Ambele se uită pofticios doar spre Occident, spre marile puteri economice, militare și culturale. Ambele trăiesc, cu mici diferențe, același complex de infero-superioritate față de Anglia, Franța și Germania.
Polonia se simte o țară mare și ar vrea să joace în liga întâi.
România a fost periodic lanterna roșie a Europei, dar vrea să fie a șaptea putere europeană.
Polonia, cu 38 mil. locuitori, are PIB-ul Belgiei cu 11 mil.: 490 mld USD.
România, cu 20 mil. locuitori, n-a atins încă PIB-ul Irlandei, care numără doar 4,6 mil.: 170-210 mld. USD.
Firește că Polonia stă mai bine ca România: de două ori mai mare și de trei ori mai puternică economic, cu mai puțină emigrație, cu o moralitate socială mai înaltă și cetățeni mai patrioți.
Cu toate acestea, nici România nu e de lepădat: cu toate derivele useliste, s-a dovedit o democrație stabilă, cu un popor suficient de matur ca să evite electoral opțiunile populiste și extremiste.
Spre deosebire de statele din sudul Europei, subminate sau pândite de grave crize economice, România și Polonia sunt stabile și relativ sănătoase.
Mai presus de toate, ambele state au o poziție atlantistă clară și refuză să facă jocurile Moscovei. Polonezii sunt, grație catolicismului puternic, imuni la cântecele de sirenă panslaviste, așa cum latinitatea noastră ne face imuni la manipularea ortodoxistă a lui Putin. Totodată, catolicismul polonez și ortodoxia română sunt în egală măsură rezervoare de echilibru și normalitate, care temperează avântul ingineriei sociale progresiste a Occidentului.
Poziționate strategic pe frontiera estică (cea mai problematică) a UE și NATO, România și Polonia sunt, alături de micii baltici, bastioanele lumii libere în această parte a Europei. Flirtul putinist al Ungariei, Cehiei și Bulgariei, deriva Greciei, incertitudinea Turciei fac din România și Polonia principalele avanposturi ale lumii libere (Europa libertății s-a constituit de 2.500 de ani încoace prin opoziție culturală și militară la colectivismul și despotismul asiatic).
Ar fi de dorit ca politicienii, diplomații și intelectualii acestor țări să se descopere reciproc, să se cultive mai mult. E cazul să punem substanță în parteneriatul strategic româno-polon. Nu din rațiuni sentimentale, ci din urgență pragmatică.
(Am scris acest text acum doi ani. N-aș schimba o virgulă).
Adrian Papahagi
PRELUAT DIN Facebook
