Apelul Dr. Virgil Musta către colegii care vor să demisioneze: Rămâneți pe baricade, ACUM este nevoie mai mult ca niciodată de noi!

0

Doctorul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, care se află în prima linie în criza coronavirus, face apel la cadrele medicale să nu abandoneze acum. „Nu avem o profesie oarecare, știam de la început că implică multe responsabilități și riscuri, dar ne-am ales-o la bine și la greu”, relatează unviersul.net.

În mesajul transmis pe grupul intern de Facebook City Doctors, medicul Musta spune că în spitale, dacă se respectă măsurile de protecție, riscurile de infectare sunt mai mici decât în exterior. Apelul medicului Virgil Musta, integral:

APEL CĂTRE TOȚI COLEGII MEI!

  • Mă refer acum la toți cei care suntem implicați într-un fel sau altul, fie direct, fie ca suport de orice fel în exercitarea actului medical. Știu că și noi suntem oameni, avem și noi familii, iar mijloacele și modul în care lucrăm în aceste zile sunt departe de ceea ce ne-am dori. Dar, ACUM este nevoie mai mult ca niciodată de noi! Nu avem o profesie oarecare, știam de la început că implică multe responsabilități și riscuri, dar ne-am ales-o „la bine și la greu”.
  • Trebuie să acționăm inteligent și într-adevăr să protejăm colegii care intră în grupele de risc, dar ceilalți mai devreme sau mai târziu probabil tot vor face boala, și mulți dintre ei vor trece prin boală fără să știe (la fel ca restul populației, de altfel). Până la urmă, boala o putem lua și noi din oraș, nu doar din spital. În plus, din tot ce știm până acum, peste 80% din cazuri se vindecă rapid. În profesia noastră suntem obișnuiți cu diverse boli, multe care pot avea consecințe mult mai grave.
  • Nu intrați în panică, nu luați decizii pripite acum, când oamenii au nevoie de noi toți! În spitale, dacă se respectă măsurile de protecție riscurile sunt mai mici decât în exterior. Solicitați echipamente de protecție, solicitați-vă drepturile, solicitați ajutor, dar rămâneți uniți, rămâneți „pe baricade”, vom depăși împreună această perioadă.
  • Sunt onorat că fac parte din această breaslă, am văzut și văd zilnic colegi care în aceste momente, în condiții foarte grele de lucru, își fac datoria și dau încredere și celor din jurul lor să meargă mai departe, să nu renunțe. Dumnezeu să ne dea înțelepciunea de a face ce trebuie și ce este mai bine pentru TOȚI Vă mulțumesc anticipat pentru efortul imens al fiecăruia dintre voi! Numai împreună vom reuși!”.

Citiți și:

Sfaturile medicului Musta: Cum evităm contaminarea cu coronavirus, ce devine CRUCIAL pentru zilele următoare!

Print Friendly, PDF & Email

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here