FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Daniel Uncu: Rusia a renunțat la comunismul instituțional, dar nu la comunismul din sufletul ei

Previzibila prăbușire 

Nu cred că Federația Rusă va rezista, în forma actuală, după ce războiul de agresiune împotriva Ukrainei se va sfârși.

Toate miturile fondatoare ale omnipotentei rusești au fost profund zdruncinate în această confruntare, ce pare pe zi ce trece marcată de pilda confruntarii dintre David și Goliath.

Mitul invincibilitatii militare s-a zdrobit la contactul devastator cu spiritul combativ al poporului ucrainean.

Mitul dependenței energetice a Europei, care ar fi trebuit să o divizeze și să o incapaciteze politico-militar, s-a destrămat în fața nesperatei solidarități europene.

Mitul apărătoarei Creștinismului și, cu precădere, a Ortodoxiei s-a înecat în sângele fraților creștini, catolici și ortodocși laolaltă, uciși de armata invadatoare a Sfintei Mame Rusia la adăpostul predicii eretice, fratricide, filetiste și blasfemiatoarei a preanefericitului Kiril.

Mitul “înțelepciunii rusești”, amorsat de panortodoxism izbăvitor și trâmbițat la noi cu precădere de personaje precum sulfuroșii Georgescu, Puric, Târziu, Simion, Sosoaca, Lavric & Co. și de pestilențialele celule de propagandă putinista, s-a dovedit a fi, de fapt, o criminală “înțelepciune” de tip imperialist sovietic.

Mitul desovietizarii Rusiei de după prăbușirea URSS, s-a făcut praf și pulbere în fața retoricii recuperatoare și a statuilor lui Stalin care împânzesc spațiul public rusesc.
Mitul coabitarii lucrative dintre un regim autoritarist, asistențialist și profund cleptocrat, pe de o parte și economia de piață, pe de alta s-a dovedit – dacă mai trebuia dovedit!? – a fi un eșec răsunător, venitul pe cap de locuitor al… României, spre exemplu – cu una dintre cele mai timide economii europene(!) -, depășindu-l în 2019 pe cel al Rusiei.

Neexhaustiva enumerare a câtorva mituri rusești subiective și narcisiste reprezintă o mică parte a fundației puterii Kremlinului, care este demantelata acum de realitatea obiectivă a agresiunii împotriva Ucrainei. Agresiune care a scos la iveală adevărata față a Rusiei postcomuniste. O Rusie care dovedește că a renunțat la comunismul instituțional, dar ca nu a putut renunța la comunismul din sufletul ei, tulburat de himera panslavismului imperial, fie și numai dacă ne raportăm la majoritatea rușilor care susțin invazia.

Această demantelare brutală, forjata la focul unui război de agresiune imposibil de justificat moral, uman și juridic în realitate, topește liantul himeric, mitologic, al societății ruse.
Iluzii imperialiste, legende comuniste, butaforii militariste, narațiuni ortodoxiste, deliruri panslaviste, promisiuni capitaliste de rit rusesc, sunt asaltate acum de apărarea militară năucitoare a unui popor care nu se înspăimântă de faima contrafăcuta a unui colos incapabil să mai pretindă de acum încolo că poate mărșălui prin istoria lumii și a Europei cu picioarele-i de lut îmbibate de sânge, arborand pe mai departe aceeași butaforie a normalității societale, mustind de minciuni, asasinate, șantaj, faliment economic și moral.

De aceea, nu cred că Federația Rusă va rezista, în forma actuală, după ce războiul de agresiune împotriva Ukrainei se va sfârși!

Daniel Uncu

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

 

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Monitorul Neoficial

Monitorul Neoficial

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *