11 septembrie 2001, Turnuri Gemene

M-a sunat tata ca să-mi spună că trebuie să deschid televizorul. Numai privind imaginile terorii puteam să înțeleg grozăvia unei știri despre atacul islamist asupra Turnurilor Gemene. Războiul sfânt a luat o turnură prăpăstioasă… Într-o zi liniștită de toamnă, patria libertății a devenit ținta jihadului global.

Am rămas cu ochii ațintiți spre ecran. M-am uitat îndelung și m-am crucit. Un fum negru și gros învăluia peninsula Manhattan. Blocurile de oțel și sticlă au fost străpunse de avioanele sinucigașe. După câteva minute, Turnurile Gemene s-au prăbușit. Mii de trupuri au murit îngropate sub molozul încins.

Priveam drama inocenților dintr-un fotoliu confortabil și mă simțeam vinovat pentru că nu puteam face mai nimic. Colosul yancheu primise o rană de moarte. M-am întreb, atunci: există vreo rațiune în spatele nebuniei? Un lucru e limpede: teroriștii tratează libertatea lumii apusene drept slăbiciune. De ce? Pentru că ei nu știu și nu pot să folosească în sens creator darul libertății.

Toată lumea s-a întrebat cine-s piloții kamikadze? Aveau și ei o cetățenie, desigur. După câteva ore, au apărut primele speculații și informații. Mujahedinii lui Osama Bin Laden păcăliseră în mod repetat ofițerii de securitate ai poliției de frontieră. După ce-au intrat în SUA, teroriștii au făcut cursuri la diferite școli de pilotaj, mimând normalitatea și perfecta adaptare la stilul de viață american. Fiecare islamist a așteptat răbdător, ca un crocodil care-și pândește prada pentru lovitura fatală.

Ținta atacului? Centrul bancar și comercial din New York, dar și simbolul armatei americane: Pentagonul. Pe harta atentatelor a fost, însă, și Casa Albă.

Reacția lui George W. Bush Jr. a venit prompt și emoționant. Așezat lângă pompierii-eroi, Președintele a transmis cu accentul său texan un mesaj de încredere poporului. Unii comentatori s-au grăbit să ne avertizeze: „și totuși, Islamul este religia păcii…” Aș fi vrut ca milioanele de creștini sirieni, maroniți sau copți din Orientul Mijlociu să le poată da dreptate. Unii comentatori vorbesc despre ciocnirea civilizațiilor, invocându-l pe Samuel Huntington. În ceea ce mă privește, văd mai curând încleștarea dintre barbarie și umanitate.

Imaginile groazei capătă o aură luminoasă prin povestea salvatorilor. Pompierii au fost eroii zilei de 11 septembrie 2001. Pârjoliți la etajele intermediare, asfixiați de mirosul cadavrelor arse, supraviețuitorii alergau disperați spre zonele oxigenate ale clădirii. Unii s-au aruncat de la etaj… În fața flăcărilor, plonjonul părea ultima soluție. Și totuși, în cele mai cumplite împrejurări, unii pompieri au putut salva vieți omenești.

To be or not to be. Orice moarte e nefirească și prematură. Dacă însă unii mor din întâmplare, adevărații eroi mor la datorie.

(Fragment din Mihai Neamțu, 7 ANI ÎN OCCIDENT, București, Vocea Libertății, 2019).