Ultimul asalt, la Cireşoaia, a fost extrem de greu şi sângeros. Prin desişul de nepătruns al
pădurii pregătirea artileriei nu s-a putut face îndeajuns, iar când infanteria a pornit la ora
hotărâtă, reţelele de sârmă erau întregi şi mitralierele duşmane neatinse. Pe frontul regimentului din Bacău una din ele cu deosebire secera cumplit. În jurul ei câţiva honvezei bine adăpostiţi şi îndărătnici opreau în loc înaintarea. Zeci de oameni, ofiţerii cei mai viteji, au căzut pradă tragerii ucigătoare a acestei maşini infernale. În sfârşit, un grup mai norocos, călăuzit de un sergent hotărât, întoarce poziţia ; sub loviturile lor, apărătorii se prăbuşesc peste mitraliera înţepenită. A mai rămas totuşi unul : ridică mâinile spre cer şi strigă prin larma care îi înconjoară : « Nu daţi fraţilor că şi eu mi-s român ! ». Sergentul însă nu-şi mai stăpâneşte furia : – « Acu ţi-ai adus aminte că eşti român ! » îi răspunde cu o înjurătură zdravănă. Şi granata aruncată cu sete sfărâmă în bucăţi mitraliera şi pe apărătorul ei. Dintre toate tragediile uriaşei încăierări, nu este oare aceasta cea mai sfâşietoare. »

Gheorghe Brătianu, File rupte din cartea răzoiului

Unirea nu a fost rezultatul unei conjuncturi norocoase, nici nu am primit-o drept pomană de la marile puteri, ea a fost plătită cu un imens preț de sânge de-a lungul multor secole. 

Incursiunile turcilor se asemănau cu atacul Hamasului asupra Israelului din 7 octombrie a.c.. Provinciile românești au rezistat acestor lovituri, apărându-se de astfel de orori timp de 400 de ani. Prețul plătit pentru supraviețuirea acestor provincii și pentru Unirea din 1859 a fost uriaș. Independența și crearea Regatului României au fost plătite și ele cu mari eforturi și jertfe – care, din nefericire, nu au putut opri hoțiile rusești. 

Înfăptuirea României Mari a fost posibilă și pentru că, timp de secole, românii ardeleni au lucrat și au luptat pentru întărirea conștiinței naționale în toate provinciile locuite de români.

Regatul României a pierdut în Primul Război Mondial aproape 700.000 de vieți, țara având pe atunci o populație totală de cca 13 milioane de locuitori; aceste cifre au așezat România printre primele zece țări care au suferit cele mai mari pierderi în această conflagrație. Și le-a suferit, să nu uităm, din cauza sălbăticiei germane și a trădării rusești. Aproape că nu există vreo localitate în Muntenia și Moldova, în inima căreia să nu găsim un monument cu o listă lungă de nume de eroi care s-au jertfit atunci.

A curs foarte mult sânge românesc și în campania din 1919, pentru apărarea țării și a Lumii Civilizate de ciuma roșie. 

Pactul Hitler-Stalin a dus la pierderea altor sute de mii de vieți sub ocupații, în gulaguri și pe front (la unele dintre aceste pierderi contribuind și orgoliul lui Antonescu). 

Recuperarea Transilvaniei de Nord a fost plătită cu 170.000 de militari români morți, răniți și dispăruți pe Frontul de Vest, și cu un efort economic imens. 

Închisorile comuniste au fost locuri ale morții și suferinței, regimul ateu urmărind cu mare insistență dezbinarea românilor, calomnierea României Mari, distrugerea fizică a realizatorilor Marii Uniri și falsificarea memoriei lor. Conform estimărilor (atât cât au putut fi ele documentate) din Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, aproximativ o optime dintre cetățenii României au fost arestați, deportați, deținuți, iar cel puțin 200.000 au fost omorâți în închisorile comuniste.  

După 40 de ani de terorism de stat de tip sovietic și după jertfele din 1989, la regăsirea libertății, românii au considerat că 1 decembrie 1918 e cea mai importantă dată din istoria țării și se cuvine să fie ziua națională. Primul pod de flori peste Prut a fost un eveniment istoric, arătând că, în ciuda teroarei și manipulărilor moscovite, românii de pe ambele maluri ale Prutului aveau conștiința apartenenței la același popor. Acest moment de unitate a fost ratat, dar nu de omul de rând, ci de slugile Moscovei de la București și Chișinău, sprijiniți de mancurți cu conștiință istorică foarte mică și ifose de intelectual (marxist) foarte mari. 

Așa arată ne-unirea

Lucrurile s-au îmbunătățit semnificativ din anii 90, mai ales datorită alianțelor cu Vestul, ales de popor prin referendumuri, însă slugile Moscovei și intelectualii mancurți atacă în continuare istoria Unirii, limba română și instituțiile țării; este subminată autoritatea morală a Bisericii, este ridiculizată instituția democratică a Parlamentului, este subminată încrederea în acele instituții de care depinde apărarea: Armata și serviciile. Nu e vorba că aceste instituții ar fi imaculate – din nefericire! – ci că ele sunt vitale pentru supraviețuirea și libertatea noastră, mai ales în aceste vremuri.

Hotnews, g4media, contributors și alte asemenea publicații pro-UE oferă o limbă română de calitate slabă, presărate de fraze traduse automat și nefinisate, care nu au sens pentru cine nu e familiarizat cu engleza. (Culmea e că aceste publicații se plâng de analfabetismul funcțional al altora). Chiar acum câteva săptămâni, g4media susținea enormitatea că harta României Mari este ”un simbol al revizionismului istoric” și o asocia cu diversiunile rusofile ale lui George Simion. Potrivit conștiinței naționale, cunoștințelor istorice și mentalității politice ale g4media, întregirea țării și realizările istorice ale lui Pantelimon Halippa, Ion Nistor, Daniel Ciugureanu, Ion Pelivan, Iancu Flondor țin de interesele lui madam Șoșoacă, AUR, Capsali și Ion Cristoiu, adică ale rusofililor.

Dacă această publicație, care se vrea ”independentă” și pro-UE, lasă marile noastre controverse istorice cu rușii în seama rusofililor, înseamnă că e inaptă de războiul informațional și nu își poate apăra cititorii de minciuni și manipulări, dimpotrivă, le promovează. Fără ajutorul „adversarilor” săi pro-UE, AUR nu ar avea nicio șansă. 

Dacă harta României Mari a ajuns un simbol al revizionismului, nu trebuie să ne mirăm că susținătorii exaltați ai instituțiilor UE, care se mai și cred ”proeuropeni”, nu sunt capabili să înțeleagă amenințarea foarte actuală reprezentată de propunerile de schimbare a tratatelor UE: renunțarea la dreptul de veto al țărilor membre, a cărei miză este reducerea la tăcere a țărilor mici și predarea de facto a întregii puteri de decizie către Bruxelles, de fapt către Berlin.

Nici nu le trece prin cap că asta ar putea mări deficitul democratic, deja existent în UE, prin creșterea puterii ”experților” și a funcționarilor nealeși. Dar nu este vorba numai de asta, ci de riscul vital pentru România și pentru celelalte țări din Europa de Est, reprezentat de preluarea în întregime a controlului asupra politicii externe și de apărare a țărilor UE de către Germania (și Franța, dar în primul rând de Germania). Este evident ce se va întâmpla: UE va tinde, împotriva intereselor noastre vitale, spre înțelegeri cu Rusia și cu China și spre îndepărtarea influenței americane din Europa, singura garanție de apărare a Civilizației împotriva barbariei; în loc de întărirea coeziunii atlantice, a NATO, vom avea o ridicolă invenție ”armata europeană”, a cărei primă grijă va fi să numere în rândurile sale cote adecvate de imigranți din țări islamice și reprezentanți ai tuturor orientărilor sexuale.  

Știm cu toții că invazia masivă a Europei de către imigranți ilegali proveniți din țări musulmane a fost și este încurajată de Germania, care apoi impune celorlalte țări redistribuția acestor imigranți. Iar aceștia, așa cum s-a văzut în țările occidentale, refuză să se integreze, ba chiar constituie o sursă de violență criminalitate și terorism, de fapt o armă de război hibrid folosită de Rusia. 

Agresiunea rusească în Ucraina, cu toate ororile și crimele sale împotriva umanității, a fost posibilă datorită deceniilor de complicitate germano-rusă, pecetluite de prietenia dintre Putin și Merkel. Cum putem să ne închipuim că, odată ce preia toată puterea în UE, Germania ne va apăra de ruși?

Germania, țara care, împreună cu URSS a declanșat cel de-al Doilea Război Mondial, țara care are pe conștiință milioane de victime și e foarte departe de a-și fi plătit datoriile față de țările pe care le-a distrus și le-a jefuit (de exemplu, nu a plătit nici un fel de despăgubiri Poloniei pentru omorul a o cincime din populația țării, nici pentru jaful masiv și prăpădul gigantic pe care le-a comis), a primit permisiunea să se reunească, iar acum are ambiția de a-și asuma răspunderea pentru Europa – vezi programul de guvernare al partidului Cancelarului Scholz, SPD. 

A zis cineva de la G4 ceva despre asta, s-a gândit cineva că poate nu e normal să le încredințăm nemților cu totul soarta noastră, libertatea și suveranitatea primite de la generațiile anterioare, care le-au plătit cu jertfele suspomenite? Nu. G4 s-a îngrijorat însă de harta României Mari, de speranța românilor de a se uni, după ce au fost despărțiți din cauza rușilor și nemților. 

Nemții da, pot să se unească, doar sunt Herrenvolk, noi nu avem voie să luptăm pentru unirea cu Basarabia, ni se permit doar formule, iluzii mincinoase, precum „neutralitatea Republicii Moldova” sau „parcursul ei european”. 

Revenind la motto-ul ales pentru acest articol, uite, așa arată ne-unirea. 

Cine a făcut posibil AUR

Când elitele se cred mult prea superioare poporului de rând, mult prea ”europene” ca să-i slujească dorința de unire, preferă să slujească fundațiilor germane. 

Și când cozile de topor moscovite își pun cruci la gât, se vopsesc în tricolor și îndrăznesc să pronunțe cuvântul ”Unire”, ca și când ar putea să o înfăptuiască ei, prin bunăvoința criminalilor de la Moscova.

Românii continuă să aibă la inimă România Mare, să creadă în Dumnezeu și să țină la familie, nu la LGBTismele Berlinului și Bruxelles-ului. 

Dar prealuminații pro-UE, intelectuali, experți, jurnaliști și politicieni nu par să înțeleagă importanța culturii și educației, le confundă cu contrariul acestora, cu spălarea de creier neomarxistă; sunt gata să lase formarea tinerelor generații cu totul pe mâna instituțiilor UE, care să submineze familia și societatea, criminalizând normalitatea stabilită de milenii și promovând ca normă în Europa contracultura revoluționară, de inspirație sovieto-comunistă, a anilor 1968. 

Românii continuă în același timp și să vrea să aparțină Lumii Libere și Civilizate, nu barbariei ruso-chineze sau islamiste. 

Oare cum a fost posibil, într-o țară NATO, în vreme de război, de agresiune rusească asupra vecinei noastre, Ucraina, să crească o formațiune atât de nerușinat pro-moscovită, să vedem pe scena publică personaje atât de grotești, precum Șoșoacă?! 

Pentru că deștepții „pro-europeni”, care confundă UE cu Europa și nu pot deosebi Civilizația Occidentală, construită pe 2000 de ani de creștinism, de neomarxismul elitelor de la Bruxelles și Berlin, le-au lăsat rusofililor deghizați în creștini și patrioți unioniști aproape toate steagurile care sunt importante pentru români!

Pentru că opțiunile majorității românilor nu își găsesc o expresie adecvată, nici în media, nici în clasa politică. Din nefericire, devine din ce în ce mai mare distanța dintre oamenii de rând, pe de o parte și, pe de altă parte, majoritatea politicienilor și a intelectualilor cu acces la public. 

Realitățile din domeniul politic sunt mai întâi configurate în domeniul cultural, iar acestea din urmă, sunt structurate de domeniul moral și religios. Dacă nu avem ceea ce ne dorim în rândul clasei politice, vina este a clasei vorbitoare – intelectuali și jurnaliști, lipsiți de credință, de principii, de înțelepciune și de curaj, gata oricând să dea vina pe „poporul care votează prost”. 

Nu ducem lipsă de modele

Noi, românii de rând, nu avem nevoie să învățăm creștinismul și patriotismul de la Ioan Aurel Pop, răsfățatul Târgului de carte de la Beijing, nominalizat printre preferații Sputnik! 

Nici nu vom permite să ne dezvețe de credință și patriotism Jens Schmitt și Lucian Boia, premiat în Germania și în Ungaria lui Orban, tradus cu entuziasm în rusește! 

Să nu mai acceptăm nici măcar în glumă, în conversațiile private, să se vorbească despre țara noastră în batjocură sau cu dispreț!

Nu ducem lipsă de modele, nu avem decât să ne amintim de eroii noștri adevărați, de făuritorii, peste veacuri, ai României. Să îi cinstim, să îi pomenim, și să ne facem datorie, așa încât să nu ne fie rușine de ei, care ne privesc din veșnicie!

Articol scris de Mihaela Bărbuș și Anca Cernea