24 februarie (2022-2023)

Douăsprezece luni de fiere, sânge, lacrimi și durere.

Sute de mii de oameni sfârtecați, mutilați, împușcați. De o parte sau alta. Alte sute de mii de refugiați dintr-o țară suverană atacată de cineva care le transmite diabolic tuturor că tocmai au fost salvați, dar nu își dau seama.

Ruine negre și oarbe ale orașelor distruse. Locuințe și spitale, teatre și maternități puse la pământ peste cei ce erau în ele. Biserici arzând. Carne fumegândă.

Dincolo de această țară masiv distrusă, zilnic agresată, într-o alta care s-a deschis generos prin oamenii ei buni în fața celor ce s-au refugiat în ea, își fac însă veacul scepticii de serviciu și propagandiștii din oficiu ai marelui „frate” agresor de la Răsărit. Unii chiar din mijlocul vieții lor parazitare, bogat bugetate și aurite de privilegii, alții din miezul agramat al imposturii și al mercenariatului jurnalistic, alții din centrul aurei lor de „experți” pe mari teme ale geo-politicii și geo-strategiei culturale sau economice. În realitate, experți în problema nimicului moral absolut.

Toți arborând steagul fals, pirateresc, al „sănătoasei” neutralități în fața unui hidos și gigantic viol. Apoi pe cel al deșănțatului naționalism cel de toate zilele, împreună cu cel al grijii de multe și de la mare distanță pentru frații oropsiți și prigoniți. Chiar pentru unii adversari declarați ai Bisericii de care în mod firesc ar trebui să își dorească să aparțină. Prezentați fraudulos ca martiri.

Steaguri cusute cu ața albă a propriilor meschine interese și a cinicului „vrem să fim lăsați în pace”.

Unii au descoperit abia acum chiar o celebră carte a marelui filosof Jacques Ellul, „Propaganda”. O carte cu adevărat importantă, dar pe care o invocă, desigur, ca și cum nu ei înșiși ar face parte din corul „neutrilor” propagandiști. Vor mai avea de descoperit și alte cărți ale marelui gânditor invocat: „Trădarea Occidentului” sau „Subminarea creștinismului”.
Tolle lege!

Un an de cernere a caracterelor personale în spațiul public, un an al testelor elementare de „minima moralia”, al situării în fața propriei conștiințe nesedate ideologic, neadormite, nepervertite.
An al căderii măștilor.

Un an de tragedie umanitară în mijlocul Europei secolului XXI, oroare provocată prin demonizarea politicului, instrumentalizarea Bisericii anexate acestuia, pervertirea credinței care justifică uciderea în masă, minciună propagandistică de proporții internaționale, manipularea maselor prin mass-media aservite, sfidarea insolentă a realității.

Singura consolare întemeiată pe speranța creștină crește din credința puternică în adevărul revelat că, niciodată, răul, minciuna și moartea nu au și nu vor avea ultimul cuvânt. Niciodată.

Pentru că, în ciuda unor copleșitoare aparențe, nu trăim cu adevărat în lumea utopică sau distopică a monștrilor ideologici sortiți mereu autodistrugerii, ci într-o lume pe care Dumnezeu o izbăvește tainic mereu. De ei, de noi, de „cel viclean”.

Vasile Bănescu