Reaganomics

În 1981, când a început preşedinţia lui Ronald Reagan, economia americană trecea prin cea mai severă recesiune după al doilea război mondial. Cu preţuri neobişnuit de mari la pompa de benzină, un şomaj de aproape 11% şi rate de dobândă la împrumuturile bancare între 15% şi 20%, condiţiile economice erau descrise drept „aproape de panică”. Opt ani mai târziu, la sfârşitul preşedinţiei Reagan, economia americană îşi mărise volumul cu 31%, inflaţia scăzuse cu două treimi, dobânzile la împrumuturi bancare s-au înjumătăţit, au fost create 16 milioane de locuri de muncă, iar rata de şomaj coborâse la cel mai mic nivel din ultimii 15 ani: 5.5%.

Acest salt neobişnuit a fost posibil datorită unei filozofiii economice simple, inspirate de capitalismul laissez-faire: reducerea impozitelor pe venitul personal şi de afaceri, dereglementarea economiei (deci limitarea intruziunii statului în dinamica pieţii), reforma sistemului de impozitare, crearea unui cadru stimulativ pentru investitori şi antreprenori şi reducerea cheltuielilor bugetare. Cota maximă de impozitare pe venit a scăzut în 1981 de la 70% la 50%, iar cea minimă de la 14% la 11%. În a două rundă de reforme ale impozitării (cea din 1986), numărul de trepte de impozitare a fost redus la patru, rata maximă a scăzut la 30%, iar cea minimă a crescut la 15%.
Cea mai mare decepţie economică a preşedinţiei Reagan a constat în aproape triplarea datoriei naţionale, de la $997 miliarde la $2.85 trilioane.

Pe 13 august 1981 Ronald Reagan a semnat legea Economic Recovery Tax Act, care a inaugurat o eră de prosperitate şi restaurare a moralului american. Cu o zi mai devreme s-a consumat un eveniment în mare măsură ignorat la vremea respectivă: firma de echipament de calcul electronic IBM a scos pe piaţă primul calculator personal, numit IBM PC. Echipat cu un microprocesor al companiei Intel şi rulând un sistem de operare produs de o casă de software complet anonimă, numită Microsoft, IBM PC-ul a devenit rapid o senzaţie socială. Zilele de 12 şi 13 august sunt strâns înrudite, deoarece ritmul fără precedent al perioadei de inovaţie şi dezvoltare tehnologică deschisă de ziua de 12 nu ar fi fost posibil fără descătuşarea economică semnată în lege de Ronald Reagan în ziua de 13.

Este o conexiune pe care puţini o înţeleg, dar revoluţia economică a lui Reagan este inextricabil legată de revoluţia informaţională declanşată de IBM PC. Mesajul său de promovare a competitivităţii de piaţă, a vigorii antreprenoriale şi de reglementare guvernamentală minimală a fost receptat de o audienţă avidă într-o perioadă de schimbare tehnologică rapidă, în care inovaţia deschidea noi oportunităţi aproape în fiecare zi. În primul mandat Reagan au fost creaţi viitori giganţi ca Sun Microsystems, Compaq Computer, Dell şi Cisco Systems – a fost cea mai mare erupţie de companii grele după perioada efervescentă a începutului de secol 20.

Noul program de reforme economice, concentrat pe reducerea impozitelor, a ajutat mult la susţinerea unui mediu nou de antreprenoriat în care accentul cădea pe idei şi investiţii în capital uman şi mult mai puţin pe echipament industrial tradiţional. Actele lui Reagan de reformă a impozitării din 1981 şi 1986 au micşorat succesiv rata maximă de taxare de la 70% la 30%, ceea ce a stimulat dorinţa de obţinere a unor salarii mai mari – fie prin educaţie profesională suplimentară care să permită promovarea în poziţii mai bine remunerate, sau prin crearea propriei companii.

În afară de acestea, reforma de impozitare din 1986 a avut şi alt efect major. Noua lege a sprijint industriile bazate pe „cunoaştere”, cum ar fi dezvoltarea de software şi serviciile financiare. A micşorat ratele de taxare corporatiste pentru acest tip de companii şi a redus sau eliminat subvențiile prin mecanisme de impozitare preferențaile, acordate unor industrii mai vechi cum ar fi transportul feroviar sau furnizarea de electricitate, gaze şi apă. Efectul a fost imediat: taxele firmei Oracle au scăzut de la 44% la 32% în 1986, iar Microsoft a beneficiat de o reducere similară.

Cumulate, schimbările de impozitare introduse de Reagan au promovat inovaţia, asumarea de riscuri şi în acelaşi timp au încurajat dezvoltarea capitalului de investiţie în industriile high-tech şi investiţia în capitalul uman. Modificarea legislaţiei muncii şi dereglementarea economică au ajutat aceste industrii să reacţioneze rapid la schimbările pieţii. Impactul politicilor economice Reagan din anii 80 s-a simţit şi în anii 90, când companiile create cu un deceniu înainte au contribuit decisiv la revoluţia informaţională şi explozia productivităţii muncii înregistrate în preşedinţia Clinton.

În final, o comparaţie între două viziuni economice la poli opuşi: capitalismul dinamic al lui Reagan şi cripto-socialismul etatist al lui Obama. În treacăt fie spus, realizarea tehnologică a epocii Obama este reprofilarea NASA dintr-o instituţie de frunte a explorării spaţiale în cea consilier psihologic de îmbărbătare a moralului ştiinţific islamic şi staţie de monitorizare a încălzirii globale.

Grafic comparativ al producţiei pe economie. Roşu – Obama. Albastru – Reagan. Axa verticală reprezintă schimbare în procente, cea orizontală urmăreşte trimestrele (aşadar avem o evoluţie temporală a contracţiei sau expansiunii economice). Date furnizate de Federal Reserve Bank of Minneapolis.

Grafic comparativ al creşterii sau scăderii forţei de muncă pe economie. Roşu – Obama. Albastru – Reagan. Axa verticală reprezintă schimbare în procente, cea orizontală urmăreşte lunile (aşadar avem o evoluţie temporală a contracţiei sau expansiunii forţei de muncă).

9 gânduri despre “Reaganomics

  1. Reaganomics suna si astazi conceptul ideal pentru politicienii republicani de astazi – in special pentru cei cu acoperire medicala privata.
    Cei care nu isi pot permite acest lux, mor cu zile la distante forte mici de centrele medicale americane care ar putea sa le salveze viatza.

    Dumneavostra,dl. Emil, probabil ca ati avut marele noroc ca sa fi fost in situatia de a avea asigurare mdicala comprehensiva pentru intreaga familie.
    Eu am ‘facut serviciu’ in anii ’80 in UDSA – mai precis California – statul de bastina politica al eroului Dvs.
    L-am auzut ‘pe viu’ – sau aporpae ‘pe viu’ si inca din acele vremuri populismul sau avea priza la masele deja convinse – sau convertite – ideilor conservative.
    unica functie a statului,potrivit eroului Dvs.,ar fi fost acoia de a reduce interventia in dezvoltarea economica au de orice fel a populatiei,inclusiv reducerea drastica a taxelor – drept care deficitul s-a tripat in primii ani ai administratiei reagan.
    Nimic nu a oprit administratia Reagan pentru a cheltui cu 500% mai mult pentru armata decat pentru beneficiile sociale al poporului preten american si cine nu era fit enough,nu ar fi fost in stare sa supravietuiasca .
    Ma intreb daca autoriul articolului/analizei de fata ar fi supravietuit in mod decent intr-o astfel de societate.
    Eu,fiind conditionat de realitatea existentei intr-o societate care considera ‘grija fata de om’ – e.g. asigurarea asistentei sociale minime pentru intreaga societata pentru numai 1% din salariul brutt, continui sa consider ca un presedinte afectat de Alzeimer nu ar fi un exemplu demn de urmat sau de proslavit.

    Cat despre daramarea zidului de la Berlin, Ronald Reagan i-a cerut lui Mr. Gorby sa darame zidul – cu toate ca avea la dispozitie cel putin 14 x Caterpilare in west Berlin .

  2. Arthur Laffer, economist, despre politicile economice Reagan:

    For 16 years prior to Ronald Reagan’s presidency, the U.S. economy was in a tailspin—a result of bipartisan ignorance that resulted in tax increases, dollar devaluations, wage and price controls, minimum-wage hikes, misguided spending, pandering to unions, protectionist measures and other policy mistakes.

    In the late 1970s and early ’80s, 10-year bond yields and inflation both were in the low double digits. The „misery index”—the sum of consumer price inflation plus the unemployment rate—peaked at well over 20%. The real value of the S&P 500 stock price index had declined at an average annual rate of 6% from early 1966 to August 1982.

    For anyone old enough today, memories of the Arab oil embargo and price shocks—followed by price controls and rationing and long lines at gas stations—are traumatic. The U.S. share of world output was on a steady course downward.

    Then Reagan entered center stage. His first tax bill was enacted in August 1981. It included a sweeping cut in marginal income tax rates, reducing the top rate to 50% from 70% and the lowest rate to 11% from 14%. The House vote was 238 to 195, with 48 Democrats on the winning side and only one Republican with the losers. The Senate vote was 89 to 11, with 37 Democrats voting aye and only one Republican voting nay. Reaganomics had officially begun.

    President Reagan was not alone in changing America’s domestic economic agenda. Federal Reserve Chairman Paul Volcker, first appointed by Jimmy Carter, deserves enormous credit for bringing inflation down to 3.2% in 1983 from 13.5% in 1981 with a tight-money policy. There were other heroes of the tax-cutting movement, such as Wisconsin Republican Rep. Bill Steiger and Wyoming Republican Sen. Clifford Hansen, the two main sponsors of an important capital gains tax cut in 1978.

    What the Reagan Revolution did was to move America toward lower, flatter tax rates, sound money, freer trade and less regulation. The key to Reaganomics was to change people’s behavior with respect to working, investing and producing. To do this, personal income tax rates not only decreased significantly, but they were also indexed for inflation in 1985. The highest tax rate on „unearned” (i.e., non-wage) income dropped to 28% from 70%. The corporate tax rate also fell to 34% from 46%. And tax brackets were pushed out, so that taxpayers wouldn’t cross the threshold until their incomes were far higher.

    Changing tax rates changed behavior, and changed behavior affected tax revenues. Reagan understood that lowering tax rates led to static revenue losses. But he also understood that lowering tax rates also increased taxable income, whether by increasing output or by causing less use of tax shelters and less tax cheating.

    Moreover, Reagan knew from personal experience in making movies that once he was in the highest tax bracket, he’d stop making movies for the rest of the year. In other words, a lower tax rate could increase revenues. And so it was with his tax cuts. The highest 1% of income earners paid more in taxes as a share of GDP in 1988 at lower tax rates than they had in 1980 at higher tax rates. To Reagan, what’s been called the „Laffer Curve” (a concept that originated centuries ago and which I had been using without the name in my classes at the University of Chicago) was pure common sense.

    There was also, in Reagan’s first year, his response to an illegal strike by federal air traffic controllers. The president fired and replaced them with military personnel until permanent replacements could be found. Given union power in the economy, this was a dramatic act—especially considering the well-known fact that the air traffic controllers union, Patco, had backed Reagan in the 1980 presidential election.

    On the regulatory front, the number of pages in the Federal Register dropped to less than 48,000 in 1986 from over 80,000 in 1980. With no increase in the minimum wage over his full eight years in office, the negative impact of this price floor on employment was lessened.

    And, of course, there was the decontrol of oil markets. Price controls at gas stations were lifted in January 1981, as were well-head price controls for domestic oil producers. Domestic output increased and prices fell. President Carter’s excess profits tax on oil companies was repealed in 1988.

    The results of the Reagan era? From December 1982 to June 1990, Reaganomics created over 21 million jobs—more jobs than have been added since. Union membership and man-hours lost due to strikes tumbled. The stock market went through the roof. From July 1982 through August 2000, the S&P 500 stock price index grew at an average annual real rate of over 12%. The unfunded liabilities of the Social Security system declined as a share of GDP, and the „misery index” fell to under 10%.

    Even Reagan’s first Democratic successor, Bill Clinton, followed in his footsteps. The negotiations for what would become the North American Free Trade Agreement began in Reagan’s second term, but it was President Clinton who pushed the agreement through Congress in 1993 over the objections of the unions and many in his own party.

    President Clinton also signed into law the biggest capital gains tax cut in our nation’s history in 1997. It effectively eliminated any capital gains tax on owner-occupied homes. Mr. Clinton reduced government spending as a share of GDP by 3.5 percentage points, more than the next four best presidents combined. Where Presidents George H.W. Bush and Bill Clinton slipped up was on personal income tax rates—allowing the highest personal income tax rate to eventually rise to 39.6% from 28%.

    The true lesson to be learned from the Reagan presidency is that good economics isn’t Republican or Democrat, right-wing or left-wing, liberal or conservative. It’s simply good economics. President Barack Obama should take heed and not limit his vision while seeking a workable solution to America’s tragically high unemployment rate.

    Reaganomics: What We Learned

  3. The true lesson to be learned from the Reagan presidency is that good economics isn’t Republican or Democrat, right-wing or left-wing, liberal or conservative. It’s simply good economics. President Barack Obama should take heed and not limit his vision while seeking a workable solution to America’s tragically high unemployment rate.

    asa ceva nu are cum sa se intample iar unul din motive este acela ca daca va scadea impozitele si va deregula comertul si industria – toate „verziturile” ar intra in faliment in secunda urmatoare si toti banii platitorilor de taxe investiti pana acum in „energie verde” sau masini electrice se vor fi dus in vant sau pe apa sambetei.
    ca un amanunt picant – cand a ajuns Reagan la casa alba, a demontat toate panourile solare montate de Jimmy :).
    Obama agrees to put solar panels on White House

    (Reuters) – President Barack Obama has agreed to put new solar panels on the White House roof for the first time since then-President Ronald Reagan withdrew an array in 1986.

    Former President Jimmy Carter, a Democrat like Obama, was the first to put solar panels on the White House roof. Carter unveiled 32 solar thermal panels in 1979, during an oil crisis spurred by strife in oil producer Iran.

    Reagan, his Republican successor, then had the solar panels removed during repairs. The roof of the country’s most famous residence has been panel-free ever since, although in 2003 former President George W. Bush quietly put panels on a maintenance shed to generate power for the grounds and solar equipment to help heat the swimming pool and cabana.

    iar asta:

    The costs will be revealed once the Department of Energy selects a company to install the systems, but the administration said the systems should save about $3,000 a year in fuel bills.

    daca ar fi adevarat, toata lumea s’ar buluci sa isi puna panouri solare pe casa si moristi in curte. insa costurile de productie si instalare sunt asa de mari ca economia pe care o faci folosind energia solara, paleste in raport.
    ca sa se ajunga la un pret atractiv solar sau eolian, industria trebuie regularizata la sange si impozitata la cer.
    opusul reaganomics, cum ar veni.

  4. hahahaha, asta „imi scapase”, dar am redescoperit’o citind mesajele:

    McKibben said the move to put solar on the White House could spark renewable energy in a similar way that First Lady Michelle Obama’s White House vegetable garden boosted seed sales.

    Increase in seed sales has nothing to do with Michelle’s garden. It is all about people who are concerned for where their next meal will come from and possibly more economic trouble in the future.

    asta daca mai era nevoie de inca o dovada ca leftistii traiesc bine incuiati in lumea lor…

  5. Ceace nu se mentioneaza de catre adeptii Reganomics sunt;
    – imensul deficit cauzat de acesta politica
    – realiattea ca o ‘average family income’ de $250/week beneficia de o reducere de taxe de $30/saptamana sau 21% reducere.
    – cei care,insa, castigau peste $200.000 pe an,s-au bucurat nunumai de o reducere de taxe de apropae 30% – fara a mentiona realitatea ca imensa lor majoritate prifitau,dupacum profita si astazi, de posibilitatea de a beneficia de serviciile specialistilor de taxe,drept care in realitate plateu si continua sa plateasca txe mult mai reduse.In imensa lor majoritate,marile companii americane,inregistrate in ‘tax heaven’ tari sau teriitori ,platesc intre 2% si bugger all taxe.Omul de rand,insa,plateste,plateste si iar plateste.
    ideia ca libertatea de a alege in toate domeniile si lipsa totala de inetrvenitie federala creaza bogatie si bunastare nationala sufera de realitatea ca indiferent de nivelul de taxe federale, guvernul continua sa coelcteze sume imense si nunumai cel federal insa si cel statal,iar idea ca ‘noi te taxam,tu te descurci’ sufera de inegalitati sociale ne intalnite decat in USA si in tarile de la lumea a 3-a in jos.
    ma intreb citi dintre Dvs.,cei care argumentati reaganomics cu atata fervoare v-ati descurca intr-o societate care exista exclusiv prin banii contribuanbililor ,dupa care le cere sa se descurce singurei,cum pot ei mai bune…

  6. Cata dezinformare din partea madalinei!
    Daca nici N.W. nu e un leftist infocat, eu sunt papa de la Roma.
    Nu e de mirare ura acestuia impotriva lui Tismaneanu, cred ca raportul cu pricina l’a lovit unde il durea mai tare: in ideologia de partid si utopia socialista.

  7. Doamna Nicolae , domnul Madalina , decat sa ne spuneti cum ” prifitau ” marile companii americane imperialiste inregistrate in ” teriitori ” , de bietul proletar american , care n-a avut norocul sa traiasca ca dumneavoastra in ” tax-heaven-ul ” lui Lenin si Stalin , mai bine ne-ati povesti una dintre istorioarele cu Stalin sau cu Tito care v-au facut atat de cunoscut . Eu unul , recunosc sincer , am lacrimat ( de fericire ) la aia cu Stalin mort pe catafalc .
    Daca vreti sa ramaneti in domeniul economic , va sugerez sa ne lamuriti ( sunteti cel/cea mai in masura ) de ce lagarele sunt singurele intreprinderi comuniste care indeplinesc planul cantitativ si calitativ .

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.