În cadrul şedinţelor cu Asistenţii Rezidenţi, studenţii universităţii X erau întrebaţi: „Cînd ţi-ai descoperit identitatea sexuală?”. La întîlnirile organizate în dormitoarele din căminul studenţesc, studenţii erau constrînşi să îşi declare loialitatea faţă de vederile aprobate de universitate referitoare la rasă, sexualitate şi ecologism. Cînd Y a evidenţiat această îndoctrinare, un purtător de cuvînt al universităţii a apărat „schimbul liber de idei”. Programul a fost anulat cîteva zile mai tîrziu.
Cum pot să vorbească cadrele universitare despre „gîndire critică” în timp ce transformă sălile căminelor studenţeşti în lagăre de re-educare? Desigur, intenţiile au fost cît se poate de bune. Toată lumea este de acord că personalul academic a fost mînat de intenţii bune. Însă n-ar strica dacă profesorii ar fi capabili de gîndire critică şi faţă de propriile supoziţii.
În urma publicării de către Y a materialelor folosite de Asistenţii Rezidenţi, ştim că scopul a fost de a-i educa pe studenţi despre „competenţe” pentru „cetăţenie”, cum ar fi: „Studenţii vor recunoaşte faptul că în societatea noastră există oprimare sistematică”, „Studenţii vor recunoaşte avantajele aduse de înlăturarea sistemelor de oprimare” şi „Studenţii vor fi în stare să utilizeze cunoştintele lor de sustenanţă pentru a-şi schimba obiceiurile zilnice şi mentalitatea de consumator”.
Învăţămîntul a fost definit drept „schimbări specifice de atitudine şi comportament”. Programul se numea un tratament.
Studenţii care au acceptat vederile Asistenţilor Rezidenţi despre diversitate, drepturile homosexualilor (şi, mai subtil, politicile lor) au fost la rîndul lor angajaţi ca Asistenţi Rezidenţi şi pregătiţi în tehnici de convingere a colegilor, astfel încît să accepte dogma de necombătut a programului. Bunăoară termenul de „rasist”, aplicabil oricărui alb — bărbat sau femeie, indiferent de clasă, religie, cultură sau orientare sexuală. În timp, programul a fost perfecţionat şi a devenit mai agresiv. Studenţii din anii superiori evitau participarea la şedinţele de îndoctrinare din dormitor, dar noii sosiţi erau convinşi că prezenţa la astfel de sesiuni era obligatorie.
Cel mai recent supraveghetor al Asistenţilor Rezidenţi este Z, director executiv al firmei Servicii Educaţionale Mondiale. Specialitatea dînsei este, conform paginii web a firmei, „dezvoltarea de conversaţii constructive despre oprimare, printr-o prismă rasială”. Dînsa susţine că munca ei „se adresează interconecţiilor dintre rasism, decalaje de clasă, sexism şi homofobie”.
O descriere a felului în care erau adresate aceste interconecţii este oferită de un student din anul I: „Studenţii erau întrebaţi dacă aprobă iniţiative ca acţiunea afirmativă, sau căsătoriile între homosexuali. Dacă răspunsul era afirmativ, erau încolonaţi de o parte a camerei. Cei care răspundeau negativ erau încolonaţi pe partea opusă a camerei. Celor din urmă nu li se permitea să explice sau să răspundă cu nu ştiu”. Și mai departe: „Chiar dacă studenţii vroiau să discute opţiunile lor, li se spunea că acest exerciţiu era specific gîndit pentru a nu permite dezbaterile, deoarece de multe ori în viaţă nu există ocazia de a-ţi exprima opinia”.
Cazul este real şi contemporan. Am substituit intenţionat cîteva detalii de nume şi geografice. Mai întîi, un mic exerciţiu de imaginaţie. Povestea de mai sus este identică cu genul de îndoctrinare comunistă practicată în România ante ’89. Substanţa diferă puţin, dar intenţiile, metodele şi substratul ideologic sînt aceleaşi. Înlocuieşte „rasă, orientare sexuală, diversitate” cu „origine socială sănătoasă, elemente retrograde şi elemente revoluţionare, formarea omului nou”. „Clasa” şi „oprimarea” sînt concepte perene, nu se schimbă. Între maşina de tocat marxistă prin care a fost trecută România timp de decenii şi maşina de tocat prin care sînt trecute minţile studenţilor din ţara X, diferenţa este minimală. În ţara X, marxismul este adaptat de corpul profesoral la realităţile capitaliste şi democratice ale societăţii gazdă. Studenţii nu sînt pregătiţi să devină revoluţionari, sînt îndoctrinaţi să distrugă matricea culturală a lumii lor, pe care învaţă să o dispreţuiască. Este tot îndoctrinare marxistă, dar mai subtilă. Nu i se spune pe nume şi are loc în numele „liberalismului” şi „progresului”.
Ţara X este SUA, universitatea este cea din Delaware şi acesta e cazul real din care am citat: Indoctrination U: Thought Police At the University of Delaware
Fenomenul nu este restrîns la Universitatea Delaware sau la SUA. Prea multe instituţii de învăţămînt superior din Occident sînt contaminate, mai mult sau mai puţin, de virusul marxismului cultural. Nu de ieri, de azi. De decenii. Intrarea în mainstream a avut loc către sfîrşitul deceniului şase al secolului trecut. Revoltele sociale şi culturale ale generaţiei şaizeciste au fost solul fertil care a permis teoreticienilor obscuri (pînă la acea vreme) ai unei şcoli marxiste germane cu un pedigriu vechi şi tumultuos — este vorba despre Şcoala de la Frankfurt — să găsească acceptare, celebritate şi influenţă pe o scară inimaginabilă anterior. Marx şi Freud fuzionaseră anterior în tratate academice pentru circuitul închis şi restrîns al teoreticienilor radicali, dar acest cocktail a devenit cu adevărat exploziv abia odată cu asimilarea nihilistică de către o întreagă generaţie. Muzica şi drogurile psihedelice şi-au găsit un corespondent filozofic pe măsură. Cele mai influente vedete ale culturii pop inaugurate în acea perioadă nu au fost muzicienii intraţi în panteonul legendelor după glorioase supradoze de heroină sau sufocări în propria vomă. Adevăratele vedete populare au fost o serie de bătrînei al căror geniu a constat în transformarea unei filozofii greoaie şi invalidate de istorie, într-un set de idei simple, modulare şi sexy.
Relativismul cultural şi multiculturalismul, încurajarea comportamentului deviant, segregarea culturală, rasială, etnică a minorităţilor, încurajarea autovictimizării si a cultului victimei la mîna unei majorităţi malefice invariabil identificată cu rasa caucaziană şi cultura de extracţie creştino-iudaică, instituirea principiului discriminării drept criteriu major de critică socială, istorică, literară şi postularea toleranţei nediferenţiate drept panaceu obligatoriu al maladiilor create de discriminarea reală sau imaginară, anti-capitalismul şi exaltarea soluţiilor statiste, ecologismul înţeles drept pîrghie de control economică şi socială, transnaţionalismul progresivist scurt-circuitînd statul naţiune şi mecanismele democratice prin favorizarea organismelor transnaţionale de decizie, îngrădirea libertăţilor în numele protejării sensibilităţilor de orice fel, pacifismul calp şi impotent furnizînd o excelentă sursă de legitimitate pentru orice regim autocrat… Acest sumar cuprinde doar cîteva elemente cheie ale ideologiei în vogă în Occident, o ideologie predată în numeroase instituţii de învăţămînt superior.
Despre acest aspect este vorba în filmul documentar care urmează. Indoctrinate U este un documentar realizat în 2007, prezentînd absurdităţile care abundă în numeroase şcoli americane şi felul în care mediul academic s-a transformat dintr-o piaţă liberă a ideilor într-o cămaşă de forţă ideologică.
În cuvintele unui profesor, sumarizînd starea de fapt actuală:
Cred că atitudinea dominantă a fost, de-a lungul timpului, mimează aprobarea de dragul non-confruntării. Nimeni nu a vrut să confrunte acest grup, se temeau de urmări, se temeau de represalii… și astfel au fost puse la punct câteva modalități ridicole de a le da satisfacție.
Acesta este un formular de curs, pe care fiecare profesor trebuie să-l completeze înainte de a propune o nouă oră de curs.
„Includeți o descriere a modului în care sunt tratate subiectele cursului, pentru a dezvolta o cunoaștere și înțelegere a problemelor legate de rasă, clasă și gen”.
E vorba despre toate cursurile, nu doar despre sociologie, sau științe politice. E vorba și despre fizică, sau matematică… Am o prietenă aici, care predă horticultură ornamentală, și care a trebuit să explice cum va dezvolta o cunoaștere a rasei, de clasă și a problemelor de gen în cadrul cursului ei despre grădinărit.
Mie mi s-a părut un afront la orice fel de noțiune referitoare la libertatea academică. Am fost, desigur, denunțat ca rasist, sexist, homofob, etc.
Dacă studenții pot fi convinși în legătură cu câteva idei de bază despre natura realității, atunci devine posibil ca acest proiect de inginerie socială să reușească.
Documentarul Universitățile Îndoctrinării face parte din bibliografia necesară pentru înțelegerea spălării pe creier instituționalizate. În cazul tinerilor e mai degrabă vorba despre o formare timpurie care deformează. Apoi acești tineri intră în viața adultă ca agenți de nădejde ai schimbării și progresului, iar unii dintre ei devin cadre profesioniste nonguvernamentale… așadar obiective și echidistante.
Surse de informare:
- FIRE — Foundation for Individual Rights in Education
Aceasta e organizaţia Y menţionată la începutul articolului.The mission of FIRE is to defend and sustain individual rights at America’s colleges and universities. These rights include freedom of speech, legal equality, due process, religious liberty, and sanctity of conscience—the essential qualities of individual liberty and dignity. FIRE’s core mission is to protect the unprotected and to educate the public and communities of concerned Americans about the threats to these rights on our campuses and about the means to preserve them.
- College Mind Police Live to Brainwash Another Day
- The Campus Rape Myth — The reality: bogus statistics, feminist victimology, and university-approved sex toys
- Harvard’s Segregated Gym
- Ivy League Conservatives: An Endangered Species
- If You Can’t Figure Out How to Vote, Blame a Teacher
- De la Marx la corectitudine politică
Romanian
13 comentarii
Panseluta
25 iulie 2008emil:
Ma bucur asa de mult ca ai adus in discutie programul de reeducare a studentilor de la Universitatea din Delaware. Aflasem de el mai inainte de a descoperi „Patrupezii” si mi se parea grotesc ca nici o publicatie din Romania, si nici un blog romanesc nu atrasese atentia la oroarea asta de tip comunist e resuscitata in SUA, tara libertatii.
Am citit documentele de indoctrinare ale U Delaware publicate de FIRE in stare de soc, cu toate ca aveam experienta destula in indoctrinarea comunista de pe campusurile americane. Nu mai intilnisem, insa, o asemenea ingerinta nerusinata in viata si convingerile unui grup de americani, un santaj ideologic mai scirbos si imoral ca la Delaware.
A fost halucinant sa citesc ca programul le cerea studentilor, printre multe alte orori, sa recunoasca si sa-si insuseasca ideea ca toti albii sunt rasisti, si ca ei, ca albi, sunt genetic rasisti, si ca trebuie, la sfirsitul programului, sa dea dovada ca si-au inteles vina genetica/existentiala/ontologica. Albul e rau din nastere, negrul sau maroul e bun. (Despre „galbeni” nici un cuvintel, si nici despre milioanele de corcituri de toate culorile).
FIRE e o organizatie micuta dar foarte brava, cu o multime de succese in domeniul combaterii indoctrinarii in Academia.
A reusit sa stopeze programul, din cauza scandalului iscat si a fricii de posibile procese, dar numai pentru moment. Delaware pregateste o versiune edulcorata si mai „sensibila”, mai „respectuoasa” fata de „individualitatea” studentilor.
N-au cum sa abandoneze complet proiectul. Sunt asa de multe vaci grase care hranesc incapabilii de o munca onesta, cu adevarat productiva, parazitii ideologici, o categorie in plina explozie.
In urma investigatiilor lui FIRE, ale presei si ale reactiilor studentilor, s-a dovedit ca „programul” era inchipuit si condus nu de ideologii de la catedra, profi, specialisti in sociologie, etc.–tipii au tipat la unison: „Noi n-avem nici o vina!” desi reeducarea era clar inspirata de ideologia dominanta in diversele departamente umanistice–ci de administratori si de tipi de pe scara de jos a ierarhiei universitare, birocrati si lucratori sociali si clantzai care trebuie sa-si justifice salariul de la contribuabili si granturile pe care le cersesc si pe care le primesc.
Si sunt convinsa
Panseluta
25 iulie 2008Mi-a disparut finalul postarii de aseara.
Spuneam ca unul din motivele esecului proiectului initial a fost reactia puternica a studentilor, sutele lor de scrisori de protest si consternare legate, in special, de chestiunile de sex.
Cum arata si Emil, nu era numai o patrundere nepermisa in spatiul privat al studentilor, dar o incercare, evidenta, de a le manipula intelegerea sexualitatii, de a de-legitima sexualitatea normala, barbat-femeie, pentru a insitui normalitatea devierilor de tot felul. Pentru ca, in dogma multi-culturalista, sexul e doar o constructie culturala si politica, de dominare a restului de catre masculi (albi); in realitate, suntem toti poli-sexuali. Daca erai baiat si raspundeai ca la 10 ani te-ai simtit atras de o fata, ti se sugera ca exista si alte posibilitati, ca atractia fata de fete iti fusese inculcata de cultura patriarhala, ca heterosexualitatea e o dovada de inapoiere neanderthaliana.
Mi-aduc aminte de un tip hetero, foarte politizat, caruia ii facea curte un homosexual si care incepuse sa se gindeasca serios sa accepte „propunerea”, desi nu-l tragea ata. Doar ca sa-si dovedeasca deschiderea si spiritul progresist.
Francesco
25 iulie 2008Fenomenul Pitesti si fenomenul Universitatii Delaware
Haideti sa comparam Asistentii Rezidenti cu tortionarii din inchisoarea comunista Pitesti si o sa vedem ca sunt foarte multe similitudini. Universitatea Delaware pare versiunea soft a Pitestiului.
Cartea lui Virgil Ierunca ne da si izvorul fenomenului, pur sovietic. Citez din prezentarea cartii „Fenomenul Pitesti” de pe sit-ul Humanitas:
emil
25 iulie 2008Recomandare. Faceti-va putin timp si cititi cea mai recenta postare a lui Tiberiu, neaparat sa vedeti si documentarul postat acolo despre Fenomenul Pitesti.
Dincolo de tortură – experimentul Piteşti
Francesco, paralela cu cele petrecute in Romania stalinista este foarte adevarata. Documentarul despre Fenomenul Pitesti de acum 55-60 de ani si documentarul de aici despre indoctrinarea din institutiile de invatamint superior din Occident sint legate organic. La nivel de principii, amindoua expun aceeasi ideologie totalitara si aceeasi modalitate de convingere, bazata pe constringere si distrugere — re-educare fortata. Aceste doua postari puse cap la cap formeaza un arc istoric ilustrind mutatiile in teorie si practica ale marxismului. Insa dincolo de aparente si sloganurile la moda, esenta colectivista si anti-umana a ramas aceeasi. In ziua de azi, barbaria marxista este mai bine deghizata, mai persuasiva si difuzata pe o scara mult mai larga, impachetata imbietor si inculcata in doze mici dar constant aplicate. Indoctrinarea cu spray-ul este mult mai eficienta decit cea cu bita, mai ales cind exista o gama intreaga de spray-uri cu arome distincte: ecologist, multiculturalist, pacifist, islamist, feminist, obama mesianist, matern socialist, etc si etc. Geniala aceasta modularizare.
Tiberiu Florea
25 iulie 2008Pe site-ul FIRE universitatea la care merg peste vreo lună are cod roşu, lucru care nu mă surprinde pentru că ştiam că e considerată destul de „liberală” în sensul american-ipocrit al liberalismului. Totuşi, nu prea ai ce face… Majoritatea universităţilor bune sunt aşa.
Iată ce spune una din ultimele scrisori pe care le-am primit:
Sublinierea le aparţine. Sincer să fiu, mie mi se pare OK textul de mai sus. N-am nimic de reproşat… dar probabil că de la un punct încolo se face trecerea de la „respect pentru ceilalţi” etc. (absolut corect, sunt caucazian dar respect celelalte rase, sunt bărbat dar respect femeile, sunt heterosexual dar respect orice minoritate sexuală, etc) la metode mai directe ca să spun aşa.
N-am citit încă bookletul pentru că n-am prea avut timp dar o voi face în perioada următoare. De asemenea mai e de citit o carte numită The Places in Between şi scrisă de Rory Stewart. Apoi, într-un eseu ce porneşte de la povestea de acolo fiecare nou student va descrie advisor-ului său modul în care-şi vede propriul drum şi parcurs academic.
Ce pot să spun… de plâns n-o să mă plâng deşi după cum spuneam despre Irlanda cu UE nu mi se pare normal să taci din gură şi să te faci că nu vezi problemele dacă ai ajutor financiar. Dar oricum universitatea e privată, deci nu ştiu cât de multe li se pot reproşa. Ce mă întreb eu e cine are interesul să promoveze marxismul cultural în universităţi? Nu cred că e ceva dezinteresat… Sunt crescuţi toţi cei cu putere de decizie în spiritul 68-ului sau sunt grupuri de interese care-şi doresc expres asta pentru a creşte formatori de opinie şi factori de decizie în slujba partidului lor?
Apropo… filmul de mai sus nu merge. Se opreşte la un moment dat. Îl găsiţi oricum şi pe torente.
Panseluta
25 iulie 2008Domnule Florea,
Avind in vedere ca „respectati”–o idee goala de continut– minoritatile de rasa si de sex, din principiu, indiferent de ce idei sustin, sunt convinsa ca veti fi bine integrat la Brown University, ca si la orice faculatate umanistica din Ivy League.
Un caveat:
Sa nu va plingeti aici cind veti fi solicitat sa participati la o sabotare a unui curs sau un seminar in sprijinul celor „fara voce”, „oprimatilor” homosexuali sau transexualilor sau imigrantilor „fara docomente”, si va veti trezi ca examenele sunt aminate sau anulate din cauza protestelor.
Amahya
25 iulie 2008Foarte bine documentat postul. Iti dai seama ca urmand cursurile unei universitati am fost/suntem inevitabil indoctrinati. Pentru ca ne sunt transmise valori si chei prin care suntem „obligati” sa analizam diverse siuatii! E grav fenomenul, mai ales ca nu ai cum sa te detasezi de el…
Panseluta
25 iulie 2008Amahya:
Nu prea am inteles postarea.
Oricum, nu orice sistem de invatamint/invatare e o „indoctrinare” in sensul real al cuvintului, desi anarhistii si exponenti falsi ai „counter-culture” (Pink Floyd: „We don’t need no education/We don’t need no thought control”), gramscieni si postmoderni ca Foucault sustin asta. Misia universitatii e trasmiterea de cunostinte, analiza lor si crearea de noi cunostinte, nu „salvarea lumii” si „dreptatea sociala”. Astea intra in sfera politicii.
Universitatea traditionala, pe care am mostenit-o de la greci, te invata sa diferentiezi intre domeniile de activitate umana, sa distingi categorii, sa alegi intre una si alta, sa gindesti bine, rational.
Dogma neo-marxista spune ca totul e politica, de la ce faci in pat la ce inveti la scoala, si ca educatia transmite valorile celor la putere, care vor sa-si perpetueze puterea, ca, de exemplu, stiintele ca expresie a patriarhiei si viziunii masculine a lumii. Celebra feminista franceza Luce Irigaray a atacat formula lui Einstein a energiei ca izvorind dintr-o raportare masculina la univers. O femeie, pare-se, n-ar fi fost interesata in viteza luminii, ci in viteza carului cu boi.
In universitatile din ce in ce mai prostite de azi, la umanistica, inveti cum sa schimbi toate „paradigmele” vechi (care au dus la cea mai umana, mai indrazneata, mai prospera societate din lume), cum sa alterezi adevarata cunoastere, fara de care mult mai putini din noi ar supravietui dincolo de stadiul de bebe, si Irigaray si Foucault nu si-ar fi putut publica panseurile pentru ca tiparul e tot o inventie masculina, si transgenderii pot cere toalete unisex in toate spatiile publice fara sa se teama de fringhie pentru ca nu traiesc in Iran, ci in Vestul care a „inventat” libertatea individului sub lege civica si in spirit crestin.
costin
25 iulie 2008Doamne Panseluta, ce bine ai rezumat totul! se pare, chestiile astea de bun simt trebuiesc repetate iar si iar, iar pe blogul asta probail or sa fie spuse si re-spuse pina cind o sa ajungem in punctul in care o sa copiem pur si simplu niste texte deja scrise. pt ca totul se reduce pina la urma la a reaminti aceleasi adevaruri, intr-o lume care este corupta de aceleasi alteratii, in care aberatia devine plictisitoare, expunerea solutiei devine la rindul ei plictisitoare si repetitiva, devine munca.
Panseluta
25 iulie 2008Am uitat un lucru absolut esential (daca patrupezii cunoscatori imi permit un superlativ tautologic):
Cultura Vestului, cu radacinile sale greco-iudeo-crestine, e singura cultura capabila de auto-analiza, de permanenta rafinare si critica a propriilor valori, a statutelor si legilor date de traditie. Miscarea impotriva sclaviei a pornit tot din sinul Vestului crestin sau liber-cugetator. Arabia Saudita a abolit sclavia abia in 1961, sub presiunea Natiunilor Unite, desi o mai practica, inca, in alte forme, in timp ce sclavia traditionala subzista, inca, in tari musulmane din Africa. In Coran, sclavia e nu numai legitima, ci un bun, o sursa de valoare si un semn al ierarhiei lasate de Allah pe pamint: musulmani si infideli, invinsi si invingatori, umilitii si obiditii si stapinii lor, in ziua de azi sclavele domestice ale imbogatitilor din petrol.
Sa nu indrazneasca cineva sa-mi spuna ca crestinismul, ca ideal de umanitate, nu e superior mahomedanismului.
emil
25 iulie 2008In acord complet, Panseluta.
costin
25 iulie 2008idem Panseluta, idem de 10 ori
costin
25 iulie 2008Un articol foarte interesant de la American Thinker despre discriminarea pozitiva a tinerilor de culoare si obsesia care le este cultivata obsesia fata de „crimele albilor”, ii impinge si mai mult la segregare si la gasirea de pretexte si cirje idelogice care sa le scuze lincezeala si nereusitele profesionale, academice si de tot felul.
Marxismul din universitatile americane, in toata spledoarea lui: