FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Despre fracturarea hidraulică, fără panică

Subiectul gazelor de șist este contaminat de prea multă dezinformare și isterie. În realitate, tehnologia fracturării hidraulice este una matură, cu un pedigri impresionant în ce privește siguranța mediului și cu beneficii economice deosebite.

Exploatarea zăcămintelor de gaze naturale prin metoda fracturării hidraulice nu contaminează acviferele subterane. Aceasta e concluzia la care a ajuns un studiu de specialitate întreprins la cererea guvernului federal american. Studiul a fost dat publicității pe 19 iulie 2013:

Un studiu federal de referință care a examinat fracturarea hidraulică, sau fracking, la un punct de extracție din vestul statului Pennsylvania, nu a descoperit nicio dovadă că substanțele chimice folosite în procesul de foraj ar contamina apa potabilă din acvifer, a anunțat Departamentul de Energie pentru agenția de presă Associated Press.

După un an de monitorizare experții au ajuns la concluzia că lichidul tratat cu substanțe chimice și folosit pentru a degaja gazul captiv la mare adâncime rămâne mii de metri sub zona aproape de suprafață care înmagazinează rezervele de apă potabilă și nu se deplasează vertical pentru a le contamina, a declarat geologul Richard Hammack.

Cu toate că rezultatele sunt preliminarii – studiul încă nu s-a încheiat – ele constituie o primă apreciere independentă referitoare la pericolul pe care substanțe chimice potențial toxice l-ar putea avea asupra oamenilor în timpul operațiunilor normale de foraj. Cercetătorii guvernamentali nu consideră studiul drept un verdict final asupra riscurilor, ci o etapă din cadrul eforturilor care se desfășoară în prezent, pentru a examina impactul pe care îl are avântul recent al explorării de petrol și gaze naturale.

DOE study: Fracking chemicals didn’t taint water

Și ce dacă, spun firile nevricoase, un studiu într-un punct de extracție din Pennsylvania nu înseamnă nimic! Dar restul de exploatări criminale, despre acelea nu ai nimic de zis?!

Eu sunt mic și nu zic nimic. Tot guvernul federal american are întâietate. În luna iunie Agenția de Protecție a Mediului a aruncat prosopul în ring și s-a dat bătută. A renunțat să continue un studiu mai vechi demarat în localitatea Pavillion din Wyoming, studiu urmărit cu interes deoarece ar fi urmat să demonstreze fără echivoc legătura dintre extracția gazului natural prin metoda fracturării hidraulice și poluarea apei potabile din localitate.

Detaliile sunt instructive. Studiul a fost inițiat în urma unor plângeri ale localnicilor referitoare la gustul și mirosul apei din zonă. În 2011 a fost dată publicității o versiune preliminară a rezultatelor, în care APM susținea că există o posibilitate ridicată ca fracturarea hidraulică să fi contaminat bazinele de apă subterane, dar pe de altă parte, prin intermediul doamnei director Lisa Jackson, admitea și faptul că „nu există un caz dovedit de contaminare a apei datorită procesului de fracking propriu-zis”. Concluzia raportului preliminar se baza, în bună măsură, pe rezultatele provenite de la două sonde de monitorizare executate de APM. Cele două sonde sunt de mare adâncime și nu au testat acviferul de suprafață care furnizează apa potabilă a localității; au testat un rezervor de apă aflat la mare adâncime. Poluarea găsită la aceste sonde reflectă o proporție ridicată de sodă calcinată, însă tehnicienii APM s-au folosit de sodă calcinată compactă la executarea forajului, ceea ce explică caracterul bazic ridicat al apei de adâncime analizată la aceste sonde. Soda calcinată compactă are un pH de 11.5, foarte similar cu valorile măsurate.

Poluarea în acest loc indica și prezența de gaz natural în apă. Pe de altă parte, poziția și adâncimea sondelor plasa zona testată în imediata vecinătate a unui rezervor de gaze naturale. „Nu noi am pus gazul natural de la fundul sondelor forate de APM. Natura a făcut asta.” – reacția Encana la rezultatele difuzate de APM (Encana operează circa 100 sonde de exploatare situate în împrejurimile orașului Pavillion).

În ce privește rezultatele de ansamblu, provenite de la toate sondele de monitorizare săpate de AMP, raportul preliminar admite posibilitatea ca prezența detectată a chimicalelor de foraj să fie datorată sondelor vechi de exploatare din zonă, executate cu mult înainte de adoptarea fracturării hidraulice și la standarde de siguranță inferioare celor din prezent. Proiectarea și execuția problematică a vechilor sonde ar putea cauza scurgeri de chimicale în acviferul de suprafață.

În ce privește măsurătorile efectuate asupra calității apei potabile din localitate, APM admite faptul că „detectările [de chimicale] din rezervoarele de apă potabilă sunt în general sub limitele stabilite de standardele de siguranță a sănătății”. Substanța nocivă descoperită de APM se numește fosfat 2-butoxietilic. Asociația Petroliferă din Wyoming a adăugat că această substanță nu este un produs asociat cu exploatarea de petrol și gaze naturale, ci un produs de ignifugare comun pentru componentele din plastic folosite în construcția puțurilor de acces la apa potabilă. Iar APM a uitat să menționeze în raport faptul că asociația națională a geologilor americani (U.S. Geological Survey) a detectat chimicale organice în apa din Pavillion cu ocazia a diferite examinări din trecut, cea mai veche fiind în urmă cu 50 de ani, cu mult timp înainte de intrarea în uz a procedeului de fracturare hidraulică în această zonă.

Agenția pentru Protecția Mediului a întârziat timp de un an și jumătate predarea raportului preliminar pentru evaluare independentă din partea specialiștilor, iar în iunie 2013 l-a retras complet. Nu va mai fi nicio evaluare independentă. De ce să poluezi fixația antifracturare cu metode de evaluare științifică? E prea riscant pentru echilibrul mental fragil al celor dedicați ideii că fracturarea hidraulică trebuie să fie interzisă.

Aceasta nu a fost singura investigație întreprinsă de APM. Au mai fost investigate exploatările din Parker County (Texas) și Dimock (Pennsylvania). Nici în aceste cazuri nu au fost găsite dovezi care să lege contaminarea apei de extracția gazului natural prin fracturare hidraulică. În ce privește afirmațiile că locuitorii din Parker County primesc la robinet apă cu un conținut ridicat de gaz metan – numai și numai datorită fracturării hidraulice din zonă – acestea s-au arătat a fi nefondate.

Revista Science Now publica în februarie 2012:

În anii recenți s-a extins o metodă controversată de foraj pentru extracția gazului natural, numită fracking, ceea ce a dus la o creștere a neliniștilor legate de potențialul acestei metode de a cauza contaminări de mediu și de a afecta starea de sănătate a oamenilor. Însă un studiu important de examinare a acestui procedeu, dat publicității astăzi, nu a confirmat temerile. “Nu am găsit nicio dovadă directă care să arate că procedeul de fracking contaminează apa subterană.”, a afirmat Charles Groat de la Universitatea din Texas, conducătorul acestui studiu…

La studiu au participat 16 cercetători de la Universitatea din Texas, Austin, cu specializări ce includ calitatea aerului și hidrologie, care au analizat literatura științifică și reglementările în vigoare pentru trei zone majore de fracking din Texas, Louisiana, Pennsylvania și New York. Ei nu au reușit să descopere dovezi care să indice că fluidul de foraj se scurge în subteran, iar metanul găsit în unele puțuri de apă a fost mai degrabă atribuit unor surse naturale. Echipa de cercetători nu găsit necesar să recomande reglementări noi pentru fracking, ci doar să insiste asupra respectării întocmai a reglemenărilor existente, cum ar fi cele referitoare la căptușirea sondelor și a deversării apei reziduale care rezultă în urma activității de foraj.

Studiul… sugerează că problemele existente nu sunt direct cauzate de fracking, un procedeu prin care apă, nisip și chimicale sunt pompate în puțurile de foraj, pentru a fractura straturile adânci de rocă și a debloca astfel gazul natural conținut de acestea. Studiul concluzionează că acolo unde au loc contaminări acestea se petrec aproape de suprafață, acolo unde gazul și fluidul de foraj se scurg din puțuri sau bazine de acumulare slab etanșate.

Toate acestea nu pot stăvili apetitul Jurnalului Național pentru editoriale pompieristice. Din Gaze de şist la robinet, publicat pe 30 iunie 2013:

Studiul care rescrie istoria

Un studiu realizat de cercetătorul Robert Jackson de la Duke University pentru Academia Naţională de Ştiinte din SUA vorbeşte tranşant, pentru prima dată, despre prezenţa gazului metan în apa potabilă la distanţe de până la un kilometru de sondele care extrag gaze de şist.
În anul 2011, Robert Jackson a realizat acelaşi studiu pentru Academie, pe mostre de apă care proveneau din statele New York şi Pennsylvania. Deşi nu au fost indentificate urme de contaminare de la fluidele de fracturare, echipa de cercetători a descoperit semne suficient de puternice de contaminare cu gaze naturale. Probele de apă prelavate de la distanţe de un km de sondele de exploatare au arătat concentraţii crescute de metan, etan şi propan. Deoarece numărul eşantioanelor prelevate a fost considerat insuficient (60 de mostre), Jackson a continuat studiile şi în martie 2013 a revenit cu o actualizare, de data aceasta realizată pe 141 probe de apă potabilă colectată de la fântânile sau robinetele localnicilor din ţinuturile Bradford, Lackawanna, Sullivan, Susquehanna, Wayne şi Wyoming. Rezultatele analizelor au rămas neschimbate: în apele subterane din zona de exploatare a gazelor de şist există cantităţi mari de gaze, iar sursa lor pare să fie exploatările industriale. Cercetătorii au descoperit concetraţii de până la 23 de ori mai mari în apă de etan (C2H6) şi propan (C3H8), două componente ale gazului natural care nu aveau cum să provină decât de la exploataţiile din apropiere. La fel ca în studiul din 2011, echipa lui Jackson nu a descoperit nici o urmă de contaminare a apei cu fluide de fracturare.

Studiul respectiv încearcă să rescrie istoria și cam atît. În schimb Jurnalul Național rescrie contextul studiului, astfel încît cititorii să fie feriți de unele amănunte inconveniente pentru agenda ecologistă. Cifra de 141 de probe de apă potabilă este extrem de mică raportată la numărul de puțuri de apă din Pennsylvania și New York, unde se dau în folosință peste 20.000 de puțuri de apă anual. Autorii studiului nu au avut la dispoziție un nivel de referință în ce privește conținutul de metan al puțurilor de apă înainte de începerea forajelor de extracție a gazului natural. Altfel spus, nu se știe unde există infiltrări de gaz anterioare exploatării industriale. Locațiile de unde au fost colectate probele de apă nu au fost stabilite în mod aleatoriu. Ele au fost alese de cîteva asociații de proprietari și contacte locale care au colaborat cu cercetătorii. Autorul articolului din Jurnalul Național ignoră complet faptul că același grup de cercetători de la Duke University a publicat pe 15 mai rezultatele altei cercetări, întreprinse în Arkansas, unde nu s-a descoperit nicio contaminare a apei potabile în zonele de extracție a gazului natural. Se pare că acela nu a fost un studiu „istoric”.

Exaltările antifracturare și realitatea

Fluidul de fracturare este deosebit de toxic! Bineînțeles că în compoziție se găsesc substanțe toxice, dar în general aplicarea chimiei în scopuri industriale rezultă în folosirea de substanțe mai mult sau mai puțin toxice. Iată compoziția fluidului de fracturare: apă și nisip în proporție de 99.5%, iar restul de 0.5% este format din diverse substanțe, unele benigne cum ar fi acidul citric (folosit și la prepararea sucurilor cu arome de fructe), pînă la benzen, acid clorhidric (folosit și la dezinfectarea apei), clorură de amoniac, clorură de sodiu, peroxid de magneziu, etanol, borat de sodiu (folosit și la fabricarea săpunului), etc.

Fracturarea cauzează cancer! Această teorie pornește de la existența benzenului în fluidul de fracturare (benzenul este cancerigen). În anul 2011 primarul localității Dish, din Texas, a anunțat că demisionează și se mută în altă parte, cît mai departe de cele 60 de sonde din împrejurimi. Reprezentanți ai departamentului de sănătate din Texas au investigat afirmațiile primarului și au ajuns la concluzia că nivelul de toxine al locuitorilor din Dish nu este diferit de cel al populației SUA pe ansamblu. Fumătorii au fost diagnosticați cu mai mult benzen în sînge, datorită faptului că fumul de țigară conține benzen.

Fracturarea provoacă cutremure! Studiul întreprins de un colectiv de cercetători de la Universitatea Durham a luat în considerare activitatea seismică indusă de sute de mii de sonde pe parcursul a opt decenii. Concluzia:

În aproape toate cazurile activitatea seismică indusă de fracturarea hidraulică nu este detectabilă decît cu aparatele de măsură ale geofizicienilor. Ea este redusă și în comparație cu alte activități umane…

Majoritatea activităților seismice legate de fracking eliberează o cantitate de energie neglijabilă, aproximativ echivalentă cu cea degajată de săritura unei persoane cocoțate pe o scară. Din cele trei cutremure care au putut fi simțite chiar și cel mai mare, cel din zona bazinului Horn River din Canada în 2011, a avut o magnitudine de numai 3.8. Această magnitudine se află la limita inferioară a ceea ce pot simți oamenii…

Am ajuns la concluzia că fracturarea hidraulică nu reprezintă un mecanism semnificativ de inducere a cutremurelor care pot fi simțite. Este foarte improbabil că vom simți vreodată un cutremur provocat de fracking. Însa, din punct de vedere teoretic, această posibilitate nu poate fi complet desconsiderată. Există totuși modalități de atenuare; industria petrolieră și a gazelor naturale poate evita faliile tensionate la nivel critic și aproape de punctul de rupere.

Fracturarea poluează apa potabilă! Există două surse potențiale de poluare: fluidul de fracturare, sau scurgerile de gaz natural. În SUA au fost săpate peste două milioane de sonde, în mai mult de 50.000 de locații. Numărul total de acvifere care au fost poluate cu lichid de fracturare sau gaz metan este zero. Aceasta nu înseamnă că extracția gazului natural prin acest procedeu nu prezintă riscuri. Natura riscurilor trebuie însă bine înțeleasă. Procedeul în sine de fracturare hidraulică este folosit la adîncimi mari și studii geologice riguroase arată că migrarea verticală și pe distanțe mari a acestui fluid este neverosimilă, datorită geologiei șisturilor argiloase care găzduiesc depozitele de gaz natural și a factorilor fizici ce operează la mare adîncime (vezi Constraints on Upward Migration of Hydraulic Fracturing Fluid and Brine și Hydraulic fracture height limits and fault interactions in tight oil and gas formations). Factorul de risc cel mai realist e legat de proiectarea și execuția sondelor de extracție. O realizare deficitară poate cauza contaminarea pînzei freatice cu gaz metan, însă tehnologiile avansate din prezent arată că această activitate se poate desfășura în condiții de risc minim. În plus, reglementările impuse de diverse state americane (cum ar fi Texas și Pennsylvania) sporesc standardul de siguranță pentru industria extractivă.

Impactul economic

Producția de gaz obținut prin fracturare hidraulică reprezenta 1% din producția totală de gaz a SUA în anul 2000. În prezent s-a ridicat la 30%. Prețul gazului natural în 2012 era cu 80% mai mic decît în 2008. În Pennsylvania au fost create 72.000 locuri de muncă în perioada 2009-2011, ca urmare a extinderii industriei extractive. Statul Dakota de Nord are cea mai scăzută rată de șomaj din SUA, de 3.2%, datorită locurilor de muncă create pentru extragerea gazului natural din formațiunea geologică numită Bakken.

Revista The Economist a publicat în luna mai 2013 un grafic ce ilustrează fluctuația din ultimii ani a prețului gazului natural în SUA, Europa și Japonia. În prezent costul gazului natural în SUA este de trei ori mai mic decât în Europa.

Nat-Gas-Prices-copy

Jos sonda!

Se presupune că formațiunile geologice din subsolul Romaniei facilitează existența unor depozite de gaz natural ce ar putea fi exploatate prin metoda fracturării hidraulice. Nu se știe exact mărimea acestor zăcăminte, dar ar putea fi substanțiale. Firma Chevron a obținut în luna mai 2013 permisul de a efectua lucrări de prospecțiune în estul țării.

Prospecțiune, nu exploatare. Pînă la exploatarea pe scară largă va mai curge apă pe Dunăre. Chevron afirmă ca prospecțiunea ar putea dura pînă la cinci ani. Cu toate acestea protestele împotrivă au început deja, la Bîrlad (în mai) și în București.

“Am trei copii și vreau ca ei să crească într-un mediu sigur, cu apă curată. Explorarea pentru gaz de șist amenință să contamineze apa”, susține Alina Secrieru, soră medicală din Bîrlad, pentru agenția France Presse. “Această zonă trăiește din agricultură. Dacă apa este contaminată prin extracția gazului de șist, agricultura va muri și implicit și zona”, spune Constantin, care se declară specialist în ape și nu își dă numele complet, de frica politicienilor locali.

Duminică 8 septembrie 2013, la Piața Universității. Demonstranții din București descarcă argumentele antifracturare direct din dubă

În toamna lui 2013 demonstranții din București și Pungești au desfășurat un spectacol prelung și grotesc de înfierare proletară a gazelor de șist. Oameni care nu irosesc nicio ocazie pentru a se declara sofisticați, adepți ai abordărilor nuanțate, călăuziți de știință și rațiune, se transformă instantaneu în megafoane ale celor mai nesofisticate, monocrome, neștiințifice și iraționale lozinci fabricate de propaganda ecologistă. Cultivarea atavismului și a spaimelor de om primitiv a extirpat curiozitatea firească de a afla cel puțin care este situația reală cu aceste presupuse zăcăminte de gaz natural. Un nu hotărît cunoașterii!

Avem însă un interes național de a ști pe ce ne bazăm și apoi de a lua decizia de a slăbi (sau, de ce nu, de a elimina) dependența noastră energetică față de Rusia. Avem un interes personal de a ieftini prețul gazului pentru consum casnic. Avem un interes comun de a sprijini dezvoltarea industrială și agricolă în țara noastră, prin ieftinirea energiei. Și avem nevoie de locuri de muncă. Toate acestea sunt posibile fără compromiterea siguranței de mediu.

Să urmăm exemplul american.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Emil Borcean

Emil Borcean

16 Comments

  1. Costin Andrieş
    14 September 2013

    Nenea care scoate pancarta din masina este, cel mai probabil „vama verde”, http://www.youtube.com/watch?v=jbo6mYxNbmE mare activist ecologist din Mangalia, daca nu ma insel, prezent la proteste si conferintele organizate de Militia Spirituala si Activewatch. Foarte apropiat cu toata floarea cea vestia a altruismului oengistic pe bani grei. „vama verde” e orice, dar nu un om rational. vedeti 2-3 minute din discutia cu Oreste, va veti lamuri.

  2. Transsylvania Phoenix
    14 September 2013

    La banii pe care-i castiga domnul protestatar profesionist si-ar putea permite sa plateasca pe cineva mai talentat din punct de vedere artistic sa-i deseneze pancartele.

  3. Transsylvania Phoenix
    14 September 2013

    Si apropos de fracking…in anii 80 am lucrat la Petromar. Pentru cei care nu erau nacuti pe vremea aia, Petromar era intreprinderea de foraj si exploatare a petrolului in Marea Neagra. Pentru aproape zece ani am lucrat pe platforme de foraj marin si pot sa spun ca am acumulat ceva cunostinte despre domeniul forarii si exploatarii petrolului si gazelor naturale. Am avut discutii cu colegii geologi & ingineri de petrol cu care am lucrat si despre metodele de exploatare la mare adancime. Fracturarea in strat se face la adancime mult prea mare, straturile de roca care separa zona de fracturare si aquiferul sunt kilometri in grosime mai mult decat indeajuns ca sa nu existe nici un pericol de contaminare. Mai multe sanse sunt ca un litru de benzina aflat in rezervorul Daciei personale sa ajunga in paharul pe care-l umpli la chiuveta din bucatarie decat gaze sau lichid de fracturare sa contamineze aquiferul din care vine apa pe care o bei.
    Dar ce stiu domnii geologi si ingineri, sau bietul de mine care am lucrat pe platforma zece ani…hipsterii econazisti sun mult mai educati si informati. Vad dumealor un video pe Youtube, citesc un articol in revista Can-can si-un flyer colorat tiparit pe banii lui Soros, si dintr-o data se simt foarte competenti in domeniul stiintei exploatarii petrolului si gazelor naturale.

  4. ovidiu
    14 September 2013

    Emile, cine crezi ca-si pierde vremea sa-ti citeasca aberatiile ? Tu faci propaganda evreiasca pe un site evreiesc si vrei sa fii luat in serios ? Copile, uita cum sta treaba 1- raportul Eurostat arata ca Romania produce mai mult gaz decat consuma. Numai ca exporta si cumpara gaz rusesc, printr-o „logica” de balaceanca a politicienilor evrei, asa ca tine. 2 – Nu exista dependenta de gazul rusesc, dupa cum reiese din pct. 1. 3- Gazul de sist sau argila gazeifera ar pleca din tara moca, doar ca sa poata fi cumparat la pretul gazului rusesc. 4 – Fracturarea polueaza iremediabil apa potabila si pamantul agricol.
    Deci e un risc inutil si distructiv, si ti-am demonstrat asta in cateva cuvinte, fara logoreea asta pe care o afisezi tu mai sus.
    Ideea ce retinut pt tine si cei ca tine e urmatoarea – nu se va practiva frackingul in Romania, niciodata ! Nici daca dansezi pe hava nagyla pana-ti iese abureala pe nas. Poti chiar sa te si dai cu fundul de pamant. Si cam atat, ca eu nu polemizez cu insectele. Asa ca frack off, baby, one more time !

  5. Samson Daniel Florin
    14 September 2013

    VRETI INDEPENDENTA ENERGETICA ? CELULE SOLARE,EOLIENE,MOTOARE MAGNETICE,FUZIUNEA LA RECE,ENERGIA RADIANTA DIN IONOSFERA, SI MULTE ALTELE ..DAR NU VOI VRETI INDEPENDENTA ENERGETICA FATA DE RUSIA ..TARA ASTA E PLINA DE OAMENI PROSTI CA VOI ..CARE CURAND VOR FII INLOCUITI

  6. emil borcean
    14 September 2013

    Ai uitat de energia care se degajă din scrisul cu majuscule. E specialitatea ta. În rest…

    Că v-aduce vouă Google frunze-n buze, lapte-n ţâţe, energie ieftină şi verde

  7. Mark
    14 September 2013

    @Samson: Da, vrem independenta energetica fata de Rusia. Ai vreo problema cu treaba asta? Ia du-te tu si posteaza la „Vocea Rusiei”, nu aici.

  8. Mihaela Bărbuş
    14 September 2013

    Care in curand vor fi inlocuiti…? Cum adica?

  9. Daniel Francesco
    14 September 2013

    Adica vine „revolutia generatiei noastre” si stim cu totii, se mai si moare inainte sau …dupa.

  10. Alex M.
    14 September 2013

    SAMSOAAANEEEE! Ai habar cât costă energia ta verde? Și de înlocuit, înlocuiește-o pe *** AUTOCENZURAT***. Fă-te mic și du-te acasă.

  11. Vlad M.
    14 September 2013

    Sa lasam si mesajul lui ovidiu cu conspiratia evreiasca, in ciuda mizeriei pe care o contine. E educativ pentru nivelul de dementa al multor indivizi care se opun proiectului. O sa il adaug la lista de Akismet.

  12. Anca Cernea
    14 September 2013

    @11 Vlad, să nu-l uiți pe Samso. Să nu stea Ovidiu singur noaptea pe lista cu ***AUTOCENZURAT***.

  13. Vlad M.
    14 September 2013

    Nu l-am uitat, l-am pus. ????

  14. TranssylvaniaPhoenix
    14 September 2013

    @ 4 ovidiu
    Ai uitat sa spui ca jidanii e de vina pentru petele de pe soare, psoriazis, greseli gramaticale si vidul complet din capul tau.
    Acuma ma duc la caserie sa-mi iau plata pe replica care ti-am dat-o. Situl asta evreiesc ma plateste la cuvant, azi deja am facut 100 de dolari imperialisto-jidovesti.

  15. Toiu
    14 September 2013

    @Emil Borcean
    Foarte bun articolul
    @Mihaela Barbus
    Te rog sa-l citezi corect pe tanarul bavarez: „CARE CURAND VOR FII INLOCUITI”. Eu cred ca baiatul este foarte stresat la ora asta. Suficient de stresat incat a si uitat ca a apasat din greseala pe Caps Lock;
    @Ovidiu
    „4 – Fracturarea polueaza iremediabil apa potabila si pamantul agricol.
    Deci e un risc inutil si distructiv, si ti-am demonstrat asta in cateva cuvinte, fara logoreea asta pe care o afisezi tu mai sus.”
    Domnule ai o capacitate extraordinara de a lamuri lucrurile. Esti un geniu-neinteles deocamdata. Uite, eu nu inteleg un lucru: de ce se polueaza doar terenul agricol? Nu s-ar putea si ceva intravilan, dintr-asta pentru constructii. Sau ceva spatii verzi, in cel mai rau (sau cel mai bun) caz.
    Si nu mai inteleg un lucru: de ce nu vrei sa polemizezi cu insectele? Ca nu-ti lipseste nici verbul nici stilul! Esti numai bun pentru treaba asta.
    Un sfat pentru Ovidiu si Samson: mai baieti, maine incepe scoala, sunt sigur ca va fi un an greu, daca nu sunteti silitori, prin 2016, cand incepe GC sa exploateze aurul voi tot cu Bac-ul o sa va luptati. Nu vreti mai bine sa mergeti sa va cumparati rechizite?

  16. Andrei
    14 September 2013

    Articol bun.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *