FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

India crede că talibanii au capturat parţial armele atomice pakistaneze

Primul ministru al Indiei, Manmohan Singh, a spus preşedintelui Obama că o parte din locaţiile în care sînt stocate arme nulceare din Pakistan sînt deja în mîinile extremiştilor musulmani.

Extremiştii musulmani despre care vorbeşte primul ministru indian sînt talibani. Lor, anul acesta, le-a fost oferit controlul zonei Swat din Pakistan de guvernul Pakistanului.

talibanii-din-swat-pakistanGrupul de talibani Tehrik-i-Nifaz-i-Shariat Mohammadi, a semnat în februarie anul acesta un acord de pace cu guvernul Pakistanez, iar cîteva zile mai tîrziu luptele au reînceput. Conform înţelegerii, talibanii ar fi trebuit să se dezarmeze şi să înceteze violenţele în schimbul controlului şi instituirii legii coranice, şaria, în zona Swat. Înţelegerea a fost evident înşelătoare. Conform şaria, în anumite situaţii, înşelătoria – în termeni Coranici, „taqiyya”, – nu este doar permisă ci obligatorie în cazul în care este folositoare răspîndirii islamului, conform Coranului, 4:29. Pentru răspîndirea islamului mai este permisă şi decapitarea.

Talibanii din Swat Valley sînt aceaşi terorişti islamici din rîndul cărora Obama căuta parteneri de dialog „moderaţi.”

Debka, un jurnal despre care se spune că are legături strînse cu serviciile secrete israeliene, a publicat un articol conform căruia primul ministru indian i-ar fi spus lui Obama că Pakistanul este piedut, indicînd pe hartă coordonatele locaţiilor în care sînt stocate arme nucleare.

Chiar dacă Debka nu poate fi considerată o sursă de încredere, declaraţia recentă a administraţiei Obama conform căreia Pakistanul este în pericol de dezintegrare, vine să confirme veridicitatea articolului.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Costin Andrieş

Costin Andrieş

Autor, co-fondator și redactor-șef ILD https://twitter.com/CostinAndriess

3 Comments

  1. Francesco
    17 May 2009

    Ajutorul american nemilitar catre Pakistan a fost de 7,5 miliarde dolari in perioada 2003-2008, referinta aici. Se prevede o continuare a acestui ajutor si in perioada urmatoare cu o medie de 1,5 miliarde dolari pe an.

    Ajutorul militar pe 2009 catre Pakistan se cifreaza la 400 milioane dolari si este alocat luptei impotriva insurgentei islamiste (talibanii pakistanezi). In 2009 ajutorul nemilitar va fi de 1,4 miliarde dolari.

  2. Francesco
    17 May 2009

    Costin, vezi ca lipseste o litera la titlu. Am incercat sa modific, dar nu mi-a iesit.

    Presedintele Zardari a repetat la Washington vechea tirada pakistaneza: ca tara sa se afla intr-un razboi pe care nu si l-a dorit, razboi declansat de interventia americana din Afghanistan. Pakistanezii au asistat calmi la instaurarea unui regim islamist pana la 100 de km de capitala, apoi, cand si-au primit banii de la Uncle Sam-Obama, au inceput sa ii combata pe talibanii pakistanezi.

  3. Ca sa fiu sincer Debka File are notorietatea de a fi o sursa senzationalista si extrem de putin credibila.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *