FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Istorie ignorată

Ediţia de primăvară a revistei trimestriale City Journal cuprinde un articol important despre ceea ce nu vrem să ştim din istoria comunismului. Autoarea, Claire Berlinski, se întreabă de ce o vastă arhivă de documente şi stenograme sovietice sustrase cu risc enorm de către doi cercetători ruşi zace, în cea mai mare parte, netradusă şi este evitată cu obstinaţie de edituri, istorici şi curiozitatea presei.

Autoarea a descoperit, în urma propriilor cercetări, faptul că de-a lungul ultimelor decenii ale secolului XX a existat un tipar de cooperare şi convergenţă de culise între diverși politicieni occidentali (în special vest-europeni) şi liderii sovietici, ceea ce indică o similaritate alarmantă de idei şi scopuri.

Însă cu adevărat alarmante sunt implicaţiile pentru prezent. Această arhivă necercetată are potenţialul de a fora adânc în filonul mentalităţii sovietice care alimentează proiectul de înregimentare a naţiunilor libere din Europa într-o Uniune paternalistă şi omnipotentă. Poate că acest lucru explică cel mai bine dezinteresul de a studia şi populariza istoria înţelegerilor secrete dintre Kremlin şi Occident.

O istorie ascunsă a Răului

Claire Berlinski

În conştiinţa colectivă a lumii cuvântul “nazist” este sinonim cu răul. Este larg înţeles faptul că ideologia nazistă – naţionalism, antisemitism, statul etnic autarhic, principiul Führer-ului – a dus direct la cuptoarele de la Auschwitz. Nici pe departe la fel de bine nu este înţeles faptul că şi comunismul a dus la fel de inevitabil, peste tot pe glob unde a fost aplicat, la înfometare, tortură şi lagăre de muncă. Şi nici nu este larg recunoscut faptul că tot comunismul a fost responsabil pentru moartea a circa 150 de milioane de fiinţe umane în timpul secolului al XX-lea. Lumea rămîne, în mod inexplicabil, indiferentă la lipsa de curiozitate faţă de cea mai ucigătoare ideologie din istorie.

Ca dovadă a acestei indiferenţe luaţi în considerare arhivele sovietice necitite. Pavel Stroilov, un exilat rus la Londra, are pe calculatorul lui 50.000 de documente ale Kremlinului: secrete, nepublicate, netraduse, majoritatea datând de la încheierea războiului rece. Le-a furat în 2003 şi apoi a fugit din Rusia. Nu demult acestea ar fi valorat enorm pentru CIA. Cu siguranţă ele spun o poveste despre comunism şi prăbuşirea sa, pe care lumea ar trebui să o cunoască. Şi totuşi Stroilov nu poate găsi pe nimeni care să le găzduiască într-o bibliotecă de reputaţie, care să le publice sau să finanţeze traducerea lor. Practic nu poate convinge pe nimeni să le acorde vreun interes.

Apoi există şi dizidentul sovietic Vladimir Bukovski, care a petrecut 12 ani în închisorile, lagărele de muncă şi psikhushkas – spitale politice de psihiatrie – din URSS, după ce a fost condamnat pentru copiere de literatură antisovietică. Şi el dispune de o colecţie masivă de documente furate şi obţinute prin contrabandă din arhivele Comitetului Central al Partidului Comunist care, după cum scrie el, “conţin începuturile şi părţile finale ale tuturor tragediilor din secolul nostru însîngerat”. Aceste documente sunt disponibile online la Bukovski-archives.net, dar majoritatea nu sunt traduse, nu sunt organizate, nu există rezumate concise şi nicio modalitate de căutare sau indexare. “Eu le ofer gratuit celor mai influente ziare şi reviste din lume, dar nimeni nu vrea să le tipărească” scrie Bukovski. “Redactorii şefi dau din umeri cu indiferenţă: Şi ce dacă? Cui îi pasă?”

Varianta originală a celor mai multe din documentele lui Stroilov se găseşte în arhivele Kremlinului, unde la fel ca majoritatea documentelor ultrasecrete ale Uniunii Sovietice din era post-Stalin, ele rămân secrete. Acestea includ, afirmă Stroilov, stenograme ale aproape fiecărei conversaţii dintre Gorbaciov şi omologii săi străini: sute de stenograme alcătuind o arhivă diplomatică aproape completă a epocii, nicăieri altundeva disponibilă. Există note informative de la Biroul Politic luate de Gheorghi Shakhnazarov, un consilier al lui Gorbaciov, şi de Vadim Medvedev, membru al Biroului Politic. Există jurnalul lui Anatoly Chernyaev, principalul consilier al lui Gorbaciov şi şef adjunct al organismului cunoscut anterior drept Comintern, care acoperă toată perioada începînd cu 1972 şi pînă la prăbuşirea regimului. Există rapoarte, datând din anii 1960, ale lui Vadim Zagladin, şef adjunct al Comitetului Central al Departamentului Internaţional până în 1987 şi apoi consilier al lui Gorbaciov până în 1991. Zagladin a fost atât emisar cât şi spion, însărcinat cu colectarea de informaţii secrete, răspândirea de dezinformare şi promovarea influenţei sovietice.

După ce Gorbaciov şi colaboratorii lui au fost izgoniţi de la Kremlin, aceştia au luat cu ei copii neautorizate ale acestor documente. Documentele au fost scanate şi stocate în arhivele Fundaţiei Gorbaciov, unul din primele think-tankuri independente din Rusia modernă, iar o mână de cercetători prietenoşi şi verificaţi au avut acces limitat la ele. Apoi, în 1999, fundaţia a deschis o mică parte din arhivă pentru cercetătorii independenţi, inclusiv Stroilov. Accesul la părţile importante din colecţie a rămas sever restricţionat; documentele puteau fi copiate doar cu acordul scris al autorului, iar Gorbaciov a refuzat să autorizeze orice fel de copii. Dar, mi-a explicat Stroilov, a existat şi un punct slab în sistemul de securitate al fundaţiei. Când calculatoarele funcţionau defectuos, ceea ce se întîmpla destul de des, el a fost capabil să-l observe pe administratorul de reţea tastând parola care dădea acces la întreaga reţea a fundaţiei. Treptat şi în secret, Stroilov copiat arhiva şi a depozitat-o în locaţii sigure din întreaga lume.

Când am auzit pentru prima dată despre documentele lui Stroilov m-am întrebat dacă nu cumva erau false. Dar în 2006, după ce au verificat documentele în cooperare cu proeminenţi disidenţi sovietici şi spioni ai războiului rece, judecători britanici au concluzionat că Stroilov era credibil şi au avizat favorabil cererea sa de azil. Ulterior însăşi fundaţia Gorbaciov a recunoscut autenticitatea documentelor.

Povestea lui Bukovski este similară. Guvernul preşedintelui Boris Elțin l-a invitat în 1992 să depună mărturie la Curtea Constituţională din Rusia, într-un caz privind constituţionalitatea Partidului Comunist. Arhivele statului rus i-au acordat lui Bukovski accesul la documente, pentru a-şi pregăti mărturia. Folosind un aparat de scanat portabil Bukovski a copiat mii de documente şi le-a transferat ilegal în Occident.

Statul rus nu îi poate acţiona în justiţie pe Stroilov sau Bukovski pentru încălcarea drepturilor de autor, din moment ce materialele au fost create de Partidul Comunist şi Uniunea Sovietică, care nu mai există acum. Însă, dacă ar fi rămas în Rusia, Stroilov crede că ar fi fost posibil să fie condamnat pentru trădare sau dezvăluire de secrete de stat. Istoricul militar Igor Sutyagin ispăşeşte acum o pedeapsă de 15 ani într-un lagăr de muncă forţată, pentru crima de a fi colectat decupaje din ziare şi alte materiale deschise publicului şi de a le fi trimis la o firmă de consultanţă britanică. Pericolul cu care s-au confruntat Stroilov şi Bukovski a fost real şi serios. Amîndoi au presupus că lumea va lua cunoştinţă de ceea ce au reuşit sa obţină cu un risc considerabil.

Stroilov susţine că documentele sale “spun o poveste complet nouă despre sfârşitul Războiului Rece. Versiunea în general acceptată despre istoria acestei perioade constă aproape în întregime din mituri. Aceste documente sunt susceptibile de a distruge fiecare dintre aceste mituri”. Este adevărat acest lucru? Nu mă pot pronunţa. Nu citesc în limba rusă. Din documentele lui Stroilov nu le-am văzut decît pe cele câteva care au fost traduse în limba engleză. Desigur, acestea nu ar trebui să fie crezute în mod automat, doar au fost scrise de către comunişti. Dar posibilitatea ca Stroilov să aibă dreptate ar trebui să provoace o curiozitate atentă.

De exemplu, aceste documente îl pun pe Gorbaciov într-o lumină mult mai întunecată decât cea în care el este proiectat în general. Într-un astfel de document Gorbaciov râde împreună cu Biroul Politic de torpilarea de către URSS, din 1983, a aeronavei coreene de pasageri 007, o crimă care a fost nu numai monstruoasă dar a dus lumea foarte aproape de Armaghedonul nuclear. Alte fişe, care transcriu o întâlnire a membrilor Biroului Politic, sunt de asemenea îngrijorătoare:

Lukianov raportează că numărul real de victime din Piaţa Tiananmen a fost de 3000.

Gorbaciov icon-caret-right   Noi trebuie să fim realişti. Ei, ca şi noi, trebuie să se apere. Trei mii de oameni… Şi ce dacă?

Iar o transcriere a conversaţiei lui Gorbaciov cu Hans-Jochen Vogel, liderul Partidului Social Democrat din Germania de Vest, îl arată pe Gorbaciov luînd apărarea trupelor sovietice care pe 9 aprilie 1989 au masacrat demonstranţi paşnici în Tbilisi.

Documentele lui Stroilov conţin şi transcrieri ale discuţiilor lui Gorbaciov cu numeroşi conducători din Orientul Mijlociu. Aceastea sugerează legături interesante între politica sovietică şi tendinţele contemporane ale politicii externe ruseşti. Iată un fragment dintr-o conversaţie raportată ca avînd loc cu preşedintele sirian Hafez al-Assad, din 28 aprilie 1990:

H. Assad icon-caret-right   Pentru a pune presiune asupra Israelului, Bagdadul ar trebui să se apropie de Damasc, pentru că Irakul nu are graniţe comune cu Israelul…

Gorbaciov icon-caret-right   Şi eu cred la fel…

H. Assad icon-caret-right   Abordarea Israelului este diferită, deoarece însăşi religia iudaică afirmă: ţara lui Israel se întinde de la Nil la Eufrat, iar întoarcerea acesteia este o predestinare divină.

Gorbaciov icon-caret-right   Dar acest lucru rasism, combinat cu mesianism!

H. Assad icon-caret-right   Aceasta este forma cea mai periculoasă de rasism.

Nu e nevoie să fii un fantezist ca să te întrebi dacă nu cumva aceste discuţii ar putea fi relevante pentru înţelegerea politicii ruseşti contemporane, într-o regiune cu importanţă strategică de lungă durată.

Sunt şi alte aspecte datorită cărora povestea depănată de documentele lui Stroilov şi Bukovski este de actualitate. Ele sugerează, de exemplu, că arhitecţii proiectului de integrare europeană, precum şi mulţi dintre conducătorii de astăzi din forurile superioare ale Uniunii Europene, au fost mult mai aproape de URSS decât s-a bănuit anterior. Acest fapt ridică întrebări importante despre natura Europei contemporane, întrebări care pot fi ridicate atunci când americanii consideră Europa ca un model de politica socială, sau atunci când se urmărește o cooperare diplomatică cu europenii pe problemele cheie ale securităţii naţionale [americane, n.trad.]

KenCoates
Kenneth Coates

De exemplu, conform rapoartelor lui Zagladin, Kenneth Coates care între 1989 – 1998 a fost membru britanic al Parlamentului European, l-a abordat pe Zagladin în 9 ianuarie 1990 pentru a discuta ceea ce în mod practic însemna fuziunea treptată a Parlamentului European şi a Sovietului Suprem. Coates, spune Zagladin, a susținut “crearea unei infrastructuri de cooperare între cele două parlamente ar ajuta… la izolarea simpatizanţilor de Dreapta din Parlamentul European (şi din Europa), a celor interesaţi în prăbuşirea URSS”. Coates a fost preşedinte al subcomisiei Parlamentului European pentru drepturile omului, între 1992 – 1994. Cum a fost posibil ca Europa să fie sfătuită în privinţa drepturilor omului de către o persoană care aparent a dorit să-i “izoleze” pe cei interesaţi în colapsul URSS şi a căutat să extindă influenţa sovietică în Europa?

ordonez
Francisco Fernández Ordóñez

Sau să luăm în considerare un raport despre Francisco Fernández Ordóñez, cel care a condus integrarea Spaniei în Comunitatea Europeană în calitate de ministru de externe. La data de 3 martie 1989, conform documentelor, el i-a explicat lui Gorbaciov că “succesul perestroikăi înseamnă un singur lucru: succesul revoluţiei socialiste în condiţiile contemporane. Iar aceasta este exact ceea ce reacţionarii nu acceptă”. Optsprezece luni mai tîrziu Ordóñez i-a spus lui Gorbaciov: “Mă simt dezgustat intelectual atunci când trebuie să citesc, de exemplu, pasaje din documentele G7 în care chestiuni despre democraţie, libertate a personalităţii umane şi ideologia economiei de piaţă sunt dezbătute pe acelaşi nivel. Ca socialist eu nu pot accepta o astfel de ecuaţie”. Poate cel mai şocant, presa est-europeană a raportat că documentele lui Stroilov sugerează faptul că François Mitterrand trăgea sforile împreună cu Gorbaciov pentru a se asigura că Germania se va reunifica sub forma unei entități neutre şi socialiste, sub o tutelă franco-sovietică.

Notele lui Zagladin menţionează şi faptul că Neil Kinnock, fostul conducător al Partidului Laburist Britanic, l-a abordat pe Gorbaciov – neautorizat, pe vremea cînd Kinnock era lider al opoziţiei – printr-un emisar secret, pentru a discuta despre posibilitatea de a pune capăt programului Trident de rachete nucleare din Regatul Unit. Procesul verbal al întâlnirii dintre Gorbaciov și parlamentarul Stuart Holland, emisarul lui Kinnock, consemnează următoarele:

kinnock
Neil Kinnock

În opinia lui Holland, Uniunea Sovietică ar trebui să fie foarte interesată de lichidarea programului Trident deoarece, în afară de alte lucruri, Occidentul – adică SUA, Marea Britanie şi Franţa – ar deține un avantaj serios asupra Uniunii Sovietice după finalizarea tratatului START. Acest avantaj va trebui să fie eliminat… În acelaşi timp Holland a remarcat faptul că, desigur, ne putem gândi serios la realizarea acestei idei numai dacă Partidul Laburist vine la putere. El a spus că Thatcher… nu va fi niciodată de acord cu o reducere a armamentului nuclear.

Kinnock a fost vicepreşedinte al Comisiei Europene între 1999 – 2004, iar soţia sa Glenys este acum ministru al Marii Britanii pentru Europa. Gerard Batten, membru al Partidului Independenţei din Marea Britanie, a remarcat semnificaţia episodului. “Dacă raportul dat domnului Gorbaciov este adevărat, înseamnă că domnul Neil Kinnock l-a abordat pe unul dintre duşmanii Marii Britanii în vederea obţinerii aprobării cu privire la politica de apărare a partidului său şi, dacă ar fi fost ales, la politica de apărare a Marii Britanii”. Batten a declarat în Parlamentul European, în 2009: “Dacă acest raport este adevărat, atunci domnul Neil Kinnock este vinovat de trădare.”

almunia_joaquin
Joaquín Almunia

În mod similar baroneasa Catherine Ashton, care este acum ministru de externe al Uniunii Europene, a fost trezorier al campaniei Britania Pentru Dezarmare Nucleară, între 1980 – 1982. Documentele oferă dovezi că această organizaţie a primit “venituri neidentificate” din Uniunea Sovietică în deceniul 1980. Dovezile lui Stroilov sugerează de asemenea că guvernul lui Joaquín Almunia, în prezent comisarul spaniol din cadrul UE pentru afaceri economice şi monetare, a susţinut cu entuziasm proiectul sovietic de unificare treptată între Germania şi Europa într-o “casă europeană comună” socialistă şi s-a opus cu fermitate la independenţa statelor baltice şi apoi a Ucrainei.

Poate nu vă surprinde să aflaţi că politicieni europeni proeminenţi au nutrit astfel de vederi. Dar de ce nu? Este imposibil să ne imaginăm că personaje care s-au bucurat de relaţii strînse cu partidul nazist – sau, în mod similar, cu Ku Klux Klan sau regimul de apartheid din Africa de Sud – ar putea ocupa în prezent poziţii de vîrf în Uniunea Europeană. Dar se pare că regulile sînt diferite pentru tovarăşii de drum comunişti. “Avem acum partidul socialist al UE, neales de vreun electorat, conducând Europa”, mi-a spus Stroilov. “Pun pariu că KGB-ului nu-i vine să creadă.”

Iată şi descrierea lui Zagladin a relaţiilor sale din 1979 cu propriul nostru vicepreşedinte [american, n.trad.] din prezent:

joe_biden
Joe Biden

Neoficial, [senatorul Joseph] Biden şi [senatorul Richard] Lugar au afirmat că, în cele din urmă, lor nu le pasă prea mult dacă problema cetăţeanului [sovietic, n.trad.] cutare sau cutărică este rezolvată sau nu, preocuparea lor este mai degrabă să arate publicului american că le pasă de “drepturile omului”… Cu alte cuvinte interlocutorii au admis în mod direct că ceea ce se întâmplă este un fel de spectacol şi că nu le pasă absolut deloc de soarta celor mai mulţi dintre aşa-numiţii disidenţi.

Este de remarcat faptul că lumea a arătat puţin interes faţă de arhivele sovietice necitite. Alineatul respectiv despre Biden este un bun exemplu. Stroilov şi Bukovski au scris împreună un articol despre acest episod pentru revista online FrontPage, pe 10 octombrie 2008. Articolul a trecut neobservat. Americanii au considerat acest episod atît de neinteresant, încît nici măcar adevarsarii politici ai lui Biden nu au încercat sa-l transforme în capital politic. Imaginaţi-vă, dacă puteţi, cum ar fi dacă aţi fi petrecut partea cea mai bună a vieţii într-un spital psihiatric sovietic şi să ştiţi că Joe Biden este acum vicepreşedinte al Statelor Unite, iar nimeni nu dă o ceapă degerată.

Cartea lui Bukovski despre istoria povestită de aceste documente, Jugement a  Moscou, a fost publicată în franceză, rusă, şi alte câteva limbi slave, dar nu în limba engleză. Editura Random House a cumpărat manuscrisul şi, în cuvintele lui Bukovski, a încercat “să mă oblige să rescriu întreaga carte din perspectiva stângii politice liberale”. Bukovski a răspuns astfel: “datorită unor anumite particularităţi din biografia mea, eu sunt alergic la cenzura politică”. Contractul a fost anulat, cartea nu a fost niciodată publicată în engleză şi niciun alt editor nu s-a arătat interesat să o traducă. De asemenea, nimeni nu a vrut să publice EURSS, un pamflet de Stroilov şi Bukovski despre rădăcinile sovietice ale integrării europene. O editură britanică foarte mică a tipărit în 2004 o versiune prescurtată a pamfletului care, iarăşi, a trecut neobservat.

Stroilov are o listă lungă de plângeri cu privire la jurnaliştii care şi-au arătat iniţial interesul pentru documentele sale, numai ca să-i spună mai târziu că redactorii lor consideră povestea nesemnificativă. Stroilov afirmă că, înainte de vizita lui Gorbaciov în Germania pentru celebrarea celei de-a 20-a aniversări a căderii zidului Berlinului, el a oferit presei germane documente care îl descriau pe Gorbaciov într-un mod deloc măgulitor. Nu s-a arătat niciun client. Știrile despre documentele care atestă planurile lui Mitterrand şi Gorbaciov de a transforma Germania într-un stat socialist dependent au generat puţin freamăt de curiozitate în Franța, dar nimic mai mult. Vasta colecţie a lui Bukovski despre sponsorizarea sovietică a terorismului palestinian (şi nu numai) rămâne în mare parte nepublicată.

Stroilov afirmă că el şi Bukovski l-au abordat pe Jonathan Brent de la Yale University Press, care conduce un proiect de publicare a istoriei războiului rece. El susţine că iniţial Brent a fost entuziasmat şi i-a cerut să scrie o carte, pe baza documentelor, despre primul război din Golf. Stroilov spune că a scris primele şase capitole, le-a trimis şi apoi nu a mai auzit nimic de la Brent, în ciuda faptului că i-a trimis numeroase email-uri. “Nu pot decât să speculez în legătură cu ce l-a speriat atât de mult în acea carte”, mi-a scris Stroilov .

Am încercat să îl contactez pe Brent şi, de asemenea, nu am primit niciun răspuns. Acest lucru nu înseamnă nimic; oamenii sunt ocupaţi. Cred că este vorba mai degrabă despre indiferenţă şi preocuparea cu alte lucruri, decât o suită de încercări complexe pentru a suprima adevărul. Stroilov vede în aceste evenimente “un fel de tabu, o vagă înţelegere comună din cadrul instituţiilor stabilimentului că este mai bine să nu faci valuri, să nu arunci cu pietre într-o casă de sticlă şi să nu se vorbească de frânghie în casa spânzuratului”. Eu suspectez o anomalie şi mai tulburătoare: nimănui nu îi pasă.

“Ştiu că va veni vremea”, spune Stroilov, “când lumea va trebui să se uite la aceste documente cu mare atenţie. Pur şi simplu nu putem evita acest lucru. Nu putem să ne croim un drum înainte până când nu vom privi în faţă adevărul despre ce s-a întâmplat cu noi în secolul al XX-lea. Chiar şi acum, indiferent cât de mult încercăm să ignorăm istoria, toate aceste întrebări revin constant în mintea noastră”.

Aceste întrebări revin constant, într-adevăr, dar puţini îşi amintesc că au fost puse şi în trecut şi puţini îşi amintesc răspunsul. Nimeni nu vorbeşte mult despre victimele comunismului. Nimeni nu ridică monumente comemorative nenumăraţilor oameni ucişi de statul sovietic. (În cartea sa larg ignorată, “Un secol de violenţă în Rusia sovietică”, Alexandr Iakovlev, arhitectul perestroikăi sub Gorbaciov, estimează numărul acestor victime între 30 şi 35 de milioane.)

În fapt există mulţi care sunt în continuare abonaţi la principiile esenţiale ale ideologiei comuniste. Politicieni, profesori universitari, studenţi, chiar şi ocazionalul şofer de taxi autodidact, sunt încă opuşi proprietăţii private. Mulţi rămân captivaţi de sistemele de planificare economică centrală. Stalin, potrivit sondajelor, este una cele mai populare figuri istorice din Rusia. Un număr considerabil de tineri din Istanbul, oraşul unde locuiesc eu, se descriu cu mândrie drept comunişti. Am întâlnit astfel de oameni în întreaga lume, de la Seattle la Calcuta.

Am insistat, pe bună dreptate, asupra denazificării totale şi pe bună dreptate îi condamnăm pe cei care acum încearcă să reînvie ideologia naziştilor. Dar lumea se complace într-un eşec periculos în ce priveşte recunoaşterea istoriei monstruoase a comunismului. Aceste documente ar trebui să fie traduse. Ar trebui să fie adăpostite într-o bibliotecă reputabilă, catalogate în mod corespunzător şi evaluate cu atenţie de către oamenii de ştiinţă. Mai presus de orice, aceste documente ar trebui să fie bine cunoscute de către un public care pare să fi uitat ce a însemnat cu adevărat Uniunea Sovietică. Dacă ele conţin ceea ce afirmă Stroilov şi Bukovski – iar toate dovezile pe care le-am văzut sugerează acest lucru – aceasta este obligaţia oricui care se pretinde cât de cât interesat de istorie, politică externă, precum şi de zecile de milioane de victime ale comunismului.

În original  icon-caret-right A Hidden History of Evil

icon-anchor

Surse de informare:

  • Articol de Bukovski şi Stroilov, din revista National Review, despre colaborarea din anii 1980 dintre senatorul Edward Kennedy şi conducerea sovietică, având în vedere subminarea administraţiei Reagan: A Phenomenon Called Senator Kennedy
  • Interviu cu Vladimir Bukovski despre EURRS: Former Soviet Dissident Warns For EU Dictatorship
  • Traducerea clipului de mai jos conţine o greşeală: a se citi două duzini, sau 24, în loc de 2000. Bukovski vorbeşte despre “two dozen”.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Emil Borcean

Emil Borcean

26 Comments

  1. costin
    14 May 2010

    Testamentul politic al lui Nicolae Steinhardt

    Testament politic
    Pentru a ieşi dintr-un univers concentraţionar – şi nu e neapărat nevoie să fie un lagăr, o temniţă ori o altă formă de încarcerare; teoria se aplică oricărui tip de produs al totalitarismului – există soluţia (mistică) a credinţei. Despre aceasta nu va fi vorba în cele ce urmează, ea fiind consecinţa harului prin esenţă selectiv.

    Soluţia a treia(care urmeaza dupa alte doua): a lui Winston Churchill şi Vladimir Bukovsky
    Ea se rezumă: în prezenţa tiraniei, asupririi, mizeriei, nenorocirilor, urgiilor, năpastelor, primejdiilor nu numai că nu te dai bătut, ci, dimpotrivă, scoţi din ele pofta nebună de a trăi şi de a lupta.

    În martie 1939, Churchill îi spune Marthei Bibescu: “Va fi război. Praf şi pulbere se va alege din imperiul britanic. Moartea ne pândeşte pe toţi. Iar eu simt că întineresc cu douăzeci de ani“.

    Cu cât îţi merge mai rău, cu cât sunt greutăţile mai imense, cu cât eşti mai lovit, mai împresurat ori mai supus atacurilor, cu cât nu mai întrevezi vreo nădejde probabilistică şi raţională, cu cât cenuşiul, întunerecul şi vâscosul se intensifică, se puhăvesc şi se încolăcesc mai inextricabil, cu cât pericolul te sfruntează mai direct, cu atât eşti mai dornic de luptă şi cunoşti un simţământ (crescând) de inexplicabilă şi covârşitoare euforie.

    Eşti asaltat din toate părţile, cu forţe infinit mai tari ca ale tale: lupţi. Te înfrâng: le sfidezi. Eşti pierdut: ataci. (Aşa vorbea Churchill în 1940). Râzi, îţi ascuţi dinţii şi cuţitul, întinereşti. Te furnică fericirea, nespusa fericire de a lovi şi tu, fie chiar infinit mai puţin. Nu numai că nu deznădăjduieşti, că nu te declari învins şi răpus, dar şi guşti din plin bucuria rezistenţei, a împotrivirii şi încerci o senzaţie de năvalnică, dementă voioşie.

    Soluţia aceasta, fireşte, presupune o tărie de caracter excepţională, o concepţie militară a vieţii, o formidabilă îndârjire morală a trupului, o voinţă de oţel înnobilat şi o sănătate spirituală adamantină. E probabil că presupune şi un duh sportiv: să-ti placă bătalia în sine – încăierarea – mai mult decât succesul.

    E şi ea salutară şi absolută, deoarece e bazată pe un paradox: pe masură ce ei te lovesc şi-ţi fac mai mult rău şi-ţi impun suferinţe din ce în ce mai nedrepte şi te încolţesc în locuri mai fără ieşire, tu te veseleşti mai tare, tu te întăreşti, tu întinereşti!

    Cu soluţia Churchill se identifică şi soluţia Vladimir Bukovsky. Bukovsky povesteşte că atunci când a primit prima convocare la sediul KGB n-a putut închide un ochi toată noaptea. Firesc lucru, îşi va spune cititorul cărţii sale de amintiri, cum nu se poate mai firesc; nesiguranţa, frica, emoţia. Dar Bukovsky urmează: n-am putut dormi de nerăbdare. Abia aşteptam să se faca ziuă, să fiu în faţa lor, să le spun tot ce cred eu despre ei şi să intru în ei ca un tanc. Fericire mai mare nu-mi puteam închipui.

    Iată de ce n-a dormit: nu de teamă, de îngrijorare, de emoţie. Ci de nerăbdarea de a le striga adevărul de la obraz şi de a intra în ei ca un tanc!

    Cuvinte mai extraordinare nu cred să se fi pronunţat ori scris vreodată în lume. Şi mă întreb – nu pretind ca e aşa cum spun eu, nu, câtuşi de puţin, mă întreb doar, nu pot să nu mă întreb – dacă nu cumva universul acesta, cu toate roiurile lui de galaxii cuprinzând fiecare mii ori milioane de galaxii fiecare cu miliarde de sori şi cel puţin câteva miliarde de planete în jurul acestor sori, dacă nu cumva toate spaţiile, distanţele şi sferele acestea măsurate în ani-lumină, parseci şi catralioane de mii de mile, toată viermuirea aceasta de materie, aştri, comete, sateliţi, pulsari, quasari, găuri negre, pulberi cosmice, meteori, mai ştiu eu ce, toate erele, toţi eonii, toate timpurile şi toate cuantumurile spaţio-temporale şi toate astrofizicile newtoniene ori relativiste au luat fiinţă şi există numai pentru ca să fi putut fi exprimate aceste cuvinte ale lui Bukovski.

  2. mariusmioc
    14 May 2010

    Fără îndoială că publicarea documentelor din arhiva Bukovski – Stroilov ar fi folositoare. Însă ceea ce ar reieşi după această publicare ar putea fi mai puţin spectaculos decît a pretins presa.
    Şi în România s-a speculat mult în presa dîmboviţeană despre chestiile esenţiale pe care le-ar conţine documentele lui Bukovski şi Stroilov despre revoluţia română, fără ca speculaţiile să aibă vreun temei: Dezvăluirile lui Vladimir Bukovski despre revoluţia română şi jurnalismul de tip Mediafax

  3. emil
    14 May 2010

    Se poate Marius, intr-adevar. Pe mine m-ar interesa si alte episoade de genul celor enumerate de Berlinski. Chiar relativ benigne (fara sa fi avut consecinte practice, directe) ar mari substantial acest mic pattern expus in articol: disponibilitatea politicianului occidental la acomodarea si cooperarea cu sovieticii. Acest portret mental e grav. UE capata justificari si o ratiune de a exista care sint in contradictie cu scopurile declarate sau interesul publicului european.

  4. Francesco
    14 May 2010

    Nigel Farage si Gerard Batten din grupul UKIP despre marele numar al comunistilor si a celor cu simpatii comuniste din Comisia Europeana, Strasburg, 9 februarie 2010:

  5. dr pepper
    14 May 2010

    ce mi se pare ciudat este ca numai vocea britanicilor se aude.
    sunt singurii care nu sunt comunisti din tot bruxelu’?

  6. Francesco
    14 May 2010

    Doctore, probabil ca nu au “complexele” afilierii la grupurile politice docile, imblinzite. Care ii transforma pe cei mai multi politicieni in “babuinii politici” de care vorbeste Despina…

    Cartea EURSS. Uniunea Europeana a Republicilor Socialiste Sovietice a aparut in Italia la Editura Arianna Editrice.

  7. euNuke
    14 May 2010

    Dezbatere Bukovski-Pipes-Hollander, mai veche, de prin 2008, dar in continuare actuala:
    http://hnn.us/articles/834.html

  8. Nea
    14 May 2010

    Ţineţi minte?
    În 1987-1988, la Europa Liberă (director era pe atunci de Vlad Georgescu)se difuzau fragmente din cartea lui Pacepa, Orizonturi roşii.
    Cartea cuprindea un tezaur de informaţii despre metodele securităţii, informaţii care ar fi fost utile într-o societate oprimată, încolţită permanent de turnători şi agenţi. Asta într-o epocă în care lipseau cu totul alte surse de informare de asemenea calibru în domeniu.
    Dar, din păcate, Vlad Georgescu a ales să se prezinte doar câteva fragmente, mai mult spectaculoase decât utile.
    Am citit abia după 1990 în acea carte că generalul Nicolae Militaru era cunoscut din anii 70 ca agent KGB. Dacă asemenea informaţii nu ar fi fost cenzurate de V.G., am fi înţeles mai bine manevrele din 1989-1990.

  9. Francesco
    14 May 2010

    O parte din spusele lui Bukovski (articolul recomandat de EuNuke, comentariul 7):

    “Raspunsul occidental la islamul radical este la fel de prost ca si cel dat provocarii comuniste. In esenta, aceasta se datoreaza faptului ca Occidentul este foarte slab dotat pentru a lupta un razboi ideologic de oricare tip. Intotdeauna se lupta cu sine insusi mai mult decat se lupta cu inamicul. Nu isi poate defini scopurile si mijloacele, natura amenintarii, o strategie coerenta de comportament, consecintele posinbile si sacrificiile inevitabile. Pe scurt, Occidentul nu este un teritoriu bun pentru a lupta razboaie de acest fel, iar cele ideologice cel mai putin dintre toate.”

    “Noi nu am eliminat complet un inamic si nici nu am invatat cum sa conducem un razboi ideologic. Si totusi, noi declaram un alt razboi de acest tip cu o tinta chiar mai putin definita. Puteti sa-mi dati o definitie exacta si universal acceptata a terorismului? In timp ce vechiul si neterminatul inamic isi aduna bandele impotriva noastra, sansele de a-l invinge pe noul inamic sunt si mai mici.”

    “Intelectualii reprezinta stratul social cel mai avid de putere din orice societate. Ei ravnesc la puterea totala. Aceasta explica aderenta lor la totalitarism si, in particular, la ideologiile de stanga care, daca va uitati mai indeaproape, le confera o pozitie privilegiata, unica in societatea utopica. Ei urasc pe oricine care ar putea sa fie imaginat ca fiind la putere.”

    “Cred ca trebuie sa ramanem concentrati pe starea psihotica a mintilor intelectualilor de stanga occidentali. Chiar daca ei sunt la putere asa cum se intampla astazi, ei continua sa se vada ca fiind in opozitie, ca un competitor fara sanse, ca victime. Pe urma, desi ravnesc la puterea absoluta, ei nu accepta nicio responsabilitate pentru exercitarea ei. S-ar putea spune, daca vreti, ca aceasta este o tendinta autodistructiva, dar asta este dintr-un punct de vedere obiectiv. De aceea, in mod obiectiv, teoriile si actiunile lor conduc in mod obisnuit la distrugerea societatii. Ei refuza sa se vada pe ei insisi ca parte din acest proces. Din acest motiv intelectualii de stanga occidentali au reprezentat o asa de mare amenintare pentru Occident in conflictul cu amenintarea sovietica, si de aceea ei reprezinta o asa de mare amenintare asupra Occidentului aflat chiar acum in fata extremismului islamic.”

  10. Despina
    14 May 2010

    Vad ca se merge cu o viteza de nedescris :

    “Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat, miercuri, ca intentioneaza sa propuna o supraveghere a bugetelor nationale. ” In ultimele luni am lucrat la un nou mecanism de gestionare a crizelor si week end-ul trecut am adoptat acest mecanism de stabilitate si am asumat niste masuri in plus fata de cele de pana acum, ca sa avem un mecanism de criza mai robust (…)Propunem o supraveghere a bugetelor nationale si vom obliga statele membre sa isi creasca depozitele in vremuri bune, in cazul in care nu exista disciplina fiscala, pentru a oferi siguranta in vremuri grele. Vom impune noi reguli privind deficitul bugetar si cheltuielile bugetare”

    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-7278623-spun-psd-pdl-pnl-despre-intentia-comisiei-europene-supraveghea-bugetele-statelor-membre-cedarea-suveranitatii-sau-pas-necesar.htm

  11. Francesco
    14 May 2010

    In articolul The Pretender din New York Times, Anthony Julius face o prezentare a ultimei carti a lui Paul Berman –The Flight of the Intellectuals– care are ca subiect respingerea de catre intelectualii liberali (in sens american) a propriilor lor valori si idei. Cartea lui Paul Berman, la fel ca si cartea lui Julien Benda, Tradarea Intelectualilor (1927), este un manifest adresat intelectualitatii de stanga in incercarea de a o constientiza asupra erorilor catastrofale pe care le face.

    Articolul lui Anthony Julius enumera erorile intelectualilor stangisti:
    – falsa identificare a Occidentului cu un taram opresiv datorata alunecarii liberale catre extremism;
    – falsa identificare a islamului politic cu lumea a treia;
    – impotrivirea oarba, lipsita de reflectie, la orice initiativa americana de a-si manifesta puterea;
    – o anumita forma de orbire, sau mai degaba o tandrete ciudata fata de manifestarile contemporane de antisemitism.

  12. Despina
    14 May 2010

    Am uitat sa spun: foarte buna postarea, Emil !

    Felicitari!

    Ar trebui tradusa si la noi

    ” EURSS. Uniunea Europeana a Republicilor Socialiste Sovietice ”

    Sunt curioasa ce editura ar avea curajul s-o publice ?

    Humanitas?

  13. Foarte tare. Si da, Occidentul e un adversar facil oricarei miscari care muta lupta in taramul ideologic. Chiar si militar, nu-s asa greu de invins. Si asta vine din cauza faptului ca Occidentul nu are o identitate, nu isi poate numi adversarii si habar nu are pe ce plan se poarta lupta. Toate sunt rasism. Si da, atat timp cat o tara nu are o identitate etnico-culturala, nu prea are cum sa lupte. The big propositional nation hoax.

  14. Despina
    14 May 2010

    Si eu am ajuns la concluzia ca si chiar militar nu-s asa de greu de invins.
    Cred ca la concluzia asta au ajuns si altii …

  15. costin
    14 May 2010

    RV, cine nu are virtuti internationaliste e bolnav de rasism, zic astia care fac legea in occident de citeva decenii.

    daca vrei sa vezi cum arata un om virtuos pentru ei..

    From


    link
    cel in verde, probabil profesor de ceva studii hipiotesti, gender studies sau health something.

    imaginea e de atacul lui lars vilks. asta e omu’ nou. asta material avem, cu asta lucram.

  16. Imperialistu'
    14 May 2010

    Cartea lui Bukovski a fost publicata acum cativa ani, la Humanitas.

  17. Despina
    14 May 2010

    Am dat o cautare la Humanitas,Bukovski.
    Am gasit doar :

    “Aceasta sfasietoare durere a libertatii”-am auzit de ea.
    O sa mi-o cumpar

  18. Despina
    14 May 2010

    @Imperialistu
    Merci frumos! ????
    O s-o comand pe net,sa vad cum merge treaba.

    Am mai comandat carti prin posta dar nu pe net

  19. Pataphyl
    14 May 2010

    Emil, te citează Retrogradu! ????

  20. Despina
    14 May 2010

    Care e solutia?

  21. mariusmioc
    14 May 2010

    Nea, partea din “Orizonturi roşii” în care se vorbeşte de Militaru nu cred că a fost cenzurată de Europa liberă, poate n-ai prins tu episodul în care s-a difuzat.
    Dar pentru o corectă apreciere a personajului Nicolae Militaru, vă recomand o scrisoare pe care acesta o adresa în 1983 lui Nicolae Ceauşescu: “În ultimii 25 de ani viaţa mea a fost permanent legată de Dumneavoastră” http://wp.me/pjejF-1NN

  22. emil
    14 May 2010

    Pataphyl, excelenta piesa lui Radu… si multumiri pentru citarea blogului. Spune-i lui Radu sa verifice si aceasta postare mai veche:
    Vinerea, parlamentarul european începe lucrul la 6:45 trecute fix

  23. emil
    14 May 2010

    Marius, PajamasMedia a publicat un articol critic la adresa piesei lui Berlinski. Interesant, bine documentat, confirma pe deplin scepticismul tau ????
    Voi face o actualizare la postare.

  24. Despina
    14 May 2010

    Am citit pe la Riddick ca Parlamentul European nu si-a mai facut audit financiar de vreo 12 ani

  25. Despina
    14 May 2010

    @Imperialistu-18

    Am primit azi prin posta cartea lui Bukovski !

    Merci frumos.

    Cine vrea s-o citeasca -o pot imprumuta cu mare placere !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *