Am tradus câteva paragrafe din recenzia cărții lui Vladimir Tismăneanu, „Diavolul în istorie”, recenzie scrisă de Ronald Radosh – o puteți citi în întregime pe weeklystandard.com. Paragrafele atrag atenția asupra unui fenomen tot mai prezent și în universitățile din România, în generațiile noi de doctoranzi, lectori și profesori. Spre exemplificare, citiți despre așa numitul „Occupy UBB” din Cluj și acest eveniment de la Facultatea de Istorie din Universitatea București.

Ronald Radosh: „Importanța majoră a cărții Diavolul în istorie constă în faptul că Tismăneanu contestă sistemul de credințe ce persistă printre atât de mulți intelectuali occidentali care, în ciuda recunoașterii crimelor stalinismului, încă văd în prăbușirea Uniunii Sovietice eșecul unui experiment bine intenționat. Încă putem auzi că ‘socialismul adevărat, așa cum ar fi aici, nu a fost încercat niciodată’, sau că ‘socialismul în Occident va fi democratic și funcțional’, sau că liderii comuniști erau ‘progresiști, anti-imperialiști și, mai important, anti-fasciști.’ ”

„Cum altfel putem explica admirația încă vie pentru tirani ca Fidel Castro sau Hugo Chávez în atâtea zone ale intelighenției stângiste de azi?… Tot ce putem face e să rămânem drepți printre amenințările la ordinea socială liberală bazată pe proprietate privată, piață și libertate individuală – oricare ar fi sursa acelor amenințări. Nu vorbim despre același „diavolul în istorie” din era comunismului și fascismului; formele lui și cei care aderă au rămas printre noi.”

Această admirație pentru comunism denotă, printre altele (cinism, rea credință etc), o proastă înțelegere a totalitarismului și a formelor pe care le poate lua – iar această aberație constituie subiectul cărții profesorului Tismăneanu. În cuvintele lui Ronald Radosh:

„Multe cărți s-au scris despre asemănările și diferențele dintre comunism și fascism, atât în teorie cât și în practică. Cu toate astea, nici una nu are înțelegerea, analiza și gândirea profundă care se găsește în Diavolul în istorie. Vladimir Tismăneanu a produs, în cuvintele lui, „o interpretare politico-filozofică a modului în care aspirațiile utopice maximaliste pot duce la coșmarul lagărelor sovietice și naziste”…

P.S. Apropo de Zinn, Zizek și cei câțiva profesorași de la Cluj și București, nu pot să nu o citez pe Anca Cernea: „Când cineva se face comunist oriunde în lume, cu cât o face mai târziu în timp, cu atât își asumă și mai multe crime – intră și Lenin, și Stalin, și Mao, și Ho Și Min, și Pol Pot și toți nenorociții mai recenți, pe nota de plată.”