Foto: Episcopul greco-catolic Iuliu Hossu citind actul Unirii la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918, la doar 32 de ani.
Cardinalul Iuliu Hossu citește, la o distanţă calendaristică de peste cincizeci de ani de la prima ei rostire viguroasă în faţa Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, Declaraţia de Unire a Transilvaniei cu Regatul României.
Înregistrată clandestin în ultimele zile de viaţă martirică la mînăstirea Căldăruşani, are, deşi slăbită şi tremurată, forţa indestructibilă a ideilor pe care le rosteşte. O emoţie intelectuală greu de descris te cotropeşte ascultîndu-l.
„Cu glas scăzut, dar cu neîmbătrânită dragoste de-atuncea”, episcopul greco-catolic Iuliu Hossu a lăsat posterității această înregistrare istorică. Cu puțin înainte de a trece la Domnul în 1970, numit Cardinal „in pectore” de către Papa Paul VI, închis în Mănăstirea Căldărușani, după 22 de ani de închisori și domiciliu forțat, Cardinalul Iuliu Hossu recitește discursul său ocazionat de proclamarea Rezoluției de la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918.
Sunt fericit”, spunea venerabilul episcop, „că mi se dă prilejul ca să rămână pentru posteritate așa cum le-am rostit atunci, la 32 ani, al doilea [an] de episcopat, și acum să le rostesc la trăirea celui de-al 85-lea an al vieții, cu glasul scăzut, dar cu neîmbătrânită dragostea de-atuncea. Am început, dară, așa: …
“Fraților!
Ceasul plinirii vremii este acesta, când Dumnezeu Atotputernic rostește, prin poporul Său credincios, dreptatea Sa, însetată de veacuri.
Astăzi prin hotărârea noastră, se înfăptuiește România Mare, una și nedespărțită, rostind fericiți, toți Românii de pe aceste plaiuri: Ne unim pe veci cu Țara mamă, România.
Vă reamintiți când prin sutele de spitale, în zilele de întunerec, povesteam: “Va învinge dreptatea” (întreruperi entuziaste: Te cunoaștem pe Sfinția Ta); vă arătăm că vine ceasul când toți făcătorii nedreptății vor plânge, lacrimi de sânge, în ziua bucuriei noastre.
A biruit dreptatea!
Aceasta e ceasul dreptății lui Dumnezeu și al răsplătirii Lui, aceast-i ceasul bucuriei noastre, bucuria unui neam întreg, pentru suferințele veacurilor, purtată de un neam, cu credința în Dumnezeu și cu nădejdea în dreptatea lui.
Suferințele veacurilor se îmbracă în lumină, cum revarsă în clipa aceasta soarele asupra noastră lumina sa, cu binecuvântare.
(În acel moment ieșea soarele de sub norii, ce acopereau până atunci întreg orizontul, mulțimea rupând într-un entuziasm înflăcărat).
Cuvintele Domnului se împlinesc și aici, întru plinirea dreptății: “Mulți au dorit să vadă ce vedeți voi și nu au văzut, și să aude ce auziți voi și nu au auzit. Ochii voștri sunt fericiți că văd și urechile voastre fericite ca aud”.
Văd ziua întregirii neamului și aud bunăvestirea unirii noastre pe veci cu Țara-mamă: România.
La lumina celor expuse până aici, din încredințarea și numele Marelui Sfat al națiunii române din Ungaria, Banat și Transilvania, rog mărita Adunare națională să binevoiască a primi și a anunța, ca ale sale, următoarele hotărâri…”
Citirea Rezoluției a fost încheiată cu o scurtă concluzie a episcopului, neîregistrată pe bandă magnetică, dar consemnată de stenografi, urmată de îmbrățișarea cu episcopul ortodox de Caransebeș – viitorul Patriarh Miron Cristea – în aclamațiile mulțimii.
Iată concluzia episcopului Iuliu Hossu duppă citirea Rezoluției, momentul îmbrățișării și spusele episcopului Miron Cristea consemnate de stenograf:
„Fericit am vestit hotărârea judecății lui Dumnezeu prin reprezentanții a toată suflarea românească; fericiți voi, cari ați pecetluit pe veci, Unirea cu Țara-mamă.
O viață întreagă veți mărturisi cu mândrie: “Și eu am fost la Alba-Iulia”!
Fiii fiilor voștri vor chezășui puternic și fericiți, rostind: “Și părinții noștri au fost la Alba-Iulia!” Voi sunteți marea armată a sufletelor alese, a neamului vostru.
De acum o Românie Mare, întemeiată pe dreptatea lui Dumnezeu și credința poporului Său.
Cântarea noastră de biruință să fie cântarea neamului pe calea lungă și grea a veacurilor: “Dreptatea Ta, Doamne, e dreptate în veac și cuvântul Tău adevărul”.
Dreptate și adevăr, la temelia României întregite.
Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu.
Pe pământ pace.
Ziua învierii, să ne luminăm, popoare.
Trăiască România Mare, una și în veci nedespărțită, Amin.”
(Urmează îmbrățișarea cu Prea Sfinția Sa Dr. Miron Cristea, atunci episcop ortodox de Caransebeș, în fața mulțimilor entuziaste, cari reclamau și plângeau de bucurie).
Prea Sfinția Sa a adăugat cuvintele: “Pe cum ne vedeți aici îmbrățișați frățește, așa să rămână îmbrățișați, pe veci, toți Frații României”.
(Delirante aclamări)”
