Scriu acest text într-un moment dramatic, hotărâtor pentru soarta Ucrainei, dar probabil şi a întregii regiuni a Europei Centrale și de Est, pentru mulţi ani de acum încolo. Au căzut primele victime. Încă nu știm cum se va încheia confruntarea dintre puterea oligarhică a președintelui Viktor Janukowicz, susținută de Moscova, și ucrainenii revoltaţi. Știm că aceasta a intrat în faza decisivă. Această etapă a conflictului a început duminică, 20 ianuarie 2014, în sărbătoarea ortodoxă a Bobotezei. Pentru acea zi, Televiziunea  Republika şi autoritățile Maidan-ului, care este centrul de rezistență din marea Piață a Independenței din centrul Kievului, conveniseră oreganizarea unui concert polonez. Am zburat spre capitala Ucrainei sâmbătă, 19 ianuarie. Era greu de prevăzut atunci că situația avea să se agraveze într-atât chiar în ziua următoare.

***vezi și Intervenție brutală a forțelor speciale la Kiev în timpul concertului de solidaritate organizat de polonezi (N.T.)

Siciul kievean

„Maidanul” arăta ca un Sici Zaporojean, cuprins de o oarecare toropeală.

***Siciul zaporojean = principalul centru militar, politic și administrativ al cazacilor de pe Niprul de jos începând din secolul al XVI-lea, inițial o tabără militară fortificată. Citiți mai mult: Cum au distrus „fraţii“ ruşi Siciul căzăcesc(N.T.)

Deasupra taberei de corturi se ridicau fumuri din micile sobe cu lemne. Fortificații puternice, din cele mai diverse componente, constituind obstacole greu de forţat, de multe ori împletite cu sârmă ghimpată și sprijinite de schele metalice, erau păzite, ca de obicei, de serviciul de pază al Maidanului, și, tot ca de obicei, în interior campa un grup mare de rebeli mai hotărâţi, dar puteai avea impresia că rezistența slăbeşte.

Uimea excelenta organizare, de natură să dezmintă stereotipurile despre ucraineni: toaletele mobile erau curățate în mod regulat, peste tot era curat și în ciuda specificului pestriţ al orăşelului de corturi, domnea ordinea. În aer se ridica miros de foc de lemne, cafea și varză. Pe marea scenă din mijlocul pieței apăreau încontinuu, cu schimbul, artiști și politicieni ucraineni ai opoziției şi totul se transmitea pe un ecran imens, vizibil de la distanță. Se difuzau pe el şi filme documentare despre Ucraina contemporană.

Singura clădire adevărată, mare, de pe terenul ocupat de conducerea Maidanului este sediul central al sindicatelor, transformat în stat major de organizare și centru de presă. Pentru a pătrunde în interiorul acestuia, trebuie să ai un permis sau o legitimaţie de presă pe care le emit organizatorii.

Sunt deja două luni de proteste. În tot acest timp, în ploaie sau în ger, luptând cu miliția și cu oboseala, reconstruind și consolidînd fortificațiile distruse de mai multe ori, apărătorii au protestat împotriva derivei spre Rusia a președintelui şi, în general, împotriva autorităților corupte. După primele ciocniri, părea că guvernanții au decis să aștepte, să lase rezistența să se mistuie. Deși determinarea apărătorilor Maidanului trezeşte admirație, totuşi, cât de mult pot ei rezista în aceste condiții, fără cine-ştie-ce perspective și fără planuri clar definite? În plus, la cererea președintelui Parlamentul ucrainean a adoptat un set de normative draconice care să permită pedepsirea drastică a participanţilor la demonstraţii ilegale.

În ziua următoare, de sărbătoarea ortodoxă a Bobotezei, la prânz, pe Maidan a fost convocată o manifestaţie pentru a înviora rezistența aflată în declin. În aceeași zi, seara, urma să aibă loc concertul polonez organizat de către televiziunea Republika. La invitația conducerii Maidanului, în intervalul incredibil de două săptămâni, am reușit să contaminăm cu această idee și să atragem la  Kiev un grup de muzicieni polonezi: Paweł Kukiz cu formaţia, Dariusz Malejonek și Maleo Reggae, însoţiţi de vocalista Marcelina și Krzysztof Krawczyk Grand Band. Pentru organizarea călătoriei am mai vorbit şi cu alți muzicieni. În cele mai multe cazuri, mulţimea angajamentelor, şi nu lipsa dorinţei, i-a împiedicat să vină în Ucraina. Nu s-a pus problema niciunui fel de onorarii, iar sarcina noastră a fost doar de a-i duce la Kiev, de a le asigura sejurul și aspectele organizatorice.

Primele ciocniri

Spre surprinderea tuturor, demonstrația de duminică de pe Maidan a adunat sute de mii de oameni. În apropierea stadionului, închizând accesul protestatarilor către clădirile guvernamentale, la câteva sute de metri de Maidanul propriu-zis, strada Grușețki a fost tăiată de trupele Ministerului de Interne, printre care vestitul Berkut, adică ZOMO ucrainean.

***ZOMO, Zmotoryzowane Odwody Milicji Obywatelskiej, Dispozitivele Motorizate ale Miliției Cetățenești, formații paramilitar-polițienești ale regimului comunist din Polonia folosite pentru reprimarea mișcărilor de protest ale cetățenilor; cunoscute pentru brutalitatea lor deosebită și pentru crimele comise (N.T.)

Un timp, cele două părți s-au privit. Dacă lupta, aşa cum se spunw, a fost pricinuită de Berkut care a încercat să încercuiască un grup de demonstranți, sau dacă, sătui de aşteptare, au atacat ei înşişi este greu de spus, dar, în jurul orei 16.00, ora Kievului, a început. Manifestanţii au răsturnat autobuzele Berkutului și le-au dat foc, unul dintre acestea a fost folosit ca berbec pentru a ataca forțele de ordine. Miliţienii au folosit grenade cu gaz, arme cu muniție de plastic şi de cauciuc, tunuri cu apă (în gerul pătrunzător, acestea sunt deosebit de usturătoare) și, desigur, bâte.

Forța de luptă principală a protestatarilor o constituia „sectorul de dreapta”, un grup naţionalist, organizat paramilitar, de apărători ai Maidanului. Cu căști de protecție, ochelari și diferite forme de echipament împotriva gazelor, uneori cu măști profesionale, înarmați cu bâte de lemn, câteodată cu scuturi, unii cu praştii, scoteau cu pricepere pietrele din caldarâm pentru a le folosi mai târziu ca muniție. Înzestraţi cu sticle de benzină, au reuşit cu ajutorul lor să oprească şarja miliţiei şi să-i transforme pe miliţieni în procesiune cu torțe.

Nu erau foarte numeroşi, dar erau sprijiniţi de mii, iar în prima fază de zeci de mii de demonstranţi, care nu s-au retras în ciuda acţiunii forțelor de ordine. „Nu plecăm!” – scanda mulțimea acompaniind grupurile de șoc prin lovituri cu bâte de lemn în caldarâm și zgomotul bătăii în cazane.

La începutul ciocnirilor, în prima linie, între protestatari și miliţie şi-a făcut loc Vitali Kliciko, unul dintre cei trei lideri ai opoziției care acționează pe Maidan. El a încercat să oprească atacul demonstranților le-a cerut să rămână pe Maidan, dar nu a găsit ascultare printre ei. „N-ai decât să rămâi tu!”, i-a strigat mulţimea fluierându-l. A ieşit cu bătaie, din care campionul de box a trebuit să se retragă.

Oare atacul a fost provocat, aşa cum au bănuit liderii Maidanului? Ianukovici a jucat opoziția, invitându-i unii după alţii pe reprezentanții săi la discuții, și s-a retras din acestea în ultimul moment. La Kiev au fost aduse grupuri de provocatori, aşa-numiţii „tituşki”, huligani ucraineni plătiţi de către autorităţile ucrainene, care au atacat trecătorii, au jefuit, distrus și incendiat, declarându-se drept membri ai opoziției. Autoapărarea Maidanului i-a vânat. Dar tituşki au fost aduşi la Kiev abia luni, adică a doua zi după izbucnirea luptelor dintre manifestanţi şi poliție, iar comportamentul guvernanţilor ar putea fi explicat şi prin panică.

***Formații ilegale alcătuite din infractori, militari, personal polițienesc, folosite de guvernul ucrainean (Partidul Regiunilor) și serviciile sale secrete pentru a ataca opoziția și jurnaliștii incomozi, pentru provocări, violențe și distrugeri de bunuri, fapte care ulterior sunt atribuite opoziției. Termenul vine de la numele lui Vadim Titușko, un sportiv care a atacat jurnaliști la un miting al opoziției din mai 2013, în timp ce poliția asista fără a interveni. (N.T.)

Fără lider

Problema de bază a mișcării de rezistență din Ucraina pare să fie lipsa unei reprezentări politice, mai ales lipsa unui lider. Deși liderul Batkivşcinei („Patria”, N.T.), cel mai mare dintre partidele care participă la protestul de pe Maidan, Arsenii Iaţeniuk, are în urma lui o carieră politică semnificativă – a fost, printre altele, Ministrul Afacerilor Externe și președinte al Radei Supreme a Ucrainei -, este genul intelectualului, nu liderul carismatic de care ar fi nevoie în aceste vremuri de cumpănă. Rădăcinile lui evreieşti ar putea fi şi ele o piedică.

Faptul că Iaţeniuk a crescut sub aripile Iuliei Timoșenko nu este nici acesta un avantaj. Întemnițată de Ianukovici, a devenit o mucenică a actualului sistem. Mulţi ucraineni îi amintesc totuşi că ea a avut, probabil, cea mai mare contribuţie la irosirea roadelor Revoluției Portocalii, iar războiul ei cu fostul președinte, Viktor Iușcenko, liderul acelei revolte, i-a bătătorit calea spre putere lui Ianukovici. De asemenea, este un secret cunoscut de toată lumea faptul că averea ei depășeşte de multe ori venitul oficial al doamnei fost-prim-ministru.

Oleg Tiagnibok, şeful partidului Svoboda („Libertatea”, N.T.), un partid marginal și radical, nu joacă un rol semnificativ și încearcă să existe pe lângă concurenții lui mai puternici. Personajul care poate deveni liderul Maidanului este Vitali Kliciko. Excelent boxer, o figură bine cunoscută și populară în Ucraina, dar care totuşi nu are experiență politică. Oare se va transforma el într-un adevărat om politic? Oare din rândul luptătorilor Maidanului va apărea nou conducător, care ar putea fi, de exemplu Iurii Luțenko, unul dintre cei mai importanți lideri ai acestuia?

Situația evoluează deosebit de dinamic. Încă duminică dimineața am vorbit cu ucraineni care se întrebau cum să pună capăt Maidanului, păstrând reputaţia. Astăzi, situația este complet diferită.

De asemenea, este neclar cât de adâncă e diviziunea dintre locuitorii din vestul și centrul Ucrainei, faţă de cei din est. Putem fi siguri, însă, că cei peste douăzeci de ani de independență, deși imperfectă și contaminată, au avut efecte. Pentru cei mai mulți ucraineni, țara lor a devenit o valoare. Acest lucru este valabil și pentru rusofoni, iar progresul limbii ucrainene, a cărei utilizare se extinde, este şi el un semn al consolidării identității naționale. Faptul că Ucraina este împărţită în două părţi diferite este o realitate, dar totuși contrastul dintre ele scade. Așa cum arată observatorii, nici estul Ucrainei nu dorește prea mult să se întoarcă sub aripa Moscovei, dar nu este gata să rupă cu fosta metropolă, mai mult ar prefera să balanseze între aceasta și Europa.

Interesul național și idioții utili

Realitatea din Ucraina se schimbă extrem de rapid și deși pe termen scurt șansele pentru o încheiere pozitivă a epopeii Maidanului nu par să fie mari, totuși cu siguranță aceasta va fi un element esențial în construirea identității moderne a Ucrainei. Acest sentiment cetățenesc în creștere – că țara este proprietatea tuturor locuitorilor ei, chiar dacă pentru moment e însușită și ținută sub control de oligarhi, cu ajutorul Moscovei – se întărește și va rămâne chiar și în eventualitatea unei posibile înfrângeri temporare. Dorința de asociere cu UE nu rezultă din calcule politice nici din cunoștințe privitoare la această instituție, ci din dorința de a se afla în cultura europeană. La aceasta se adaugă viziunea prosperității europene și credința naivă că aderarea la UE o va aduce rapid, dar, cu siguranță, visul ucrainenilor nu se reduce la acestea.

Independența Ucrainei este în interesul național al Poloniei. Fără Ucraina, imperiul rusesc nu mai este ce a fost odată și încetează să amenințe suveranitatea noastră. Polonia și Ucraina sunt divizate de o istorie foarte dramatică, dar trebuie să ne amintim cât de multe avem în comun și să ne dăm seama că împreună putem nu numai să rezistăm pericolului, ci și să remodelăm regiunea noastră, să facem din ea o parte importantă a Europei. De aceea, polonezii ar trebui să folosească toate mijloacele posibile pentru a sprijini libertatea vecinilor noștri, care se naște astăzi pe străzile Kievului și ale altor orașe ucrainene.

În schimb – pe lângă gesturile de solidaritate – s-au ivit în țara noastră și un număr destul mare de voci care să-i arate pe ucraineni drept veșnicii dușmani ai polonezilor și să pună la îndoială angajamentul polonez în favoarea lor. Aceste pronunțări, care satisfac perfect așteptările Moscovei, nu sunt numai rezultatul activității agenturilor acesteia. O mare parte dintre ele aparțin „idioților utili” care, închiși în cutiile unor fobii (indiferent cât de justificate), nu înțeleg că trecutul trebuie amintit, dar trebuie și depășit. Din fericire, nu există dușmănii definitive între națiuni și trebuie făcut tot efortul pentru a depăși antagonismele care ne separă. Nu Ucraina a cucerit Polonia și nu Ucraina amenință suveranitatea noastră. Ucrainenii care luptă pentru drepturile lor fundamentale ar trebui să ne amintească de istoria noastră recentă.

Pentru toate aceste motive, noi, Republika TV, am organizat un proiect care ne depășea oarecum posibilitățile, concertul polonez pe Maidan. Cu ajutorul muzicii am vrut să ne exprimăm solidaritatea cu luptătorii ucraineni pentru libertate. S-a dovedit că am nimerit în ochiul furtunii, iar concertul a trebuit să fie anulat din cauza luptelor care începseră să pună în pericol Maidanul însuși. Cu toate acestea, el a stârnit un mare entuziasm în rândul ucrainenilor, care și-au exprimat recunoștința pentru angajamentul nostru.

E trist faptul că acest concert polonez de pe Maidan a fost ignorat de către mass-media din Polonia, care au considerat, se pare, că dacă organizatorii acestuia sunt „necorespunzători”, pentru că nu se încadrează în curentul oficial, acesta este un motiv suficient ca să-l ignore. Încă o dată, acest lucru dovedește cât de mult războiul civil rece creat de cercurile conducătoare poloneze încalcă nu numai normele morale și ale bunului simț, ci și interesul național al Poloniei.

P.S.: Am primit scrisori în care telespectatori și cititori mă acuză că, în timpul discursului de pe Maidan, am folosit „salutul lui Bandera”. Răspund doar pentru că înțeleg cât de vie și de dureroasă este amintirea masacrelor inițiate și executate de către UPA asupra polonezilor. Eu însumi am scris despre acest subiect, iar Republika TV a dedicat mult timp emisiunilor despre genocidul banderist. Dar am scris și că amintindu-ne de crime, de victime și de făptașii lor, ar trebui totuși să facem ceva pentru a ieși din cercul vicios al dușmăniei reciproce.

Faptul că anumite formulări sunt utilizate de către bandiți nu înseamnă că ele sunt proprietatea acestora. Exclamația „Slavă Ucrainei!” a apărut înainte ca Bandera să înceapă să acționeze și este folosită astăzi la Kiev fără niciun fel de referire la acesta.

(Traducere de Anca Cernea)