FUNDATIA IOAN BARBUS

Procesul medicilor

Începutul sec. XX vine cu o accelerată dezvoltare a științelor medicale ale minții ce a produs pe lângă știutele binefaceri și o mulțime de victime colaterale, majoritatea datorate derutei morale produse de concepțiile politice necreștine sau opuse de-a binelea creștinismului. De la experimentele pe copiii din orfelinate făcute de Pavlov, la experimentele făcute de Skinner pe proprii copii, elementul comun este ideologia politică ce a eliminat orice răspundere morală reală. Singurul caz în care a fost documentată detaliat și public pornirea criminală și pedepsiți cei care au ucis la scara largă „în numele științei”, sau la îndemnul celor care vorbeau tot în numele acesteia, a fost în Germania liberă de după cel de-al doilea război mondial („Procesul medicilor”). Cu mult timp înainte de instalarea naziștilor la putere, parte din comunitatea științifică a Germaniei a produs justificarea „rațională” a eliminării fizice a celor nedoriți, pentru experimente sau pentru economisirea resurselor, de către teoreticienii și practicienii noii politici eliberate de constrângerile morale ale creștinismului. Sunt dovezi că psihiatri ilustri ca Emil Kraepelin, fondator al psihiatriei știintifice moderne și reper principal pentru DSM (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders) și alții chiar au forțat începerea prigoanei nevinovaților. Chiar și unii din cei care au oferit soluții alternative și au încercat să salveze din cei deficienți, au ajuns până la urmă să se folosească de uciderea copiilor din instituțiile pentru deficienți pentru experimente, cum a fost cazul lui Carl Schneider, șef al Departamentului de Psihiatrie din Heidelberg pâna în 1945, avocat al reintegrării în societate a celor cu deficiente, care s-a sinucis în 1946.

Aktion T4 – așa se numea organizația care punea în aplicare programul nazist de ucidere sau sterilizare a celor cu diferite dizabilități, care în viziunea economiștilor național-socialiști consumau resurse valoroase pentru masa celor „normali”, apți de muncă. Se pare că peste 180.000 de copii și maturi cu probleme medicale au fost uciși prin împușcare, gazare, electrocutare și, atenție, prin infometare în aziluri, mulți înainte de începerea Holocaustului, la solicitarea psihiatrilor germani. Erau uciși copiii și tinerii la solicitarea medicilor, după ce erau selectați de o comisie formată din medici specialiști și responsabili politici care nu-i vedeau pe cei trimiși de ei spre moarte și care nu aveau (logic) acordul părinților. Cei aleși erau apoi trimiși în centre specializate unde erau ținuti câteva săptămâni spre a da impresia că se face ceva pentru ei, după care erau otrăviți sau, de multe ori, când medicii hotărau asta, înfometați pâna la moarte. Propaganda de stat s-a ocupat de pregătirea populației pentru acceptarea neacceptabilului, acoperind toate categoriile de vârstă, începând din școlile primare unde copiilor li se cerea să calculeze cât cansuma inutil o persoana deficientă și cât se poate astfel economisi dacă cel deficient este eliminat. Astfel, s-a calculat în școli că eliminarea a 70.000 de pacienți cu deficiente ar duce la economisirea zilnică 245.955,50 de marci, ducând asta mai departe la economisirea a 4.781.339,72 kilograme de pâine, 19.754.325,27 kilograme de cartofi și 2.124.568 de ouă (la ouă lipsesc subunitarele), pentru o perioadă de 10 ani. Da, totul se calcula la virgulă. În toată această nebunie au fost părinți ai copiilor uciși care au văzut grozăvia și, în primăvara anului 1940, au acuzat în Justiție directorii a două aziluri specializate în ucidere, acțiune care nu a dus la nici un rezultat de vreme ce toți știau de unde sunt ordinele și care era voința statului nazist. Dar la lupta împotriva sistemului s-a alăturat și episcopul Clement Graf von Galen, care în anul 1941 atrage atenția public asupra nebuniei criminale naziste printr-o predică răspândită în toata Germania, ajungându-se la demonstrații care l-au forțat de Hitler să oprească oficial programul Aktion T4. Logic, marele Episcop a fost închis. După oprirea oficială a programului Aktion T4, acesta a continuat tacit dar fără să fie evidențiat în acte, lăsând impresia că este purtat doar de inerție, dar fiind în fapt la fel de dorit și sustinut de elita nazistă care l-a și extins dealtfel în unele din țările ocupate, cum ar fi Polonia. Dealtfel niciodată nu trecuse prin Reichstag vreo lege care să autorizeze crimele, totul fusese făcut prin ordin de la Fuhrer. După 1941 se continua crima în masa în special prin înfometare, neglijare (copii ținuti în frig) și dacă nu apăreau rezultatele așteptate, prin otrăvire sau injectare cu doze mari de medicamente. Deși crimele erau îndreptate împotriva celor care nu puteau deveni productivi, în documente descoperite în 1990 se vede că destui din cei maturi uciși ca având deficiențe care îi faceau inutili societății în viziunea național-socialistă se aflau și tineri care munciseră sau fuseseră integrați în societate. Ca și cum răul nu ar fi fost destul de mare, chiar și după 1945, în Germania, în secret, a continuat internarea celor cu probleme psihice în aziluri ale morții. Heinz Faulstich scrie o lucrare („Moartea prin înfometare în Psihiatrie”) în care vorbește de peste 25000 de morti în perioada de după război în azilurile din Germania.

La noi

Am descris toată această nebunie pentru a aduce lumină asupra a ceea ce s-a întamplat și la noi în anii ’80 și până la începutul anilor ’90. Totul începe cu o ideologie atee care nu prețuieste persoana, cum a fost comunismul (cu nuanța nord coreeană, după voința lui Ceausescu), apoi cu obsesia pentru economie la alimente și la orice cum am văzut toți că a impus Ceausescu și camarila comunistă la noi, apoi cu folosirea instituțiilor de pshiatrie împotriva celor indezirabili politic, cum s-a întamplat de atâtea ori la noi, apoi cu uciderea prin înfometare și neglijare a mii de copii cu probleme, în aziluri, cum știm toți că de asemeni s-a întamplat la noi.

Ceaușescu în vizită la o
Ceaușescu în vizită la o „unitate spitalicească” (1969)

Partidul comunist îi eliminase conștient și total din viața publică pe cei cu deficiențe, lămuritor fiind faptul că elevii cu deficiențe și în special cei internați în instituții speciale nu puteau fi făcuți pionieri chiar dacă mergeau la școală, deci practic nu puteau deveni comuniști, adică nu existau, sau, mai rău, fiind în afara sistemului, putea deveni dușmani ai regimului comunist. Singura concluzie e că a existat un ordin de eliminare a copiilor orfani suferind de deficiențe. Nu puteau muri cu miile și nimeni să nu observe și să nu facă ceva în perioada când Securitatea și Partidul controlau totul. Din contră, tăcerea care înconjura subiectul, modul de lucru, etapele urmate și perfecta asemănare cu ce s-a întamplat în Germania nazistă dovedesc fără îndoială că au exista ordine clare și executanți ai ordinelor criminale. Medici, asistente, administratori, angajați. În Germania a existat un proces al medicilor implicați în crime. În Polonia copiii morți în programul criminal au fost făcuți cunoscuți oamenilor spre a fi pomeniți. În Romania criminalii umblă liberi și probabil încă lucrează în sistem (nu a existat nici un proces penal pentru crimă), programul comunist criminal e ținut ascuns, presa face doar senzațional pe subiect și noi toți trecem cu vederea genocidul împotriva nevinovaților. Știm toți și s-a auzit peste tot de orfelinatele morții de la noi, dar copiii martirizați rămân în gropile comune, neștiuți, făptuitorii crimelor dorm liniștiti iar „jurnaliști” plătiți în fise îl compară pe președintele Băsescu chiar cu mai marele criminalilor Ceaușescu, ucigaș al nevinovaților din aziluri. Nu copiii martirizați au nevoie de atenție de la IICCMER sau de filme care să-i aducă premii Luciei Hossu Longin, noi toți ceilalți avem nevoie să întelegem în ce țară am trăit și ce criminali fără egal în istorie au condus-o. A, dacă se poate, ar fi bine să fie și făptașii judecați. Altfel, copiii aceștia martirizați au locul lor în Rai și poate că vor pune mărturie la Judecata cerească. Dar din câte înteleg, văzând cum suntem când ascundem crima și mulțimea făptașilor care au făcut-o cu intenție și sistematic, e greu de crezut că mărturia copiilor luminați din Rai ar putea fi favorabilă nouă.

video: Cighid – Lagărul de exterminare a copiilor din România

va urma…

Preot Alexandru Coman

Preot Alexandru Coman

7 comentarii

  1. Pataphyl
    21 aprilie 2015

    Formidabil mesaj! Mulțumiri, Părinte Alexandru!

  2. Anca Cernea
    21 aprilie 2015

    Iată câteva citate din mari luceferi ai „progresului”, „umanismului” și ai „credinței în știință”, ca să se vadă că asemenea crime nu s-au produs din senin în secolul XX. Și că ideile au consecințe.

    Charles Darwin:

    „With savages, the weak in body or mind are soon eliminated; and those that survive commonly exhibit a vigorous state of health. We civilised men, on the other hand, do our utmost to check the process of elimination; we build asylums for the imbecile, the maimed, and the sick; we institute poor-laws; and our medical men exert their utmost skill to save the life of every one to the last moment. There is reason to believe that vaccination has preserved thousands, who from a weak constitution would formerly have succumbed to small-pox. Thus the weak members of civilised societies propagate their kind. No one who has attended to the breeding of domestic animals will doubt that this must be highly injurious to the race of man. It is surprising how soon a want of care, or care wrongly directed, leads to the degeneration of a domestic race; but excepting in the case of man itself, hardly any one is so ignorant as to allow his worst animals to breed.

    The aid which we feel impelled to give to the helpless is mainly an incidental result of the instinct of sympathy, which was originally acquired as part of the instincts, but subsequently rendered, in the manner previously indicated, more tender and more widely diffused. Nor could we check our sympathy, even at the urging of hard reason, without deterioration in the noblest part of our nature. The surgeon may harden him self whilst performing an operation, for he knows that he is acting for the good of his patient; but if we were intentionally to neglect the weak and helpless, it could only be for a contingent benefit, with an overwhelming present evil. We must therefore bear the undoubtedly bad effects of the weak surviving and propagating their kind; but there appears to be at least one check in steady action, namely that the weaker and inferior members of society do not marry so freely as the sound; and this check might be indefinitely increased by the weak in body or mind refraining from marriage.”

    Source: Charles Darwin, The Descent of Man and Selection in Relation to Sex. 2nd Ed. (London: John Murray, 1882), Chapter V, pp. 133-34.

    Margaret Sanger:

    „Birth Control is thus the entering wedge for the educator. In answering the needs of these thousands upon thousands of submerged mothers, it is possible to use their interest as the foundation for education in prophylaxis, hygiene and infant welfare. The potential mother can then be shown that maternity need not be slavery but may be the most effective avenue to self-development and self-realization. Upon this basis only may we improve the quality of the race.”

    Source: Margaret Sanger, The Pivot of Civilization (1922), Chapter One.

    „Even if we accept organized charity at its own valuation, and grant that it does the best it can, it is exposed to a more profound criticism. It reveals a fundamental and irremediable defect. Its very success, its very efficiency, its very necessity to the social order, are themselves the most unanswerable indictment. Organized charity itself is the symptom of a malignant social disease. Those vast, complex, interrelated organizations aiming to control and to diminish the spread of misery and destitution and all the menacing evils that spring out of this sinisterly fertile soil, are the surest sign that our civilization has bred, is breeding and is perpetuating constantly increasing numbers of defectives, delinquents and dependents. My criticism, therefore, is not directed at the «failure» of philanthropy, but rather at its success.”

    Source: Margaret Sanger, The Pivot of Civilization (1922), Chapter Five

    Bertrand Russell:

    „Thee might observe incidentally that if the state paid for child-bearing it might and ought to require a medical certificate that the parents were such as to give a reasonable result of a healthy child — this would afford a very good inducement to some sort of care for the race, and gradually as public opinion became educated by the law, it might react on the law and make that more stringent, until one got to some state of things in which there would be a little genuine care for the race, instead of the present haphazard higgledy-piggledy ways.”

    Source: Letter of Bertrand Russell to Alys Pearsall Smith

    H.G. Wells:

    The pre-eminent value of sexual questions in morality lies in the fact that the lives which will constitute the future are involved. If they are not involved, if we can dissociate this relationship from this issue, then sexual questions become of no more importance than the morality of one’s deportment at chess, or the general morality of outdoor games. … The men of the New Republic … will rout out and illuminate urban rookeries and all places where the base can drift to multiply; they will contrive a land legislation that will keep the black, or yellow, or mean-white squatter on the move; … so that childbearing shall cease to be a hopeful speculation for the unemployed poor; … This thing, this euthanasia of the weak and sensual, is possible. On the principles that will probably animate the predominant classes of the new time, it will be permissible, and I have little or no doubt that in the future it will be planned and achieved.”

    Source: H.G. Wells, Anticipations of the Reaction of Mechanical and Scientific Progress Upon Human Life and Thought, Final Chapter „The Faith of the New Republic”, (1902)

    George Bernard Shaw:

    „The notion that persons should be safe from extermination as long as they do not commit willful murder, or levy war against the Crown, or kidnap, or throw vitriol, is not only to limit social responsibility unnecessarily, and to privilege the large range of intolerable misconduct that lies outside them, but to divert attention from the essential justification for extermination, which is always incorrigible social incompatibility and nothing else.”

    Source: George Bernard Shaw, „On the Rocks” (1933), Preface.

    „We should find ourselves committed to killing a great many people whom we now leave living, and to leave living a great many people whom we at present kill. We should have to get rid of all ideas about capital punishment …

    A part of eugenic politics would finally land us in an extensive use of the lethal chamber. A great many people would have to be put out of existence simply because it wastes other people’s time to look after them.”

    Source: George Bernard Shaw, Lecture to the Eugenics Education Society, Reported in The Daily Express, March 4, 1910.

    „The moment we face it frankly we are driven to the conclusion that the community has a right to put a price on the right to live in it … If people are fit to live, let them live under decent human conditions. If they are not fit to live, kill them in a decent human way. Is it any wonder that some of us are driven to prescribe the lethal chamber as the solution for the hard cases which are at present made the excuse for dragging all the other cases down to their level, and the only solution that will create a sense of full social responsibility in modern populations?”

    Source: George Bernard Shaw, Prefaces (London: Constable and Co., 1934), p. 296.

    Thomas Malthus:

    „No state has hitherto existed (at least that we have any account of) … that no check whatever has existed to early marriages, among the lower classes, from a fear of not providing well for their families, or among the higher classes, from a fear of lowering their condition in life.”

    Source: T. Robert Malthus, An Essay on the Principle of Population (1798), Chapter Two

    „The redundant population, necessarily occasioned by the prevalence of early marriages, must be repressed by occasional famines, and by the custom of exposing children, which, in times of distress, is probably more frequent than is ever acknowledged to Europeans.”

    Source: T. Robert Malthus, An Essay on the Principle of Population (1798), Chapter Four

    „But as from the laws of our nature some check to population must exist, it is better that it should be checked from a foresight of the difficulties attending a family and the fear of dependent poverty than that it should be encouraged, only to be repressed afterwards by want and sickness.”

    Source: T. Robert Malthus, An Essay on the Principle of Population (1798), Chapter Five

    Mai multe citate relevante găsiți aici:
    EUGENICS AND EUTHANASIA QUOTATIONS
    IN MODERN TIMES

  3. Anca Cernea
    21 aprilie 2015

    Revedeți și acest comentariu, postat de Emil la un alt articol de pe ILD:
    http://inliniedreapta.net/romanii-sint-rasisti/#comment-49397

  4. Anca Cernea
    21 aprilie 2015

    Un alt luceafăr al stângii, simbol al progresului, ba chiar „martir”, este Salvador Allende.
    Puțină lume știe – deși ar putea să afle, din cartea documentată-beton a lui Victor Farias –
    că Allende, doctor de meserie, era antisemit și adept declarat al eugenismului nazist.

    Since his death in the 1973 military coup, Salvador Allende has had the reputation of a victim among left-leaning middle classes the world over.

    (…)
    In many ways, the young Dr. Allende was, indeed, in line with the Fascism-infected streams that were so prevalent during the first half of the last century. For example, he argued that mental illnesses, criminal behavior, and alcoholism were hereditary. (…) Referring to other studies, Allende wrote ominously about Jews in his dissertation saying, „The Hebrews are well-known committers of certain types of crimes including: fraud, deceit, defamation, but most notably usury.”

    (…) Farias accuses Allende of remaining loyal to racism and anti-Semitism for years — at least until the days of the Popular Front government under President Pedro Aguirre Cerda (1939 to 1942). Allende served as health minister in that administration and promoted a law on the forced sterilization of the mentally ill. The law was never passed.

    citiți mai mult aici:
    Chilean Skeletons: Was Salvador Allende a Racist?
    By Jens Glüsing and Christian Habbe

    sau, cel mai bine, cartea lui Victor Farias

    PS. Cât despre moartea de „martir” a lui Allende, asta e altă poveste de adormit copiii; în altă carte bine documentată apare mărturia unui fost mare securist castrist care chiar știa bine, direct de la făptași, cum a părăsit Salvador Allende această lume. Și anume: revoluționarul chilean a fost omorât de gărzile lui cubaneze, la ordinul lui Castro, pt. că, fiind înconjurat de trupele Generalului Pinochet, în palatul La Moneda din Santiago de Chile, Allende intrase în panică și alerga de colo-colo cu o cârpă albă, pe la ferestre, înnebunit, voind să se predea. Castro considera că nu se cuvenea ca revoluția comunistă din Chile să aibă un asemenea final – și s-a asigurat din timp că scenariul filmului va avea un final adecvat. Cunoscând bine stofa lui Allende, Castro dăduse ordinele necesare băieților, ca aceștia să facă ce trebuie dacă pe liderul comunist chilean îl vor lăsa nervii; și l-au lăsat.

  5. Preot Alexandru Coman
    21 aprilie 2015

    Crimele din sistem trebuie sa se fi facut cu supravegherea tovarasului prim-secretar si cu informari de la Securitate. Trebuia vazut ca numarul mare de copii morti sa nu faca pe cineva sa reactioneze in vreun fel (misiune indeplinita – nici pana azi nu a interesat pe nimeni genocidul copiilor din institutiile speciale).

  6. liv stomer
    21 aprilie 2015

    Multumim de articol! Intr-adevar, descizator de ochi (scuze pt barbarism)!

  7. Tamara Rodriguez
    21 aprilie 2015

    La publicación en 2007 de la tesis del estudiante Salvador Allende „Higiene mental y delincuencia” (1933), accesible en http://www.elclarin.cl/pdf/tesis_sag.pdf, muestra la tergiversación difamatoria que de ese texto y de Allende ha hecho Víctor Farías en sus libros

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Campania pentru “alegerile” la președinția Rusiei programate pentru 15-17 Martie se înfierbântă. Nu încape îndoială că Vladimir Vladimirovici va fi “reales la al N-șpelea congres”, dar întrebările pasionante care rămân sunt: 1) Câți contracandidați vor fi lăsați în cursa electorală măcar așa, de ochii lumii? 2) Cine va mai fi aruncat din tren înainte de …

Putin-stalin-1000x600-11

Comunitatea ucraineană din București invită publicul și presa să participe la un marș care marchează doi ani de la invazia Rusiei din Ucraina – „un moment greu, 24 februarie 2024, comemorarea unei zile negre din istoria noastră și din istoria Europei, momentul declanșării invaziei pe scară largă de către Federația Rusă și generarea celei mai …

protest ucraina arcul de triumf
Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian