Ne apropiem de ora 7 PM pe fusul orar „Eastern Time” din America de Nord. Ora României este la +7. Deja au început să parvină primele numărători de voturi dintr-o serie de state. Deschidem o nouă postare pentru exit-polluri, rezultate parţiale şi finale. Se prea poate să fie o noapte lungă şi să ne găsească dimineaţa fără un câştigător definitiv. Sau nu. Here we go!

icon-bullhorn  7:00 PM (Vlad M.)

Pentru știri în direct, puteți urmări, pe lângă Fox News, și WABC Radio. În acest moment începe a doua oră din emisiunea lui Mark Levin.

icon-bullhorn  7:13 PM (Vlad M.)

Aici se află o listă cu orele la care se închid alegerile în statele americane (Eastern Time – pentru a afla ora României, se adaugă 7 ore).

icon-bullhorn  7:19 PM

Câştigătorul din această noapte trebuie să întrunească cel puţin 270 de colegii electorale. Aceasta e cifra magică de ţinut minte. Deocamdată:
Obama – 3
Romney – 19
Dar noaptea abia a început.

icon-bullhorn  7:25 PM

Virginia, stat cheie. Sub 14% din voturi numărate și:
Obama – 49%
Romney – 50%

icon-bullhorn  7:32 PM

Numărăm în continuare colegiile electorale:
Obama – 3
Romney – 24

icon-bullhorn  7:39 PM

Nu vă entuziasmați prematur, dar situația a devenit:
Obama – 3
Romney – 33

icon-bullhorn  19:44

Am trecut la ceasul de 24 de ore (fusul orar rămâne același). La această oră, nr. total de voturi numărate este împărțit astfel:
Obama – 49%
Romney – 50%

icon-bullhorn  19:53

Calm. În continuare vin rezultate din state care erau clar pro-Romney. E doar contabilitate și nimic mai mult:
Obama – 3
Romney – 49

icon-bullhorn  19:58

Curând intrăm în pâine. La ora 20 se închid secțiile de votare din Florida și Pennsylvania, două state foarte importante.

icon-bullhorn  20:05

Au sosit și rezultate din state pro-Obama. Clasamentul de colegii electorale s-a modificat:
Obama – 78
Romney – 71

icon-bullhorn  20:09

Fox News, pronosticul lui Bill O’Reilly: Romney pierde Ohio, Obama reales.

icon-bullhorn  20:14

Aproximativ 11% din voturile din Ohio au fost numărate. Situația în acest moment:
Obama – 58%
Romney – 41%

icon-bullhorn  20:48

Colegiul electoral:
Obama – 78
Romney – 88
Dar niciun stat cheie nu a fost încă adjudecat: Virginia, Ohio, Pennsylvania sunt în joc.

icon-bullhorn  20:50

Vlad recomandă această hartă electorală de pe situl lui Mark Levin, care se actualizează pe măsură ce diverse state sunt adjudecate de unul sau altul dintre candidați. Good night dear friend, and let’s hope for a good morning…

Live electoral map

icon-bullhorn  21:04

O serie de state au fost adjudecate: New York, Michigan, Texas și altele. Nimic ieșit din comun, niciun stat cheie revendicat, deci:
Obama – 127
Romney – 149

icon-bullhorn  21:17

Important: Pennsylvania a optat pentru Obama. Aceasta înseamnă 20 de voturi în colegiul electoral.

icon-bullhorn  21:21

Dacă Romney pierde și Ohio, șansele la președinție se subțiază considerabil.

icon-bullhorn  21:28

Romney a pierdut și Wisconsin. Aici existau speranțe realiste, ținând cont de victoriile guvernatorului Scott Walker (Republican) din ultimul an și jumătate. Paul Ryan, vicepreședintele lui Romney, este la rândul lui deputat de Wisconsin. Acest stat s-a dus, iar opțiunile lui Romney s-au îngustat dramatic.

icon-bullhorn  21:33

Se ia cu un pahar de apă rece (și fără să ne îmbătăm):
Obama – 153
Romney – 153

icon-bullhorn  21:41

Se repetă Florida 2000? 82% din voturi numărate și Obama 50%, Romney 50%.

icon-bullhorn  21:55

Au avut loc și alegeri pentru un număr de locuri din Congres. Republicanii și-au menținut majoritatea în Camera Reprezentanților, iar Democrații sunt pe cale să își mențină majoritatea din Senat. Raportul de putere din Congres rămâne neschimbat.

icon-bullhorn  22:10

CNN anunță exit-polluri de +6% în favoarea lui Obama în Iowa. Până acum estimările mass-media au fost destul de decente.

icon-bullhorn  22:36

Scenă de exasperare la Fox News:

Scott Brown (Republican) a pierdut locul de senator din Massachussets. Va fi înlocuit în Senat de Democrata Elizabeth Warren. Madam Warren e un echivalent al Corinei Crețu de la PSD, dar cu marele avantaj că are sânge de Cherokee în proporție de 1/32… sau așa declara ultima oară când am verificat.

icon-bullhorn  23:03

Obama a ajuns la 244 de voturi în colegiul electoral. Mai are nevoie de încă 26.

icon-bullhorn  23:14

262. Încă 8.

icon-bullhorn  23:17

Ohio adjudecat pentru Obama.

275 – Obama a fost reales președinte al Statelor Unite ale Americii

America a ales socialismul. Good night.

Print Friendly, PDF & Email
Cititi si
DISTRIBUIȚI
Articolul precedentZiua când America alege: socialism sau capitalism?
Articolul următorSfârșitul acestei lumi
Emil Borcean
În 1985 am absolvit facultatea de geologie din București. După trei ani de stagiatură la mina de cărbune din Anina, în Banat, am renunțat la geologie și am învățat să fiu programator software. Am plecat din România în 1990, toamna. Am trăit patru ani în Anglia, 19 ani în Canada și aproape doi ani în Germania. M-am întors nu demult în țară. În 2007 am creat blogul Patrupedbun.net, care în 2010 a fuzionat cu blogul Dreapta.net. Din această fuziune s-a născut ILD.

27 COMENTARII

  1. Despre Pennsylvania, nu e clar după ce poll-uri s-a făcut adjudecarea, după numărarea a doar 7% din voturi! Oricum, PA era un stat-swing apărut spre sfîrșitul campaniei, ca și Wisconsin de altfel. În Florida e egalitate aproape perfectă, în Ohio urmează numărarea unor circumscripții esențiale… În Virginia încă se votează (sînt cozi foarte lungi!), dar Romney are un avans bun în acest moment.

  2. Am uitat sa precizez in postare, dar toate rezultatele partiale si adjudecarile le preiau dupa Fox News. Asta urmaresc acum live… dar Pataphyl, te rog sa intervii oricand cu puneri la punct.

  3. E curios ce se întîmplă, văd că și Mark Levin (link-ul din articol de la 20:50) preia supus toate „state calls”, în fine, primul swing state a fost acordat lui Hussein: New Hampshire. Încerc să inspectez și alte surse.

  4. Da, Wisconsin a fost retras de pe lista statelor „adjudecate” (corecție, rămîne în coloana lui Obama). Urmează foarte probabil decizii imediate în fîșia „Mountain Time”, cu statul-swing Nevada și Idaho, Utah, Arizona. Utah a fost deja cîștigat de Romney, acum e 157 Obama -162 Romney.

  5. Vor fi cu siguranță diferențe infime între cei doi candidați în unul sau mai multe din următoarele state: Florida, Virginia, Ohio, poate și altele, caz în care va fi necesară renumărarea voturilor, desigur, dacă alegerile nu sînt adjudecate indiferent de rezultat (foarte puțin probabil!). Emil?

  6. Doar 5% din cei intervievati la iesirea de la vot erau interesati de politica externa – de-aia i-a durut in paispe de minciunile lui bama vis-a-vis de Benghazi.

  7. @Anarchix, discutia despre politica externa e una de finete. Situatia economica ar fi fost suficienta pentru ca orice om decent sa voteze impotriva Obamezului…

  8. @ Vlad Nu ma refeream la Obama, ci la nivelul de intelegere al celor care voteaza pentru Obama-ignoranti si interesati doar in pomeni guvernamentale.

  9. Nu toti sunt asa, dar cine sa ii lamureasca atunci cand candidatul republican prefera sa incaseze ca un dobitoc minciuna dupa minciuna, marlanie dupa marlanie? A cui e vina, a lor sau a republicanului?

  10. Fara suparare, dar e si vina republicanilor. De ce l-au nominalizat tocmai pe Mitt Romney?
    Ron Paul l-ar fi umilit pe Obama. E unul dintre putinii politicieni care a ramas fidel principiilor sale spre deosebire de ceilalti politicieni care se sucesc dupa cum bate vantul si nu a ezitat niciodata sa-si critice chiar propriul partid in multe situatii.
    Minciunile la adresa lui Ron Paul s-ar fi intors in defavoarea lui Obama.

  11. Fara suparare, dar esti rupt de realitate. Ron Paul este o gluma proasta. Macar Romney nu credea ca politica externa este un soi de lume magica unde inorogi simpatici topaie din loc in loc.

  12. Ziua a fost foarte proastă și din punctul nostru de vedere. În afară de realegerea la Casa Albă a unui avortist notoriu, care aruncă miliarde de dolari pentru promovarea avortului inclusiv în afara SUA, se pare că 3 din cele 4 state unde s-a supus la referendum validitatea legilor care permit căsătoria gay au acceptat. Washington, Maryland, Maine au spus DA. Al patrulea e Minnesota, unde inca se joaca strans.

  13. Sunt, totusi, oaze democrate. Astia-s in stare de orice. Mira-m-as sa nu le urmeze exemplul si alte citadele stangiste. Cat despre politicienii conservatori, George W. a obtinut victorii mari in state pe care astazi „moderatul” Romney nu le-a putut atinge.

  14. @Vlad M

    Bun, dar în 2008 California, un stat ultra-liberal, a spus NU. E drept, pe fondul unor erori grosolane ale lobby-ului gay și cu mobilizarea fantastică a cultelor.

    Mda. Unde-i un Bush când ai nevoie de el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here