Colegii ei din opoziția rusă își amintesc că Galina Starovoitova le-a spus: „Dacă bărbații sunt lași, atunci va conduce o femeie”. În ianuarie 1991, în ciuda avertismentelor forțelor armate, ea a condus la Moscova o demonstrație de 100.000 oameni, sub lozinca „Libertate pentru Lituania”. Consilieră a lui Boris Elțîn încă din 1990, acesta intenționând să o numească chiar ministru al apărării în 1992, a încercat în 1997 să impună legea lustrației. În noiembrie 1998 a fost împușcată în scara blocului în care locuia. Galina Starovoitova a fost prima victimă importantă a naganocrației, ce ocupă în societatea rusă, la inițiativa și cu acceptul Kremlinului, locul lăsat liber de înaintașele ei: gulagocrația și psihiatrocrația, ultima fiind invenția lui Andropov.

În vara lui 1999, încurajat de ascensiunea fulgerătoare în ierarhia Kremlinului a fostului său adjunct de la primăria Leningradului, Anatoli Sobceak decide să-și încheie exilul parizian și să se întoarcă în Rusia. Vladimir Putin tocmai ajunsese prim-ministru, iar Sobceak visa să fie numit ministru de externe. Și el, când fusese pe căi mari, îi făcuse rost protejatului său de un loc bun la masa îmbelșugată a celor puternici.

Acesta l-a numit însă numai „reprezentant împuternicit”, atunci când și-a lansat campania electorală. Guralivul Sobceak s-a ocupat de campanie în stilul său caracteristic, vorbind mult și cu sinceritate. El l-a numit pe Putin „noul Stalin”, anunțându-i pe alegători că dacă vor o mână de fier care să conducă Rusia, trebuie neapărat să-l voteze pe acesta.

Într-o altă țară asemănarea cu Stalin ar fi avut o conotație negativă și ar fi produs efecte nedorite. Nu și în Rusia, unde dacă omori oameni cu zecile de milioane îți asiguri veșnic respectul și venerația supraviețuitorilor și a urmașilor lor. Aici Stalin este un brand ce asigură succesul, lucru explicabil dealtfel deoarece, așa cum constata Viaceslav Nikonov, nepotul lui Molotov: „Ivan cel Groaznic și Stalin sunt mai pe placul poporului rus”.

În timpul campaniei, trei ziariști au început să lucreze la biografia oficială a noului prim ministru, iar Sobceak a continuat să fie volubil. Putin spunea una, Sobceak spunea altceva. Episoadele importante din cariera lui Putin, relatate de Sobceak presei, contraziceau varianta povestită de Putin însuși. Pe 17 februarie 2000, Putin i-a cerut lui Sobceak să meargă de urgență la Kaliningrad, pentru a impulsiona electoratul de acolo. Soția acestuia, deputată în Dumă, n-a putut să-și acompanieze soțul în surprinzătoarea incursiune electorală.

Pe 20 februarie Anatoli Sobceak murea într-un hotel dintr-o stațiune de lângă Kaliningrad. De inimă (atac de cord natural) conform autopsiei efectuate la Sankt Petersburg de către Iuri Sevcenko, noul ministru al sănătății și prieten apropiat al lui Putin. Otrăvit, conform autopsiei făcute imediat după deces de medicii spitalului din Kalinigrad. Din cauza aceasta, după moartea lui Sobceak, parchetul din Kaliningrad a deschis o anchetă pentru un posibil „omor calificat cu circumstanțe agravante”. Cei doi bodyguarzi care-l însoțiseră pe Sobceak n-au avut probleme cardiace, ci au primit îngrijiri medicale acuzând simptomele unei otrăviri ușoare.

Criminologul și scriitorul Arkadi Vaksberg, care se împrietenise cu Sobceak în timpul petrecut de acesta la Paris, a publicat în 2007 o carte (Le Laboratoire de Poisons. De Lenine a Poutine) ce trata istoria otrăvirilor politice în URSS și Rusia. În carte el arăta că Sobceak a fost otrăvit cu ajutorul unei substanțe aplicate pe becul veiozei de lângă pat, otravă ce se vaporizase la încălzirea becului. După apariția cărții mașina lui Vaksberg a fost aruncată în aer în garajul acestuia din Moscova, Vaksberg scăpând, cum se spune, „la mustață”.

Pe 24 Martie 2000, cu două zile înaintea alegerilor pentru președinția Rusiei câștigate de Putin, televiziunea NTV a difuzat o emisiune șoc despre exploziile din blocurile de apartamente și atentatul eșuat de la Riazan, unde fuseseră prinși câțiva agenți ai FSB-ului exact în momentul când montau dispozitivele explozive. Implicarea FSB-ului în atentate era demonstrată clar. A doua zi după ce Vladimir Putin s-a instalat la Kremlin în calitate de președinte al Rusiei, forțele speciale ale poliției au atacat și ocupat sediul Media-Most din centrul Moscovei. Cine informase corect marele public afla acum că trebuie să plătească un preț pentru asta.

Media-Most, al cărui propietar era Vladimir Gusinski, deținea printre altele Novaia Gazeta și televiziunea NTV. Mascații înarmați cu arme automate cu țeavă scurtă și purtând uniforme de camuflaj, au încărcat documentele companiei în câteva camioane. Trustul de presă a fost imediat acuzat când de nereguli la plata impozitelor, când de spionarea propriilor angajați!

Pe 13 iunie este arestat și patronul, Vladimir Gusinski. După 3 zile este eliberat pe cauțiune și părăsește urgent Rusia, devenind primul refugiat politic al regimului Putin. Imperiul media patronat de Gusinski este preluat în aprilie 2001 de Gazprom. Moda emisiunilor șoc trecuse.

Pe 17 aprilie 2003, Serghei Iusenkov, deputatul care criticase corupția din armata rusă și acuzase FSB-ul de organizarea atentatelor teroriste ce au dus la declanșarea celui de al doilea război cecen, este împușcat în fața blocului unde își avea domiciliul. Asasinul, care a folosit un pistol cu amortizor, l-a împușcat pe Iusenkov de cinci ori în piept. În 2002 Iusenkov părăsise grupul liberal din parlament în semn de protest contra sprijinului insistent acordat de colegii săi administrației Putin și a „regimului birocratic-polițienesc” ce conducea Rusia.

În 2000, în primele luni ale războiului contra cecenilor declanșat de Putin, a fost arestată de serviciile secrete rusești și ținută într-o groapă adâncă timp de 3 zile, fără mâncare și apă. Apoi, “în glumă”, a fost pusă lângă un zid și i s-a înscenat execuția, după care a fost eliberată. Oricine altcineva ar fi renunțat atunci, nu însă și cea care spunea: “Bineînțeles că știu că sabia lui Damocles atârnă asupra capului meu. Știu, dar n-o să cedez.”

În septembrie 2004 a luat avionul și a plecat spre Beslan, unde teroriștii luaseră peste 1200 de ostatici; vroia să medieze eliberarea acestora. A fost otravită de către FSB în timp ce zbura spre Rostov pe Don. Transportată în comă la spital, a supraviețuit. Rezultatele analizelor medicale au fost distruse la ordinul Kremlinului. Murind, nu s-ar fi mirat nimeni dacă autopsia ar fi arătat că decesul s-a produs în urma unui atac de cord cauzat de stresul prelungit, ca în cazul lui Sobceak.

Sâmbătă 7 octombrie 2006 a fost ultima ei zi de viață. Era chiar ziua în care președintele Vladimir Putin sărbătorea împlinirea a 54 de ani. În ziua aceea Anna Politkovskaia a fost împușcată în scara blocului în care locuia: două gloanțe în piept, două în cap. Cu un an înainte, baroneasa Helene Kennedy QC, prietena sa, o sfătuise să plece din Rusia. A răspuns: „Exilul nu-i pentru mine. În felul acela ei înving.” Se dovedea astfel încă odată că opozanții ruși erau mai în siguranță în spitalele de psihiatrie de pe vremea lui Brejnev și Andropov, decât sunt în scările blocurilor, acasă la ei, în timpul lui Putin.

Nu cu mult înainte, Vladislav Surkov, director adjunct al administrației prezidențiale, declarase: „Există persoane care sunt inamici, dar cu care poți discuta și pe care le poți convinge rațional, și există inamici incorigibili, pe care nu-i poți convinge folosind rațiunea și care trebuie pur și simplu „epurați” din arena politică”.

Un alt „incorigibil” a murit pe 23 noiembrie 2006, în chinuri groaznice, pe patul unui spital londonez. Alexandr Litvinenko, fost ofițer FSB și cunoscut opozant al lui Putin, fusese otrăvit cu poloniu-210, o substanță foarte rară și extrem de radioactivă, care se găsea însă din belșug în laboratoarele „departamentului otrăvuri” al FSB.

Moscova abandonase crima în masă și recurgea acum numai la asasinate personalizate. Brațul ei lung rămăsese la fel de letal ca pe vremea lui Stalin, când Troțki a fost măcelarit în Mexic de comunistul spaniol Ramon Mercader. Acum, Litvinenko era otrăvit în Marea Britanie de ofițerul FSB Andrei Lugovoi. Mercader a petrecut 20 de ani în pușcărie pentru fapta sa, Lugovoi a fost ales, drept răsplată pentru a lui, deputat în Dumă! Și asta deși lăsase urme de poloniu peste tot pe unde trecuse prin Londra: de la camera din hotel, până pe scaunul din tribuna stadionului Arsenal unde văzuse un meci. Sobceak nu-i mințise pe alegători când le promisese că dacă vor vota cum trebuie, o „mână de fier” va conduce Rusia.

Asasinatul s-a făcut însă conform legii! În iulie 2006 Putin a propus și Duma a votat legea N 153-F3. Potrivit ei, teroriștii și „dușmanii patriei”, adică ai lui Putin și ai FSB-ului, puteau fi lichidați nu numai în țară dar și în străinătate. Prevederile legii deveneau active numai la ordinul expres al președintelui. Un amendament adăugat ulterior îi definea pe „dușmanii patriei”: „cei care critică prin calomnii autoritățile rusesti”! Politkovskaia și Litvinenko fuseseră, prin urmare, asasinați legal!

La 3 ani după ce Putin a fost ales președinte, cu un an înainte să fie otrăvită Politkovskaia și cu 3 ani înainte ca Litvineko să bea ceai cu poloniu, Iuri Scekocikin a băut ceai cu taliu, de data asta ilegal – nu se votase încă legea. Și el era un „incorigibil”. Scekocikin, scriitor și parlamentar rus, redactor adjunct la Novaia Gazeta, nu s-a lăsat „convins de rațiune”, cum spunea Vladislav Surkov, și a continuat să lucreze la ancheta ce-i viza pe ofițerii cu rang înalt din FSB și cerceta implicarea acestora în atentatele ce făcuseră peste o mie de victime în rândul locuitorilor din Moscova, Buinanksk și Volgodonsk. Ancheta a avut un singur rezultat: lui Scekocikin i-a căzut pielea și i s-au umflat organele interne.

Repusă în funcțiune de Putin, „bucătăria” (departamentul otrăvuri) FSB-ului funcționa ireproșabil, așa că produsele ei au început să fie exportate. În 2004 a fost otrăvit cu dioxina TCDD de către SBU – „filiala” din Kiev a FSB – în timpul unui dineu, Victor Iușcenko, candidatul prezidențial anti-Kremlin. După dineu, „masterchef-ul” Vladimir Satziuk – secretar adjunct al Consiliului de Securitate al Ucrainei – a plecat în Rusia, unde a primit cetățenia rusă și a devenit consilier al directorului FSB! Merita, fusese artizanul unui adevărat regal culinar.

În 2003, la Saratov, în timpul campaniei electorale pentru parlamentare, un singur candidat al opoziției a rezistat presiunilor, continuîndu-și campania împotriva unui candidat proeminent al partidului lui Putin, Rusia Unită. A renunțat numai atunci când i s-au aruncat pe geam în timpul nopții, secționate și frumos ambalate în pungi de plastic, inima și urechile cuiva.

În 2004, în cursa alegerilor prezidențiale, Putin l-a avut drept principal contracandidat pe Ivan Rîbkin, fost președinte al Dumei și președinte al Consiliului Național de Securitate. Acesta nu era nici fabricantul de coșgiuge Sterligov, nici bodyguardul lui Jirinovski, Malișkin – cel care intervievat, nu știa să spună titlul ultimei cărți pe care a citit-o – și nici Mironov, care a anunțat imediat dupa înscrierea în cursa electorală că el îl sprijină pe Putin (!). Nu numai că nu semăna cu ceilalți contracandidați ai principalului favorit, dar era sprijinit în campania sa și de principalul oponent al acestuia, de miliardarul Boris Berezovski aflat în exil.

Ivan Rîbkin acuza public serviciile de securitate de crimă împotriva rușilor, denunțând implicarea lor în explozia blocurilor din Moscova și celelalte localități; cerea cercetarea lui Selezniov, președintele Dumei, cel care anunțase atentatul de la Volgodonsk cu trei zile înainte ca el sa se producă și acuza autoritățile ruse de implicare în atentatul de la Dubrovka. Pe 2 februarie 2004, Rîbkin îl critică pe Putin în termeni extrem de duri numindu-l „oligarh”. Prin urmare Ivan Rîbkin se transforma, treptat, dintr-un „adversar rațional” într-un „inamic incorigibil”. Trebuia intervenit cumva.

Nu putea fi nici împușcat și nici otrăvit, ar fi fost prea de tot, iar treaba cu disecția pe cadavre și aruncarea acestora pe geam nu prea era conformă cu „ștaiful” capitalei. Moscova nu-i Saratov! A intervenit atunci Alexandr Vesniakov – șeful Comisiei Electorale Centrale – care a luat inițiativa să-i verifice în prealabil, numai lui Rîbkin, listele cu semnături. A anunțat aproape imediat că, după verificarea preliminară, 26% din semnăturile de pe liste nu erau valabile. Exact 26%! Cât trebuia. Legea rusă preciza că în cazul în care numărul de semnături invalidate depășește 25%, comisia poate refuza să înregistreze candidatul.

Apoi, pe 7 februarie, Ivan Rîbkin a dispărut! Pe 9 februarie soția sa declară că a fost răpit, iar procuratura din districtul Presnia deschide, surprinzător, o anchetă penală pentru crimă cu premeditare. Direcția Centrală a Ministerului de Interne anunță că există motive întemeiate pentru a se presupune că Rîbkin este în viață; procuratura din Presnia renunță imediat la anchetă. Alexander Vesniakov revine și rectifică: doar 21% din semnăturile lui Rîbkin nu sunt valide, așa că dispărutul Rîbkin este înregistrat oficial drept candidat!

Pe 10 februarie Rîbkin este găsit! De fapt „s-a găsit” singur, pentru că a vorbit la un post de radio și a anunțat că este în excursie! Nu la Kalinigrad, ci la Kiev… cu niște „prieteni”. El a mai precizat ca este om și are, normal, dreptul la o viață privată. Sub influența drogurilor psihotrope administrate, Rîbkin nu numai că devenise foarte sincer cu noii săi „prieteni”, dar dădea și primele semne că ar avea rațiune. Ksenia Ponomariova demisionează imediat din funcția de șef al campaniei sale electorale, iar soția sa refuză să vorbească cu el. Seara târziu avionul care-l transporta a aterizat la Moscova, venind de la Kiev. Rîbkin purta ochelari de soare și era însoțit de un bodyguard uriaș. A refuzat să spună reporterilor cine l-a răpit. Soția sa a acordat un interviu agenției Interfax și a declarat referindu-se la Rîbkin: „Imi pare rău pentru țara care are parte de asemenea lideri”.

Pe 11 februarie Rîbkin declară ziariștilor că, după ce a dispărut, a petrecut un timp lângă Moscova, la Refugiul Pădurarului – casa de oaspeți a administrației prezidențiale – după care, când s-a trezit, era deja la Kiev! Acolo, într-un apartament VIP al administrației prezidențiale ucrainiene (!), pe 10 februarie, „prietenii” fesebiști care-l păzeau l-au sfătuit să sune la un post de radio din Moscova și să vorbească despre dreptul său la o viață privată.

Cu o zi înaintea startului oficial al campaniei electorale, când ar fi putut să dezvăluie, în cadrul celor patru ore și jumătate de spațiu televizat, toate materialele compromițătoare la adresa lui Putin pe care le deținea, Rîbkin a anunțat că se retrage din cursa electorală! Era mulțumit! Era în viață, își redobândise rațiunea, și-și petrecuse câteva zile de vacanță în reședințele prezidențiale din Rusia și Ucraina! Cine și-ar fi putut dori mai mult?

Astfel a fost ales Vladimir Putin pentru a doua oară președinte. Rușii erau și ei mulțumiți. Aleseseră un democrat, pe cel care avea să declare: „Sunt un democrat pur și absolut. Tragedia este că sunt singurul democrat pur din lume. De la moartea lui Ghandi nu mai pot vorbi cu nimeni.”

În Rusia nu mai are cine să-l contrazică, mai ales acum când Putin este pentru a treia oară președinte peste o țară de oameni liberi. De aia Surkov, tot el, spune: „ Dacă președinții noștri vor să aibă câte zece mandate, suntem liberi să-i lăsăm s-o facă”. Totuși, dacă Putin este atât de singur în democrația lui, mă gândesc îngrijorat cum s-o simți omologul său din Republica Populară Democrată Coreea, Kim Jong Un, care tocmai și-a aruncat rudele la câini.

Surse:

Moscova si Lumea – Anne de Tinguy
Jurnal Rusesc – Anna Politkovskaia
Omul fara chip – Masha Gessen
Londongrad – Mark Hollingsworth & Stewart Lansley

Print Friendly, PDF & Email
Cititi si

17 COMENTARII

  1. Dar tov. Putin nu i se poate pregăti un „prânz regal”? Ce naiba? Dacă e atât de democrat, sigur nu vrea să iasă în evidență cu privilegii față de ceilalți.

  2. Si cind te gindesti ca exista in Romania o retea pro-Putin..pro-Rusia,antiamericana
    De mirare,ca pina acum Presedintele nostru mai este inca in viata!

  3. Reteaua este in functiune de zeci de ani, Mark. Acum este mai activa ca de obicei pentru ca Maica Rusie are nevoie de sprijin.

  4. Excelent articol, Bogdan!
    Și la Smolensk, acum 4 ani, s-a lucrat cât se poate de democratic.
    Un colaborator de-al lui Putin, tov Korobkov-Zemliansky, propunea deunăzi pe tweeter să se treacă la o nouă lucrare democratică la Smolensk, de data asta cu ucrainenii, nu cu polonezii.

    Dar o delegație ucraineană, Iațeniuk și alții, nu vor să vină la negocieri? La Smolensk, de exemplu. Vreme bună. Ceață.

  5. @ Anca

    Da, acum realizez ca am uitat una dintre cele mai oribile crime ale „democratului” Putin – asasinarea elitei clasei politice poloneze in atentatul terorist de la Smolensk. Am amintit de Victor Iuscenko, dar am uitat de Lech Kaczynski! Sincer, este impardonabil! Mea culpa!

  6. @ Bogdan, păi Putin are multe activități, se pricepe la tot felul de chestii democratice. Articolul de azi era mai mult despre specialitățile lui din domeniul haute cuisine.

  7. Asa este! Oricum, despre Smolensk ai scris tu de mai multe ori si inca foarte documentat.

  8. este inspaimantator…de-a lungul timpului am auzit de toate astea,dar puse gramada te ia cu fiori.
    am distribuit articolul pe fb. presupun ca daca vom intra sub ocupatie ruseasca in cateva luni,o sa fac o vizita in siberia.
    mda,dar nu am putut sa tac,e prea de tot.

  9. observator

    puse gramada, dar „gramada” e mica, cu toate acestea impresioneaza. Ce s-ar intampla daca cineva ar face o lista a crimelor infaptuite in Rusia, sub domia lui Putin, contra celor care se opun sub o forma sau alta? Nu stiu, poate ca, vorba lui Stalin, fiind de acum statistica, ar induce o senzatie de plictiseala.

  10. -pt bogdan,o mica corectie: chestia cu statistica e de la alt ”clasic” – mr goebbels.
    evident,disputa e de ordin filosofic; amandoi sunt capete ale aceluiasi cerber.
    -Interesant cum boborul se simte in siguranta sub un asemenea stapan.de,cainele linge mana care-l bate.
    de asta e posibil ca pana la urma lui putin sa-i iasa pasienta: ce bine e sa stii ca TATUCUL vegheaza binevoitor asupra ta!
    si apoi,nu scrie la scriptura ca Dumnezeu pe cine iubeste il bate? tzarul,care este reprrezentantul Lui pe terra,sau mai exact in ”sfanta”
    rusie,poate face altfel? desigur,nu. si uite asa tirania este de drept divin,autocratia are in spate tot soborul de episcopi.
    [citesc in autobiografia pr adrian fageteanu cum l-a dus staretul de la caldarusani la sosea -cica ii era urat sa mearga singur la targ- iar la sosea astepta o duba neagra cu eroii in viata ai clasei muncitoare : sa traiti tov colonel,bine ca ni l-ati adus… si pe Isus,nu marele preot l-a dat pe mana romanilor?]
    si da,lumea se plictiseste cand aude de chestiile astea…e mai interesant ce a facut bianca … de aceea suntem condamnati sa repetam experientele bunicilor,pt ca nu am vrut sa tinem minte!! tineretul NU VREA SA STIE !!
    dar ce zice cerberu’ ? daca voi nu ma vreti,eu va vreu!
    ps: citesc intr-un dictionar al intelepciunii ca oamenii comuni isi petrec vremea in vicii,certuri si … somn. vae victis!

  11. „Chestia” cu statistica e de la Stalin; a avut insa grija Stanga sa rescrie istoria si aici.

  12. pt bogdan: ff interesant,uite ca asta nici nu mi-a trecut prin cap… ce manevra,asta da manipulare! cum se spala obrazul tatucului…

  13. Da, si eu ca si altii am stiut de goebbels, ca sa aflu ca nu-i asa, ca tatuka e parintele aforismului. Am aflat-o tarziu, nu mai tin minte exact sursa, daca era Soljenitin, Bukovski sau Volkogonov.

  14. nu mai retin unde am citit,dar un maresal sovietic spunea ca desi stalin NU avea pregatire militara,era suficient sa i se explice o data o problema,ca o patrundea pana la ultima ei consecinta. interesant cum si el si goebbels se numeau iosif si facusera studii de seminar cu mare dorinta sa ajunga preoti.
    inspaimantator cum dincolo de inocenta infantila dormiteaza fiara,care se trezeste la momentul oportun.
    cartile lui viktor suvorov ridica perdeaua din fata ochilor nostri si sistemul sovietic iese la iveala. eu ma mir ca wehrmachtul a reusit sa ajunga unde a ajuns,cand armata rosie era totusi o forta militara formidabila.
    si cine stie ce se mai intampla daca adolf lasa comanda militara de pe frontul de rasarit in mana lui manstein,cum i s-a cerut.
    in fine,ce a fost a fost. eu cred ca daca profetia parintelui iustin se implineste (mai sunt 12 luni pana incepe urgia… facuta in iunie anul trecut) asta va fi pt ca rusia va ataca ucraina si o sa vedem lucruri urate TARE.
    iar daca romania va fi ocupata [vrmelnic nadajduiesc] ernu et co o sa-i intampine pe rusi cu paine si sare. probabil vor forma un gubern marioneta … asta daca nu-i impusca rusii [cu rusii se intampla lucruri ciudate…vezi cum l-au tratat pe dimitrie cantemir cand a plecat la ei dupa stanilesti ] cand ma gandesc ma apuca disperarea. dar astea sunt vremurile.

  15. Tare de tot ! Trebuie distribuit pe e-mail la toată lumea, la toti cunoscuții. La fel, link-ul pe facebook. Sa-i lăsăm pe Putin si pe oligarhii sai in fundul gol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here