Statul este cea mai rece dintre toate dihăniile reci. Minte cu răceală şi iată minciuna ce se scorneşte din gura lui: eu, statul, eu sunt norodul! Statul este unde sinuciderea pe îndelete a tuturor se numeşte viaţă.

Acum trei ani, bloggerul american de origine română, Transsylvania Phoenix, ne povestea aventura lui și a fiului său în sistemul de învățămînt din America, devenit instrument de îndoctrinare socialistă: La trîntă cu “dihania rece a statului” . (Despre îndoctrinare în universitățile americane: Universităţile îndoctrinării).Trei ani mai tîrziu, povestea are o continuare: We are the 4%.

Jack Cardiff – here’s looking at you, kid!

Sînt mîndru să anunț că după ani de dedicație și muncă susținută, fiul meu a fost primit într-o instituție de învățământ considerată în mod unanim drept cea mai bună academie de film din lume: Școala De Artă Cinematografică din cadrul Universitatii Southern California (USC School Of Cinematic Arts).

Un răspuns celor care se întreabă care este importanța acestei realizări: șansele unui student obișnuit de a fi acceptat la o universitate de vîrf din America (așa numitele Ivy League Universities, frecventate de copii milionarilor și viitorii președinti ai Americii) sînt de două ori mai mari decît șansele de a fi acceptat la Școala De Artă Cinematografică din cadrul University Of Southern California. De exemplu, Princeton sau Harward admit între 8% și 11% dintre studenții care doresc să se înscrie; școala de film de la USC primește numai 4%.

Fiul meu este un tînăr extraordinar de muncitor și talentat (bineînțeles atunci cînd este vorba de pasiunea lui: filmul). S-a „îmbolnăvit” de cinematografie încă de cînd era în clasa a șasea. De atunci filmul a devenit obsesia vieții lui. Succesul admiterii la școala de film a USC și intrarea lui în clubul select ale celor 4% nu se datorează numai pasiunii pentru film dar și faptului că:

– a studiat cu seriozitate pentru a avea cele mai bune note la școală;
– a muncit zilele de vacanță și weekeduri întregi la filmări începînd de la munca de jos, facînd curat și carînd echipament, apoi ca electrician, sunetist și cameraman – plătit foarte puțin sau de cele mai multe ori pe gratis, numai ca să învețe meserie și să cunoască oameni din industria filmului;
– a petrecut nopți întregi în fața computerului învățind de unul singur arta editării și coloristicii de film digitale;
– în ultimii doi ani de liceu a renunțat la vacanțe ca să se inroleze în clase de vară la facultate pentru a învăța regie și productie de film – în timp ce colegii lui erau pe plajă, în apă cu surfboardul, sau băuți la petreceri.

Așadar, fiul meu nu face parte dintre cei care se auto-numesc 99% sau „ocupiști”, cum le ziceți voi în România. El este parte din cei 4%, acei studenți care au muncit pe brînci ca să deschidă ușile unei școli în care se învață o meserie în care se câștigă extrem de bine. El a devenit ceea ce este astăzi pentru că a fost crescut în spiritul tradiției creștine și conservatoare. Tradiție din care a învățat că reușita în viață și realizarea viselor se plătesc cu sudoarea frunții și dedicație nemăsurată.
Liberali din Hollywood, fiți în alertă! Veți fi infiltrați de un conservator!

Pînă acum, anul 2012 este un an cu mari realizări pentru el: luna trecută a început să lucreze la un nou film ca director de imagine. Producția filmului este în San Diego și Beijing, iar de data asta salariul pe care îl primește este pe măsura muncii și talentului.
Filmările vor dura pîna în Septembrie și sînt sanse ca o continuare a producției să înceapă din nou în primavara anului viitor.
De asemenea a fost solicitat să lucreze la un film documentar despre refugiații politici din Laos – membrii casei regale a Laosului care au fugit în occident pentru a scăpa cu viața de prigoana comunistă instaurată după retragerea Americanilor din Vietnam. Filmările vor avea loc în diferite orașe din America și Europa occidentală. Fiul meu a acceptat oferta și sper să aibă timpul necesar să călătorescă și să filmeze acest proiect în timpul școlii.
Este extraordinar ce oportunități poate avea un tânăr de numai 21 de ani care muncește pe brînci ca să-și realizeze visele. Cîtă deosebire față de „ocupiștii” care vor să stea cu mîna întinsă ca statul socialist să le dea școlarizarea…pardon – indoctrinarea pe gratis, un serviciu la care să fie plătiți fără să facă nimic, mîncare gratis și dacă se poate și un pic de băutură și-o țigară de marijuana din cînd în cînd.