraordinarele confuzii ideatice în care s-au bălăcit atît susținătorii cît și oponenții (prea) celebrului călugăr. Nici în cele mai negre timpuri ale patriarhiei din Constantinopol, tradițional încălecată de imperatori, nu s-ar fi putut petrece asemenea monstruozități precum în RUSIA SECOLULUI XX [curios cum MĂCAR acest aspect al unui „…regim nesănătos… mixtură de laşitate, orbire, şiretenie şi stupiditate”, nu i-a oprit pe „genialii” politicieni români de a se alia cu el – vezi cei 700.000 de români morți (~ 10% din întreaga populație a Vechiului Regat), tezaurul pierdut, guvernul și regele pe punctul de a fi lichidați de armata rusă bolșevizată, reforma agrară care a distrus Partidul Conservator, făcută tocmai sub presiunea dezastrului rusesc, etc.).

      – Ar mai fi multe de spus în sprijinul tezei mele, însă vreau să pun problema sub alt unghi: față cu această organizație complet depravată, nu vi se pare că ura lui Lenin (și a multor ruși) împotriva bisericii „naționale” are o minimă justificare ? Departe de mine gîndul de a-l edulcora pe Ulianov, despre care subscriu complet la caracterizarea lui Plehanov (încă din 1903): …Lenin nu este o reală personalitate istorică grandioasă, ci un nou „şah al Persiei”, „un alchimist al revoluţiei”, un demagog inveterat, un maniac al violenţei, extremismului şi intoleranţei.” (Lideri şi istorie: Obama, Chavez, Plehanov , de Vladimir TISMĂNEANU).

      DE FAPT ȘI UNII (Lenin & Comp.) ȘI ALȚII (vechea Rusie, inclusiv biserica) ERAU, ESENȚIALMENTE, ACELAȘI LUCRU. Sau, cum spun „ușuratecii” români, „rîde ciob de oală spartă !”. ASTĂZI, DUPĂ UN SECOL DE ZBATERI AGONICE, LUCRUL SE VEDE PERFECT !

      Însă…. constatînd nenumărații „pupători de moaște” neaoși, gata să adopte orice lozincă suficient de des repetată, poate ar trebui să ne întrebăm cît rusism conține fibra noastră națională ? DE UNDE NE VINE ATÎTA AMAR DE TRĂDĂTORI… ACADEMICI ?

      Apropo (adică fără nici o legătură evidentă cu cele de mai sus): ce ne facem cu noul val al naționalismului legionaro-ceaușist ? Mă refer la DANIEL ROXIN. Pe lîngă el Vasile Ernu e aghiazmă !

    2. @2
      Nici eu nu bag mâna în foc pentru creștinismul Rusiei dinainte de Lenin. Dar în mesajul de la Fatima este vorba de convertirea Rusiei, adică de întoarcerea la Dumnezeu, de-adevărat. Nu de întoarcerea la o situație politico-bisericească dinaintea oct 1917, nici la mentalitățile și obiceiurile pre-Lenin.
      Păcatele și compromisurile componentei omenești a Bisericii Ortodoxe Ruse, pe care nu le neagă nimeni, nu justifică ura satanică a lui Lenin împotriva lui Dumnezeu și a creștinismului, nici crimele enorme comise de acesta. Lenin nu i-a omorât pe cei mai buni și mai adevărați creștini din Rusia ca să-i pedepsească pe cei care nu erau creștini cu adevărat.
      Dar nu de asta e vorba.
      Așa cum spune Mihaela în art, mesajul trebuie primit în cheie de credință. Nu e un apel strict lumesc, adresat opiniei publice ruse, societății civile, ierarhiei bisericești etc. E un apel la rugăciune și la întoarcerea la Dumnezeu, adresat tuturor oamenilor, nu numai celor din Rusia. Credința creștină în împărtășirea sfinților (articol din Crez) presupune că rugăciunile unor copii analfabeți din Portugalia pot să ajute la mântuirea unor suflete în Rusia, fără ca, omenește vorbind, cei implicați să știe unii de alții. Sau că martirii uciși în Gulag pot să contribuie la renașterea Bisericii după mai multe decenii. Iar consacrarea Rusiei, dacă ar fi fost făcută de Papa împreună cu toți episcopii catolici – care n-au, în mod direct, nicio treabă cu Rusia – ar fi condus la convertirea acestei țări și ar fi oprit răspândirea învățăturilor ei drăcești, fie ele marxiste, neo-marxiste, panslavist-imperialist-țariste sau putinist-dughiniste. Dar asta încă nu s-a întâmplat.
      Mai trebuie, se pare, multă rugăciune.

    3. La 12 mai 2013, întreg episcopatul catolic, aflat pentru sesiunea de primăvară a Conferinței Episcopale Române la Baia Mare, a celebrat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în biserica „Sf. Maria”. La finalul Sfintei Liturghii, Preafericitul Părinte Lucian împreună cu toţi episcopii au făcut o rugăciune de consfințire a Bisericii, a credincioșilor și a țării noastre Preasfintei Inimi a lui Isus prin Inima Neprihănită a Maicii Sfinte.

      Mai jos vă punem la dispoziţie textul rugăciunii de consfințire.

      Consfinţire la Preasfânta Inimă a lui Isus prin Inima Neprihănită a Maicii Sfinte

      O Maică Sfântă,
      Maica Domnului şi a noastră,
      Fecioară fără prihană,
      Maica Îndurărilor ocroteşte-ne sub mantia-ţi cerească.

      Îţi consacrăm ţie, Inimă Neprihănită, şi prin tine,
      Inimii Preasfinte a Lui Isus,
      tot ce este în noi şi în jur, tot ce suntem şi avem
      să-ţi aparţină şi să se împărtăşească
      de binecuvântările tale de Mamă.
      Ţie îţi consfinţim vieţile noastre şi ale credincioşilor,
      ţara şi întreg neamul nostru.
      Ai tăi să fim pentru totdeauna.
      Învaţă-ne să ne încredinţăm pe deplin Domnului,
      întăreşte-ne în credinţă şi
      ajută-ne să rămânem statornici rugăciunii şi dragostei
      frăţeşti,
      primeşte ofranda noastră şi du-ne rugăciunea
      Fiului tău şi Dumnezeului nostru.

      ( cu binecuvântarea PF Cardinal LUCIAN)

      http://www.e-communio.ro/stire.....cii-sfinte

    4. http://www.vicariatbucuresti.r.....nd-fatima/

      Un „rai” pământesc și totalitar. Recitind Fatima

      … Trăim, oare, vremuri tulburi? Fatima le-a prevestit în cazul în care decăderile conştiinţelor se vor împlini, fiindcă raţiunea fără lumina Creatorului nu se ridică mai presus de instinctul beţivului. Devenind una cu alcoolul, care i-a luat în posesie sufletul, aşteaptă ca ciroza să facă parte pe drept din structura intimă a fiinţei omului. Maica Domnului cerea cu ardoare pe 13 mai 1917, dar şi în apariţiile din lunile următoare, consacrarea la Inima sa fără prihană. Consacrarea lumii, dar în special a unei ţări – Rusia – care altfel, ar fi căzut în umbră, împrăştiind prin rănile sale, cinism, dispreţ şi moarte asumării cristice a adevărului şi a libertăţii ca respect. Întârzierea înţelegerii acestui apel al Maicii Domnului, până spre anii 80, ne-a gratificat în Est trăirea acelei religii a neomeniei, fardată în mod sacru de puterea întunericului cu egalitatea omului şi paradisul societăţii pentru care Partidul era sinonimul Sfintei Treimi.

      …Să ne mai lăsăm atunci surprinşi de o carte scrisă în timpul celui de-al Doilea război mondial, care a devenit atât de actuală pentru lumea europeană, consumată nu numai de criză, cât mai ales de vanitatea experimentală a dictonului totul e permis? Pentru a obliga pe toată lumea să creadă acest dicton, un absurd şi nou – dar pururi vechi! – paradis terestru trebuie să-i înlăture pe cei care nu-i pot accepta clauzele: dragostea cu sila. „Partea diavolului”, cartea din 1942 a lui Denis de Rougemont, fiindcă de ea este vorba, spune cu o formidabilă actualitate că orice resemnare la rău devine letală: «e o uşurinţă sinistră în a te mărturisi învins, în a te recunoaşte iresponsabil, s-ar zice chiar în a te lăuda cu asta. În alte vremuri, oamenii se apărau, le era ruşine să-şi piardă controlul asupra lor înşişi. Asta însemna să pierzi totul sau, şi mai rău, era ceva prost văzut de ceilalţi. Astăzi, obsedatul se face el însuşi interesant(…)

      În nici o altă parte omul nu se înșeală mai abitir în ce priveşte motivările sale şi nu se mulţumeşte mai bine cu sofisme cusute cu aţă albă. În nici o altă parte masochismul şi egoismul strâmt nu se înveşmântează cu mai mult succes cu aparenţele sacrificiului(…) Dacă din mânie, din orgoliu, din invidie, din egoism, din prostie sau din laşitate aţi făcut să sufere o fiinţă, veţi putea simţi remuşcări şi dorinţa de a îndrepta greşeala. Dar, dacă o faceţi din „dragoste”, nimic nu vă opreşte, chiar dacă o faceţi să sufere de zece ori mai mult pe acea fiinţă(…) Or, la punctul acesta dragostea devine de nedeosebit de egoism şi chiar de ură. Nu numai că luciditatea este aici mai rară şi mai dificilă decât în orice altă pasiune, dar este pe deasupra şi complet inutilă. „Văd foarte bine răul pe care-l fac şi suferinţele pe care le provoc, dar ce pot să fac?” Puţinul, acel aproape nimic care s-ar putea face – ar trebui însă, pentru a face ceva, sprijinul fără rezerve al unei morale dure, al unor moravuri intransigente, al unei credinţe mai puternice decât viaţa. Ar trebui un criteriu permanent pentru a califica drept egoism, ură sau maladie psihică orice dragoste ale cărei roade sunt amare, privând-o astfel imediat de drepturile sale absolute. Dar noi avem o morală „romantică”, exaltăm pasiunea „fatală”; şi cu asta, ne-am pierdut şi ultima şansă, mică, de libertate care ne mai rămăsese».

      Legea descinde din morala acelor lucruri care nu suferă mode. Ni se spune că ceea ce este legal este moral, dar atunci de ce schimbăm ceea ce nu ne convine? E, oare, rândul altora să cunoască depresia unui rai totalitar? Acelaşi scenariu, aceeaşi orchestrare, acelaşi rău – care se întruchipează la nesfârşit, rânjind de slăbiciunea raţiunii în care am investit atâtea secole de-a rândul. Şi ceea ce e surprinzător majoritatea, care nu gândeşte aşa, se trezeşte peste noapte într-un soi de paradis impus, motivat cu cinism, prin influenţă, doar pentru a instaura moda în principii. Ne mai lipseşte clauza regelui celebru care-şi decapita legal nevestele pentru a fi liber, clauză care va putea deschide oricând noi Jilave, unde înţelepţilor, precum odată lui Thomas More, li se va putea striga în voie: „Vindecaţi-vă de nebunie, la răcoare!”.

      Dreptul creaţiei se apără de la sine. Mai întâi prin Cel care a creat, a mântuit şi sfinţeşte. Dar şi prin jertfa dreptului ce strigă cu speranţă către Dreptatea care, deocamdată, priveşte spre toţi cu milă şi îndurare. Asta caută, de la Fatima încoace, să ne strige fără încetare Femeia îmbrăcată în soare, căutând loc Luminii să se nască în lume. De aceea, rugăciunea simplă şi încrezătoare, singura armă pentru a redobândi umanitatea, nu repară doar rănile, ci restaurează speranţa istoriei, arătându-l pe om colaborator de neînlocuit al Luminii. „Minţind vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră pentru mine”. Prin Darul vieţii şi lumina Creaţiei, bucuria şi raiul depline sunt numai pentru lumea de dincolo! Le poate trăi încă de aici cine ştie să nu se lase copleşit de frică. „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul – zice Hristos – , ci de cel care are puterea să arunce sufletul în adâncurile întunericului!”.

      +Mihai

      Vicarul Bucureștilor

    5. Statuia originală a Fecioarei Maria de la Fatima se află în mod excepţional la Roma, sâmbătă, 12 octombrie şi duminică, 13 octombrie, cu ocazia „Zilei Mariane”, și va reveni în Portugalia duminică seara. Evenimentul face parte din întâlnirile de rugăciune care au loc în Vatican, cu ocazia Anului Credinţei.

      http://ro.radiovaticana.va/new.....rom-736920
      a site-ului Radio Vatican

      La încheierea Sfintei Liturghii, duminică, în Piaţa San Pietro, zi în care se comemorează apariţiile Sfintei Fecioare Maria la Fatima, Papa Francisc a recitat public, cu participarea a peste o sută de mii de cinstitori ai Maicii Domnului, „Actul de încredinţare la Fericita Fecioara Maria de la Fatima”.

      http://ro.radiovaticana.va/new.....rom-736674
      a site-ului Radio Vatican

    6. In 2017 se implinesc 100 de ani de la aparitii. Papa Francisc vrea neaparat (spusele lui) sa mearga la Fatima. Se spune ca va fi o consacrare ceva mai „speciala”…Timpurile o cer.

    7. Cardinal Raymond Burke issued a call this morning for the Catholic faithful to “work for the consecration of Russia to the Immaculate Heart of Mary.”
      Cardinal Burke, who is one of the four Cardinals who have asked Pope Francis for a clarification of Amoris Laetitia, made his appeal at the Rome Life Forum, in the month of the centenary of Our Lady of Fatima’s first apparition to the three shepherd children.
      Burke is the former prefect of the Apostolic Signatura and current Patron of the Sovereign Military Order of Malta.
      In a comprehensive address on “The Secret of Fatima and a New Evangelization,” Cardinal Burke, in the presence of fellow dubia Cardinal Carlo Caffarra, outspoken Kazakhstan Bishop Athanasius Schneider and over 100 life and family leaders from 20 nations, said that the triumph of the Immaculate Heart would mean much more than the ending of world wars, and the physical calamities that Our Lady of Fatima predicted.
      https://www.lifesitenews.com/news/breaking-cardinal-burke-calls-for-consecration-of-russia-to-immaculate-hear?utm_source=LifePetitions+petition+signers&utm_campaign=5badce572f-Catholic_5_16_2017&utm_medium=email&utm_term=0_c5c75ce940-5badce572f-397704061

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.