Guvernul liberal polonez a pus în oala sub presiune ingredientele pentru o super-bătaie-live, programată pentru luni 11 noiembrie 2013, în centrul capitalei Varșovia.

Vă spunem asta din timp, să nu ziceți că nu v-am spus. Pentru că ne așteptăm ca, de luni încolo, după ce prognoza noastră de mai sus va fi devenit știre, dătătorii cu părerea să vină cu obișnuitele clișee despre „recrudescența naționalismului” și „pericolul fascist”, care, chipurile, ar fi în creștere în Polonia. Ne așteptăm ca analiștii români și internaționali să citeze, iar și iar, din oracolul de pe Vistula, Adam Michnik și organul său, Gazeta Wyborcza. Ne așteptăm la analize deștepte ale violențelor de luni din Polonia, ce vor fi discutate ca fenomene sociale spontane, la baza cărora ar sta, desigur, „ultracatolicismul”, „ultranaționalismul” și „ultraeuroscepticismul” polonezilor. Partidul conservator PiS al lui Jaroslaw Kaczynski va ieși, ca de obicei, principalul suspect-vinovat. Dreapta poloneză va fi pusă în paralel cu partidul FIDESZ al premierului Viktor Orban, iar acesta, la rândul lui, cu fasciztoizii de la Jobbik, adică opoziția din Ungaria.

De aceea, vă spunem de pe acum. Luni la Varșovia va fi pe străzi mare cotonogeală și, din păcate, foarte probabil, vărsare de sânge. Dar nu din cauza lui Kaczynski, nici a dreptei, nici a Bisericii Catolice, ci din cauza guvernanților PO (liberali de stânga, un fel de USL polonez) ai premierului Donald Tusk, ce au convocat lumea întreagă, tocmai luni 11 noiembrie, la Varșovia, la un summit climatic, UN Climate Change Conference.

Pe lângă cheltuielile pe care și le asumă guvernanții polonezi în legătură cu celebrarea la Varșovia a acestei sfinte sărbători a religiei încălzirist-globale, ei își asumă, în orice caz, și răspunderea altor pagube aferente. Pentru că nu e vorba doar de aruncat banii contribuabililor pentru a combate o non-problemă, inventată de ideologi, în același timp lăsând nerezolvate probleme reale pentru care bugetul polonez nu are resurse suficiente.

Așa cum toată lumea știe, la asemenea uriașe chermeze sosesc din toate colțurile lumii hoarde de militanți stângiști-ecologiști demenți care sparg totul în localitățile-gazdă, vitrine, mașini și capete, manifestându-și astfel năzuința progresistă spre o lume mai justă, mai bună și mai curată – exemplul cel mai spectaculos fiind Copenhaga 2009. Dar nici asta nu e totul.

Guvernanții liberali polonezi par a se fi străduit să se asigure că scandalul – inevitabil, oriunde și oricând ar avea loc un asemenea summit – va ieși, lunea aceasta la Varșovia, cât se poate de mare. Din 365 de date posibile în anul 2013, ei au ales să invite stângimea mondială la summit climatic tocmai de 11 noiembrie, dată la care, pe străzile Varșoviei, urmează să aibă loc Marșul Independenței. Data și locul summitului au fost sugerate de guvernul polonez, propunerea a venit din partea acestuia. Este evident faptul că trupele de stângiști sosiți la summit vor intra în coliziune cu participanții la marș. Nimeni nu-și poate închipui că o astfel de alegere a datei și locului s-ar fi putut face doar din prostie.

La 11 noiembrie, Polonia sărbătorește Ziua Independenței. E o dată simbolică, la care polonezii aniversează redobândirea statalitatății, în 1918, la sfârșitul Primului Război Mondial, după mai mult de un secol de când țara lor suferise diviziunea teritorială și tripla ocupație – rusă, prusacă și austriacă. Alături de 3 Mai, Ziua Constituției, 11 Noiembrie este sărbătoare națională, ocazie cu care se organizează ceremonii oficiale, defilări, concerte, artificii. Aceste evenimente sunt organizate nu numai de autorități, cetățenii au și ei tot felul de inițiative, și participă la ele, de obicei în număr mare – cu familia, cu grupuri, venind cu steaguri, îmbrăcați în costume folclorice sau de epocă.

Din păcate, în ultimii ani, Ziua Independenței Poloniei a fost marcată de violențe, chiar și fără summit-uri încălziriste.

Pentru a vedea cât de spontane sunt aceste violențe, înainte de orice explicații ezoteric-antropologic-socio-politice, vom face, cu permisiunea dvs., o mică incursiune în viața publică poloneză, prezentându-vă actorii principali ai scandalurilor de 11 noiembrie din 2011 și 2012, dar și pe păpușarii acestora. Astfel, sperăm noi, puzzle-ul s-ar putea să capete mai mult sens, scandalul ce se pregătește semănând a provocare, iar asta ar fi o chestiune de interes nu numai pentru Polonia, ci și pentru noi ceilalți, din Europa de Est.

Din 1989, intelectualii de stânga ai Solidarității s-au împăcat cu comuniștii și, alături de aceștia, s-au pus pe combătut Polonia catolică, patriotică, rusofobă și conservatoare. Ei s-au opus din răsputeri lustrației și decomunizării, astfel încât puterea în Polonia, ca și România, se află în cea mai mare măsură în mâinile unei oligarhii business-politico-administrativ-mediatice, formată din vechile structuri comuniste plus stânga liberală, care și-a împletit interesele cu postcomuniștii.

Intelectualii de stânga, în frunte cu Adam Michnik, se bucură de o mare mediatizare pe plan internațional și nu încetează să avertizeze asupra elementului fascist care stă la pândă, ascuns în rândurile dreptei poloneze, gata oricând să-și scoată capul hidos, profitând de orice moment de slăbire a vigilenței. Michnik și Gazeta lui s-au angajat într-o acțiune atotcuprinzătoare de profilaxie antifascistă – pentru că, așa cum se știe, e mai ușor să previi decât să combați. Așadar, ei atacă virulent sau iau la mișto tot ceea ce ar putea fi sfânt pentru polonezi, tot ceea ce ar putea să reprezinte pentru ei simboluri de identificare sau de mândrie – istoria, eroii, sfinții, credința, morala, tradițiile, sărbătorile, până și steagul.

Manifestările patriotice de 11 Noiembrie intră, prin definiție, în categoria lucrurilor împotriva cărora luptă Michnik și Gazeta.
Ei luptă cu condeiul, dar au adepți, atât în Polonia, cât și în afara acesteia, care luptă cu bâta, așa cum vom arăta mai jos.

Dreapta poloneză, deși mai puțin vizibilă din afara Poloniei, este foarte puternică, bine structurată intelectual, cu militanți entuziaști și un masiv sprijin popular. Este o orientare conservatoare, proocidentală – mai ales pro-americană -, dar fără complexe de inferioritate pe plan internațional, și foarte puțin dispusă la supunere față de UE (dominată de Germania).

Partidul PiS, Lege și Dreptate, fondat de frații Kaczynski, este expresia politică a acestei drepte. El contravine în mod direct și foarte supărător intereselor establishmentului postcomunist-liberal, interese pe care în acest moment le reprezintă politic PO, Platforma Civică, partidul premierului Tusk și al președintelui Komorowski. Pe plan extern, PiS, spre deosebire de PO, nu are cum să fie nici pe placul rușilor, nici al stângii internaționale, motiv pentru care are presă proastă. Implicit și mimetic, are presă proastă și în România, unde „dreapta” se simte cu atât mai „dreaptă” cu cât recită mai conștiincios clișeele stângii occidentale).

Se pare că vechile structuri – care, la ei, sunt poate și mai direct subordonate Rusiei decât la noi – și-au dorit mereu, și s-au tot rugat la statuile ostașului sovietic, cerând să apară în Polonia o „dreaptă” artificială, o alternativă la PiS, dar una anti-occidentală, asezonată cu accente antisemite. Și, deoarece rusofilia ostentativă ar fi un handicap sinucigaș în fața electoratului polonez, tot ceea ce s-ar cere de la această „dreaptă” ar fi să nu aibă nimic de zis de Rusia, ci să vorbească și să se comporte ca și cum Putin și Federația Rusă pur și simplu nu ar exista.

Iată că dorința li s-a împlinit. Au apărut astfel de formațiuni. Ele se revendică de la tradiții interbelice de care nu am timp să discut acum (deși, poate ar fi interesant), și poartă nume care trimit la acestea: Este vorba de MW (Tineretul Întreagii Polonii), ONR (Tabăra Național-Radicală), contopite în 2012 în RN (Mișcarea Națională) condusă de Robert Winnicki.

În afară de marșurile Independenței din 2011 și 2012, la care s-au produs mari scandaluri, eu nu prea am auzit ca aceste formațiuni să mai fi facut sau să fi zis ceva semnificativ. Ce mi se pare foarte important de spus este că RN este înfrățit cu Jobbik din Ungaria. Robert Winnicki a participat la congresul Jobbik din martie 2013, unde le-a spus praticipanților că RN dorește să le urmeze exemplul.

Iar despre Jobbik se știe că este o formațiune direct legată de Rusia.

Trebuie precizat totuși că, în comparație cu Jobbik, RN e mult mai puțin reprezentativ pentru societate, mult mai puțin strident – nu se afișează, precum camarazii lor din Ungaria, cu declarații oficiale antisemite sau cu contacte în Republica Islamnică Iran, Hamas și Hezbollah, și, mai ales, nu se declară deschis prieteni ai Rusiei și ai lui Putin. Asta face ca, deocamdată, ei să nu fie identificați de toată lumea drept cârtițe.

Desigur, analiștii conservatori au observat anumite ciudățenii în pozițiile liderilor RN, ca de exemplu, faptul că aceștia nu au niciodată nimic de zis sau de întrebat despre Smolensk – temă extrem de incendiară și de actuală în dezbaterea publică poloneză. Ei au mai remarcat și câte o postare scăpată de Winnicki pe blog, care suna cam așa: „principalul pericol pentru cultură și civilizație, pentru Polonia și polonezi nu e Moscova, ci demoliberalismul, laicismul și consumismul”. Desigur, semnificativă, dar mult mai cumințică față de rusofilia out of the closet a ungurilor de la Jobbik.

Pentru polonezul de dreapta, care ar ieși oricum la o manifestație de 11 Noiembrie, nu era neapărat foarte clar, cel puțin până în 2011, că dacă MW sau ONR se numără printre organizatorii Marșului Independenței, asta ar putea fi o problemă. Și acum iată ce s-a întâmplat.

În 2011 a ieșit cu bătaie. Marșul a fost organizat legal. La el au participat nu numai membri ai ONR și MW, ci și multe alte grupuri de dreapta și mulți cetățeni, cu familiile lor. Un grup de indivizi mascați și înarmați cu bâte au atacat cordonul de poliție. Așa cum rezultă din filmările făcute de jurnaliștii de la Gazeta Polska, aceștia erau polițiști în civil, acțiunea fiind, de fapt, o provocare.

În urma acestei provocări, poliția a început să-i atace cu brutalitate și pe participanții la marș care nu se manifestaseră violent.

În același timp, în altă zonă din centrul Varșoviei, a început o contramanifestație denumită Independenta Colorată, convocată explicit în scopul blocării Marșului Independenței, și ea aprobată de aceeași primărie PO a Varșoviei. Ea a fost inițiată de grupul de extremă stângă leninist Krytyka Polityczna (tovarășii mai mari ai criticspanacilor de la noi), grup deosebit de prosper, care beneficiază de un generos sprijin din partea autorităților și susținere din partea Gazetei Wyborcza (fiul lui Michnik, Antoni, este unul dintre cei mai activi autori ai revistei KP, revistă subvenționată de Ministerul Culturii). Militanților convocați de KP și de grupurile de stânga înrudite (Tinerii Socialiști, Campania împotriva Homofobiei etc.) li s-au alăturat sute de indivizi de la mișcarea Antifa din Germania (se pare, și din Belarus), extremiști de stânga și anarhiști sosiți la Varșovia pentru a bloca marșul de ziua națională a Poloniei. Autoritățile poloneze nu le-au împiedicat în niciun fel sosirea în capitală.

Aceste grupuri i-au atacat violent pe participanții la marș, între care grupurile care defilau în costume de epocă. Poliția nu prea s-a zbătut să-i apere pe cei din urmă. Sediul KP, aflat într-o clădire de fițe din centrul orașului (și pentru care gruparea plătește primăriei PO o chirie ridicolă, de 12 zloți/mp), a constituit baza în care se refugiau trupele de stângiști, unde aceștia țineau un adevărat arsenal de bâte și alte instrumente de spart capete. Poliția, sfioasă, respecta cu sfințenie sanctuarul KP și nu intra după ei acolo.

În cele din urmă, s-a lăsat cu o mare bătaie, soldată cu zeci de răniți, între stângiști și naționaliști, cu distrus de vitrine și dat foc la mașini, poliția punând mai curând gaz pe foc decât contribuind la calmarea violențelor.

PiS a protestat față de atitudinea autorităților în cadrul acestor incidente.

În urma incidentelor din 2011, dreapta polonez (reprezentată în principal de PiS și de cluburile Gazetei Polska, dar și diferite grupuri catolice, și cele ale sindicatului Solidaritatea, asociația Katyn și familiile unora dintre cei căzuți la Smolensk) a decis ca în 2012 să participe la marș în grupuri proprii, separate vizibil de cele ale MW și ONR, resp RN.

Stânga s-a mobilizat și ea, dar a renunțat să mai apeleze direct la blocada Marșului Independenței, ci a chemat la o manifestație separată, a grupurilor anarho-feministe, antifasciste, marxiste, ecologiste, radicale, anti-homofobie, grupurile vegane și cluburile de tatuaj (!). Nu în ultimul rând, și-au anunțat participarea personaje dintre cele mai colorate ale vieții politice poloneze, între care ținem să o menționăm pe Anna Grodzka, deputată din Mișcarea Palikot.

Fostă Krzysztof Bęgowski, pe vremea când era bărbat și se ocupa cu învățământul politic în regimul comunist, sub generalul Jaruzelski, Anna Grodzka a călătorit adesea în URSS, în baza unui pașaport special de care beneficiau numai acei tovarăși pentru care serviciile speciale ale armatei garantau pe proprie răspundere. Credeați că mișcarea LGBT din Polonia vine din Occidentul putred? Nu, aflați că tot Moscova îi este mai aproape, nu datorează prea multe Amsterdam-ului.

Și în 2012 au avut loc provocări și violențe, dar oarecum mai reduse și mai limitate decât cele din 2011.

Pentru 2013, opoziția PiS a cerut guvernului să renunțe la decizia de a convoca summit climatic la Varșovia sau măcar să schimbe data acestuia. Față de refuzul liberalilor de a se abate de la plan, PiS a atras atenția că premierul Tusk și echipa sa, PO, ar putea fi trași la răspundere, inclusiv penal, dacă se vor produce violențe și pagube. În cele din urmă, dreapta, în frunte cu PiS și cluburile Gazetei Polska au decis ca în 2013 să participe oficial la manifestațiile de Ziua Independenței, dar nu în capitală, ci la Cracovia.

Această decizie l-a surprins tare neplăcut pe Ministrul Afacerilor Interne, Bartłomiej Sienkiewicz, care s-a arătat profund dezamăgit. Oare pentru că nu va mai putea să dea vina pe PiS, și, în general, pe dreapta conservatoare, catolică, patriotică și democratică, pentru scandalurile provocate de extremiști cu concursul autorităților?.

Cine ce are de câștigat dacă de Ziua Independenței iese scandal?

În orice caz, stânga, din Polonia, din UE și de peste tot, care se simte deranjată de patriotismul polonezilor și îi convine să-l prezinte drept fascism, sau, cel puțin, drept o periculoasă stare de spirit pre-fascistă. Dar mai ales – și mai ales – are de câștigat Rusia. Nu poate decât să se bucure de orice ocazie de a destabiliza cea mai mare țară NATO din Europa de Est, rival istoric, căruia KGB-iștii care conduc astăzi Rusia nu-i pot uita/ierta rolul în răsturnarea comunismului și prăbușirea URSS – cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX, cf. lui Putin.

Observăm că toți cei implicați au relații speciale cu Rusia. Și premierul Tusk are o relație specială cu Putin, pecetluită la Smolensk, și redată expresiv în această poză, făcută în seara catastrofei din 10 aprilie 2010:

Și Președintele Komorowski are o mare slăbiciune pentru Rusia. Și tot establishmentul postcomunist, de la PO până la Gazeta Wyborcza, care, sub conducerea înțeleaptă a lui Adam Michnik, combate din răsputeri rusofobia. Dar și Mișcarea Națională, NR, care e atât de națională și de patriotică, încât nu are, oficial, nicio părere despre relația Poloniei cu Rusia, nu are nimic de întrebat despre Smolensk, dar se alătură fără ezitare celor de la Jobbik, grupare evident legată de Rusia.

Parcă am mai văzut noi undeva sinergia asta funcționând de minune: la tovarășii neoleniniștilor KP de la Varșovia, criticspanacii din RO, în baletul lor cu neodrepții din RO, camarazii celor de la RN de la Varșovia.

Chestia funcţionează după un mecanism dughinist-putinist. Ideea e ca atât provocarea, cât şi reacția să provină din aceeaşi sursă de inspiraţie, şi să servească aceluiaşi scop: lovirea Civilizaţiei Occidentale. Stânga să-i atace acesteia bazele morale, iar „extrema dreaptă” (de fapt, tot o variantă de mentalitate revoluţionară de stânga), să o atace mai apoi pentru „imoralitate”. Sau „extrema dreaptă” să pună de manifestații naționaliste, iar stânga să facă scandal, „combătând fascismul”.

Practica asta e foarte veche. Pe vremea ţarului, organizația secretă Ohrana se ocupa ea însăși de inițierea mişcărilor de opoziţie, ţinând sub control atât contestaţia, cât şi represiunea. KGB-ul a perfecţionat aceste procedee, experimentându-le timp de un secol, printre altele, pe creierele occidentalilor. Comunismul sovietic a inspirat şi stipendiat cele mai decadente mişcări stângiste din Occident, printre care propaganda gay, în acelaşi timp în care tot el acuza Occidentul de decădere morală.

Mentalitatea occidentală, fie ea creştină sau pozitivistă, pricepe greu, dacă pricepe în vreun fel, gândirea neeuclidiană de tip asiatic, islamist, sau dialectic-marxist. Occidentalul clasic se conduce după o logică binară – dihotomia adevărat sau fals, bine sau rău. Pentru occidentali, poţi fi revoluţionar sau conservator, de stânga sau de dreapta, dar nu poţi fi ambele deodată.

Inamicii ideologici ai Occidentului nu au asemenea limitări. Pentru ei, binele şi răul, adevărul şi minciuna sunt relative. Azi sunt aşa, mâine sunt invers, după caz. Acest sinergism dintre stângiști și așa-ziși naționaliști – chiar și când se păruie între ei – amintește de câteva lucruri pe care i le-a spus lui Grzegorz Gorny, redactorul șef al revistei poloneze Fronda, într-un interviu din 1988, Aleksandr Dughin, cel mai influent ideolog al regimului rus:

Noi, ruşii şi nemţii, gândim în conceptele expansiunii şi niciodată nu vom gândi altfel.

[…]

Rusia, în dezvoltarea sa, atât geopolitică, cât şi sacral-geografică, nu este interesată sub nicio formă de existenţa unui Stat polonez independent. Nu este interesată nici de existenţa Ucrainei. Nu pentru că nu ne plac polonezii sau ucrainienii, ci pentru că aşa sunt legile geografiei sacre şi geopoliticii.

Polonia trebuie să aleagă: ori identitatea slavă, ori cea catolică. Înţeleg că e greu să o rupi pe una de cealaltă, însă este inevitabil.

[…]

Dacă Polonia se va încăpăţâna să-şi păstreze identitatea, o să și-i facă dușmani pe toți şi o să devină din nou zonă de conflict.

[…]

Polonia nu a ştiut să-şi creeze propria civilizaţie şi de aceea trebuie să facă o alegere. Cred că există însă posibilitatea să faceţi alegerea normală, adică cea bizantină. Aceasta cere mult curaj, non-conformism, forme de acţiune atipice, ceva skinheads, anarhişti, mistici. Haosul polonez împotriva ordinii poloneze.

[…]

Cu cât sunt deci mai puţin influente forţele pro-Estice în lobby-ul anticatolic, cu atât devine mai tragică situaţia voastră. Sper totuși că vor apărea la voi forţe care să încline către eurasianism, poate se va produce vreo fuziune între extrema dreaptă şi extrema stângă.

Epilog
(12 nov)

La Marșul Independenței de 11 nov 2013 de la Varșovia au participat peste 10 mii de persoane. Nu 50 000. 50 000 era cifra pe care o anunțaseră cei de la RN la primărie, când înregistraseră marșul, dar nu au fost atâția participanți.

Din știrile gen agerpres, hotnews, etc, ar rezulta că s-au găsit 50 de mii – sau, în orice caz, câteva zeci de mii – de nebuni „extremiști de dreapta”, care să spargă și să dea foc la tot ce le-a ieșit în cale de ziua națională.

În realitate, zdrobitoarea majoritate a participanților la marș a fost constituită din oameni normali, cu familii, cu copii, cu steaguri, și, ca în fiecare an – poate mai multe chiar, anul acesta – grupuri de reconstituire (reenactment), în costume militare din Primul Război Mondial.
Este adevărat că opoziția de dreapta, conservatoare, PiS, Gazeta Polska și alte grupuri asociate acestora au anunțat oficial că nu participă la marșul de la Varșovia, ci au sărbătorit Ziua Independenței la Cracovia – unde participarea a fost numeroasă și entuziastă, și nu s-a înregistrat niciun incident.

Dar este evident că nu toți cetățenii Varșoviei care ar fi dorit să participe la manifestări în acea zi au plecat la Cracovia.

Am citit și comentarii ale unor simpatizanți PiS, care deplângeau faptul că partidul a abandonat Marșul Independenței din capitala Varșovia, lăsându-l pe mâna altora.

Și, așa cum am mai spus, suspiciunea față de NR nu e încă generalizată în rândul dreptei poloneze. NR se ferește de declarații oficiale cu iz fascistoid sau de îndemnuri deschise la violență. E adevărat că media de stânga îi face fasciști, dar polonezii nu prea au motive să dea crezare unor astfel de epitete, venite din partea Gazetei Wyborcza, de plidă, publicație cunoscută pentru felul cum abuzează de ele (efectul „Petrică și lupul”).

Așa cum am mai spus, polonezul patriot, care vrea să iasă cu steagul de Ziua Națională, și nu vrea sau nu poate să plece la Cracovia pentru asta, nu are neapărat motive evidente să evite un marș organizat de NR.

Analiștii mai subtili își dau seama însă de o serie de cel-puțin-ciudățenii legate de NR (v. mai sus) și de felul cum acesta a gestionat, împreună cu autoritățile, Marșul Independenței de ieri. Iată câteva dintre acestea:

– La plecarea coloanei, și destul de mult timp după ce marșul începuse, nu se vedea prin preajmă poliție aproape deloc. Se pare că organizatorii ceruseră autorităților ca poliția să nu se arate, și se angajaseră că vor asigura ordinea prin voluntarii proprii.

– Toate relatările de la fața locului spun că violențele au fost comise de un grup anume, destul de numeros, de 200-300 de indivizi, purtând pe cap cagule. Ne amintim că în 2011, grupuri violente asemănătoare au fost identificate de jurnaliști ca provocatori ai poliției. Desigur, asta nu înseamnă neapărat că și anul acesta erau polițiști, dar în niciun caz nu înseamnă că toți participanții la marș erau extremiști sau violenți.

– Ciocnirile cu stângiștii de la squat-ul din strada Skorupko puteau fi și ele prevăzute. La fel și incendierea curcubeului de carton din Piața Mântuitorului (nici nu ar fi fost prima dată când acesta a ars, dar primăria a insistat să-l re-instaleze, după incendiul precedent, ca simbol al toleranței triumfătoare; și nu s-a gândit că, dacă marșul NR trece pe acolo, s-ar putea ca iar să ia foc).

– „Atacul” împotriva ambasadei Rusiei e o provocare cusută cu ață albă. Când grupurile Smolensk asociate cu PiS organizează manifestații și marșuri care trec pe la ambasada Russiei, cerând adevărul despre cele întâmplate cu avionul guvernamental în 10 apr 2010, ambasada e păzită cu strășnicie. Dar când traiectul marșului organizat de NR, care se lasă cu bătaie în fiecare an, e prevăzut să treacă pe la ambasadă, și poliția nu e acolo, iar indivizii cu cagule aruncă petarde și molotoave și dau foc la ghereta paznicului, ce mai putem spune? Chiar atât de proști să fie responsabilii autorităților locale ale capitalei, precum și șefii Ministerului de Interne?

– După ce actele de violență începuseră, Consiliul Local a decis, la cererea poliției, retragerea autorizației pentru marș. De parcă nimic nu ar fi mai simplu decât să oprești și să trimiți acasă mai mult de zece mii de oameni, aflați în mișcare, pe la mijlocul drumului anunțat pt marș. Din acel moment, din inexistentă, poliția a devenit brutală, și a început să risipească participanții (obișnuiți, nu vorbesc de grupul de mascați violenți) cu toată fermitatea din dotare.

În concluzie

Lumea întreagă a fost informată, o dată în plus, bătătorindu-i-se astfel potecile de pe creier, că la Varșovia au manifestat 50 000 de fasciști, făcând scandal și dând foc la ambasada Rusiei – cum fac polonezii, în fiecare an, de ziua lor națională.
Autoritățile PO s-au mai căciulit cu această ocazie, iar și iar, în fața rușilor, cerând, preaplecați, iertăciune. Ambasadorul Poloniei la Moscova a fost chemat la Ministerul de Externe să fie luat de urechi și muștruluit. Iar ambasadorul Rusiei la Varșovia a făcut scandal mare, cerând să i se prezinte scuze și despăgubiri.

Tusk și Sienkiewicz (ministrul de interne) au găsit că vinovat pt cele întâmplate esteeeeeeeeeee… Ați ghicit ! Jaroslaw Kaczynski și PiS.

Mai toate moguliziunile au relatat despre marile stricăciuni provocate de participanții la marș, presărându-le cu secvențe din discursul lui Kaczynski de la Cracovia, ca să fixeze, pavlovian, asocierea.

Tusk a anunțat că se consultă cu ministrul de interne, să vadă ce și cum să mai ajusteze la legea manifestațiilor publice – și așa extrem de restrictivă.

Așa cum comenta Bronislaw Wildstein, toate acestea arată cât de mult are nevoie puterea PO de scandalurile de 11 Noiembrie. „Ce s-ar face biată Gazeta Wyborcza și publiciștii ei, despre ce ar mai vorbi astăzi, de ce s-ar mai indigna, pentru ce ar mai cere scuze?”

UPDATE 2015:

Într-o conversație privată, înregistrată fără știrea lor (din seria cunoscută sub numele de scandalul înregistrărilor), Paweł Wojtunik, șeful CBA (un fel de DNA) și Elżbieta Bieńkowska, PO, fost ministru în guvernul Tusk, actualmente comisar european, au vorbit despre evenimentele relatate mai sus. Wojtunik vorbește despre icendierea căsuței paznicului de la ambasada Rusiei, spunând că a fost o provocare, ideea aparțiând ministrului de interne PO de atunci, Bartłomiej Sienkiewicz, care a și dat, prin telefon, dispozițiile necesare implementării în practică acestei provocări.

ARVE Error: Mode: lazyload is invalid or not supported. Note that you will need the Pro Addon activated for modes other than normal.