FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Iluzia greacă și tragedia indignaților din media

Povestea e scurtă și o știe orice copil de zece ani care se uită măcar cinci minute pe zi la știri: statul grec este in pragul falimentului. Unii copii, mai destupați, înțeleg însă mai mult: Grecia ca sistem a falimentat deja.

Pe lângă viitorul grecilor nenăscuți încă, populismul elen a luat pe luntrea lui Charon două dintre cadourile otrăvite, născute în Europa ultimelor decenii: ideea statului social și moneda comună. Ca în orice tragedie antică, episodul elen este doar primul. Spania, Portugalia sau Italia sunt încă la machiaj, și așteaptă să intre pe scenă. Nici România nu este departe de modelul grecesc, mai ales în contextul în care etern-indignații Antonescu – Ponta par a fi favoriți la următoarele alegeri parlamentare și prezidențiale.

Orice minte sănătoasă ar trebui să înțeleagă că modelul de societate impus la Atena în ultimele decenii este unul falimentar. Prăbușirea totală, adică invocarea falimentului, ar fi putut poate să ducă la regăsirea drumului. În schimb, grecii continuă să alerge bezmetici pe cărări neștiute, a căror singură certitudine este chiar destinația: distrugerea. În loc să iasă de sub măslini și să treacă la muncă, distrugerea orașelor, luptele cu forțele de ordine și grevele generale care paralizează țara au devenit sporturi naționale. Nu ar trebui să ne mire prea tare dacă elenii vor cere ca proba de ”distrus cât mai multe mașini în 60 de secunde” să fie introdusă la Jocurile Olimpice. Singurii contracandidați ar fi tinerii musulmani din Franța care au deja în spate un deceniu de ”antrenament” intensiv.

Cel mai probabil, dacă indignații greci ar fi muncit în toate acele zile în care au preferat să distrugă, datoria statului s-ar fi redus măcar cu un procent. În schimb, obișnuiți cu pomenile stalului și cu banii primiți pe datorie, aceștia au trecut imediat la răstignirea instituțiilor financiare internaționale și a statelor europene care îi împrumută cu bani, pe motiv că ”cel de-al 14-lea salariu” este un drept câștigat. Cu un sistem birocratic impresionant, o clasă politică populistă și un electorat captiv ideilor socialismului de piață, Grecia are puține șanse să-și revină în mod natural. Pentru tot mai multă lume a devenit clar că singurele medicamente acceptate erau șocurile electrice, rețetă refuzată și rescrisă de birocrații europeni, pe care nimeni nu-i va acuza vreodată de malpraxis. Însă, dacă Sorin Ovidiu Vântu merge la ginecolog când are dureri la rotulă, de ce Grecia nu ar merge la un orelist când ar fi trebuit să meargă la o clinică de dezalcolizare?

Da, tot la Băsescu ajungem!

Suprinzător sau nu, tot mai mulți hăbăuci dâmbovițeni privesc cu admirație la distrugerile provocate de indignații greci –majoritatea sunt anarhiști sau extremiști de stânga, dar de ce să ne încurcăm cu realitatea? Avem în primul rând grupuri de tineri, grupați în jurul unor organizații precum ”Miliția spirituală”, o organizație ce a părăsit de mult valorile democrației pentru a îmbrățișa anarhia și discursul marxist. În blogosferă există de asemenea câteva site-uri, puține dar guralive ce-i drept, care propovăduiesc noii zei atașați la panteonul stângist global: indignarea violentă și cocktailul Molotov eco.

Din nefericire, găsim același mesaj și în mass-media, ba chiar la cele mai vândute ziare din România, Adevărul și Jurnalul Național. O mică paranteză. Indignații din media nu au în mod obligatoriu o legătură cu stânga. Ei nu sunt neapărat anarhiști sau marxiști. Pentru ei, totul se reduce la Traian Băsescu. Mesajul lor este simplu: dacă la greci se iese în stradă (chiar dacă acest lucru înseamnă că mor oameni!), la noi de ce nu s-ar putea? Dacă la greci se strigă ”moarte FMI”, la noi de ce nu s-ar striga ”moarte Băsescu”? Dacă indignații lor distrug bănci și instituții guvernamentale, adică proprietatea privată și de stat, la noi de ce n-ar ieși indignații să arunce cu cocktailuri în Palatulul Cotroceni, de ce nu ar incendia poșetele Elenei Udrea sau de ce nu l-ar fugări pe Emil Boc, găsit vinovat în nenumărate rânduri, în prime-time, pentru vina de a fi prea mic?

Ciutacu: românii nu sunt un popor mândru!

Să începem cu vedeta Jurnalului Național și a Antenei 3, Victor Ciutacu. Acesta scria recent pe blog că în timp ce la București i se acorda un premiu, el se afla la Atena, printre protestatatarii greci.
”….mă strecuram, anonim, printre miile de oameni care protestau, în Piaţa Syntagma din Atena, împotriva măsurilor de austeritate impuse guvernului grec de FMI. Oameni care alcătuiesc un popor mândru, nu o adunătură de glugi de coceni”.

Să fim serioși, Victor Ciutacu câștigă într-o lună cel puțin 25 de salarii de bugetari, e absurd să crezi că nu mai poate de scăderea cheltuielilor bugetare. Singura lui legătură cu nevoiașii ar putea fi aceea că stă ilegal într-o casă de la primărie, destinată asistaților social. Evident, în această casă chiar ar fi putut sta o familie nevoiașă, nu unul dintre cei mai bine plătiți oameni din România. Dar noi știm deja că stânga una vorbește și alta fumează.

Analiștii lui Nahoi propun o democrație originală. Pardon, o nouă formă!

Un alt exemplu șocant este editorialul lui Ovidiu Nahoi, intitulat ”Să fim și noi greci?”. Pentru Ovidiu Nahoi, distrugerile de până acum, ce au depășit probabil sute de milioane de dolari înseamnă nici mai mult nici mai puțin decât ”o agoră clasică ateniană”. Ba mai mult, Nahoi susține că tot mai mulți comentatori vorbesc despre o ”nouă formă de democrație”. Din câte înțeleg eu, la următoarele alegeri ar trebui să iasă vreo 10 milioane de români în stradă (5 milioane să stea acasă, ei nu ”votează”) și să se îmaprtă în tabere. Înarmați cu pietre, cocktailuri Molotov, bâte, pistoale și ce le mai pică în mână, să se întâlnească pe un câmp și să vadă cine are doctrina mai tare. Evident, tabăra care rămâne în picioare la final numește președinte, premierul și își trimite oamenii în Parlament. E atât de simplu încât mă gândesc cum naiba nu s-a gândit cineva la asta până acum? (De fapt s-au mai gândit, iar rezultatul a fost ”dictatura proletariatului”, dar să nu le spuneți asta ”analiștilor”!).

Ovidiu Nahoi este impresionat de indignații greci. După ce au păpat bani cât să le lase datorii până și nepoților, ei ”caută singuri o soluție la problema lor”. Evident, soluția nu este să treacă la muncă, să scadă aparatul bugetar birocratic, să taie al 14-le salariu sau măcar să se dea cinci minute cu capul de pereți. Nu, soluția propusă de analiștii citați de Ovidiu Nahoi este anarhismul, această ”nouă formă de democrație”.

Confruntarea permanentă, tovarăși!

Din păcate, O. N. nu se oprește aici. În caz că cineva a avut vreun dubiu că editorialul nu are de fapt legătură cu Băsescu și PDL, Nahoi rezolvă situația: ”când politicienii români ne vând ideea reformelor pentru simplificarea scenei politice, nu ne duc ei, oare, într-acolo?”. În realitate, chiar reformele lipsite de popularitate ale guvernului român au dus la evitarea scenariului grecesc. Prin reducerea cheltuielilor am evitat abisul, însă de ce am lăsa realitatea să strice o poveste bună?

O.N. se apropie, – am însă certitudinea că involuntar! – nu doar de discursul stângii radicale occidentale, ci chiar și valorile troțkismului autentic. ”Nu cumva, în Balcanii noștri, diversitatea și confruntarea permanentă sunt mai degrabă garanții ale controlului public asupra puterii, decât un sistem politic înțepenit, care îl imită pe cel anglo-saxon doar ca formă?”. Până la urmă, care este diferența dintre ”confruntarea permanentă” propusă de O. N. și ”revoluția permanentă” propusă de Troțki?

Din nefericire, chiar și presa română a devenit parte activă în războiul purtat împotriva realității. După ce a declarat război capitalismului, media românească continuă să incite la violență. Totuși, este improbabil ca în viitorul apropiat să apară și la noi victime ale indignaților, o Angelki Papathanasopoulou, însărcinată în luna a patra și ucisă de indignați doar pentru vina de a se fi aflat la muncă în momentul în care hoardele s-au pus pe distrus bănci.

Domnilor, nu vrem ”o nouă formă de democrație” așa cum nu am vrut nici ”democrația originală” propusă de Ion Iliescu. Am vrea însă mai mult discernământ din partea voastră . Vă puteți raporta cum doriți la chelia lui Băsescu, la poșetele Elenei Udrea sau la înalțimea lui Boc. Vă puteți juca chiar și cu imaginea voastră. Vă aparține și puteți face ce vreți cu ea. Nu vă jucați însă cu ideile, sau, cel puțin, nu cu cele care curmă vieți.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

George Rîpă

George Rîpă

53 Comments

  1. calehari
    27 June 2011

    Excelent articol ! Presa, cea care promoveaza si vinde zilnic nu numai apocalipsa ci si anarhia . Apocalipsa – Anarhie – Rating ! E tare Nahoi asta! Auzi : ” diversitatea si confruntarea permanenta sunt mai degraba garantii ale controlului public asupra puterii „.
    De la Bakunin la Nahoi …sau Nahunin ?

  2. filadel
    27 June 2011

    Foarte bun articol. Mi se pare interesant de adăugat o observație: o mare parte din capitalul privat al Greciei s-a externalizat iar în ultimii doi ani a făcut-o cu o viteză fantastică astfel încît o naționalizare previzibilă nu mai are obiect. Populiștii atenieni au rămas și fără calul troian.

  3. DanCanada
    27 June 2011

    Il stiu pe Ovidiu, am fost colegi de liceu. Era mai rezervat odata, acum s-ar parea ca e mai „vocal”. Ar trebui sa fie invers, nu? La tinerete socialist (deh, inima) si la „maturitate” conservator (capul). Personal, nu-i inteleg pe jurnalistii care au avut la viata lor o pregatire tehnica, ar trebui sa aibe in general mai mult „common sense”. In cazul lui O.N., se lasa prada avintului „revolutionar”, are impresia ca impulsul gloatei are cine stie ce scanteie revolutionara. Ori poate o fi banu’?
    Am vazut Simbata parca „Istorie si Isterie” cu Turcescu, Cristoiu si printre altii si Andreea Pora. N-o stiam, in avintul discutiei am inteles ca dna Pora a facut Arhitectura, deci tot ceva tehnic. In sfarsit, e tot asa, se inflameaza aiurea. De fapt toti isi dadeau cu parerea, se intrerupeau cu nesimtire unii pe altii invective etc si pentru ce? Pentru nimica toata. O fi spiritul latin? Oricum, in Romania in general presa scrisa si TV-ul e sub orice critica in materie de stiri si politica. Mi se pare ca Internet-ul (blog-urile) au o calitate mult superioara mass mediei traditionale.

  4. bugsy
    27 June 2011

    Foarte bun articol! Felicitari! As vrea sa zic ceva despre retardatul de la A3 si Jurnalul National, V…..C…., dar mi se blocheza mana pe tastatura si ma incearca o puternica senzatie de greata.

  5. Vlad M.
    27 June 2011

    Din partea Pudel Atac astepam un reportaj foto de la fata locului. :mrgreen: tovarasi, nu ne dezamagiti! Vrem sa radem.

  6. John Galt
    27 June 2011

    Nu stiu daca e de ras. Data trecuta cand au incercat asta a fost doar un test, si tot au murit oameni (Angelki Papathanasopoulou). Acum cred ca va fi mai rau.

  7. JMT
    27 June 2011

    A venit oare vremea sa ne intrebam daca democratia nu a fost decit un accident al unei civilizatii conjuncturale, efemere, si daca nu cumva destinul inexorabil al omenirii nu este decit unul de cazarma comunista….putea cineva sa conceapa ca de fapt caderea zidului de la Berlin, nu a fost decit inceputul sfirsitului…
    Poate cineva sa sustina ca toate evenimentele pe care le traim azi nu pregatesc un viitor la care nimeni nu s-a asteptat….traim un inceput de secol intr-un fel foarte similar cu cel precedent si ma trec fiori cind ma gindesc la ipoteza ca istoria s-ar repeta si ca asta ar fi de fapt un adevar pe care nu il putem accepta, in entuziasmul nostru de a aplauda in mod infantil puritatea viitorului nostru mai curat si mai luminos si mai unic decit toate viitoarele generatilor anterioare.

  8. Nea
    27 June 2011

    Da, cred că Pontantonescu şi Geoană salivează când văd luptele de stradă din Grecia, cât şi-au dorit şi ei ceva mai agresiv decât dansul pinguinului ca formă de revoltă populară contra dictatorului. Erau aşa aproape de ciolan!

  9. George Daniel
    27 June 2011

    @DanCanada
    Eu am lucrat cu Ovidiu mai mult de doi ani, la Adevarul. Nov 2007- Feb 2010. E un tip ok, nu poate fi comparat in niciun caz cu tonomatele de la mogulizatoare. Din pacate insa, are texte care pur si simplu sunt naucitoare. Principla „vina”, cred eu, o poarta „sursele” lui, care sunt majoritatea de genul Adrian Severin.
    @JMT,
    Sper sa te inseli. Totusi, daca viitorul apropiat va insemna distrugere, confruntari violente de strada si crime, atunci vinovati sunt cei care astazi propovaduiesc noi ere cladite pe sangele proaspat al „burgheziei” din banci.

  10. Radu Ionescu
    27 June 2011

    Eu tot nu inteleg partea cu anarhisti protestand reducerea influentei guvernului … Nu e asta toata ideea?

  11. George Daniel
    27 June 2011

    Radu Ionescu, te rog sa fii mai clar. Banuiesc ce vrei sa spui, insa as vrea sa fiu sigur ????

  12. vw
    27 June 2011

    Grecii muncesc cu vreo 700 de ore pe an mai mult ca germanii, de exemplu. Nu cred ca nemunca e cauza problemei.

  13. George Daniel
    27 June 2011

    @vw
    E posibil sa fie victimele unei conspiratii iudeo-masonice-klingoniene. Altfel nu-mi explic! Apropo, intrebati cativa prieteni care au fost in Grecia, daca pana recent au vazut cum arata un bon fiscal, indiferent ca era vorba de o calatorie cu taxi, o bere la terasa sau char hotelul. Intrebati-i pe nemti daca au auzit vreodata ce inseamna „al 14-lea salariu”. Aici e raspunsul, nu in sondaje manipulate care arata ce mult muncesc grecii si cum stau degeaba nemtii.

  14. Pataphyl
    27 June 2011

    @George

    Update via Bleen-Blogary-Monty Python (vechi da’ bun)

  15. calehari
    27 June 2011

    xyzvw@13. Am ras in hohote! Daca mai stiti, mai aveti, goliti-va sacu’, nu va sfiiti ! ???? ???? ????

  16. Alex Nicolin
    27 June 2011

    Hoardele dezlantuite cer pastrarea beneficiilor asigurate de stat
    Curat anarhism, coane Fanica! ????

  17. Liv St Omer
    27 June 2011

    Foarte bun articol George, da-i incolo de greci. Iar presa romaneasca mai are inca mult de reformat pana sa ajunga sa informeze onest, in loc de a dez-informa in mod murdar. Ii inteleg si pe-aia care citesc numai tabloide, sani si Zavorance, pana la urma: pai, fiind greu sa descoperi, in noianul de informatii, pe alea 1% care chiar te informeaza, si nu te aburesc, ce sa faci? Daca tu vezi, acolo unde te uiti tu, in zona unde privesti, ca numai asta este, ce mai poti sa faci? Eventual sa renunti la presa alltogether, dar asta cere un exercitiu de vointa de care putini sunt capabili.

  18. George Daniel
    27 June 2011

    Pataphyl, Monty Python e senzational.

    Liviu, din aproape toate punctele de vedere tabloidele fac o treaba mai buna decat ziarele quality. Pentru nisa lor, evident. Au subiecte proprii, au abordari proprii, or asta inseamna ca aduc ceva nou. Dovada este faptul ca emisiunile de gen de la TV preiau subiectele din tabloide.
    La presa quality e invers, ziarele preiau subiecte de la TV, de multe ori cu tot cu abordare. Nu aduc nimic. Poate ca asta e si una dintre explicatiile caderii presei scrise.
    Toate ziarele quality ofera intr-o saptamana, adunat, maxim 2-3 anchete servite si 2-3 interviuri slabute. In paralel, tablodele vin in fiecare zi cu ceva nou. Nu fac apologia tabloidelor, sper sa nu se inteleaga asta ????

  19. Liv St Omer
    27 June 2011

    @George
    Da, eu am descoperit (incipient) Monty prin prietena mea…..mai am inca mult de sapat acolo.
    Despre ziarele quality….uneori imi pun problema daca insasi conceptul de „ziar quality” nu e depasit, nu e un concept oarecum snob si mlipsit de acoperire ca si public, ca si cititori. La mine in facultate, dupa orele mai plictisitoare ???? gaseai prin banci numai Libertatea, Click si d-astea, dar nu-mi amintesc sa fi vazut vreun RL, poate doar vreun EvZ, foarte rar; de 22 nici nu poate fi vorba. Si oamenii de acolo erau „publicul mediu”, ca sa zic asa, oameni de toate conditiile, din toate mediile, cu venituri de la -x la Y=foarte mari. Eu as echivala ce ti-am descris acum cu un sondaj de opinie ???? .
    Oricum, presa romaneasca de toate genurile, fara exceptie, de la „era” Ceausescu la epoca Iliescu si pana azi s-a compromis si ras-compromis, prin inertia la schimbare, prin tabloidizare gratuita (ca veni vorba), prin incalcarea oricaror principii si a oricarei deontologii minime. Putini mai sunt jurnalistii care mai sunt credibili, dar e un semn bun ca tocmai acestia sunt din ce in ce mai vizibili, mai vocali. Traim si vedem.

  20. Liberalul
    27 June 2011

    Live St Omer, multe tabloide si firme din masmedia romaneasca sunt impartiale, ca peste tot. Ce parere aveti despre impartialitatea jurnalistilor si publicistilor de la FoxNews sau WashPost?

  21. Liv St Omer
    27 June 2011

    Nici o parere, am urmarit insuficient Fox si cam atat,pe youtube, ca sa-mi pot forma una. Insa am auzit de la diverse persoane ca nici pe acolo nuprea mai exista impartialitate. Olavo de Carvalho vorbea de grupul Bilderberg care e implicat cam peste tot…..trebuie sa ma mai documentez despre asta.

  22. George Daniel
    27 June 2011

    @Liberalul
    In general presa detinuta de Rupert Murdoch e decenta. Aici intra Fox News, Wall Street Journal (SUA), WSJ Europe, The Times si The Sunday Times + The Sun + The Sky Television (UK).
    Astea ar fi cele mai importante, mai detine media in Australia si de curand a intrat chiar si pe piata asiatica. Acum cativa ani stiua ca detinea un procent si la B1, nu stiu care mai este situatia acum.

    @Liviu
    Nu chiar toata presa s-a compromis. Mai exista putine institutii media ok (gen 22), insa destui jurnalisti care incearca sa-si pastreze coloana vertebrala. Ce-i drept, 90% e manjita irevocabil.

  23. calehari
    27 June 2011

    Cateva ” ganduri ” ale lui Jean Francois Revel ( le-am intalnit de curand):
    -” Cea dintai dintre fortele care conduc lumea este minciuna ”
    – ” Cum altfel se poate explica putinatatea informatiei exacte in societatile libere, de unde majoritatea obstacolelor din calea difuzarii informatiei au disparut, astfel incat oricine sa poata cunoaste oricand adevarul, fie din simpla curiozitate, sau prin insusi faptul ca nu se opune cunoasterii?….. Si totusi preocuparea predominanta a celor care aduna informatia pare a fi falsificarea acesteia, iar impulsul celor care o recepteaza pare a fi eludarea ei „.
    – ” Conform legilor care guverneaza tot acest amestec de cuvinte, sentimente, dorinte, spaimesau dusmanii- si care se numeste opinie- , un fapt nu este nici real nici ireal. El este dezirabil sau indezirabil.”
    -” Chiar ceea ce numim in mod curent ziaristica de investigatie – anchetele sociale atat de laudate pentru curajul si intransigenta lor – se supune intr-o larga masura unor scopuri straine de cultul informatiei dezinteresate. Aceasta, chiar daca informatia este adevarata. De multe ori se repune pe rol un dosar nu pentru importanta lui intrinseca, ci pentru a distruge un om de stat, de exemplu, neglijandu-se sau minimalizandu-se un alt dosar, mult mai plin de consecinte pentru interesul general, dar lipsit de utilitate personala sau partizana pentru moment. ”

    Parafrazandu-l pe J.Fr. Revel putem spune : ” Daca altadata dusmanul era ignoranta , astazi este informatia ” ????

  24. Liv St Omer
    27 June 2011

    @George Daniel
    Poate inghit eu pe nemestecate teorii ale conspiratiei, insa stiu ca la 22 e implicat Soros prin a lui fundatie; oricum, felul in care au tratat, si ei ca GDS, si dna Pora+dl Vianu toata discutia Basescu-Rege mi s-a parut deplasat rau; modul corect mi s-ar fi parut asa cum a spus-o dl Tismaneanu: „ma delimitez de modul inestetic cum a formulat Basescu ideea, nu de idee in sine”. Daca oamenii astia, desi lucreaza la 22, nu au citit suficient istorie, mi se pare un lucru grav; ca mai sunt si ipocriti, si ca in loc sa discute de constitutie si reorganizare administrativa discuta despre banalitati, mi se pare gravissim.
    Adevarat, sunt destui jurnalisti care incearca si chiar reusesc sa-si pastreze coloana; prevad in viitorul apropiat o serie bubuitoare (inca una) de falimente in presa romana, asa, ca niste petarde explodand intr-o mlastina; din care, la final, numai coloanele astea vertebrale vor ramane la suprafata, intregi. Unele din ele cred ca suntem si noi.
    @Calehari,
    multumesc mult ca reamintesti aici unele din textele atat de importante si, vai, atat de ignorate ale lui Revel. Urmeaza niste noi traduceri de acolo, sunt „pe teava”.
    Excesul de informatie duce la dez-informare, iata o banalitate foarte adevarata. Traim din pacate niste vremuri de crepuscul, din acest pdv. Sau din fericire.
    Am primit de la Anca nr tau de tel; e prea tarziu la ora asta sa te mai sun, te sun maine sa-mi dai si mie adresa de mail ca sa-ti trimit si nr meu de tel; ca sa facem, candva, treaba aia cu tablourile.

  25. Liv St Omer
    27 June 2011

    @George Daniel:
    Gateway Pundit, weasel zippers, cum sunt?

  26. Costin A.
    27 June 2011

    via liv: Grecia, tara in care calatoria cu metroul este gratis. VEZI aici care sunt cauzele crizei elene!


    Evaziunea fiscala si nepasarea populatiei au dus la colapsul financiar al Greciei. Autoritatile din Atena au fost nevoite sa-i vaneze din elicopteri pe cei care detin piscine si nu le declara. De asemenea, cetatenii gasesc deseori metode de a pacali statul neplatind taxe si impozite. Cand unul dintre medicii din sistemul de stat a fost acuzat ca ar fi inselat statul cu sume uriase, acesta a precizat ca „numai prostii platesc taxele”…prostii din Europa, poate, conchid jurnalistii de la The Telegraph.

    “Daca grecii ar fi strans cureaua mai mult si ar fi platit taxele catre propriul stat, poate acum, votantii europeni nu ar mai simti aceeasi aversiune fata de ei”, conchide Daily Mail.

  27. George Daniel
    27 June 2011

    Liviu 25, In ceea ce priveste cazul Basescu- Regele, sunt de acord cu 22. Basescu trebuia sa taca.
    Regele poate fi criticat pentru apropierea de Nastase, pentru vizita la Moscova in 2005, nu insa si pentru actiunile lui de acum 70 de ani. In ultimii ani Casa Regala joaca cum dicteaza Duda, care e oricum un securist.
    Cred ca pozitia 22, a fost onesta, asa cum a fost si Plesu, Toader Paleologu sau altii. Evident, sinistrul situatiei a aparut cand alde Iliescu au sarit in apararea Regelui ????

    Liviu 26, sunt ok, eu vorbeam doar de media din .ro.

  28. Liv St Omer
    27 June 2011

    @George28:
    Esti de acord cu 22, ca Basescu trebuia sa taca. Bun, si esti de acord cu actiunile sau cu lipsa lor, ale Regelui, din intervalul 40-47? Sigur, sunt de acord ca Basescu s-a exprimat grobian, ca nu era treaba lui, dar totusi discutia asta trebuia deschisa odata si odata. Lasa ce face casa regala acum, ca Duda e un securist, stiu lucrurile astea. Dar totusi, nu crezi ca Basecu, „pe fond”, avea dreptate? Adica, daca Antonescu a fost un antisemit care a trimis evrei in Transnistria, asta din oficiu il pune pe Mihai intr-o lumina asa buna? Nu vreau sa „rezolv greselile treutului cu armele prezentului” sau invers, dar totusi, cum ar fi fost daca aveam in momentul ala un rege la fel de „vocal” ca Basescu? E totusi singurul monarh din Europa de est care a abdicat. Citeste articolele acelea 2 pe care ti le-am trimis ale lui theophyl, mi se par foarte lamuritoare.

  29. Liviu Crăciun
    27 June 2011

    George
    in 2005 a fost si insusi dictatoru basescu la moscova ????
    e de discutat daca o fost bine sau rau, o fost diplomatic, etc; fapt e ca atunci a fost toata lumea „buna”

    problema e legata de 2010 cind a fost doar regele si a sa duda, cind a lipsit invitatia pt orice alte oficialitati romanesti (cu care rusii tocmai erau in contre), cind moldova a refuzat categoric pe motive de ocupatie si siberia, cind rusii au oprit importurile de vin din moldova drept pedeapsa, etc; cind, in fine, mae i-a recomandat explicit regelui sa refuze invitatia data fiind situatia pacii si preteniei intre marile popoare rus si roman

  30. bugsy
    27 June 2011

    Actul de abdicare:

    Mihai Iiu
    Prin gratia lui Dumnezeu si vointa nationala,
    Rege al Romaniei
    La toti de fata si viitori, sanatate
    In viata Statului roman s’au produs in ultimii ani adanci prefaceri politice, economice si sociale, cari au creiat noi raporturi intre principalii factori ai vietii de Stat. Aceste raporturi nu mai corespund astazi conditiunilor stabilite de Pactul fundamental – Constitutia Tarii – ele cerand o grabnica si fundamentala schimbare. In fata acestei situatiuni, in deplina intelegere cu factorii de raspundere ai Tarii, constient si de raspunderea ce-mi revine, consider ca institutia monarhica nu mai corespunde actualelor conditiuni ale vietii noastre de Stat, ea reprezentand o piedica serioasa in calea desvoltarii Romaniei. In consecinta, pe deplin constient de importanta actului ce fac in interesul poporului roman, ABDIC pentru mine si pentru urmasii mei dela Tron, renuntand pentru mine si pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat ca Rege al Romaniei.
    Las poporului roman libertatea de a-si alege noua forma de Stat.
    Dat la Bucuresti,
    astazi 30 Decembrie 1947,

    O intrebare doar. De ce il mai numim Regele Mihai? A abdicat si a renuntat la toate prerogrativele.

  31. calehari
    27 June 2011

    Liv St Omer @25. Astept telefonul tau.
    George Daniel @28. Prin anii ’80, un bun prieten ce avea pe vremea aia vreo 52-53 de ani si ” traia ” cu o juna de vreo 27, mi-a povestit ca nevasta-sa are drept amant un tanar actor. Adevarul este ca, doamna doctor x. arata foarte bine la cei patruzeci si ceva de ani ai ei. Bunul meu prieten s-a despartit amical, la putin timp dupa aia, de prezentabila doamna, ca nu dupa multa vreme sa-mi spuna, cu o bine ascunsa satisfactie, ca fosta sotie si-a surprins amantul in pat, nu cu o tanara, cum ar fi fost de crezut, ci cu un tanar ! Bineinteles ca doamna doctor i-a intors spatele cu demnitate si pentru totdeauna tanarului actor.
    Povestea este adevarata pentru ca, pe vremea aia, duda era duda si nu se numea, cum s-a numit dupa revolutie, duda sigmaringen, asa ca prietenul meu nu avea de ce sa inventeze ceva. Modul in care Securitatea, ” relationa” cu homosexualii pe vremea aia, este acum cunoscut. Din aceasta cauza cand am vazut cum o duda infrange gravitatia si ” cade” in sus, nu m-am mirat prea tare, doar m-am amarat un pic!

  32. Liv St Omer
    27 June 2011

    Foarte tare povestea Calehari! :))
    Auzisem si eu c-ar fi homosexual, ce spui dumneata aici vine sa imi confirme.

  33. Liberalul
    27 June 2011

    @Costin A.


    Evaziunea fiscala si nepasarea populatiei au dus la colapsul financiar al Greciei. Autoritatile din Atena au fost nevoite sa-i vaneze din elicopteri pe cei care detin piscine si nu le declara. De asemenea, cetatenii gasesc deseori metode de a pacali statul neplatind taxe si impozite. Cand unul dintre medicii din sistemul de stat a fost acuzat ca ar fi inselat statul cu sume uriase, acesta a precizat ca “numai prostii platesc taxele”…prostii din Europa, poate, conchid jurnalistii de la The Telegraph.

    Elenii vor invata si ei repede sa plateasca impozite – asa cum platesc si nemtii, francezii, olandezii, belgienii, austriecii, danezii etc. In final, piata si moneda comuna se va bucura (are numai de castigat) de pe urma punerii la punct a lucrurilor in Balcani.

    http://www.money.ro/bloomberg–in-spatele-crizei-din-grecia-fierb-doua-viziuni-privind-euro_1014796.html

  34. George Daniel
    27 June 2011

    Liviu, scuze, ma gandeam la 2010, evident. Atunci a fost problema. Nu te poti duce acolo cand tara ta, Republica Moldova (teritoriu pe care l-ai condus ca suveran), si tarile baltice boicoteaza evenimentul. E posibil ca nici Polonia sa nu fi fost, nu mai tin minte.
    Nu sunt de acord nici pe fond, pentru ca in toata perioada comunista Regele a fost unul dintre simbolurile luptei anti-comuniste si asa a ramas si ulterior.
    Da, nu a „facut totul” pentru se impotrivi comunizarii Romaniei, insa am indoieli ca rezultatul ar fi fost altul, indiferent de ce a facut. Eu nu-l pot acuza pentru ca nu si-a dat viata, nu poti acuza pe nimeni pentru ca a ales exilul in locul mortii. Da, sunt diferite nuante, cum ar fi ca semnarea abdicarii a fost un moment lipsit de inspiratie. Au fost insa si momente in care a incercat sa se opuna cum a putut, si aici sa amintim doar greva regala.
    In orice caz, poate ca subiectul ar merita un articol separat. Sa vedem cine il scrie ????

  35. Liv St Omer
    27 June 2011

    Adevarat, discutia despre rege e off-topic, eu as fi vrut s-o continuam pe mail dar adresa ta de ILD nu merge, am impresia. Da-mi si mie te rog un mail pe liviu_99 la yahoo ca sa am si eu adresa ta te rog.

  36. John Galt
    27 June 2011

    @liberalul : „punerea la punct” se va lasa cu multe capete sparte. Evaziunea fiscala e baza economiei, asta nu stii tu si cri care sustin astfel de nonsensuri socialiste. Auzi la el.. „punerii la punct”. Vai si amar!

  37. Liberalul
    27 June 2011

    @John Galt,

    Probabil ca punerea la punct nu este expresia cea mai adecvata, insa formula cu evaziunea fiscala este specifica economiilor sub-dezvoltate.

    Aici, in vestul Europei printre altele promovam intensiv privatizarea intreprindelor de stat, reducerea taxelor si puterii de stat in general, dar sintem constienti ca o reducere la „zero” a puterii de stat este imposibila . La fel de intensiv promovam si respectarea statului de drept. Respectarea statului de drept (incl. declaratiile veniturilor si plata taxelor) se numara printre valorile distincte tarilor civilizate /dezvoltate.

    P.S.
    Numai „smecherii” de cartier incearca sa catalogheze plata taxelor si ordinea la capitolul nonsensuri socialiste (pentru acestia respectarea legilor -in general- este un nonses).

  38. Vlad M.
    27 June 2011

    Jorj, mai da-l in ma-sa cu slabiciunile si lasitatile lui. Ce ne dam atata de ceasul mortii ca vai, dom’le, era tanar, n-a avut de ales, etc. si apoi cate a facut monarhia pentru Romania! Mihai I a fost un lider slab care prin toate actiunile sale a actionat impotriva interesului natiunii si in favoarea interesor comunistilor si rusilor. Punct.

  39. dr pepper
    27 June 2011

    liv

    modul corect mi s-ar fi parut asa cum a spus-o dl Tismaneanu: “ma delimitez de modul inestetic cum a formulat Basescu ideea, nu de idee in sine”.

    CT Popescu îi cere scuze lui Tismăneanu: „Hai sictir, Volodea”, „jegoșenie”, „măi ninja blog”

    ???? ma gandeam la Tismaneanu cat de mult enjoy calatoria in Romania.

    http://en.wikipedia.org/wiki/Cristian_Tudor_Popescu

    He was also the president of the Romanian Press Club until November 2006, when he resigned his office over an issue regarding the representation of journalists in the Club. He was re-elected president on February 10, 2007.[1] Based on opinion polls, he was designated Romania’s best journalist four years in a row 2005–2008.[2]

  40. John Galt
    27 June 2011

    o reducere la “zero” a puterii de stat este imposibila

    Esti sigur? De plata VOLUNTARA a unor servicii (ce pot fi oferite si de privati – vezi sanatate, paza protectie, chiar justitie) tu ai auzit sau ti se pare o „imposibilitate”?

  41. Liv St Omer
    27 June 2011

    dr pepper,
    dupa cum e posibil sa stii,CTP a ajuns cunoscut ca mare „jurnalist arghezian” introducand in editorialele sale cuvinte ca „p..a, m..e, p..da, c..r, etcetc”. Exprimari din acestea nu sunt ceva nou pt. el, asta e stilul. Pe saracul dl Tismaneanu, vorba dansului, il salveaza faptul ca inca mai are simtul umorului. Pe de alta parte, CTP-ului in momentul asta ii cam fuge pamantul de sub picioare, genul sau de presa, de jurnalism are tot mai putina cautare, presa romana, ca si toate breslele din Ro., dealtfel, sub presiunea crizei tind/e sa se personalizeze. De-aia asemenea iesiri ale CTP-ului cred ca pana si dl Tismaneanu ajunge sa le ignore.

  42. Liv St Omer
    27 June 2011

    Scuze, sa se profesionalizeze am vrut sa spun.

  43. dr pepper
    27 June 2011

    Pacat de Basescu insa. Poate fi acid si fara a apela la limbajul stangii.

  44. Ciuma
    27 June 2011

    O mare diferenta intre Grecia si Romania.

  45. Vlad M.
    27 June 2011

    In ce sens?

  46. George Daniel
    27 June 2011

    Ciuma, e o mare diferenta!
    Agentiile de rating au modificat negativ, in ultimele saptamani, ratingul unor state ca Grecia, Spania, Portugalia, in schimb ratingul Romaniei a crescut!

  47. Ciuma
    27 June 2011

    Infograficul din dosul paginii respective arata diferenta de populatie, PIB, datorie pe cap de locuitor etc. dintre Romania si Greacia.

  48. George Daniel
    27 June 2011

    Ciuma, interesant infograficul. Toate datele arata ca Romania sta mult mai bine.
    Ceea ce este socant pentru mine la greci nu este neaparat nivelul datoriei publice, aflat la un incredibil 150%, ci mai degraba deficitul bugetar de peste 10%! Pe romaneste, desi se afla in raha pana la gat, grecii inca mai cer un cocktail, de la FMI, pe datorie. Cu umbreluta!
    PIB-ul lor e logic sa arate mai bine, vin dupa cateva decii de crestere economica, in schimb la somaj si la nivelul datoriei publice sunt mult mai bine.

  49. Vlad M.
    27 June 2011

    Acum am inteles, Ciuma. Multumesc pentru lamuriri!

  50. Liv St Omer
    27 June 2011

    dr Pepper,
    am tot zis ca ma abtin, dar nu pot:
    1.nu stiu de ce afirmi dta (a doua oar aici) ca exista un „limbaj al stangii”; eu unul aveam si am impresia ca exista o singura limba romana, vorbita si de mine si de dumneata. Acuma, daca stanga tinde sa repete papagaliceste anumite idei/sintagme/fraze/cuvinte, sau sa aiba un anumit tip de limbaj, asta nu inseamna ca are si drept de monopol. Pentru ca n-are. Eu unul cred in free-speech, si cred ca si dumneata; prin urmare si eu, si dumneata, si Basescu avem voie sa vbim cum avem chef (a, ca Base a fost grobian, da, de acord, dar „grobian” e una si „limbajul stangii” alta
    2.chiar daca ar fi cum spuneti, adica chiar daca ar exista un „limbaj al stangii”, si tot trebuie stangii, din cand in cand, sa i se mai vbeasca si pe limba ei. Regele Mihai chiar este „sluga la rusi”, de canda dat mana cu Ilici si de cand s-a incuscrit cu si a inceput sa se lase manipulat de securistul Duda (nu uitati ca in 2010 a dat, senin, mana cu Putin, la un eveniment pe care fostii sai supusi moldoveni l-au boicotat)

  51. dr pepper
    27 June 2011

    Liv, pentru ca daca Basescu era un simplu cetatean la un spritz, n’avea decat sa spuna ce il doare capu’
    sluga, slugoi, pupingurist, capsunari si restul de expresii le’am intalnit numai in argumentele stangii.
    Nu contest faptul ca Duda a fost sau nu securist – insa Basescu putea sa foloseasca un termen mai diplomat si nu un termen a la antene.

    „Ca profesor de stiinte politice si istoric al comunismului imi exprim rezervele fata de stilistica exprimarii”, a spus Tismaneanu,

    la asta m’am referit si eu.
    nu am sustinut nicaieri ca as fi impotriva „free speech” insa fiecare intelege din el ce poate si ce vrea.

    ma rog, intrasem din alte motive: Europe considers Greek default, leaders to meet

    Deci Grecia mai are nevoie de un bailout, Irlanda la fel.
    Portugalia, Italia si Spania vin tare din urma.
    Si ca sa facem o comparatie putim privi ce au lasat in urma manifestatiile de protest Tea Party vs Los Indignados.
    Alt exemplu cat se poate de recent:

    PIERS MORGAN, HOST: If you had a choice, gun to your head, which one is it? Palin or Bachmann?

    BILL MAHER: I would need a gun to my head. I hope Sarah Palin gets in so that they split the MILF vote.


    For those needing a translation, MILF stands for „Mom I’D Like To F–k.”

    nu cred ca e nevoie sa traduc.
    asta este insa perceptia mea: stangistii sunt adeptii expresiilor vulgare iar conservatorii viceversa.
    daca gresesc – nu aveti decat sa imi demontati teoria.

  52. Vlad M.
    27 June 2011

    Doctore, fiecare este liber sa isi exprime parerea. Unii ii pot reprosa stilistica, altii substanta, altii stilistica si substanta. In ceea ce ma priveste, tin la substanta si nu prea dau multe parale pe stilistica, imi plac oamenii directi care au curajul de a-si spune pasul si nu cred ca trebuie folosite eufemisme cand sunt in discutie probleme extrem de serioase.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *