FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Adrian Papahagi: Umanioarele devin inumane, antiumane, toxice.

Îndepărtarea de Dumnezeu: pierderea sensului, întunecarea rațiunii, nebunia, depresia, ura de sine.

Dumnezeu este rațiunea tuturor lucrurilor, fiindcă este Rațiunea primă, Logos-ul creator, atoatețiitorul, sursa și garanția creației, sursa și permanența sensului, sursa și sprijinul omului.

Amputarea Înaltului nu a dus la zeificarea omului faustic (“a sound magician is a mighty god”), ci la desacralizarea și dezumanizarea omului, la relativism și depresie, la absurd și pustiire. Abolirea lui Dumnezeu e abolirea umanului. Nu-i de mirare că semețul umanism ateu a sfârșit în post/anti/transumanism (o recunosc în sfârșit și cei care s-au jucat de-a dumnezeii prin labirintul sufletului omenesc), că maxima ispravă a umanistului cu atanor și retortă este autodesființarea.

Priviți temele la modă, studiate de tineri programați pentru viață și deturnați întru sterilitate și moarte: postuman, transuman, absurd, traumă, psihoză, violență. Înainte, ne interesa spiritul, caracterul, esteticul, morala – acum, corpul, corpul, corpul, sexul, violența. Înainte, citeam literatura cu dragoste – acum, se citește cu resentiment. Înainte, ne interesa umanul – acum, căutăm să deslușim abolirea umanului, sau scindările lui. Înainte, ne interesa umanitatea lui Tess sau Jude – acum, sexualitatea lor.

Înainte, studiam literatura pentru frumos și bine, analizam opera de artă ca operă de artă, vorba lui TS Eliot, iar nu ca ideologie, arheologie a resentimentului sau psihiatrie clinică. Înainte, analizam literar marile texte, acum psihanalizăm orice text minor sau major prindem. Nu mai recunoaștem o figură de stil, dar îngropăm textul literar în tone de indigestă teorie, în delirul logoreic, în elucubrațiile ilizibile ale unor Foucault, Deleuze, Guattari sau Zizek. În fond, asta e postgândirea, dacă tot e la modă postumanul: un delir.

Umanioarele devin inumane, antiumane, toxice.

Iată o cercetare demnă de acest nume: faceți un tag cloud cu cuvintele cheie ale disertațiilor susținute într-o facultate umanistă în 1919 și în 2019.

Veți vedea că, din laboratoare ale eticului, esteticului și deziderabilului, facultățile noastre au devenit morgi unde se necropsiază patologiile și monstruozitățile unei umanități în descompunere programată.

Adrian Papahagi

PRELUAT DIN   Facebook

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Monitorul Neoficial

Monitorul Neoficial

10 Comments

  1. mihai
    3 July 2019

    In principiu, de acord.
    Problema e ca la noi, aceasta impartire/clasificare de “inainte” versus “dupa” pune niste probleme. “Inainte” de ce? Pentru ca daca e “inainte” de 1989, atunci nu e chiar asa. Noi nu am decazut dupa ’89, ci ne vindecam. Incet, foarte incet, dar sigur. Se poate astfel da apa la moara celor care deplang regimul comunist, uneori fara sa isi dea seama. Inclusiv multi care cred ca il aveam pe Dumnezeu mai mult, “inainte”.

  2. Victor MODORAN
    3 July 2019

    Victor MODORAN
    Este o abordare exclusivista si dă câștig de cauză doar umanioarelor si desfiinteaza alte abordari super specializate ce s-au dezvoltat dupa principiul stiintific al cercetarii fara frontiere.
    Umanioarele au existat, exista si vor exista intotdeauna, iar abordarile diferite de cele clasice, vor exista in mod paralel si independent, fara sa se anuleze reciproc..
    Sa-i lasam si pe scientisti sa cereteze adanc, poate ca dau mana cu Dumnezeu: – Hi guy! (Salut tipule!)
    Daca atat ii duce mintea, lasati stiinta sa caute, pentru ca alegerea “corecta” o fac doar cei educati si care stiu foarte bine ca nu stiu nimic!
    Cu respect pentru vehementa sincera,
    Victor MODORAN
    4 iulie 2019
    PS
    Apropos de 4 iulie, poate faceti si o analiza scurta si precisa despre America atacata de 4 avioane cu teroristi, ce nu au putut sa fie interceptate la intrarea in spatiul aerian USA, au intrat in 2 turnuri (WTC-simbolul afacerilor la nivel mondial) si le-au demolat omorand 4000 de suflete nevinovate, un avion a intrat in plin in cladirea Pentagonului (simbolul puterii militare americane) fara sa fie interceptat si un alt avion a fost doborat pentru ca se preconiza prabusirea lui in plin, peste Casa Alba (simbolul autoritatii oficiale a USA).
    Pentru Romania este clar ca a fost de acord sa se amplaseze un centru de comanda antirachete balistice la Deveselu, pentru ca vrem sa fim aparati de o eventuala agresiune din exterior.
    Dar de ce i-am ales pe americani, dupa ce nu au fost capabili sa se apere de 4 avioane (nu rachete, ci avioane cu motor, aripi, coada si tren de aterizare!) la ei acasa, in cele trei mari zone de interes national, care ar fi trebuit sa fie inexpugnabile????
    Acesti “specialisti” in arme de aparare, ne vor apara pe noi la fel cum s-au aparat pe ei insisi ?
    Mi-e teama ca Putin avea dreptate: – Ati vrut Deveselu? O sa va trimitem rachetele exact acolo.
    Si vor nimeri la țanc!
    Din DEX: Semn la care trebuĭe să ajungă orĭ să se oprească ceĭ ce se întrec la un joc: a ajunge, a lovi la țanc.

  3. mihai
    3 July 2019

    Domnule Modoran, aveti o idee mai buna despre o alta tara care ne-ar ajuta sa ne aparam? Si de cine ar trebui sa ne aparam, de fapt? (banuiesc ca nu de cei care “au dreptate”)

  4. Ion A.
    3 July 2019

    inainte de 1990 eram mai credinciosi fiindca credinta reprezenta un fruct (partial) oprit; cand n-au mai fost interdictii, praful s-a ales; in privinta stiintelor, daca ele au ca finalitate homocentrismul, atunci e jale; bine zicea Ana Blandiana: “Inainte de ’90 taceam cu totii, iar eu credeam ca avem cu totii aceleasi ganduri; dupa aceea am vazut ca nu fusese asa, ci dimpotriva”

  5. Andrei CRISTEA
    3 July 2019

    @Victor MODORAN:
    Pentru o “analiza scurta si precisa” asa cum doriti, mai ales precisa, este nevoie de date corecte:
    – cele 4 avioane nu aveau cum sa fie interceptate la intrarea in spatiul aerian american, toate fiind zboruri interne (din acest motiv au fost alese de teroristi – verificarile sunt mai putin riguroase la zborurile interne; cel putin erau la acea vreme)
    – daca aviatia si apararea antiaeriana americana ar dobori imediat toate avioanele care deviaza de la traseu sau inregistreaza dificultati in comunicarea cu turnurile de control in cateva saptamani ar lasa fara aeronave toate companiile aeriene care opereaza in SUA
    – oficial au fost 3000 de victime, dvs. plusati la 4000 de suflete omorate (sufletul este considerat nemuritor !)
    – sistemele antibalistice gen cel amplasat la Deveselu nu sunt pentru a combate amenintari teroriste de tipul celor de la 9/11/2001.

    https://archives.fbi.gov/archives/about-us/ten-years-after-the-fbi-since-9-11/the-flights

    Daca aveti alte informatii sa le vedem, daca nu postarea dvs. este propaganda tipica ruseasca – jumatati de adevar, completate cu aiureli. Pentru dvs. si Putin – DA, vrem cate un Deveselu in fiecare judet, in compensatie pentru perioada in care aveam tara plina de politruci sovietici si cate un SOVROM in fiecare domeniu in care Moscova a fost interesata sa ne jefuiasca.

  6. Dorin
    3 July 2019

    Sunt total de acord cu comentariul 5//.

    Reiau o mai veche părere – mai bine nu se retrăgea armata roșie-rusie în *58 din România ! Ar fi fost semnul că nu aveam (avem) chiar atâtea cozi de topor printre noi !!! Rumâni verzi, cu intelect roșu…

  7. crs
    3 July 2019

    Carutele si catanele s-au retras, dar au ramas gradatii si cei formati de ei.

  8. Anca Cernea
    3 July 2019

    Ce va luati de Victor Modoran, el vrea doar binele Romaniei.
    Vrea sa fim ocrotiti de aliati puternici, nu de fraierii de americani (care ii lasa pe toti sa-si faca de cap in loc sa aiba un sistem strict de supraveghere a tuturor indivizilor care respira pe teritoriul SUA).
    VM vrea pur si simplu altceva decat noi, doar ca noi nu suntem in stare sa intelegem avantajele variantei propuse de el. Priviti acest clip si incercati sa va depasiti prejudecatile.

    PS Dorin, acum serios, nu-mi vine sa cred ca ai scris comentariul 6.

  9. Dorin
    3 July 2019

    la PS -8 // Știi cum e în situații de pamflet – trebuie să scoți în evidență o realitate printr-o exagerare tragi-comică…

    Nu poți nega cantitatea ucigătoare de trădători ai partizanilor / de scriitori/turnători la secu / de primari, milițieni, șefi și șefuleți de la toate nivelurile, aflați „în activitate” între 1948-1968 (și după…) – toți au lăsat în urma lor CADAVRE, la propriu.

  10. Anca Cernea
    3 July 2019

    E nu le neg.

    Dar constat ca nu vorbim suficient despre sfinti, martiri eroi, nu suntem in stare sa le descoperim biografiile, sa le facem cunoscute, sa facem ca tinerii sa se identifice cu ei, sa-i ia drept modele.

    În schimb, lucianboismul are nenumarate volume in care sa vorbeasca de cozi de topor, tradatori, jigodii. La fel vorbeste toata masa de jurnalisti de „dreapta” merkelosorosista, pt ca asa e linia propagandistica de la stapanire, romanilor trebuie sa le intre in cap ca sunt prosti, nevertebrati si incapabili, ca au nevoie de stapan.

    In general, de-a lungul istoriei, oamenii obisnuiau sa-si cinsteasca geniile, eroii, sfintii, adica prima parte a curbei lui Gauss din societatile lor. Calendarele, atat bisericesti cat si laice, amintesc de cei care sunt considerati vrednici de cinstire, exemple de urmat. Nu facem calendare ca sa ne amintim cand s-a spanzurat Iuda sau cand a intrat tanarul Visinescu in Securitate. Ne amintim de cei care au contribuit, prin calitatile lor deosebite, cu efort si jerfa, la slujirea Binelui, Adevarului si Frumosului.
    La fel e si cu monumentele, numele de strazi, muzeele si manualele.

    Acum, dupa decenii de neomarxism, postmodernism, etc, ajungem sa nu mai vorbim decat de ticalosi, criminali, ucigasi in serie. Si inainte curba lui Gauss isi avea si o coada. Dar nu ea era pusa mereu in fata societatii, ca sa li se bage in cap cetatenilor ei ca acea comunitate nu face doi bani.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *