M-am tot gândit în aceste zile dacă să comentez în vreun fel elucubraţiile unor trompete ale național-socialismului instrumentat informativ, care se tot preumbla prin spațiul public, referitoare la concurența… – vezi, Doamne ! -, incorectă și inegală dintre capitalul autohton și cel străin.

M-am hotărât, finalmente, să spun, totuși, câteva cuvinte…

În realitatea distopică a supremaţiei corupte a spiritului de clan politico-economic, realitate construită şi consolidată de camarila securisto-comunistoidă a FSN-PSD, rafinată şi diseminată, apoi, transpartinic în tot spectrul politic românesc, tovarăşii care au arestat economic România după 1989, nu ar fi reuşit, vai, să facă faţă capitalului străin. Adică, tradus, nu au putut să fure în linişte!

Deranj mare, tovarăși! Deranj, mare…!

Borfaşii autohtoni s-au văzut puşi în incredibila și nedorita situaţie de a nu putea ciordi „cu acte în regulă” (?) TOT ceea ce era de ciordit – şi, era, slavă Domnului! – de grija… unor oameni de afaceri autentici, mult mai bine garnisiţi financiar şi cu oarece spate politic de sorginte euro-atlantică, veniţi de peste tot din Occident.

Ca să vezi!

Perversitatea şi josnicia unei asemenea idei sunt de-a dreptul năucitoare! Se încearcă să se acrediteze astfel ideea abjectă cum că românaşii noştri verzi – acei românaşi care au preluat puterea economică şi politică după 1989, aceia care au devalizat bănci şi au girat escrocherii financiare de tip Caritas-Ponzi la nivel naţional, aceia care au vândut flote şi industrii întregi şi fabrici de camioane şi de tractoare şi au „pierdut” branduri celebre de medicamente, aceia care jefuit în stil mare și cu mândrie patriotică România – ar fi nişte… victime ale competiţiei cu capitalul străin. Victime, care au depozitat zeci şi sute de milioane de euro în conturi proprii şi care salivează frustrat după ceea s-ar mai fi putut fura dar… au furat, vezi Doamne, alţii!

Sunt două lucruri demne de remarcat în această logică a justificării băloase a statului nedrept, perorată în spaţiul public de parveniți cu ochi albaștri și/sau cu epoleți aurii.

Primul, ar fi acela că se ignoră cu bună ştiinţă faptul că cei care au înlesnit, girat şi camuflat jaful naţional au fost, majoritar, exact cei care au preluat puterea după 22 Decembrie 1989, odraslele și acolitii lor.

Ei le-au permis „autohtonilor preferaţi” să se înfrupte fără jenă din economia de „tranziţie de la comunism la capitalism”. Tot ei le-au permis şi „străinilor blamaţi” să facă exact acelaşi lucru. Tot ei, dimpreună cu urmașii lor politici și biologici, care acum se dau mari patrioți și apărători ai capitalului românesc.

Al doilea, este acela că o atare narațiune abjectă introduce o normă ipocrită, imorală şi vădit ilegală din perspectiva pieței libere, în pledoaria apărării interesului național, sperând că astfel se poate manipula opinia publică, frustrată şi obosită de o criză economică prelungită şi de o clasă politică decredibilizată și că astfel s-ar putea decupla în vreun fel România de la spațiul euro-atlantic și ar derapa spre făcătura numită BRICS.

Realitatea este, însă, cu totul alta: fără capitalul străin, fără investiţiile străine, fără ieşirea înlesnită de capitalul occidental pe pieţele internaţionale, fără aderarea la UE – cu toate păcatele ei actuale, despre care tot scriu de ani de zile – şi fără apartenenţa la NATO, România ar fi rămas o pradă nenorocită, la cheremul exclusiv al devalizatorilor autohtoni, chinezi și ruși, în proporţie de masă, chitiți doar să taie şi să vândă la kilogram industrii întregi, întru îmbogăţirea lor personală şi de grup politic.

Problema noastră nu este şi nu a fost vreodată capitalul străin, dragi tovarăși! Ci, corupţia endemică românească!

Achiziţionarea PE NIMIC, de către „capitalişti fără scrupule”, români (sau străini, sprijiniți de puscariabilii de partid și de stat de la noi), a unor unităţi economice sau a unor întregi ramuri industriale, a fost și este problema!

Înalţii demnitari de stat care, contra şpăgilor aferente garnisite de cele mai multe ori cu o incompetență eclatantă, au permis şi, mai permit (!?), devalizarea ţării din interior şi din exterior, sunt problema!

Lipsa de scrupule, de minte și de iubire de țară a cozilor de topor care s-au perindat vremelnic la putere – indiferent de nivelul operativ (sic!) – reprezintă marea problemă!

Problema este și a fost mai întâi „a noastră” și mult mai apoi… „a lor”!

Căci, oricât de incomod ar fi de reamintit acest lucru, noi am ajuns unde am ajuns, pentru că avem exact conducătorii pe care îi merităm!

Daniel Uncu