FUNDATIA IOAN BARBUS

1 Aprilie, zi națională dedicată românilor masacrați de ruși la Fântână Albă, masacru negat de Ambasada Rusă

sursa foto: Ion-Andrei Gherasim (Facebook)

Ziua de 1 aprilie a devenit prin lege, adoptată în 2011, Ziua națională de cinstire a memoriei românilor victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și din alte zone, ale deportărilor, ale foametei și ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabiei, scrie basilica.ro.

După semnarea pactului Ribbentrop-Molotov din 1939, URSS a ocupat în 1940 Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța. Astfel, peste noapte, aproximativ 3 milioane de români s-au trezit pe un teritoriu străin în care originile, tradiţia, cultura şi religia lor nu erau acceptate.

Numeroși români bucovineni au fost arestați, omorâți, deportați, bisericile au început să fie închise, proprietățile confiscate, așa încât multe familii au început să treacă noua graniță și să vină în România.

În ianuarie 1941, NKVD-ul (Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne) a lansat zvonuri potrivit cărora ar fi permisă traversarea graniței. Ca urmare a acestor informații, în 1 aprilie 1941, într-o zi de Paşti, un grup mare de oameni din mai multe sate de pe valea Siretului s-au îndreptat către graniţa sovieto-română purtând un steag alb şi însemne religioase (icoane, prapuri şi cruci din cetină).

Când au ajuns la trei kilometri de graniţă, în locul numit Poiana Varniţa, peste 3.000 de oameni au fost suprinşi de soldaţii sovietici ascunşi în pădure. La scurt timp, cea mai mare parte dintre ei au fost seceraţi de gloanţe, apoi aruncaţi în gropi comune, unii fiind îngropaţi de vii. Supravieţuitorii au fost urmăriţi, torturaţi şi deportaţi, notează basilica.ro.

Foto: Masacrul de la Fântâna Albă (1 aprilie 1941)

În prezent, localitatea Fântâna Albă se află pe teritoriul Ucrainei.

În 1 aprilie 2011, la împlinirea a 70 de ani de la tragicul eveniment de la Fântâna Albă, a avut loc ceremonia de sfinţire a unei troiţei închinate memoriei victimelor, în incinta Mănăstirii Putna.

“Se împlinesc astăzi 81 de ani de la unul dintre cele mai odioase momente din zbuciumata noastră istorie: masacrul românilor de la Fântâna Albă, din nordul Bucovinei.
Dumnezeu Să-i ierte și Să-i odihnească în pace pe toți martirii noștri bucovineni, de la copii la bătrâni, uciși fără milă de către trupele de grăniceri sovietice!
Fotografiile sunt făcute acum 3 ani când am avut șansa să ajung acolo”, scrie Ion-Andrei Gherasim pe pagina sa de Facebook. 

În 2 iulie 2018, cu prilejul manifestărilor dedicate sărbătorii Sfântului Domnitor Ştefan cel Mare, la Mănăstirea Putna a fost inaugurat Portalul Memorial Golgota Neamului – „Fântâna Albă”, mai notează basilica.ro

Ambasada Rusiei la București neagă masacrul de la Fântâna Ablă

În urmă cu 5 ani, în aprilie 2017, Ambasada Rusă condusă de Valeri Kuzmin a produs consternare în România negând masacrul săvârșit de ruși la Fântâna albă, vorbind despre “așa nimitul masacru” într-un text publicat pe pagina de Facebook a instituției. Textul afirmă că sovieticii nu i-au masacrat pe cei 3000 de români, ci ar fi tras în legitimă apărare și au ucis doar 50 de persoane.
Între timp, textul a fost eliminat de pe pagina de Facebook a ambasadei, în puteți vedea aici.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

 

Costin Andrieş

Costin Andrieş

Măgurele -> Britania -> Gent -> Patruped:bun Biped:rău -> În Linie Dreaptă https://twitter.com/CostinAndriess

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Intră în scenă oștirea recrutată de Moscova. În România e destul să te uiți expeditiv în jur și vei descoperi șoșocisme la orice nivel, la orice televiziune, pe site după site. Sunt formatori de opinie care, sistematic, strâmbă realitatea de acasă, unde atacă metodic repere românești autentice, mai ales dacă mai sunt în viață, cum …

Totul se plătește… Gratuitatea nu e pentru negustorii de idei numiți cândva sofiști, imuni la adevăr și la plata Domnului, vibranți însă la plățile și polițele pământești. Inclusiv comunicarea publică a „adevărului” despre marea neutralitate, orbirea altora prin manipulare patetic autovictimizantă, încâlcirea programatică a lucrurilor până la confundarea călăului cu victima și a Occidentului cu …

Ambasadorului rus de la Chișinău i s-a ridicat tensiunea și a dat un comunicat despre criminalii care au trimis tancul sovietic după nava rusească. A făcut trimitere la faptele eroice ale criminalilor care ne-au ocupat și omorât, a plâns un pic despre soarta grea a ocupanților și a lăsat sa se înțeleagă că nimic nu …

CândOrbán sau Putin critică Occidentul, o fac de pe poziții revizioniste (halucinante, fiindcă Ungaria Mare și URSS sunt cadavre istorice). În schimb, conservatorii polonezi, care denunță cu egală vehemență ingineriile sociale “progresiste” și cârdășia iresponsabilă cu Putin în UE, au dreptate pe toată linia, cum recunosc acum doar pe jumătate oficialii UE (să vedem când …

A demoniza, în numele unei credințe care se recomandă mincinos „creștină” și neapărat „ortodoxă”, muzica clasică, arta autentică, adică arta cu spirit, gândirea minții creștine care a absorbit fertil în siajul Revelației rigoarea spiritului grecesc și înțelepciunea romană, minte creștină roditoare de înaltă știință și cultură umanistă universale, iată expresia ignară, dar precisă a non-creștinismului …

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian