FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Arhidioceza Ortodoxă Grecească din Statele Unite condusă de un pastor de origine turcă

Zilele acestea se înregistrează o premieră în Biserica Ortodoxa – Arhidioceza Ortodoxă Grecească din Statele Unite are ales acum un cetățean turc în scaunul de arhiepiscop al întregii Americi.

Născut și crescut până la vârsta de 10 ani în districtul Bakırköy din Istanbul, Elpidophoros Lambriniadis și-a făcut serviciul militar în Iskenderun, Turcia, dar a absolvit cursurile Universității din Salonic, înainte de a face un master în Germania. A fost apoi profesor la Seminarul Halki din Heybeliada (o insula lângă Istanbul) de unde a avansat ca profesor la Universitatea Aristotel din Salonic, înainte de a fi găsit vrednic și ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei, condus de Patriarhul Bartolomeu din Istanbul, pentru a păstori toate congregațiile ortodoxe ale grecilor din America.

Într-un interviu acordat publicației Hürriyet, arhiepiscopul a subliniat importanța politică a numirii sale pentru Turcia, deoarece influenta comunitate ortodoxă greacă din America are acum ales un arhipăstor care vorbește limba turcă, cunoaște și înțelege țara în care are sediul Patriarhia Ecumenică.

Se așteaptă chiar ca arhiepiscopul să medieze în dosarele grele ale relației dintre Ankara și Washington, ori în problemele care privesc relația cu Cipru. Arhiepiscopul are tatăl înmormântat în Turcia și își amintește cu mare plăcere copilăria petrecută acolo.

Ceremonia întronizării sale va fi ținută pe 22 iunie, în catedrala Sfânta Treime din New York, unde a invitat, pe lângă diplomați din mai multe țări, și diplomați din țara natală, într-un moment foarte delicat pentru relațiile dintre Turcia și America.

SURSA   Hürriyet

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

ILD Contributor

ILD Contributor

4 Comments

  1. E o performanta imensa sa gasesti un etnic grec, slujitor al Bisericii, care sa iubeasca Turcia si sa spuna asta in gura mare, iar grecii sa il promoveze in America.

  2. Dorin
    15 June 2019

    Văd ca pe un semn de normalitate faptul că Patriarhul Ortodox de Constantinopol / Istambul tinde de mulți ani spre o platformă diplomatică, asemănătoare cu cea a Papei, pe confesiunea catolică.

    „Fericiți făcătorii de pace…”

  3. mihai
    15 June 2019

    O chestie destul de virtuala ca sa zic asa, aceasta platforma… nu stiu daca poate fi asemanata cu a Papei… sa speram ca o sa aiba totusi si niste rezultate bune.

  4. Stefan
    15 June 2019

    Dl. preot Alexandru Coman, oare „este o performanta imensa sa gasesti un etnic grec […] care sa iubeasca Turcia”?

    Pai nu este istoria romanilor plina cu greci din astia?
    Nu sunt ei FANARIOTII?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *