Harry C. Alford, preșdinte și CEO al National Black Chamber of Commerce, a declarat într-un interviu dat pe 25 februarie 2012 că Obama este „borderline Communist”, în traducere liberă, aproape comunist. Harry C. Alford spune că l-a votat pe Obama în 2008, „îmi pusesem speranțele în el pentru că e negru”. Acum îi pare rău. „Apoi a început să dea toate aceste moțiuni interzicînd dreptul la muncă și alte lucruri care răneau membrii mei, alegătorii mei. A trebuit să fac un pas în spate. A trebuit să îmi reprezint alegătorii.”

Cît despre declarația lui Obama din 2008, cînd a spus că e bine pentru toată lumea să „împrăștii bogăția în jur” (“I think when you spread the wealth around, it’s good for everybody”), Alford a ingorat-o: „Am cam ignorat-o. Spuneam, ‘păi, poate sînt doar vorbe’. Vorbea serios! Era foarte serios și este adevărat – dacă citești Manifestul Comunist – că despre asta e vorba. Obama nu e Adam Smith. Nu crede în calea capitalistă pentru America, Părinții Fondatori credeau. Este foarte social și devine aproape comunist.”

Harry C. Alford nu e singurul om important, și de culoare, care face astfel de declarații. Allen West, fost congresman în Florida și colonel în războiul din Irak, a spus acum un an: „Cred că între 78 și 81 de membri ai Paridului Democrat sînt membri ai Partidului Comunist. Se numește Congressional Progressive Caucus [cel mai radical grup din Partidul Democrat].”

Cîteva zile mai tîrziu, întrebat dacă își retrage declarația, Allen West a spus că nu, și o întărește cu argumente:

„Dacă studiezi spectrul politic al ideologiilor, vei afla că, la începutul secolului trecut, comuniștii americani s-au redenumit și și-au luat numele de ‘progresiști’”, apoi vorbește despre cîteva măsuri luate de administrația Obama în ultimii ani, măsuri care au avut ca efecte creșterea sărăciei și a dependenței de stat, „e foarte mică diferența dintre comunism, progresism, marxism și socialism, sau cum îl numeste Mark Levin, ‘statism’. E vorba de naționalizarea producției, creșterea dimensiunilor statului dădacă, e vorba de ideea de justiție socială și economică[…]” Allen West a încheiat spunînd: „Vrei să vorbim despre crearea și creșterea statului dădacă? Uită-te la cîți oameni trăiesc pe bonuri primite de la stat în ziua inaugurării [lui Obama ca președinte], uită-te cîți oameni trăiesc în sărăcie în ziua inaugurării și vezi unde sîntem acum. Vrei să îți spun exact unde sîntem? Din 27 martie [2012] avem 46 de milioane de oameni care trăiesc cu bonuri de masă primite de la stat, în ziua inaugurării lui Obama erau 32 de milioane de oameni. Asta e o creștere de 45%. Americani care trăiesc în sărăcie, în ziua inaugurării, 39,8 milioane, azi, 46,2, asta e o creștere de 6,4 milioane de oameni. La asta mă refer cînd vorbesc despre crearea și creșterea statului asistențial… Nu voi renunța, nu-mi va fi frică pentru că am spus lucrurilor pe nume.”

Doi dintre cei despre care vorbesc Allen West și Harry C. Alford:
Anita Dunn, Director de comunicare al Casei Albe în 2009, a spus acum cîțiva ani că „doi dintre gînditorii mei politici preferați sînt Mao Țe Tung și Maica Tereza”. Un alt exemplu este Ron Bloom, fost „Țar al manufacturii” numit de Obama, spunea în februarie 2008: „În general, am înțeles gluma. Știm că piața liberă este un nonsens, știm că scopul e de fapt păcălirea sistemului […], sîntem oarecum de acord cu Mao care spunea că puterea politică vine în primul rînd de pe țeava puștii.”

Alte exemple – Administrația Obama: “Comunismul chinezesc funcționează… planurile cincinale, o idee bună pentru SUA”

„Obama e aproape comunist”. Cîteva rînduri despre autocenzură

Tacticile de intimidare ale Partidului Democrat, pentru care politicile marxiste sînt un semn de „progres”, funcționează extrem de bine în reducerea adversarului la tăcere cînd vine vorba de detaliile mai neplăcute din Administrația Obama. Asta a fost evident în timpul campaniei electorale de anul trecut, cînd Romney a evitat subiectele spinoase. În același timp, în ultimii ani se vorbește tot mai des despre presupusa „radicalizare” a taberei republicane, cînd de fapt opusul e adevărat. Cu ocazia alegerilor pentru prședinția SUA de anul trecut, acest gen de detalii nu au fost aduse în discuție de nimeni în presa din România (sînt oare irelevante?), iar jurnaliștii români care nu au împărtășit entuziasmul general cauzat de realegerea lui Obama, se pot număra pe degetele de la o mînă. În toată Europa subiectul este tratat în același mod, liniște totală și entuziasm obamic unanim. 99% dintre jurnaliștii din România s-au bucurat de realegerea lui Obama alături de cei mai sîngeroși tirani ai lumii: Castro, Hugo Chavez și Vladimir Putin, și alături de Partidul Comunist American. Împărtășesc cu ei și antipatia pentru republicani. (vedeți și Am spus eu că Obama e comunist? )

Astfel, putem spune că marea majoritate a jurnaliștilor din România diseminează, din ignoranță, conformism, prostie și/sau reacredință, atitudini și idei extremiste. Iar asta ne face pe noi, În Linie Dreaptă, extremiști.

Dacă Harry C. Alford și Allen West ar fi fost albi, declarațiile lor ar fi făcut înconjurul lumii ca exemple de rasism, radicalism, ură și prostie republicană. Dar sînt negri, nu pot fi acuzați de rasism, deci e liniște de mormînt.

P.S. Nu vreau să fiu prost înțeles, Obama nu e America, iar în aceste momente, noi, ca români, trebuie să fim mai pro-americani ca oricînd. Dacă nu din convingere, cel puțin pentru că e în interesul nostru, acum că sîntem conduși de o grupare mafiotă (la propriu) filorusă și cu o Rusie tot mai agresivă, care contribuie decisiv la răsturnări de guvern în Europa de Est (despre asta citiți Lucaman: Despre pompieri atomici și furtunul rusesc).