Ponta si Crin si-au manifestat zilele trecute orientarea guevarofila si castrofila într-un fel mult prea provocator pentru publicul romanesc, un public înca insuficient educat pentru toleranta si diversitate (în ciuda eforturilor si fondurilor cheltuite de numeroase oengeuri, organisme europene si mondiale).
Asa ca Ponta a încercat imediat sa o dreaga – cam cum încerca în decembrie Geoana sa puna înapoi dopul de la sampanie: tagaduindu-si preferintele pe care tocmai le manifestase în public si încercand sa le ascunda într-un dulap („closet”).
Un dulap suficient de opac ar fi, s-a gandit Ponta, premierul socialist spaniol, Jose Luis Rodriguez Zapatero.
Alegerea „dulapului” lasa sa se vada însa tot guevarofilia si castrofilia de care se rusineaza mai nou liderul pesedist.
Zapatero, autor al revolutiei culturale din Spania, are izbânzi marete pe linia comunismului gramscist pe care tovarasii din Razboiul Civil nici nu le-au visat, motiv pentru care a fost comparat cu Che, atât de laudatori cât si de critici. Cât despre castrofilie, nici nu mai are rost sa vorbim de o atractie, cum zicem noi, reactionarii, nefireasca; Zapatero a depasit stadiul visarii, a trecut la fapte si prin fapte si-a manifestat fara jena sentimentele fierbinti fata de fosila ucigasa de la Havana si regimul sau dement, care se clatina din toate incheieturile.
Intre timp, aceia care mai au ochi sa vada, au vazut de prin frânturi de presa ce s-a întâmplat cu Orlando Zapata Tamayo, detinutul cubanez care a murit de foame acum o luna, încercând sa atraga atentia lumii asupra iadului închisorilor politice din Cuba. Un obiectiv aproape imposibil de realizat, în ciuda sacrificiului suprem al lui Orlando Zapata. Presa internationala s-a specializat exclusiv în subiectul Guantanamo (nu departe, geografic, de puscariile lui Castro), înca se mai discuta si se mai analizeaza daca prizonierii americanilor au primit destule proteine, daca li se vorbeste frumos, daca primesc iaurt si fructe la micul dejun, fasole la prânz, ciocolata „Kit Kat” la desert, daca aerul conditionat functioneaza cum trebuie, daca muzica nu e prea tare, daca beneficiaza de asistenta unor avocati performanti si, mai ales, când anume vor putea, în sfârsit, sa se întoarca la rosturile lor si sa ne arunce în aer; iar Bush si Cheney sa fie trasi la raspundere pentru ca i-au tinut din treaba.
Colegul lui Orlando Zapata Tamayo, Guillermo Farinas, este înca în viata, dar nu stim pâna cand, starea lui de sanatate fiind deja extrem de zdruncinata. Dar nici de el nu au multi chef sa se intereseze.
Deocamdata lumea, chiar daca ar avea ochi sa vada, prefera totusi sa îi tina închisi sau atintiti la filme tâmpite despre Guevara, continuând sa cumpere carti, tricouri, calendare cu mutra acestui tortionar si ucigas în serie, adaugând aceasta batjocura la indiferenta generala fata de detinutii politici cubanezi, oameni de a caror noblete si curaj nu suntem vrednici.
S-ar putea ca, nu peste mult, atunci cand conditiile dialectice vor fi mai prielnice, si anticomunismul visceral al romanilor va fi amutit de slagarul “El Comandante” repetat pâna la un nivel suficient de îndobitocire, Ponta si Crin sa înceapa sa militeze deschis pentru legalizarea guevarofiliei.
Si toti cei care vor considera ca asta e o perversiune nerusinata si dezgustatoare, vor fi acuzati de discriminare, hate-crime, putând fi trimisi la cursuri de re-educare întru diversitate.
