FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

CTP – șeful de restaurant își face meseria

“Departe de a fi o antiteză a puterii, presa este mai degrabă o copie a acesteia, cu un grad de arbitrar pe care niciuna dintre celelalte puteri ale unui stat democratic nu și-l poate permite. Ea este copilul din flori al anarhiei și absolutismului – acea “putere adulteră” de care vorbește Lamartine.” – Jean Francois Revel

“În ce mă priveşte, ca gazetar şi cetăţean, o să cred întotdeauna că un atac, fie şi calomnios la adresa unei instituţii sau a unor reprezentanţi ai ei, este mai puţin periculos pentru sănătatea democratică a unei societăţi decât botniţa legală pusă câinelui de presă – şi aşa destul de jigărit şi cu ochii mai mult după căţele cu funduliţe în blană.” – cu această veritabilă lecție de credință în nobila misie a mediei, îsi încheie virtuosul acronim al presei românești – de CTP e vorba – fulminantul articol botezat “Nervi tari și presă slabă”.

Prin urmare trebuie să ne intre în cap că mai periculoasă e botnița prin care jigăritul Rasputin canin amușină centura de castitate a cățelușelor menite să asigure erecția rating-ului, decât atacurile “tonomatelor” la adresa instituțiilor democratice. Cine citește, își spune: liniștitor mesaj!

Așa mi-am adus aminte de celebrul, la vremea aceea, Walter Duranty, corespondent permanent la Moscova în anii ’20-’30, al la fel de celebrului New York Times. Vizitând Ucraina în 1933, cetepeul marelui cotidian newyorkez, își “informa” cititorii, spre liniștea lor, că zvonurile privind foamea generală de acolo sunt ridicole! Corect! N-au murit de foame decât 8 milioane de oameni!

La noi, în schimb, n-a murit nimeni, așa că – ce mai vor ăștia? Nici o “madmuzea”, nici un “marțafoi cu robă colorat politic până în albul ochilor”, nici o “bufniță beată care se dă în stambă pe net”, niciunul din ăștia – de magistrați e vorba – n-a fost aruncat în aer cu tot cu autostradă pentru a fi împiedicat să lupte contra corupției. Așadar, stăm bine, ne asigură subliminal cetepeul, arătându-și rânjind un colț, în timp ce adastă tolănit amenințător în deschizătura cotețului antenist înăuntru căruia tremură de frica Bruxellului jigăritele patrupede – simbolul celei de a patra puteri în stat.

“S-au difuzat nişte emisiuni de televiziune mai mult sau mai puţin documentate, tendenţioase, partizane politic. Da, şi?”, interoghează cu cinism deontologic gardianul “libertății de expresie”.

Chiar, ce-i cu asta? Nu e de datoria ziariștilor să-și facă meseria, adică “să informeze opinia publică”? Și dacă o fac mințind, calomniind, împroșcând cu rahat, practicând zilnic linșajul mediatic cu scopul “nobil” de a-și apăra patronul mafiot de mâna Justiției, care-i problema? N-ați auzit de “libertatea de expresie”? Întreb asta pentru că, de multă vreme, ea a ajuns apanajul celei de a patra puteri – cea care modelează cum vrea opinia publică “indiferent dacă o face prin adevăr sau minciună”. Și celelalte trei? Ciocu’mic! C-așa-i în democrație! Asta spune și Popescu’ nostru când își scuipă întrebarea în fața proștilor – “Da, și?”

Pe bună dreptate, Jean Francois Revel remarca: “Dar atunci când un ziarist este atacat pentru lipsă de onestitate sau exactitate, întreaga breaslă iese la atac, pe motiv că însuși libertatea de expresie este atacată. Confratele nu și-a facut, se zice, decât “meseria de a informa”. Dar ce-ați zice de un șef de restaurant care, vânzând mâncare alterată, s-ar apăra zicând: Lăsați-mă în pace, eu îmi fac meseria, hrănesc oameni! Ce?! Pledați pentru înfometare? – În realitate majoritatea celor care fac ziare, sau alte mijloace de comunicare, le fac pentru a-și impune un punct de vedere și nu pentru a căuta adevărul.”

Și pentru că nu este “șef de restaurant”, ci “senior editor la ziarul Gândul”, onorabilu’ Popescu mai trântește, dându-se în stambă, o porție fermentată înaintea cititorului: ”Pe Bruxelles îl roade grija de judecători. Dar când, ani în şir, oameni obişnuiţi au fost calomniaţi, judecaţi, condamnaţi la postul OTV, proaspăt în sfârşit închis, nu la cererea CE, şi puteau fi oricând luaţi cu pietre de public, n-am auzit de vreo „îngrijorare” pe acolo.”

O face, fără să realizeze cum ar fi dacă altcineva l-ar pune să se uite în oglindă: Pe CTP îl roade grija de oamenii obișnuiți. Poţi să crezi că oamenii obisnuiti din România au fost ameninţaţi de presă cu bătaia, cu moartea sau cu răpirea membrilor de familie. Că s-au aruncat autostrăzi în aer sub ei. Să fim serioşi. S-au difuzat nişte emisiuni de televiziune mai mult sau mai puţin documentate, tendenţioase și partizane. Da, şi?

Dar când, ani în şir, oameni politici și magistrați au fost calomniaţi, judecaţi și condamnaţi la postul Antena 3 – din păcate încă emite – şi puteau fi oricând luaţi cu pietre de public, n-am auzit să-l “roadă” ceva.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Bogdan Calehari

Bogdan Calehari

9 Comments

  1. Nea
    31 January 2013

    Formidabilă antiteză, Revel-CTP

  2. ioana h
    31 January 2013

    N:) Boul ( scuzati, CTPul) se da avocat al libertatii de expresie, mai ales prin mijloace de comunicare in masa, fara sa-i cunoasca/inteleaga semnificatia. Un indiciu in acest sens ar fi ( simplu, clar, pe romaneste si pe intelesul tuturor):
    Constitutia Romaniei Titlul II
    Libertatea de exprimare ARTICOLUL 30
    (1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. […]
    (2) Cenzura de orice fel este interzisă. […]
    (6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.
    (7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
    (8) Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege.

    Dreptul la informaţie ARTICOLUL 31
    (1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.
    (2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.[…]
    (4) Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.

    Cand si daca am timp, am sa scriu un articolas pe tema asta, a libertatii de expresie prost intelese, si abuziv exercitate ( contrar legii statale si morale) pe la noi si aiurea. voi incerca sa fie la fel de simplu,, poate mai simplu decat al tau, bogdan, si pe intelesul chiar al tuturor. Ce trebuie retinut pana atunci, ca PRINCIPIU, si pe baza textelor de mai sus ( principiu reluat in foarte multe detalii si conditionari/circumstante legale si in legea audio=vizualului – ca legea presei, deocamdata, de cand au abrogat-o asta vara ai lu Ponta, dar n-au pus nimic in loc, nu mai avem) e asta:
    Da, presa e libera. Da exprimarea publica e libera si cenzura e interzisa. Pt ca asa-i democratic si civilizat. CU CONDITIA CA EXPRIMAREA SA FIE DECENTA, SA NU LEZEZE DEMNITATEA PERSOANEI SI DREPTUL EI LA IMAGINE ( asta zice alta lege organica – codul civil), IAR INFORMAREA SA FIE CORECTA. IN CAZ CONTRAR, ATAT OAMENII DE MEDIA, CAT SI SIMPLII CETATENI SUNT RESPONSABILI PENTRU INCALCAREA PUBLICA A ACESTUI PRINCIPIU CONSTITUTIONAL SI LEGAL, SI TREBUIE SANCTIONATI, ATAT DE OPINIA PUBLICA, CIT SI DE JUSTITIE.

    CTPul, mare om de presa, n-a inteles, ca de obicei, nimic.

  3. DanCanada
    31 January 2013

    Ma mir ca nu i-a venit lui Ponta ideea asta imediat dupa ce a aparut raportul MCV. Ia uitati ce minunatie i-a trecut prin minte lu’ dom’ Doctor:

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/victor-ponta-acuza-evenimentul-zilei-ca-saboteaza-mecanismul-de-cooperare-si-verificare-1021868.html

    Adica raportul MCV vorbea NU de Antena 3, aia sint niste eroi probabil toti fac parte din „lotul Nastase” ????
    Cum de nu i-a venit lu’ desteptu’ de CTP asa o idee?

  4. ioana h
    31 January 2013

    Ah, si inca o precizare: adevarul, mai ales cel de interes general, n-are cum sa lezeze dpdv legal. Daca ai furat si zice la gazeta ca esti hot, asta e. Sigur, nu da bine si nici demn. Adica te-ai lins pe bot de reputatie. Da-i firesc daca n-ai fost cuminte. Ca stiti vorba aia, si cu p… in c… si cu sufletu-n rai, nu se poa’. Libertatea de-a face public adevarul are foarte putine limite – sunt limitele respectarii dreptului la viata privata si intitmitate ; gen, nu ar trebui sa intereseze pe nimeni ce mananci, cu ce te-mbraci prin casa, cu cine te f… la tine acasa, cata vreme n-o faci public, e liber consimtit si nu-i ilegal. Cam atat.

  5. ioana h
    31 January 2013

    Deci, n-ar trebui sa se planga nimeni daca unii spun adevaruri incomode. Ar trebui sa se planga atunci cand spun minciuni, cand dezinformeaza. Asta ar trebui amendat cumva: eventual cu bani, nu cu puscarie, doamne fereste, de catre justitie si de catre opinia publica. Dar, aici noi avem probleme. Justitia nu-i grozav de eficienta, iar opinia publica….Pai daca formatorii de opinie publica sunt razna la cap, cum sa fie altfel publicul a carui minte o formeaza?
    Deh, libertatea o fi ea un dat natural, dar pentru iesirea din stadiul tribal, are nevoie de constiinta morala si responsabilitate. Greu, greu….

  6. Bogdan Calehari
    31 January 2013

    @3 Uluitor la ce-i duce capul!! CTP n-a avut ideea asta pentru ca, probabil, mai are niste urme fine de bun simt. Pe Ponta l-a ferit Dumnezeu!

  7. GENU
    31 January 2013

    CTP e un ziarist temperamental, toata lumea o stie. Dar nu e inregimentat. E o mare pacoste contaminarea asta de talibanism la care asistam de cativa ani. Oameni care nici nu au cracnit macar pe vremea cand raposatul Ticu Dumitrescu cerea sprijin pentru o lege a lustratiei adevarata, si-au gasit peste noapte elanul justitiar. Cine misca in front este imediat lapidat-blogul CTP-eului geme de deversari fetide. Profesori incruntati, gata sa ne exmatriculeze pentru orice abatere de la dogma, au umplut internetul cu filipice. In loc sa se coaguleze intr-o adevarata si sanatoasa societate civila s-au transformat in propagandisti. Sunt, vezi Doamne, anticomunisti. La fel de anticomunisti ca si legea aceea a lustratiei propusa de fosta putere. Sterilitatea aceasta intru civism e strigatoare la cer. Domnul Coposu nu s-a bucurat niciodata de un sprijin atat de energic din partea domniilor lor. Dansul nu era de dreapta, dar singurul partid cu trandafir pe sigla dintre cele populare europene, da! Aveti noroc cu antenele, duelul e dus cu aceleasi arme. Dezgustul omului de pe strada pentru politica, si datorita Dvs, a ajuns la apogeu. Bombardat zilnic de cele doua armate de zeloti orbeti, optiunea evaziunii a ajuns o norma sanitara pentru el.

  8. Bogdan Calehari
    31 January 2013

    @7 Genu

    Asta-i buna, buna rau de tot! Cetepeul un „temperamental” , un „neinregimentat”! Alaturi de numele lui sunt trecute, azi, si cele ale lui Coposu si Ticu Dumitrescu! Atunci, in ianuarie 90, cand Coposu era varat intr-un blindat, dupa ce masele populare devastasera pentru intaia oara sediul partidului, si atunci cand, in aprilie 90, „golanul” TIcu Dumitrescu vorbea impotriva comunistilor din balconul Universitatii, „neinregimentatul ” CTP – ziarist la Adevarul ( fosta Scanteia) – oare ce facea? Te pomenesti ca scria articole in sprijinul lor si al ideilor lor! Bravo Genule, esti tare!
    Si atunci cand „Nastase 4case” calarea tara si-i bagase presei calusul pana-n esofag, asta in timp ce Popescu nostru era chiar seful Clubului Roman de Presa si-si numara banii din publicitate veniti de la guvern, te-oi pomeni ca sireacu’ justitiar dormea, in semn de protest, la usa celulei in care fusese inchis Mugur Ciuvica! Da, ai dreptate! Nemernici mai sunt aia care-l murdaresc cu cacat pe blog!

  9. Adrian
    31 January 2013

    Cred ca in acest caz se aplica corolarul Teoremei Prostilor: adica Prostul este mai periculos decit Banditul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *