FUNDATIA IOAN BARBUS

Etichetă: Iulian Capsali

HomeIulian Capsali

În ultimele zile, Facebook mi-a închis din nou gura. Neputând să mă exprim despre Ucraina, am citit ce au scris alții. Mi-am făcut și o scurtă listă a celor care, în fața agresiunii criminalului de la Kremlin, au ales s-o scalde, s-au făcut că plouă, sau au preluat de-a dreptul propaganda putinistă. Am notat consecvența abjectă …

Referendumul acesta, care se tine pentru apărarea valorilor pe care a fost întemeiată civilizația occidentală, este ceea ce trebuie să se întample, înainte ca să ne trezim cu modificări socialist-homosexuale în legile românești, făcute noaptea, ca hoții. Ce nu ar trebui lăsat să se întâmple odată cu referendumul ar fi să devină frecventabili marii noștri …

Iulian Capsali e un soi de „activist civic” care și-a început cariera în urmă cu aproximativ 5 ani, când a contribuit la lansarea și creșterea site-ului pro-rus și nostalgic comunist Activenews.ro, condus de Mihai Șomănescu de pe lista lui Dughin. Ulterior, Iulian Capsali, un adversar al apartenenței României la NATO, a făcut carieră pe site-ul oficial …

ro_RORomanian